Tel Aviv

[dr4qul4]

In incheiere...
O tara care trebuie vizitata. Dar aveti grija ca singurul lucru ieftin este biletul de avion. In schimb, o noapte la hotel (camere dubla) este 180 usd. O bere  3 usd la supermarket. O masa pentru 2 (fara bautura), minim 50 usd.
Mediterana este fiarta. Marea Moarta este calda si in decembrie. Si uleioasa.
Tel Aviv-ul poate rivaliza cu orice oras occidental. De fapt, e peste multe dintre ele. Jerusalem-ul este prizonier in timp. Si in conflicte.
Se pare ca nimeni nu omoara turistii. Au treaba doar cu politistii si cu soldatii.

De ce trebuie vizitat Tel-Aviv-ul? Pentru ca sa stiti ce ne paste in Europa. La ei, atentatele fac parte din viata de zi cu zi. Ca sa le previna au niste reguli draconice de securitate (cand urci in avion te bucuri ca ai scapat fara "control corporal"). In ciuda lor, oamenii isi continua viata. Se distreaza si nu le este frica de o stire la tv.
La Jerusalem va poate duce si un taximetrist. Taxiul e scump, dar nu ca in Londra. Singurul lucru de care va avertizeaza este sa nu stati pe strada dupa ora 22:00 (in Jerusalem), sau daca stati, sa fiti in partea israeliana.

[dr4qul4]

vezi ca shawarma e traditionala. O fac putin diferit. De asta nu e nici la fel de buna. Dar ei sunt tare mandri de ea.

Si nu ma plangeam. Doar atentionam eventualii "vanatori de chilipiruri" sa nu se bucure prea tare ca si-au luat bilet de avion ieftin

[nenea_hartia]

@dr4qul4: Mulțumesc pentru fotografii, sunt foarte frumoase. Probabil nu era cazul să scriu aici, unde e o vitrină cu fotografii, dar trebuie oferit și un context sugestiei că palestinienii ar fi un neam însetat de sânge.

În 1878, populația Palestinei (regiune geografică ce include actualul Israel) era de 85,5% arabi musulmani și 9,2% arabi creștini (deci 94,7% în total), 3.2% evrei născuți acolo și 2.1% imigrați (deci 5,3% în total). În anii următori populația evreiască a crescut rapid prin intermediul imigrărilor sioniste din Europa încurajate de guvernul britanic care administra regiunea, ajungându-se la o proporție de 61.44% arabi musulmani și 7.85% arabi creștini în 1942, față de deja 29.90% evrei (cifre). Arabii au organizat două revolte armate împotriva acestei situații, dar ele au fost înăbușite brutal de armata britanică. În paralel, organizații paramilitare evreiești (Lehi și Irgun) au organizat și ele o campanie de atentate teroriste atât împotriva localnicilor arabi, cât și împotriva administrației britanice, din care unul extrem de sângeros, în care au murit 91 de oameni, inclusiv trecători, angajați de alte naționalități ai hotelului sau funcționari străini. După fondarea Israelului, lideri ai acestor organizații teroriste precum Ițhak Shamir sau Menahem Beghin au devenit prim-miniștri ai noului stat (am păstrat ortografierea de pe ro.wikipedia a numelor celor doi pentru că articolele respective au fost scrise sau editate de către un utilizator de etnie evreiască).

În 1947, în contextul continuei imigrații evreiești și odată cu retragerea britanică, revoltele și atentatele de ambele părți s-au transformat într-un război civil total, care s-a complicat prin implicarea noilor state arabe vecine, Egiptul, Libanul, Irakul sau Iordania. Aceste state fuseseră însă și ele până recent colonii britanice, iar armatele lor, cu excepția celei iordaniene, erau foarte slab pregătite, dotate și organizate. Armata iordaniană, condusă de ofițeri britanici, putea constitui un adversar considerabil pentru Hagana, armata neoficială a comunității evreiești, însă liderii sioniști încheiaseră anterior un acord cu regele Abdullah I, care era interesat doar de anexarea Cisiordaniei la Iordania. Trupele iordaniene nu au avansat dincolo de limitele acestui teritoriu, deși mari orașe din apropiere erau epurate etnic de populația lor arabă. Puținele incursiuni militare evreiești în teritoriul ocupat acum de iordanieni au fost respinse.

