Trecerile la nivel cu calea ferata

Started by Ionut, March 18, 2018, 08:05:26 AM

Previous topic - Next topic

0 Members and 1 Guest are viewing this topic.

cristi5

Multumesc de informatie @daniel_avram , am vrut sa exprim asta cu un like dar tocmai ca urasc faptul ca se face pasaj rutier denivelat si nu se inchide TN.

TVlad

#151
Pentru mine e greu de inteles: nu are CFR-ul interes sa desfiinteze trecerea la nivel? Eu as zice ca ar avea: scapa de grija instalatiilor conexe, a mentenantei si de pericolul unor accidente. In plus, sint atitea cazuri in restul tarii unde au desfiintat posturile de cantonieri si barierele aferente deci am putea spune ca exista un precedent, o preocupare macar pentru reducerea costurilor.

Vlad94

E vorba de mentalitate. Și în Timișoara există o astfel de situație. O grămadă de oameni preferă să aștepte la barieră decât să o ia pe pasajul de lângă:
https://www.google.com/maps/dir/45.7759766,21.3055016/45.787437,21.3158278/@45.7807633,21.3118995,2046m/data=!3m1!1e3!4m2!4m1!3e0?entry=ttu

Cozak

Asa e dar acea trecere se va inchide in momentul reabilitarii caii ferate Timisoara Est - Lugoj. La, fel se va inchide si la Arad, nu va faceti probleme, daca asa apare in proiect.

cristi5

@TVlad fireste ca CFR vrea sa scape de toate TN. Dar primarii se opun, alearga la Bucuresti, se trag in poza cu ministrul (vezi link-urile din presa mai sus) etc. Asta pentru vreo 500 m de ocolire. Se plang ca e "slalom". Mentalitate de anul 1900

SB76UFO

Stirea e de vreo 2 saptamani

De luni se închide trecerea de cale ferata de pe Calea Turnișorului, până la jumătatea lunii iulie. Încep lucrările de amenajare.
Primăria Sibiu anunță începerea lucrărilor de amenajare a trecerii la nivel cu calea ferată de pe Calea Turnișorului. Traficul se va închide, astfel, de luni, 18 martie, până la jumătatea lunii iulie.

Șoferii pot utiliza următoarele rute ocolitoare, în funcție de direcția de deplasare:
Str. Autogării – Calea Turnișorului – str. M. Kogălniceanu
Șoseaua Alba Iulia – Calea Turnișorului – str. Frigoriferului – Calea Șurii Mici

O singură ofertă a primit Primăria Sibiu în licitația organizată pentru amenajarea trecerii de cale ferată de pe Calea Turnișorului. Este vorba despre Construcții Feroviare Mureș, companie specializată în construcții, întreținere și reparații linii de cale ferată, lucrări de proiectare în domeniul feroviar, precum și construcții în transporturi și instalații de semnalizare.

4,37 de milioane de lei este valoarea contractului. Trecerea la nivel cu calea ferată de pe Calea Turnișorului asigură un flux de circulație important dinspre zona străzii Metalurgiștilor, Autogării și Distribuției spre șoseaua Alba Iulia.

,,Această zonă are o importanță majoră în ceea ce privește realizarea legăturilor între zona industrială, cartiere rezidențiale, zone comerciale și centrul orașului. Traficul, la orele de începere a activității și la orele după-amiezii, devine aglomerat, creându-se blocaje și stagnarea coloanelor de mașini. Autoritățile locale se obligă să găsească soluții viabile pentru fluidizarea traficului, îmbunătățirea transportului în comun, viabilizarea și repararea căilor de acces și la mărirea capacității străzilor colectoare", preciza primaria în caietul de sarcini.

Bariera a creat mai multe probleme de trafic în ultimii ani, defectându-se de câteva ori, și este depășită din punct de vedere tehnic.
Bariera de pe Calea Turnișorului trebuia desființată de șase ani, Primăria Sibiu a solicitat menținerea ei

,,Prin reabilitarea trecerii la nivel cu calea ferată ne dorim satisfacerea cerințelor cetățenilor referitoare la desfășurarea traficului rutier și pietonal în condiții de sguranță și confort, creșterea capacității de preluare a traficului, alături de îmbunătățirea capacității de deplasare pentru vehicule și pietoni și, implicit, protecția mediului înconjurător," transmit reprezentanții administrației locale.
Singura barieră la trecere de nivel de cale ferată din Sibiu acționată manual trebuia desființată încă de acum opt ani, spun reprezentanții  CFR într-un răspuns oficial oferit ziarului Turnul Sfatului.









