News:

.

Main Menu

Taxi & ridesharing in lume

Started by rota, January 15, 2019, 09:06:07 AM

Previous topic - Next topic

0 Members and 1 Guest are viewing this topic.

Ionut

Acţiunile Uber au închis în scădere cu 7,6% la debutul pe bursa din New York

Acţiunile Uber Technologies au încheiat prima lor zi de tranzacţionare la bursa din New York în scădere cu 7,6%, la 41,57 de dolari pe unitate, chiar dacă Uber a stabilit un preţ conservator în oferta sa publică iniţială, alimentând discuţiile pe Wall Street dacă rezultatul celei mai anticipate listări după cea a Facebook va afecta şi alte companii unicorn din Silicon Valley, transmite Reuters. Uber a analizat listarea la bursă cel puţin patru ani. Cu toate acestea, compania de ride-hailing a ales să debuteze la bursă într-o săptămână afectată de turbulenţele provocate de îngrijorările provocate de războiul comercial dintre Statele Unite şi China. Mai mult decât atât, acţiunile companiei concurente Lyft au scăzut în această săptămână după prima publicare a rezultatelor financiare de la listare.

Detalii pe News.ro

Ionut

Uber va începe să blocheze accesul utilizatorilor cu ratinguri slabe

Compania americană Uber, care le pune la dispoziţie utilizatorilor de smartphone-uri o soluţie de transport alternativă taxiurilor, a anunţat că va începe să blocheze accesul utilizatorilor care au ratinguri slabe, la fel cum se întâmplă şi în cazul şoferilor. Atât şoferii, cât şi utilizatorii de Uber au avut dintotdeauna ratinguri, însă aceştia nu riscau până acum cu adevărat să li se blocheze accesul. Începând de ieri însă, utilizatorii de Uber din SUA şi Canada riscă să li se blocheze accesul dacă ratingul scade semnificativ sub media oraşului în care se află.

ZF

Ionut

Uber vrea să dea peste cap întreaga industrie de transport: Compania dă startul unui program prin care utilizatorii pot primi maşină pentru a deveni şoferi Uber

Uber Technologies dă startul în California unui program cu întindere naţională prin care vrea să îi ajute pe cei care nu au maşină – sau mijloacele financiare de a-şi cumpăra una – să devină şoferi pentru gigantul de ridesharing, potrivit Bloomberg. Începând cu luna ianuarie, Uber a început un parteneriat cu cu startup-ul Fair, care oferă maşini în sistem de leasing în schimbul unui depozit de 185 dolari. Şoferii pot acoperi această sumă dacă finalizează circa 70 de curse pe săptămână.

,,Uber vrea să găsească o soluţie pentru a elimina bariera pe care o au utilizatorii când vor să devină şoferi. Sistemul pe care l-am gândit este făcut încât să atragă şi şoferii care nu şi-ar permite niciodată o altă formă de finanţare pentru a avea un vehicul", spune Scott Painter, fondator şi CEO al Fair.

Înaintea listării de 8,1 miliarde de dolari la bursa americană de luna aceasta, mii de şoferi Uber au protestat în mai multe oraşe mari din Statele Unite şi Marea Britanie pe fondul remuneraţiilor scăzute şi a condiţiilor instabile de lucru. Compania a avertizat investitorii în documentele de IPO că nemulţumirile şoferilor ar putea creşte în contextul în care Uber încearcă să îmbunătăţească situaţia financiară a companiei.

ZF

voicul

Dragut. In RO sunt (deja) multe anunturi cu inchiriat masini pentru UBER de pe la 300 ron/saptamana.

