Proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiție "Varianta de ocolire Sighişoara", județul Mureş
Data publicării: 17.09.2020
Scurta descriere a reglementării:
Lucrările s-au proiectat în concordanţă cu rezultatele studiilor de teren şi a dimensionărilor specifice.
Suprafaţa de teren necesară de expropriat pentru realizarea obiectivului, este de aproximativ 27,46 ha.
Lucrări de drum:
Traseul proiectat, în lungime de 13,057 km, se desfăşoară pe partea de nord a municipiului Sighişoara, porneşte din DN 13 la km 108+600 înainte de intrarea în localitatea Albeşti, desprinderea realizându-se prin amenajarea unei intersecţii giratorii, aceasta necesitând o relocare pe aproximativ 200 - 300 m a drumului naţional DN 13, pentru a se evita intrarea în zona de siguranţă a căii ferate dublă, electrificată, Bucureşti-Braşov-Sighişoara-Mediaş-Cluj. Alegerea punctului de desprindere al Variantei de ocolire din DN 13 a fost impusă şi de existenţa digului de protecţie care este amplasat de o parte şi de alta a râului Târnava Mare.
Pentru traversarea căii ferate Bucureşti-Braşov-Sighişoara-Mediaş-Cluj şi a drumului naţional DN 13 este prevăzut un pasaj, iar traversarea râului Târnava Mare şi a pârâului Satului se realizează printr-un pod. La km 12+760 este prevăzut un viaduct, iar finalizarea traseului în DN 13 la km 123+120 se realizează prin amenajarea unei intersecţii giratorii, în apropierea localităţii Hetiur.
Ȋn profil transversal platforma drumului este de 10 m lăţime, din care:
- parte carosabilă: 2 x 3,50 m;
- benzi de încadrare: 2 x 0,75 m şi acostamente 2 x 0,75 m;
Spaţiul pentru amplasarea parapetelui metalic zincat este de 2 x 0,75 m.
Structura rutieră suplă a drumului are următoarea alcătuire:
- 4 cm strat de uzură din mixtură asfaltică stabilizată tip MAS 16 având în componenţă bitum modificat;
- 8 cm strat de legătură din beton asfaltic deschis tip BAD 22,4;
- 10 cm strat de bază din anrobat bituminos cu criblură tip AB 31,5;
- 25 cm strat superior de fundaţie din piatră spartă amestec optimal;
- 30 cm strat inferior de fundaţie din balast;
- 15 cm strat de formă din nisip.
Lucrări de colectarea şi evacuarea apelor
De-a lungul traseului Variantei de ocolire Sighişoara au fost prevăzute podeţe pentru preluarea apei din şanţurile prevăzute la piciorul taluzului şi podeţe în zona canalelor existente. Podeţele prevăzute sunt din beton, cu elevaţii şi dale prefabricate, cu deschideri de 5,00 m.
Apele pluviale de pe platforma drumului sunt colectate prin intermediul şanţurilor laterale şi conduse către dispozitivele de canalizare amplasate în punctele de cea mai joasă cotă. Acolo unde sunt prevăzute podeţe se vor amplasa dispozitive de tratare pentru curăţarea apelor rezultate de pe partea carosabilă. Pentru curăţirea apelor meteorice se prevăd separatoare de nămol şi hidrocarburi, formate din cămin admisie apă, separator nămol, separator ulei şi cămin evacuare apă.
Apele pluviale colectate de pe drum vor fi dirijate spre staţii de preepurare, unde vor fi aduse la parametrii impuşi de normele în vigoare şi vor putea fi deversate în emisari naturali.
În situaţia în care în punctul de evacuare nu a existat un receptor de apă, s-au prevăzut puţuri absorbante.
Pentru evacuarea apelor de pe partea carosabilă sunt proiectate elemente de scurgere şi evacuare a apelor de tipul: şanţuri pereate; rigole pereate; drenuri longitudinale; şanţuri de gardă.
Lucrări de consolidări versanţi, terasamente, protecţie taluze:
- protecţie cu pământ vegetal cu iarbă şi tufişuri;
- protecţie cu pământ vegetal şi arbuşti.
Pentru taluz cu înălţimea mai mare de 4,00 m se prevede protecţie cu geocelule umplute cu pământ vegetal, însămânţat, compactat şi plantat cu arbuşti de talie mică.
La ramblee lungi şi în pantă, apele de pe platforma drumului se colectează la o rigolă de acostament din beton.
Pentru evacuarea apelor de pe platforma drumului, din loc în loc, la distanţe cuprinse între 2533 m se face evacuarea organizată a apelor pe taluz, prin casiuri, până la şanţul de colectare de la piciorul taluzului.
În partea de debuşeu a casiului cu rigola de la baza taluzului se amenajează un disipator de energie format din plăci prefabricate tip rigolă.
Şanţul de gardă din beton va prelua şi dirija apele de la muchia taluzului de debleu, spre emisar.
Pe traseul Variantei de ocolire Sighişoara se prevăd consolidări cu pământ armat cu geogrile pe zonele cu taluzele foarte mari; îmbunătăţirea terenului de fundare cu piloţi de îndesare din balast; soluţii de consolidare cu structuri de sprijin din piloţi foraţi din beton armat, solidarizaţi cu grindă din beton armat şi faţa văzută a elevaţiei din torcret armat.
Lucrări de poduri şi pasaje:
Sunt prevăzute 3 structuri, 1 pasaj, 1 pod şi 1 viaduct.