Istoriografia timpurie israeliană a prezentat războiul din 1947-48 drept o luptă între Davidul evreiesc și Goliatul arab. Nu e nimic rău în asta, istoriografia oficială a oricărui stat (inclusiv român) amplifică sau distorsionează anumite evenimente pentru a elogia patriotismul, eroismul, și a impune o anumită narativă. Un mic exemplu, am învățat cu toții la școală că patriotul român Mihai Viteazu a unit cele trei provincii având un singur vis în minte, cel național. Dar istoricul Constantin Giurescu, în monumentala sa ,,Istoria românilor", scrie negru pe alb că la vremea aceea nimeni nu gândea în termeni naționali, iar Mihai Viteazu dorea doar să își sporească teritoriul regatului. Revenind la conflictul arabo-evreiesc (respectiv arabo-israelian după fondarea statului Israel), noii istorici israelieni au demontat mitul respectiv, consemnând că milițiile evreiești erau mult mai bine înarmate și organizate, deținând piese de artilerie, autovehicule blindate și chiar aviație (furnizate inițial de britanici, apoi de statele comuniste, în special Cehoslovacia, pentru că sioniștii erau de stânga), iar mulți dintre militari și ofițeri luptaseră în armata britanică în al Doilea Război Mondial, având deci experiență reală de luptă. În ,,Purificarea etnică a Palestinei", Ilan Pappé, unul dintre acești istorici israelieni, reproduce chiar minute din ședințele liderilor politici și militari și sioniști din care reiese că aceștia nu doar că nu erau îngrijorați de cursul războiului, dar discutau uneori doar lucruri administrative triviale în timp ce istoriografia oficială pretindea că de dau lupte grele.

În timpul războiului, ca în orice război din păcate, s-au comis atrocități de ambele părți, masacrul de la Deir Yassin fiind un exemplu destul de popularizat. Cele două organizații teroriste evreiești pomenite mai sus au ucis circa 107 civili arabi neînarmați, inclusiv femei și copii. În general, zonele ocupate de milițiile evreiești sau de armata israeliană au fost purificate etnic (îmi pare rău, dar ăsta este termenul potrivit, el fiind folosit inclusiv de un istoric israelian pentru a da titlul unei cărți, cum am scris mai sus), întreaga lor populație arabă fiind alungată, uneori prin violență extremă, inclusiv din aglomerări urbane care numărau peste 50.000 de locuitori. Viitorul ,,pacifist" Ițhak Rabin a fost unul din oamenii cheie care au organizat aceste expulzări. Au existat totuși cazuri în care arabilor creștini li s-a permis să rămână.

În final, arabii palestinieni și puținii și slabii lor aliați au pierdut războiul, iar teritoriul cucerit de israelieni a fost ,,teraformat" ca în filmele SF. Circa 400 de localități cu populație arabă (după alte surse, mai mult sau mai puțin credibile, 530) au fost ,,depopulate", iar populația arabă din alte circa 100 de localități mixte alungată complet sau parțial. O mare parte dintre aceste localități au fost rase de pe fața pământului, altele populate cu imigranți evrei din toată lumea, iar unele lăsate în condiții de nelocuit, foștilor locuitori fiindu-le interzisă întoarcerea. Peste multe din ele au fost construite comune sau orașe evreiești, plantate păduri sau create parcuri. Au fost distruse inclusiv moschei și cimitire, iar operația continuă și în prezent. Denumirile arabe au fost schimbate cu unele evreiești, iar în manualele școlare nu se face nici o referire că în urmă cu relativ puțină vreme pe teritoriul statului locuia de fapt alt popor. După războiul din 1967 Israelul a ocupat Cisiordania (ocupată anterior de iordanieni), Gaza (ocupată anterior de egipteni), peninsula egipteană Sinai și înălțimile siriene Golan și a aplicat și în aceste teritorii aceeași politică de colonizare. După acordul de pace cu Egiptul și retragerea din Gaza, coloniile evreiești din Sinai și Gaza au fost ori complet distruse de armata israeliană, ori transferate Egiptului. Spre exemplificare, postez mai jos două hărți ale schimbărilor produse în regiunea istorică Palestina. Prima (sursă) este o hartă etnică (în Israel mai există încă arabi în nordul Galileei, în Neghev și în așa-numitul triunghi), iar a doua (sursă) este una administrativă.