Ionut

Uber a înregistrat o pierdere de 1 miliard de dolari în primul trimestru, la venituri în creştere cu 20%

Uber Technologies a înregistrat o pierdere de 1 miliard de dolari în primul trimestru, pe fondul cheltuielilor mari pentru dezvoltarea afacerilor de livrare de mâncare şi transportul de mărfuri, în timp ce veniturile au urcat cu 20%, la 3,1 miliarde de dolari, potrivit primelor rezultate financiare raportate după listarea companiei la bursă, transmite Reuters. Veniturile se află la nivelul superior al intervalului de estimări ale Uber, iar pierderea la nivelul inferior al unui interval cuprins între 1 miliard de dolari şi 1,11 miliarde de dolari. Acţiunile Uber au crescut joi cu 2,6% în urma unei conferinţe cu investitorii, la care directorul general Dara Khosrowshahi a spus că afacerile se îmbunătăţesc, cum ar fi în cazul reducerii promoţiilor pentru clienţi, dar a apreciat că anul 2019 este un an al investiţiilor.

Adevarul

Ionut

Cum vor evolua companiile de ride-sharing până în 2030: Piaţa de ride-sharing ar putea ajunge la două trilioane de dolari. "Tariful mediu plătit de clienţi ar putea scădea cu 80% şi ar deveni mai ieftin decât un bilet de metrou"

Uber şi Lyft valorează aproximativ 84 mld. de dolari după ofertele lor publice iniţiale masive din acest an. Cu toate acestea, banca elveţiană de investiţii UBS a realizat o serie de calcule şi estimări care au indicat faptul că această piaţă ar putea valora două trilioane de dolari până în 2030, scrie Business Insider. Mai mult decât atât, analiştii au preconizat că în contextul evoluţiei acestei pieţe, clienţii Uber ar putea scoate din buzunar chiar cu 80% mai puţin pentru o cursă.

"Tariful mediu plătit de clienţi ar putea scădea cu 80% şi ar deveni mai ieftin decât un bilet de metrou. Într-un astfel de scenariu, flota va genera în continuare o marjă de profit sănătoasă de peste 30%," a declarant echipa de analişti, odată cu publicarea calculelor pe 22 mai. Cu toate acestea, ritmul de dezvoltare al giganţilor pune în pericol sistemul de transport public.

Multiple studii au arătat şi au evidenţiat faptul că companiile de ride-sharing lasă acest sistem fără utilizatori, mai ales la atunci când vine vorba de trenuri şi autobuze. Lumea deja experimentează într-un ritm lent trecerea către automobilele inteligente, iar companiile vor fi forţate să gestioneze situaţia şoferilor actuali, odată cu intensificarea acestui proces şi înlocuirea acestora cu inteligenţă artificială sau cu roboţi.

"Odată ce s-a ajuns la punctul de inflexiune, credem că ne vom confrunta cu o rată importantă privind adoptarea sistemului robo-taxi. Suntem încrezători că modelul de business robo-taxi funcţionează atât din punct de vedere financiar, cât şi din punct de vedere tehnologic, deşi vom întârziea implementarea acestui system, cu 1-2 ani, pentru a reflecta eficienţa sporită a flotei noastre", au declarant analiştii.

ZF

pentium10

Am revenit din Tbilisi, Gruzia. Am fost invitat ca speaker la o conferinta pe tematica Google Cloud.
90% din masini folosite acolo ca Taxi sunt Prius. Am mai intalnit Kia, si altceva din gama Hyundai.

Am fost uimit sa vad cat de mult hybrid este in capitala lor. Clar oriunde te uiti vezi majoritatea hybrid.
Am incercat sa inteleg cum de au atatia bani sa cumpere populatia asa flota de hybrid, si am primit raspuns ca combustibilul ii scump, si ca tara subventioneza mult achizitia de masine hybrid, inclusiv second-hand.

Bolt e folosit, si la 2 noaptea erau sute de masini disponibile.
Eu am ales Premium, avea in masina bomboane si apa la 200ml.
Preturile mi s-au parut la fel sau un pic mai scump ca la noi. Sincer!
Waze advocate, Google Developer Expert, In Mures

voicul

M-ai facut curios ce inseamna scump la ei: mediu  0.78 EUR/litru - 3.7 ron conform https://www.globalpetrolprices.com/Georgia/gasoline_prices/