Toate structurile se vor dimensiona pentru convoaiele de calcul LM1 şi LM2 conform SR EN 1991-2:2005, iar straturile căii se vor prevedea conform recomandărilor "Normativului privind executarea la cald a îmbrăcăminţilor bituminoase pentru calea pe pod - ind. AND 546/2013".
Sunt prevăzuţi parapeţi de siguranţă metalici de tip H4b şi parapeţi pietonali.
Pasaj la km 0+420
La km 0+420, traseul Variantei de ocolire Sighişoara traversează magistrala de cale ferată CF 300 (Bucureşti-Braşov-Sighişoara-Mediaş-Cluj) şi DN 13. Pentru traversarea acestora s-a proiectat un pasaj din beton armat cu 2 deschideri şi lungimea totală de 74,12 m, având în secţiunea transversală a suprastructurii 5 grinzi de beton precomprimat cu armătură postîntinsă şi placă de suprabetonare. Schema statică este de tip grindă simplu rezemată.
Secţiunea transversală a pasajului va asigura o lăţime totală de 10,90 m, cu o parte carosabilă de 7,80 m şi două trotuare de câte 1,20 m.
Rezemarea grinzilor se face prin intermediul aparatelor de reazem din neopren. Dispozitivele de acoperire a rosturilor de dilataţie vor fi prevăzute cu elemente de dirijare a apelor pluviale astfel încât să se evite curgerea/prelingerea/infiltraţiile pe capetele grinzilor şi pe banchete.
Infrastructura este alcătuită din 2 culei înecate, din beton armat cu 3 pereţi verticali, o pilă lamelară de beton armat, fundaţii indirecte pe piloţi foraţi de diametru mare (L=25 m, d=1,18 m) din beton armat, dispuşi pe două rânduri (câte 4 transversal pasajului). Pe banchetele de rezemare se prevăd opritori anti-seismici din beton armat, prevăzuţi cu plăci de neopren.
Pod la km 1+870
La km 1+870, traseul Variantei de ocolire Sighişoara traversează râul Târnava Mare în zona de confluenţă cu pârâul Satului. Pentru traversarea acestui obstacol s-a proiectat un pod cu două deschideri şi lungimea totală de 134,20 m. Soluţia tehnică propusă este în concordanţă cu lucrările hidrotehnice de apărare împotriva inundaţiilor prevăzute la confluenţa celor două cursuri de apă. Schema statică este de tip grindă continuă.
Suprastructura are o alcătuire mixtă, grinzi din oţel în conlucrare cu placa de beton (L=60,00 m, h=2,80 m). Secţiunea transversală a podului va asigura o lăţime totală de 10,90 m, cu o parte carosabilă de 7,80 m, cu două trotuare de câte 1,20 m. Rezemarea grinzilor se face prin intermediul aparatelor de reazem din metal. Dispozitivele de acoperire a rosturilor de dilataţie vor fi prevăzute cu elemente de dirijare a apelor pluviale astfel încât să se evite curgerea/prelingerea/infiltraţiile pe capetele grinzilor si pe banchete.
Infrastructura este alcătuită din 2 culei masive din beton armat, o pilă lamelară din beton armat prevăzută cu o riglă la partea superioară, fundaţii indirecte pe piloţi foraţi de diametru mare (L=22 m, d=1,18 m) din beton armat, dispuşi pe două rânduri câte 4 bucăţi în secţiune.
Pe banchetele de rezemare se prevăd opritori anti-seismici din beton armat, prevăzuţi cu plăci de neopren.
Racordarea cu terasamentul se realizează cu plăci din beton armat cu lungimea de 6 m. Sferturile de con se vor pereea şi se vor prevedea scări de acces şi casiuri, precum şi şanţuri de dirijare a apelor pluviale spre casiuri. Albia se va amenaja prin pereere în zona podului.
Viaduct km 12+760
La km 12+760, traseul Variantei de ocolire Sighişoara traversează o vale adâncă fără curs de apă. Pentru traversarea acesteia, s-a prevăzut execuţia unui viaduct din beton armat. Traseul Variantei de ocolire, în zona studiată este în curbă la dreapta, raza acesteia fiind de cca. 70 m. Schema statică este de tip grindă continuă.
Structura proiectată este un viaduct cu 6 deschideri: 17,375 m +27,625 m +30,00 m +30,00 m +27,625 m +17,375 m, rezemat pe 2 culei si 5 pile din beton armat.
Lăţimea suprastructurii variază de la 10,90 m la culeea C1, la 13,20 m la culeea C2. Partea carosabilă este variabilă, de la 7,80 m la culeea C1, la 10,10 m la culeea C2. Trotuarele pe viaduct au lăţimea de 1,20 m.
În secţiune transversală suprastructura este alcătuită din două grinzi din beton armat, cu lăţime de 1,20 m fiecare şi înălţimea de 2,20 m, aşezate la distanţa de 6,00 m interax. Conlucrarea dintre cele două grinzi este asigurată printr-o serie de antretoaze din beton armat şi placă monolită cu console. Antretoazele au grosime variabilă, 80 cm pe reazeme şi 30 cm în câmp. În zona reazemelor de pe pile, conlucrarea grinzilor se va face şi la partea inferioară printr-o dală de beton armat, secţiunea tablierului în aceste zone fiind casetată. Placa monolită cu console are grosimea variabilă, minim 35 cm, aceasta urmărind panta transversală a drumului. Lungimea consolelor este variabilă.