Faptul că OEP a acceptat în 1988 să renunțe la orice pretenție în Israel și să se mulțumească doar cu Gaza și Cisiordania ar trebui să i se pară oricui un extraordinar compromis. Nu și Israelului și aliaților săi americani. Colonizarea în Cisiordania este continuată într-un ritm accelerat, paralel cu expulzările și distrugerea locuințelor palestiniene. ,,Planul de pace" propus de actuala administrație prevede pentru palestinieni niște bantustane aflate pe cele mai sărace pământuri (vor primi chiar și porțiuni de deșert în Neghev, bravo lor!), fără acces la surse solide de apă, legate între ele prin căi de comunicație controlate de armata israeliană. Presupusul stat nu își va putea controla spațiul aerian și nici frontierele, acestea rămânând apanajul Israelului, nu va avea dreptul de a organiza armată, iar legăturile sale terestre cu Iordania vor traversa Israelul, putând fi întrerupte oricând. Mai mult, în respectivul plan există clauze care permit Israelului să efectueze raiduri sau chiar să ocupe din nou militar noul ,,stat", în caz că statul evreu consideră (nu se definește exact ce presupune ,,consideratul") că palestinienii nu își îndeplinesc obligațiile, respectiv ,,lupta împotriva terorismului". Planul a fost conceput de o echipă a lui Trump formată doar din evrei americani de orientare sionistă: Jared Kushner, Jason Greenblatt, David Friedman și Avi Berkowitz. Știu că nu e frumos să precizez etnia, dar în acest caz consider că e important. Este, dacă mi se permite comparația, ca și cum un meci Steaua-Dinamo s-ar juca pe stadionul uneia dintre echipe, în tribune ar fi doar suporterii ei, iar partida ar fi arbitrată de șefii de galerie ai acesteia. ,,Statul" palestinian va arăta ca o mare grădină zoologică în care animalele sunt ținute în țarcuri separate, fără a putea să interacționeze între ele și fără să își poată decide soarta și în care administratorii umani vor putea organiza excursii de tip safari, vizitatorilor fiindu-le permis chiar să vâneze unele din exemplare.

De ce am scris toată polologhia asta? Multă lume trăiește cu impresia alimentată de o propagandă foarte profesionistă și dedicată și de o presă ineptă că palestinienii sunt un neam de teroriști și că totul se rezumă doar la teritoriile palestiniene actuale. Nu, oamenii respectivi au trăit o uriașă dramă când au fost alungați din cea mai mare parte a țării în care locuiau, iar acum sunt alungați și din ce le-a mai rămas. Este dreptul oricărui popor, aș spune obligația, să reziste atunci când țara îi este ocupată. Desigur, există argumentul juridic că evreii locuiau acolo acum 3.000 de ani și în nici un caz nu îl contest. Nici nu neg în vreun fel dreptul Israelului de a exista. Mă refer doar la sentimentele umane. Nici unui palestinian, oricât de deschis la minte, nu îi pasă probabil de dreptul juridic, el știe doar că familia lui locuiește acolo de secole, că moșii și strămoșii lui sunt îngropați în cimitirul de la periferia satului și că trebuie să-și apere casa și familia. Dacă celții care odinioară trăiau în teritoriul actual al Transilvaniei ar mai exista și ar decide că e dreptul lor juridic să o recapete, sunt convins că toți transilvănenii, de orice etnie, s-ar opune probabil cu armele . Din păcate, o populație ocupată sau care se consideră ocupată nu poate organiza o armată regulată și nici nu poate lupta după legile ,,cavalerești" ale războiului, ci se va folosi întotdeauna de tactici neconvenționale, luptă de gherilă și chiar atentate. Am văzut asta în Irlanda de Nord, Țara Bascilor, în Kashmir și în alte părți. Cum am explicat mai sus, evreii înșiși au folosit terorismul ca armă împotriva ocupației britanice și a locuitorilor autohtoni. Mai mult, tot din păcate, rezistența nu este aproape niciodată organizată de cei mai pacifiști, liberali și democratici indivizi, ci dimpotrivă, de cei a căror dedicare și hotărâre este adesea motivată de o profundă credință într-o ideologie sau religie. Sunt numeroase exemple, le voi aminti pe cele mai relevante. Rezistența franceză din al Doilea Război Mondial a fost în mare parte condusă de comuniști, la fel în Iugoslavia și China (unde Aliații chiar au încetat a mai finanța rezistența regalistă iugoslavă și pe naționaliștii lui Chiang Kai-shek din China, constatând că forțele comuniste sunt mult mai eficace). Revoluția împotriva dictaturii Șahului din Iran a fost condusă de liderii religioși (poporul li s-a alăturat, deși dezideratul oamenilor de rând era democrația), iar rezistența împotriva invaziei sovietice a fost organizată de mujahedinii islamiști afgani.