Turnul Sfatului
"Prostia este eternă și invincibilă"

cristi5

#156
Am scris cateva comunicate API pe tema TN (inclusiv pietonale, trotuare in statii si halte) si poate nu e de mirare ca nu prea au priza la public :) Oamenii (inclusiv primarii) au crescut cu TN si li se pare ceva normal

Asteptam idei despre cum se poate trezi publicul/societatea pe tema asta... Pun link-uri aici, sa ramana la colectie.

https://www.facebook.com/share/p/YpGtH34ZU1kfzRkn
https://www.facebook.com/share/p/dkq2nEkBeSz2P8VH

Taietura turcului, aberatia secolului:

https://www.facebook.com/share/p/hQPNi1JK4XVsdw4x
https://www.facebook.com/share/p/PtghMw4g5dytMupr


Trecerile la nivel sunt una din preocuparile mele pentru ca
- sunt un hazard pt pietoni
- si pentru soferi/pasageri
- un hazard pt siguranta feroviara, ma gandesc la scenariul de groaza in care un tren de calatori deraiaza cu 100-160 din cauza unui tractor/camion greu

Aberatii care ne diferentiaza de tarile civilizate:
- Trendul prin care se face pasaj superior (eventual pt 80-100 km/h) dar jos se lasa TN "ca sa nu ocoleasca" 50-100 de soferi pe zi (Arad, Drajna, Taietura, Branesti, Deva...)
- pasarele pietonale la cucurigu (7-8m) care au dedesubt (uneori in apropiere, vezi Radna) trotuare asfaltate si rampe pt trecut la nivel (facepalm)
- Peroanele cu TN intre, in mediul urban (metropolitan)
- lipsa gardurilor de-a lungul CF in mediu urban.

O alta observatie este ca CFR nu are notiunea de bariera automata pietonala. Ar imbunatati putin siguranta in statii/halte, la trecerile de tip "trotuar". Macar ar sti pietonii ca vine trenul pe linia aia si cei constienti ar alege sa nu treaca... Dar e important sa se deschida imediat ce a trecut trenul (numaratoare de osii etc) pt ca calatorul care asteapta sa poata prinde trenul respectiv la peron. Fireste la peroane joase nu functioneaza pt ca se poate pur si simplu trece intre peroane.

tom_sawyer

^
Primăria municipiului Arad a lansat o procedură de achiziție în scopul de a amenaja o trecere la nivel cu calea ferată Nădlac-Arad.

În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație, în procedură simplificată, ce are ca obiect "Proiect tehnic de execuție, asistență proiectant, verificare proiect și execuție lucrări <Amenajare trecere la nivel cu liniile de cale ferată strada Câmpul Liniștii>".

Valoarea totală estimată a contractului de lucrări ce se intenționează a se încheia în urma licitației este de 7.020.498 de lei, echivalentul a aproximativ 1,4 milioane de euro.

https://clubferoviar.ro/trecere-la-nivel-calea-ferata-nadlac-arad/

ioandorin

Varianta roșie! După tergiversări din partea CFR cum că se intersectează cu mai mult de două linii,ba că nu sunt bani, s-a găsit varianta ca o linie industrială al AstraRail să fie reproiectată, iar o alta să devină infundata! Totul după ce pe partea cealaltă s-a acordat prin donație pe 98 de ani,o suprafață de teren unei comunități pentru construirea unei clinici și grădinițe! 



Powered by API/PUM imgur uploader

cristi5

#159
Deci vor scurta acel pachet de linii care apartine fabricii de vagoane/tramvaie, ca sa faca TN peste un singur fir, nu peste 2-3 cum ar fi acum



Linia Arad-Nadlac traverseaza apoi la nivel Poetului si Calea Aurel Vlaicu. Salba asta de 3 treceri la nivel cam omoara din fasa cam orice initiativa de tren metropolitan... O crestere a frecventei ar afecta major traficul rutier

Orasele ar trebui ajutate cumva de la centru/fonduri europene sa faca macar 2 denivelari in loc de aceste 3 TN, cu obligativitatea de a inchide apoi TN...

Sa te apuci de un TN nou in acest secol, e absurd. Sunt curios daca s-au gandit macar 5 min la o subtraversare...

AndreiB

Avem nevoie de niste standarde nationale de TN ca sa reduca instinctul primariilor de a gandi strict local si rutier.