Infrastructura podului este alcătuită din două culei şi 5 pile. Culeele sunt înecate, din beton armat, cu fundarea indirectă prin piloţi foraţi de diametru d=1,18 m şi lungime de 25 m. Elevaţia culeelor este alcătuită din doi pereţi din beton armat, cu grosimea de 1,50 m şi sunt prevăzute cu zid de gardă şi ziduri întoarse din beton armat. Pilele viaductului sunt lamelare, prevăzute la partea superioară cu o riglă din beton armat, fundarea acestora se face indirect, prin piloţi foraţi cu diametrul d=1,18 m şi lungime de 25 m.
Rezemarea suprastructurii pe elementele infrastructurilor se va face prin aparate de reazem din neopren armat fixe la pila P3 şi mobile la celelalte infrastructuri.
La limita părţii carosabile se vor monta guri de scurgere, prevăzute cu prelungitor până la nivelul terenului.
Pe culei se vor monta dispozitive etanşe de acoperire a rosturilor de dilataţie. Trecerea de pe suprastructura viaductului pe rampe se va face prin intermediul plăcilor de racordare. Racordarea cu terasamentele se va face prin sferturi de con pereate. Pe taluze se vor executa casiuri pentru evacuarea apelor pluviale şi scări de acces.
Dotări ale drumului
Pe traseul Variantei de ocolire Sighişoara au fost prevăzute două parcări de o parte şi de alta, cu 20 de locuri de parcare pentru autovehicule grele şi 20 pentru autoturisme. O parcare este situată pe partea stângă la km 1+400, iar cea de-a doua este situată pe partea dreaptă a Variantei de ocolire, la km 9+120. Suprafaţa totală a unei parcări este de circa 15.000 mp. Pentru evitarea efectelor negative asupra mediului, parcările au fost prevăzute cu staţie de epurare, staţie de pompare şi puţ absorbant.
Dotările minimale necesare locurilor de parcare, oprire şi staţionare sunt următoarele: sistem de canalizare menajeră şi pluvială; surse de energie electrică şi apă potabilă; sistem de iluminare exterioară; locuri de parcare, oprire şi staţionare pentru autoturisme, autocamioane şi autobuze; zonă intermediară de protecţie; spaţii de agrement; WC; împrejmuire.
Sistemul rutier propus pentru benzile de acces este acelaşi cu cel prevăzut pentru Varianta de ocolire Sighişoara.
Sistemul rutier prevăzut pentru platforme şi pentru locurile de parcare este de tip rigid:
-22 cm dală din beton de ciment rutier BcR 4,5;
- Folie de polietilenă;
- 2 cm nisip compactat;
-15 cm strat superior de fundaţie din piatră spartă;
-20 cm strat inferior de fundaţie de balast;
-10 cm strat de formă din balast.
Intersecţii la nivel :
Sensurile giratorii proiectate la racordarea cu DN 13 au raza interioară Rint=18,00 m şi raza exterioară Rext = 25,00 m, iar calea inelară are lăţimea de 7,00 m.
Pentru siguranţa circulaţiei se prevede un spaţiu pavat de siguranţă cu o lăţime de 1,40 m, spre insula centrală, iar de la marginea acestui spaţiu începe insula centrală cu bordura ridicată teşită. Lăţimea căilor de intrare este de 4,00 m, iar a căilor de ieşire de 5,00 m.
Pentru intersecţia giratorie de la km 0+140 a fost prevăzută şi o bandă de virare la dreapta pentru fluidizarea traficului ce intră dinspre Municipiul Sighişoara pe Varianta de ocolire.
Pentru intersecţia giratorie de la km 0+140, structura rutieră dimensionată pentru traficul de calcul Nc =3,99 mos, are următoarea alcătuire:
-4 cm strat de uzură din mixtură asfaltică stabilizată tip MAS 16 având în componenţa bitum modificat (faţă de prevederile anterioare, de tip MASF 16);
-8 cm strat de legătură din beton asfaltic deschis tip BAD 22,4 (faţă de prevederile anterioare, de tip binder de criblură BAD 25);
-12 cm strat de bază din anrobat bituminos cu criblură tip AB 31,5 (faţă de prevederile anterioare, de tip mixtură asfaltică AB 2);
-25 cm strat superior de fundaţie din piatră spartă amestec optimal;
-30 cm strat inferior de fundaţie din balast;
-15 cm strat de formă din nisip.
Pentru intersecţia giratorie de la km 13+057, structura rutieră dimensionată pentru traficul de calcul Nc =5,25 mos, are următoarea alcătuire:
-4 cm strat de uzură din mixtură asfaltică stabilizată tip MAS 16 având în componenţă bitum modificat (faţă de prevederile anterioare, de tip MASF 16);
-10 cm strat de legătură din beton asfaltic deschis tip BAD 22,4 (faţă de prevederile anterioare, de tip binder de criblură BAD 25);
-12 cm strat de bază din anrobat bituminos cu criblură tip AB 31,5 (faţă de prevederile anterioare, de tip mixtură asfaltică AB 2);
-25 cm strat superior de fundaţie din piatră spartă amestec optimal;
-30 cm strat inferior de fundaţie din balast;
-15 cm strat de formă din nisip.
Pentru preluarea traficului greu generat de fabrica de cărămidă Siceram (strada Viilor), este prevăzută realizarea unei intersecţii simple, la nivel.
