Letonia

[nenea_hartia]

Experiența vizitării acestui muzeu e copleșitoare. Interiorul este claustrofobic și sinistru, iar unele din explicațiile și exemplele ghidului sunt îngrozitoare. Ca paranteză, nota 10 pentru ghid, a fost for-mi-da-bil.
Pozele sunt sărace și nu pot reproduce fiorii pe care îi simți în clădire.





La un moment dat, ghidul a introdus tot grupul nostru (circa 15 persoane) într-o celulă mai mare și ne-a întrebat cam câți oameni credem noi că erau închiși acolo. Cum abia încăpusem în încăpere și majoritatea stam în picioare, am răspuns că ,,15-20". Ghidul ne-a contrazis: uneori și 40 dormeau aici".

Un exemplu de celulă cu priciuri...



Cea mai sumbră experiență e la parter. Ce se vede e o cameră în care deținuții erau împușcați sumar. Punctele colorate de pe pereți sunt locurile în care muzeografii au identificat gloanțe sau urme de gloanțe. Culorile diferite reprezintă calibre diferite.

[nenea_hartia]

Aici se vede o gaură în cimentul podelei. Ghidul ne-a spus că scurgerea respectivă a trebuit lărgită, pentru că se înfunda de sânge...



Trupurile victimelor erau apoi încărcate în camioane care intrau în această curte interioară.



Ghidul ne-a spus că cea mai mare fericire din viața lui a fost când letonii și-au recăpătat libertatea. Ne-a povestit că asta i-a permis să călătorească, să cunoască oameni: ,,anul ăsta am fost în Franța, în Statele Unite, iată, stau de vorbă cu oameni ca voi, veniți din toate colțurile lumii...". De ce rușii nu își doresc ,,aceleași lucruri decente ca letonii sau ca alte popoare", de ce sunt mereu ,,motivați de ură și de dorința de a-i distruge sau subjuga pe cei din jurul lor", era peste putința lui de înțelegere.

Biletul a costat 10 euro, iar vizita a durat o oră. Când am ieșit afară din clădire, la lumină, credeți-mă, m-am simțit profund ușurat. Dacă vreodată mergeți la Riga, nu ratați acest muzeu.

Am străbătut apoi câteva străduțe secundare, una cu un nume oarecum românesc , ...



... am trecut pe lângă un indicator către un magazin din același lanț de supermagazine care funcționează și în Lituania:

[nenea_hartia]

... am traversat linia de tramvai de pe Eksporta iela...



... și am ajuns în zona portuară Andrejsala, la garajul Pancars. Firma organizează competiții de mașini între echipe și am dat de unele din ele cu foarte mulți ani în urmă, în Estonia. Găsiți mai multe detalii pe site-ul lor oficial. Toate vehiculele sunt Fiat 126.

[nenea_hartia]

M-am întors apoi către zona centrală și am constatat că au și ei cântăreți la metrou . Eu sunt fan heavy-metal, așa că am stat să-l ascult vreo jumătate de oră.



Pe drum am dat de alte tramvaie, toate Škoda. Unele moderne, model 15 T, altele mai vechi, Tatra T3:

[nenea_hartia]

Și am ajuns la fluviul Daugava, pe care l-am traversat:









Clădirea Bibliotecii Naționale, pe malul stâng:

[nenea_hartia]

În ultima zi la Riga am luat un troleibuz hibrid (observați pantograful coborât, deoarece în zona respectivă lipsește rețeaua de contact):



Direcția: Muzeul Automobilului, care, printre altele, adăpostește o bogată colecție de autovehicule din țările comuniste, în special din Uniunea Sovietică.

[nenea_hartia]

O limuzină ZIS-115. Nu se vede clar, dar pe bancheta din spate e chiar Stalin :

[nenea_hartia]

Am prins și momentul în care un nou exponat era coborât de pe un camion-platformă:



Cam atât din Riga, un oraș splendid.


Va urma...

[nenea_hartia]

Ăsta e ultimul episod. Cu o zi înainte de plecare am dat o fugă la Jūrmala, un oraș alcătuit dintr-un șir de stațiuni de-a lungul Golfului Riga. După cum scrie pe wiki, Jūrmala se întinde pe 32 km și e construit pe o limbă relativ îngustă de teren situată între golf și râul Lielupe.

Am avut o senzație de întoarcere în timp când am intrat în tren. În ciuda curățeniei impecabile, vagoanele par să fi fost inițial unele de marfă care au fost relativ rapid convertite pentru transportul de pasageri. Din poze nu se vede, dar lipsa oricărei compartimentări creează senzația că vagoanele sunt de două ori mai late decât cele din restul Europei.





Un interfon montat în fiecare vagon asigură legătura cu poliția TF:



Sunt trenuri preorășenești, ieftine și dese, care opresc într-o puzderie de stații de pe traseu. Eu am coborât la Majori:



În stânga căii ferate se vede râul Lielupe:

[nenea_hartia]

În fața gării este expus un monument dedicat lui Lāčplēsis, un erou din povești care simbolizează poporul leton:



Centrul comercial e frumos, dar nu spectaculos:



Am pornit pe jos către gara următoare, în zig-zag-uri, pentru a vedea cât mai mult. Toată zona e puternic împădurită și e presărată cu splendide vile construite din lemn:

[nenea_hartia]

Evident, am ajuns și pe plajă, care e lată și cu nisip fin. Am încercat să evit să fotografiez oameni, dar erau foarte mulți care se plimbau, alergau sau profitau de aerosoli citind o carte pe o bancă. Evident, mi-am vârât și eu zece minute picioarele în apa foarte rece.

[nenea_hartia]

Se pare că Majori e faimos pentru hotelurile spa, iar câteva sunt așezate chiar lângă plajă.





Am continuat să pendulez între plajă și râul Lielupe, am intrat în stațiunea următoare, Dubulti, și am dat de vila scriitoarei Aspazija:





Aproape de plajă se află și statuia scriitoarei:

[nenea_hartia]

Arhitectura e similară și în Dubulti:





Am trecut de Biserica evanghelică luterană:



Și am ajuns la gară:

[nenea_hartia]

Ușa dintre vagoane :

[nenea_hartia]

A doua zi m-am urcat în autobuzul 22:



Și am ajuns la capătul călătoriei mele :



Sfârșit