Rezistența palestiniană a fost și este în cea mai mare de sorginte populară și pașnică, în ciuda propagandei care o prezintă altfel. E drept, tinerii aruncă cu pietre în vehiculele militare israeliene, dar am fi ipocriți dacă le-am cere să nu o facă. Există însă și rezistență organizată. În anii '50 au existat acțiuni de gherilă, în anii '70 atentate teroriste sângeroase sau deturnări de avioane (organizate de celule de extremă stânga!; pe atunci religia nu juca nici un rol), în anii '80-'90 deja oribile atentate sinucigașe de origine religioasă, iar mai recent rachete primitive lansate din Gaza spre Israel. Departe de mine să justific atentatele de orice fel, le resping categoric. Locuiesc în Zaventem, Belgia, și am văzut cu ochii mei ambulanțele, mașinile de poliție și pompieri din localitate trecând în viteză spre aeroport pe 22 martie 2016. Până cu 3 luni înainte lucrasem eu însumi la aeroport, iar colegii și prietenii mei (unii din ei români) care încă lucrau acolo au auzit cu urechile lor exploziile și au simțit cum clădirea se cutremură. Am vrut doar să ofer un pic de context motivului pentru care unii din palestinieni recurg la aceste acte reprobabile. Mă întreb ce am face noi, românii, dacă am fi alungați mai întâi din casă în anexa servitorilor, apoi de acolo în grajd, iar apoi în cocina porcului. Asta în timp ce vecinii privesc, unii aparent sincer mâhniți, dar fără să se opună în vreun fel, iar alții chiar plătind mutarea noastră forțată. Ce am face noi dacă România s-ar micșora sub picioarele noastre până la dimensiunile Olteniei, iar în fostele noastre sate și orașe care nu au fost între timp rase de pe fața pământului s-ar vorbi și scrie doar în rusă, spre exemplu, iar noi am fi împușcați dacă am încerca să ne părăsim țarcul ca să mergem să le vizităm?

Nu îmi luați de bune cuvintele, citiți ,,The Ethnic Cleansing of Palestine" a lui Ilan Pappé, ,,The Birth of the Palestinian Refugee Problem, 1947–1949" a lui Benny Morris (ediția originală, pentru că în cea revizuită autorul, devenit sionist de dreapta între timp, deși nu neagă epurarea descrisă în ediția originală, consideră acum că ea a fost foarte necesară!) sau ,,Sacred Landscape: The Buried History of the Holy Land since 1948" a lui Meron Benvenisti. Observați că eu însuși nu am pomenit decât autori israelieni, pentru că în contextul actual simpla pomenire a unor istorici palestinieni extrem de valoroși precum Rashid Khalidi sau Walid Khalidi (nici o legătură de rudenie) poate declanșa imediat acuzații de părtinire. Citiți ,,Gaza" a lui Donald Macintyre, o extraordinară și emoționantă carte ce demolează mitul că locuitorii fâșiei sunt un soi de islamiști sălbatici care n-au altceva mai bun de făcut toată ziua decât să tragă cu rachete către vecinii lor. Din păcate, nici una din aceste cărți nu e tradusă în română și te poți întreba de ce. În schimb e tradus ,,Războiul arabo-israelian, 1948" a istoricului israelian Efraim Karsh, o lucrare de propagandă atât de transparentă că pare scrisă de un pionier de clasa a 5-a.


@dr4qul4: Îmi cer scuze pentru lunga litanie. Poți cere ștergerea postării mele dacă dorești, aș înțelege perfect . Dacă mai ai poze, postează-le, te rog. Sunt extrem de interesante, iar Tel Aviv-ul e splendid. Mulțumesc din nou pentru cele puse până acum (+1 de la mine).

@Ionut: Poți șterge postarea mea în cazul în care consideri că e necesar. Știu că nu prea e locul ei aici.

[bgd77]

+1 nenea_hartia, sper sa nu stearga Ionut postarea, e prea bine documentata si cred ca ai muncit prea mult la ea sa merite aceasta soarta.

[Ionut]

Nu sterg, puteți avea astfel de discuții pe aceste thread-uri de călătorie. Ba chiar cred ca ar fi interesante pentru cei care nu au călătorit acolo.