Pentru traversarea drumurilor agricole, cât şi pentru prevenirea circulaţiei utilajelor agricole şi a altor mijloace de transport de interes local, a animalelor precum şi înlesnirea acceselor la diversele parcele agricole şi pentru a se asigura continuitatea acestor drumuri, se va realiza subtraversarea Variantei de ocolire prin podeţe.
În lungul Variantei de ocolire, între km 2+620 şi km 3+720, pe partea stângă, a fost proiectat un drum de exploatare cu o lăţime de 5,00 m, drum ce are ca scop refacerea drumului local existent afectat de realizarea Variantei de ocolire. În profilul transversal platforma are 5,00 m lăţime, din care parte carosabilă de 4,00 m şi acostamente de 2 x 0,50 m şi panta transversală de 2,5%. Sistemul rutier al drumului de exploatare este alcătuit din: 15 cm piatră spartă amestec optimal, 20 cm balast, cu acostamente din piatră spartă amestec optimal. Colectarea şi evacuarea apelor de pe platforma drumului se va face prin şanţuri pereate.
Mutări şi protejări de instalaţii:
De-a lungul traseului Variantei de ocolire Sighişoara sunt identificate reţele electrice, reţele de telecomunicaţii, reţele de alimentare cu apă, canalizare, reţele de transport gaze de înaltă şi joasă presiune, reţele pentru transport produse petroliere. Acestea vor fi protejate pe timpul execuţiei şi funcţie de necesitate, vor fi relocate şi refăcute pe noi amplasamente.
Lucrări hidrotehnice
S-au prevăzut lucrări de amenajare de albie în zona podului peste râul Târnava Mare şi pârâul Satului, de tip: profilare albie (decapări/umpluturi), taluzări albie cu panta 1:1 pe înălţimea de 1,50 m, realizare pereu din beton în grosime de 10 cm.
Siguranţa circulaţiei:
Pentru desfăşurarea circulaţiei în siguranţă, în lungul Variantei de ocolire Sighişoara se prevăd parapeţi metalici deformabili la marginea acostamentelor, în conformitate cu prevederile "Normativului pentru sisteme de protecţie pentru siguranţa circulaţiei pe drumuri, poduri şi autostrăzi, ind. AND 593/2013".
Este prevăzută montarea de indicatoare rutiere conform seriei de STAS-uri 1848 şi efectuarea marcajului pe timpul execuţiei lucrărilor.
După finalizarea lucrărilor se vor realiza marcaje longitudinale, transversale cât şi marcaje de orientare şi informare, de atenţionare, conform seriei de STAS-uri 1848. Marcajele se vor realiza pe toată lungimea drumului, având lăţimea de 15 cm.
Marcajele orizontale vor realiza pe:
axa drumului – cu linie continuă în toate zonele unde depăşirea este interzisă (curbe periculoase, zone fără vizibilitate, intersecţii);
axa drumului – cu linie întreruptă în toate zonele unde depăşirea este permisă;
ambele margini ale părţii carosabile.
Semnalizarea verticală se va realiza cu:
stâlpi de dirijare cu dispozitive reflectorizante;
panouri indicatoare pentru: curbe; curbe periculoase; limitare de viteză; prioritate de circulaţie pe zonele de drum fără vizibilitate; limitare de gabarit; limitare de tonaj.
MT (http://mt.ro/web14/transparenta-decizionala/consultare-publica/acte-normative-in-avizare/3102-hg17092020drtac)
Din toata aceasta lunga prezentare lipseste un element important: va exista o banda suplimentara pentru portiunile in rampa (care vor exista la trecerea dinspre Hetiur)?
Traseul pare bun, asa cum speram, de la Hetiur pana dupa Albesti.
Avem cumva si o harta cu traseul?
poate dupa realizarea acestei centuri, Primaria Sighisoara ( cine o mai fi pe acolo) are in vederea refacerea intregii zone centrale de trafic greu din prezent.
Acum e dezastru, dezastru. Sa dea o fuga pana la Sinaia sa vada ce se poate face...
Oare cand vor incepe lucrarile? 2023 este un termen realist?
INFORMAŢIE DE PRESĂ privind proiectele de acte normative adoptate în ședința Guvernului României din 24 septembrie 2020
24. HOTĂRÂRE pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiție "Varianta de ocolire Sighișoara", județul Mureș
gov.ro (https://gov.ro/ro/guvernul/sedinte-guvern/informatie-de-presa-privind-proiectele-de-acte-normative-adoptate-in-edinta-guvernului-romaniei-din-24-septembrie-2020)
Incredibil ce repede s-a adoptat HG-ul față de data publicarii.
^ Nu se poate da niciun termen realist deocamdată pentru ca nu a fost lansată licitația.
Propunere extindere proiect Varianta de ocolire Sighisoara.
Avantaje:
-ambele variante propuse folosesc pasajul nou de la Danes peste CF
-serveste drept centura localitatii Danes
-faciliteaza traficul pe relatia vest-nord-nord'est Medias-Balauseri-Tg-Mures/Sovata/A8
-scoate din Sighisoara traficul pe relatia Medias-Brasov vest-est
Varianta 1 : 6km drum nou standard DN, pod nou peste Tarnava sau convertire poduri CF in poduri rutiere. Poate sa se construieasca pe aliniamentul CF sau in paralel. Varianta ieftina
Varianta 2: 8km drum nou standard DN, pod nou peste Tarnava, traseul strabate un relief mai dificil. Varianta mai scumpa.