O idee ar fi interzicerea oricaror TN noi in mediul urban. Alta ar fi un calendar asumat pentru desfiintarea lor - e.g. 30 de ani.

daniel_avram

Pana sa ajunga la Arad Vest acea linie mai traverseaza si strada Măgurei plus o cărare in capatul strazii Agricultorilor. Momentan suntem la nivelul la care se alege cea mai ieftina/simpla solutie, pana sa ajungem la autoritati cu viziune si planuri asumate pe 30 de ani mai avem de asteptat, poate niste tragedii sa mai schimbe ceva.

tom_sawyer

#162
Primăria Comarnic face un pasaj pietonal pe sub DN1 cu 4,6 milioane de lei, iar Primăria Arad face o trecere la nivel cu 7 milioane de lei. Pentru ca mașinile să nu ocolească 300 de metri.

https://www.mt.ro/web14/informatii-de-interes-public/alte-informatii/autorizatii-2024/5218-a2024-15

https://www.mt.ro/web14/documente/interes-public/autorizatii/2024/15/AC%2015_2024.pdf

https://www.brasov.net/wp-content/uploads/2021/05/176826_Memoriu-de-prezentare-Piata-Comarnic.pdf


Strada Câmpul Liniștii este traversată de calea ferată Arad-Nădlac, secția de circulație feroviară 215, linie simplă neelectrificată. Porțiunea de stradă dintre calea ferată și DN7 – Centura Arad, a fost reabilitată în perioada 2011 – 2012, fără a fi cuprinsă și traversarea căii ferate. În prezent trecerea peste calea ferată și alte linii industriale din această zonă se face pe un drum excentric față de amplasamentul străzii Câmpul Liniștii, amplasat la Km 2 + 242, ceea ce îngreunează circulația auto în zonă, atât din cauza curbei drumului, cât și a traficului CFR.

Amenajarea trecerii la nivel se dorește a se face pe Linia de cale ferată 223 Arad-Nădlac la Km 2+375, în vederea eliminării curbelor existente pe drumul de acces la pasaj. Asfel, aliniamentul legăturii rutiere va fi în linie dreaptă în continuarea străzii Câmpul Liniștii. Această trecere va facilita devierea traficului greu de pe artera aglomerată – Calea Aurel Vlaicu și va contribui astfel la reducerea timpilor de deplasare și implicit a poluării orașului. Indicatorii obiectivului de investiții au fost aprobați în formă actualizată conform Hotărârii nr. 97/2024. Studiul de fezabilitate a fost întocmit de SC Bridge Consult SRL.

Liviu M

Quote from: tom_sawyer on May 01, 2024, 03:35:14 PMPrimăria Comarnic face un pasaj pietonal pe sub DN1 cu 4,6 milioane de lei
Ăștia-s tâmpiți?  ??? Nu fac "centură" care ocolește intersecția aia? Nu mai bine puneau banii la centură și o făceau utilă (fără intersecții la nivel/sensuri giratorii)?

cristi5

#164
Las aici doua cautari Overpass dupa treceri la nivel cu drumuri si respectiv carari pietonale/cicliste (, si rezultatele pt Bucuresti.  Daca se muta harta la Viena de ex, se poate face acelasi query acolo.

Numeric rezultatele nu sunt proaste daca comparam cu Viena de exemplu, si chiar mai bune decat Budapesta. Dar la o analiza calitativa, problema este ca multe din TNuri din Bucuresti sunt pe linii principale, cu trafic mare (100/900, 200, 300) si unde se planifica tren metropolitan. Eu ma indoiesc ca un tren metropolitan cu cadenta mare e fezabil cu aceste treceri la nivel.

De remarcat si zilioanele de treceri pietonale care dau in strada Industriilor si pt asta trebuie sa traverseze CF spre Oltenita.

TNuri cu drumuri:
way["railway"="rail"]["usage"~"main|branch"]({{bbox}});
node(w)["railway"="level_crossing"];
way(bn)["highway"~"trunk|primary|secondary|tertiary|residential"]["access"!~"service|no"];
node(w)["railway"="level_crossing"]({{bbox}});
out geom;



Al doilea cauta treceri la nivel la intersectii cu carari pietonale, trotuare, piste de bicicleta. In Romania nu exista instalatie automata pt astfel de cazuri.

way["railway"="rail"]["usage"~"main|branch"]({{bbox}});
node(w)["railway"~"crossing"];
way(bn)["highway"~"path|footway|footpath|track|cycleway"]["access"!~"service|no"];
node(w)["railway"~"crossing"]({{bbox}});
out geom;



Pt comparatie, S-bahn la Viena are TN abia pe la Mödling, destul de departe in sud. Cat despre TN cu linie "interurbana", am gasit asa ceva la Himberg, pe CF spre Budapesta (Ostbahn), tot departe de oras. In oras sunt cateva TN pe linia de legatura Westbahn-Hauptbahnhof, in sud la Oberlaa, si paralel cu Dunarea, toate au trafic mic din cate stiu. Alta observatie despre Viena e ca multe din trecerile pietonale au bariera, probabil aceeasi cu bariera rutiera de pe drumul paralel.

Probabil query-urile se pot imbunatati (daca un drum intersecteaza si o linie industriala in apropiere, TNul cu linia industriala este inclus, in mod eronat, in rezultate). Sunt sigur ca @RobertH are o varianta mai buna :)


Powered by API/PUM imgur uploader