(https://i.imgur.com/KLC88fi.jpg)
Posibil chiar anul asta sa se lanseze.
#CenturaSighisoara are drum bun!
Care sunt pașii?
1 CNAIR a adoptat hotărârea 8/2001, care demarează procedura de achiziție publică
2 Documentația de atribuire se va publica în SICAP, în câteva săptămâni
3 Licitația va include ,,proiectare si execuție", așadar va fi o singură procedură de achiziție
4 Banii vin din POIM (Programul Operațional Infrastructură Mare), aferent exercițiului financiar 2014-2020, deci va fi o presiune mare pe finalizarea proiectului
5 În 2021, se vor elibera avizele din certificatul de urbanism, acordul de mediu și se va actualiza culoarul de expropriere;
6 În 2022, pot începe fizic lucrările de execuție
7 În 2023, Centura poate fi dată în folosință
sursa: https://www.facebook.com/adriangiurgiu.ro/
2. Vine cat de curand. Estimare de +/- 321 milioane de RON fara TVA.
"S-a publicat licitația pentru varianta rutieră de ocolire a municipiului Sighișoara, cu numărul CN 1031820/14.06.2021, având termen de depunere a ofertelor data de 18.08.2021 .
Centura orașului-cetate se va realiza cu un buget estimat la 391 de milioane de lei, pe un traseu de 13 kilometri.
Traseul Centurii Sighișoarei porneşte din DN 13, înainte de intrarea Albeşti.
Aici va exista o intersecţie giratorie, iar pentru traversarea căii ferate Bucureşti-Braşov-Sighişoara-Mediaş-Cluj şi a DN 13 este prevăzut un pasaj.
Traversarea râului Târnava Mare şi a pârâului Satului se va face pe un pod. Pe traseu mai este prevăzut un viaduct, iar la finalizarea traseului încă o intersecţie giratorie, în apropierea localităţii Hetiur."
sursa: https://www.facebook.com/adriangiurgiu.ro/
^^ Valoarea estimata de mai sus include posibilitatea de achizitionare ulterioara de lucrari noi similare (fara valori estimate pentru rezerve de implementare si organizare de santier) in cuantum de 10%.
Astazi a fost lansata licitatia [CN1031820 (http://www.e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100122003)] "Proiectare si Executie ,,Varianta de Ocolire Sighisoara"- DRDP Brasov".
Valoare estimata: 293.084.100,00 RON fara TVA
Durata contractului: "38 luni (14 luni Proiectare si 24 luni Perioada de Executie)"
Fonduri: POIM
Termen depunere oferte: 18.08.2021
Caietul de sarcini il gasiti timp de 7 zile aici (https://wetransfer.com/downloads/4fcae4003a6c4694da7c0d9739b987ad20210614083025/6d7e928eb18f2a45213c87b8b962d61420210614083114/05f8fe). Il las pe RobertH sa puna traseul daca are mai mult timp.
(https://i.imgur.com/b8SIGGz.jpg)
(https://i.imgur.com/VTsKkUj.jpg)
Este prevazuta si a 3-a banda pentru urcare.
VO Sighisoara
Plan Ansamblu :
(https://i.imgur.com/39LC1Bv.jpg)
Powered by API/PUM imgur uploader (http://proinfrastructura.ro/poze.html)
VO Sighisoara - Planuri de situatie (1/3) :
(https://i.imgur.com/MubQecW.jpg)
(https://i.imgur.com/dPGmZyg.jpg)
(https://i.imgur.com/NLjtpHM.jpg)
(https://i.imgur.com/VX6zBTE.jpg)
(https://i.imgur.com/bx5ibvS.jpg)
(https://i.imgur.com/sAK2Nrq.jpg)
Powered by API/PUM imgur uploader (http://proinfrastructura.ro/poze.html)
VO Sighisoara - Planuri de situatie (2/3) :
(https://i.imgur.com/3Ch32W0.jpg)
(https://i.imgur.com/4c6rXEB.jpg)
(https://i.imgur.com/Pj3qQrG.jpg)
(https://i.imgur.com/zYDXDUU.jpg)
(https://i.imgur.com/WTizhEK.jpg)
(https://i.imgur.com/zNZ3GBO.jpg)
Powered by API/PUM imgur uploader (http://proinfrastructura.ro/poze.html)
VO Sighisoara - Planuri de situatie (3/3) :
(https://i.imgur.com/KZZo0xn.jpg)
(https://i.imgur.com/WlGAyJl.jpg)
(https://i.imgur.com/9MR2aYX.jpg)
(https://i.imgur.com/kyD8UZP.jpg)
(https://i.imgur.com/eYOU52T.jpg)
(https://i.imgur.com/kAAg4Jc.jpg)
Powered by API/PUM imgur uploader (http://proinfrastructura.ro/poze.html)
Ce HAL de proiectant. A vrut cumva sa faca circuit de Formula 1?
Chiar nu se putea rezolva "acul de par" cu un viaduct/tunel cut&cover?
Dar cred ca sunt 2 ace de par. Exact inainte de intersectia cu DN13 (spre Tg Mures- adica pe directia de trafic principal) mai avem o intoarcere la 180 de grade. Proiectam orice, doar sa mai facem un ocol.
:stupid:
^A avut optiunea "evitati tuneluri" selectata in CAD cand a construit modelul...
Serios, arată ca si cum ar fi fost o cerință clară de a se evita construcția unui drum sigur... acele curbe sunt o invitație la iarbă verde
Vad ca se aplica ultima tehnologie necesara unei centuri in 20-21 - pana la o banda completa pe sens!
La ce iti mai trebuie tunel cand ai 1+1? :puke:
Traseul e calibrat si pus pe harta.
Eu nu am o problema cu lipsa de tunel și acel ac de par făcut chiar pe zona de maximă altitudine a proiectului ci mai degrabă cu locul ales pentru conectarea in DN13 in zona Hetiur. Mi s-ar fi părut mult mai firesc că racordul sa fie făcut exact in zona curbei de la Hetiur, chiar langa biserica din sat, și nu la sud de aceasta curba.
Dar că idee, prefer oricând un 1+1 cu tunel dar drept în locul unui 2+2 prin sate și plin de curbe.
Hai sa gasim si ceva bun la centura asta: are parcare pentru TIR-uri! Dar aici se si opreste partea buna. Pentru ca urmeaza aia mai putin buna: ca sa iasa din parcare, TIR-urile trebuie sa dea cu spate in conditii de lipsa totala de vizibilitate, daca mai este alt TIR parcat alaturi. WOW!
Stimati ingineri de la Halcrow Romania, ce e cu imbecilitatea asta? Ati auzit de viaduct?
(https://i.imgur.com/cCP7hqp.png)
Ne rad si aia din Congo,nici de anii 50 nu e traseul asta.Fereasca-ne sfantu'
Sunt curios daca un inginer de pe forum poate gasi o justificare pentru cocoasa aceea. Acolo e o vale goala deloc adanca.
Se proiecteaza pe scoala Iptana. Aia dinainte de 90. Se urmaresc curbele de nivel exact ca la proiectul de drumuri din anul 3. Cred ca, chiar cu compasul au proiectat.
Nu e singura centura proiectata asa (Tg Mures, Diamant, Bistrita si altele) au pe langa aceste viteze de proiectare minuscule...si faptul ca sunt la dracu in praznic de oras.
Centura de fapt in conceptia Iptana se numesc Variante de traffic, si erau gandite de Ceausescu sa mearga RABA pe ele, ca oricum pulimea avea dacii si nu ave benzina.
Acum sincer, decat sa se faca porcaria asta...mai bine nu se face. Mai bine se face etapizata, dar se face macar 2+1 alternativ si cu o viteza de proiectare de 50...60 km/h.
20 km/h ......e NO COMMENT>
Acolo sus in curba de la Hetiur este o biserica monument istoric.. poate si din cauza asta au cautat sa o ocoleasa
https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_fortificat%C4%83_din_Hetiur (https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_fortificat%C4%83_din_Hetiur)
Si astia de la Cnair cum de mai accepta in ziua de azi asemenea imbecilitati? Sau si ei au facut aceeasi scoala?
PS: Nu are nicio treaba biserica cu ocolul si evitarea viaductului.
ceva noutati? clarificari? Zvonuri despre firmele interesate?
cand e termenul de depus oferte?
14 septembrie 2021, ora 15
au fost postate clarificari si tot se mai extinde termenul de depunere
probabil ramane 14 Septembrie.
Nu ramane. Noul termen este 21 Septembrie.
S-au depus oferte, încă nu apar în SEAP.
@Ionut: ar trebui adăugat un link cu centura Sighișoara aici: http://forum.peundemerg.ro/index.php?topic=7.msg11#msg11
tot nimic?
Se pare ca s-au depus oferte. Oare nu sunt publice pe SICAP? Sau vrabiutele lui NGC nimic?
Asta spunea si @tom_sawyer, avem oferte dar nu inca si lista lor :D CNAIR posteaza de obicei lista in SICAP dupa cateva zile, pe alte licitatii mai importante dau comunicat dar aici nu au facut-o.
Strabag, PORR, Retter, Drum Asfalt, Dimex-Todini și încă 2 asocieri de firme mai puțin cunoscute.
Retter singuri?....
1. Ofertant unic : PORR CONSTRUCT
2. Ofertant unic : STRABAG
3. Asociere : CLEAN PREST ACTIV SRL (Leader), SC PROIECT-CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA, ILCI INSAAT SANAYI VE TICARET ANONIM SIRKETI, T DANCOR ROMCONSTRUCT
4. Asociere : DIMEX-2000 COMPANY (Leader), CON-A OPERATIONS, TODINI COSTRUZIONI GENERALI S.p.A., CADSIL SRL
5. Asociere : ING SERVICE S.R.L. (Leader), VIADUCT, Construction company BETON Skopje, SC SEDA DESIGN SERVICES SRL
6. Asociere : DRUM ASFALT (Leader), OPR ASFALT, OBRAS PUBLICAS Y REGADIOS, CITADINA 98
7. Asociere : RETTER Projectmanagement (Leader), PAB Romania
Fiecare cu o mulțime de subcontractori. Lista completă aici:
https://www.e-licitatie.ro/pub/procedure/statement/view/100145281
Oare la centura Sighișoara care e statusul?
Greu de tot se misca aici lucrurile.
@NGC sau cine are habar, avem vreo stire pe aici?
Habar n-am care e stadiul actual. Revin cand aflu ceva.
În condițiile de participare se cerea ca ofertele sa fie valabile până în 18.02.2022. Dacă nu selectează câștigătorul până atunci probabil se va anula, pentru că prețurile de acum diferă mult de cele din vara trecută de când au fost depuse ofertele. Nu știu dacă vreun ofertant va vrea să își prelungească oferta în condițiile astea.
Prețurile se actualizează la zi, există formule de actualizare în contract.
Deci traseul ramane cel super-criticat?
"Proiectare si Executie ,,Varianta de Ocolire Sighisoara"- DRDP Brasov"
Niste cocosi de munte au transmis ca aici castigatorul initial este asocierea CLEAN PREST ACTIV + SC PROIECT-CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA + ILCI INSAAT SANAYI VE TICARET ANONIM SIRKETI + T DANCOR ROMCONSTRUCT.
ceva update recent? cred ca trebuia sa se intample ceva vinerea ce a trecut
Din ce spun cocosii de munte, trebuie sa se anunte zilele astea castigatorul initial.
🔵DRDP Brașov a desemnat câștigătorul care va proiecta și construi Varianta de ocolire #Sighișoara.
https://www.facebook.com/drdpbv/posts/1619191291775561
🔵Ofertantul declarat câștigător este ,,ASOCIEREA S.C. CLEAN PREST ACTIV S.R.L – S.C. T DANCOR ROMCONSTRUCT S.R.L. – ILCI INSAAT SANAYI VE TICARET A.Ș. – S.C. PROIECT-CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA S.R.L".
🔵Durata de execuție a contractului este de 38 luni (14 luni pentru proiectare și 24 luni pentru execuție). Perioada de garanție oferită de antreprenor este de 60 de luni. Pentru această lucrare #DRDPBrașov a primit în total 8 oferte.
🔵Varianta de ocolire Sighișoara este localizată are o lungime de 13,057 km și va avea câte o bandă pe sens. Traseul ocolitoarei se desprinde din DN13 la km 108+600 (kilometraj pe DN 13) în partea de est a municipiului, în apropierea localității Albești, după care se îndreaptă către nord-est revenind în DN 13 la km 123+120 (kilometraj pe DN 13) în apropierea localității Hetiur.
Structurile mai importante de pe traseu sunt următoarele:
- la km 0+423 (în zona Albești) este prevăzut un pasaj de 74,12 m pentru traversarea căii ferate și a drumului național DN13;
- la km 1+870 traversarea râului Târnava Mare și a pârâului Satului se va face printr-un pod de 134,20 m;
- la km 12+760 (în zona Hetiur) înainte de intersecția cu DN13, Varianta de ocolitoare Sighișoara traversează o vale adâncă fără curs de apa, pentru traversarea acesteia fiind prevăzut un viaduct cu 6 deschideri, lung de 150 m.
#CNAIR #totpedrum
Ar trebui să monitorizăm lucrările aici, cred că e un proiect important și din câte țin minte relieful nu este foarte ușor.
De pe grupul din Sighișoara: "Dacă urmăriți cursul Târnavei, este cel din anii 70. Proiectul ocolește meandre ale râului, inexistente de zeci de ani și străbate zone care acum sunt construite!"
Iar au facut traseul de pe harti sovietice din anii 70?
Sigur avea Parkinson cel care a desenat traseul
Și înca o veste "bună" vine din acest link: https://investigatoria.ro/2022/04/28/romania-aberanta-constructia-centurii-sighisoarei-castigata-de-asocierea-teldrum-de-olt-cu-o-firma-de-curatenie/?fbclid=IwAR1WemnFX0aQl1BwY61U7jjPQMOptWZOUhMi9cy7K1O3aJk0XQH1KRjBDE8
ROMÂNIA ABERANTĂ: Construcția centurii Sighișoarei, câștigată de asocierea ,,Teldrum de Olt" cu o firmă de curățenie
A fost nevoie de timp pentru ca lucrarea de construire a centurii ocolitoare a Sighișoarei să fie atribuită cuiva. Dar, în sfârșit, a câștigat cine trebuie: o firmă a fraților Ciocan din Caracal, cunoscută în mediile de specialitate drept ,,Teldrum de Olt", în asociere cu o firmă al cărei obiect de activitate e curățenia clădirilor.
Celor două li s-au alăturat ILCI Insaar Sanayi VE Ticaret A.Ș. și SC Proiect-Construct Regiunea Transilvania SRL, valoarea ofertei depuse ridicându-se la 257.772.291,56 lei, fără TVA.
Asocierea Clean Prest Activ și T Dancor Romconstruct este extrem de interesantă. În primul rând, cele două firme sunt înregistrate la aceeași adresă din București, pe strada Nicolae Teclu.
Clean Prest Activ este o societate comercială cu răspundere limitată, al cărei obiect de activitate este curățenia clădirilor.
Greu de înțeles, așadar, cum poate ea să contribuie efectiv la construirea de drumuri. Probabil asta se va întâmpla cu sprijinul firmei cu care împarte sediul, cunoscută drept ,,TelDrum de Olt".
T Dancor Construct este botezată după numele lui Dan și Cornel (așa cum au fost botezați frații Ciocan din Olt). Prieteni buni cu Paul Stănescu, frații Ciocan controlează de ani întregi zona Caracalului. Dan Ciocan a fost președintele al PSD Caracal și deputat până în anul 2020. În toată legislatura 2016-2020 a avut o singură declarație scrisă și 3 moțiuni.
El a rămas, totuși, cunoscut în mediul public de la noi, după ce a fost exclus de Marcel Ciolacu din PSD în anul 2020, pentru că a lipsit de la votarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Orban. Dan Ciocan s-a reorientat repede și în 2021 devenea președintele PMP Olt.
Cornel Ciocan, fratele care s-a ocupat de afacerile familiei, este personajul din spatele T Dancor Romconstruct, acum fericitul câștigător al licitației pentru construirea variantei ocolitoare a Sighișoarei. N-a fost, însă, mereu fericit. În 2015, Cornel Ciocan a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare pentru evaziune fiscală de aproape 6 milioane de lei.
Compania are în spate o istorie întreagă a contractelor cu statul. În 2019, valoarea totală a lucrărilor publice primite de T Dancor Romconstruct SRL se ridica la 77,4 milioane de euro, multe dintre ele fiind atribuiri prin proceduri simplificate.
Revenind la lucrarea nou câștigată, menționăm că durata de execuție a centurii Sighișoarei este de 38 luni (14 luni pentru proiectare și 24 luni pentru execuție), iar perioada de garanție oferită de antreprenor este de 60 de luni. Pentru această lucrare DRDP Brașov a primit în total 8 oferte. Drumul ce urmează a fi construit va avea o lungime de 13,057 km și va avea câte o bandă pe sens. Traseul ocolitoarei se desprinde din DN13 la km 108+600 (kilometraj pe DN 13) în partea de est a municipiului, în apropierea localității Albești, după care se îndreaptă către nord-est revenind în DN 13 la km 123+120 (kilometraj pe DN 13) în apropierea localității Hetiur.
Ca atare, vorbim despre o sarcină destul de complicată, pe care, însă, suntem siguri că o va putea rezolva cu brio compania de curățenie în parteneriat cu firma care a produs ani la rând bani pentru PSD-ul din Caracal. Nu de alta, dar atunci când licitațiile pentru lucrări publice sunt câștigate de cine trebuie, nu poți decât să fii sigur că succesul e garantat. Și există o întreagă istorie a succesului de acest fel în România.
Dupa anuntarea castigatorului initial, STRABAG a depus contestatie si ea a fost admisa partial. Acum CNAIR trebuie sa reevalueze oferta asocierii CLEAN PREST ACTIV + SC PROIECT-CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA + ILCI INSAAT SANAYI VE TICARET ANONIM SIRKETI + T DANCOR ROMCONSTRUCT.
Vrabiutele spun ca dupa reevaluare vom avea tot acelasi castigator.
Am uitat sa va spun ca STRABAG nu a fost multumita de decizia CNSC si a facut recurs.
STRABAG a pierdut recursul si va ramane castigator dupa reevaluare asocierea CLEAN PREST ACTIV + SC PROIECT-CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA + ILCI INSAAT SANAYI VE TICARET ANONIM SIRKETI + T DANCOR ROMCONSTRUCT.
Nu ma simt cuprins de entuziasm, dar asta este.
Sa vedem cum s-or misca...
Mai e vreo sansa sa se corecteze prostia aceea de traseu? mai exact traseul din zona Hetiur care urmareste curba de nivel, implicit curba stransa dinainte de parcare.
"Direcția de Drumuri Braşov va semna contractul pentru proiectarea şi execuţia Variantei de Ocolire Sighişoara/ Valoarea contractului, peste 257 de milioane de lei, fără TVA". Sursa: G4 media (https://www.g4media.ro/directia-de-drumuri-brasov-va-semna-contractul-pentru-proiectarea-si-executia-variantei-de-ocolire-sighisoara-valoarea-contractului-peste-257-de-milioane-de-lei-fara-tva.html)
Pe site-ul DRDP Brasov nu apare anuntul.
^ Ochiometric, pe google maps, înainte de Hetiur ar fi ieșit un viaduct de vreun kilometru.
Poate chiar mai lung. Sărea oare din costuri?
Nu stiu cum ai ajuns tu la un kilometru lungime. Mie imi da (maxim) vreo 500 de km de viaduct, la o inaltime maxima de 30m - vezi
(https://i.imgur.com/OyfzW5N.jpg)
Dar altele erau problemele daca abordau o rezolvare atat de normala, fireasca si moderna:
- dupa viaduct ar fi trebuit sa urmeze, aproape in linie dreapta, un tunel de circa 1-1,5km la circa 400-420 m altitudine care ar duce direct in valea cu acel "lac Rusu" si apoi direct spre valea Tarnavei Mari
- valoarea investitiei ar fi fost justificata (si justificabila) prin acceptarea publica a faptului ca NU se va mai investi niciodata in bucata de A3 dintre Fagaras si Targu Mures.
Dar cum nu suntem capabili nici sa implementam solutii normale, nici sa acceptam ca renuntam la anumite proiecte (acceptand inclusiv o usoara dezaprobare publica), ajungem sa facem proiecte si investitii proaste. Atat s-a putut!
Mi e fricā de aceasta asociere..
https://economedia.ro/cnair-a-semnat-contractul-pentru-proiectarea-si-executia-centurii-sighisoara-soseaua-de-13-kilometri-si-o-singura-banda-sens-costa.html#.Y07OMmnDKNw
Ordinul de începere a lucrărilor pentru 𝐜𝐞𝐧𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐒𝐢𝐠𝐡𝐢𝐬𝐨𝐚𝐫𝐚 a fost emis astăzi de către Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov
Se misca ceva pe VO Sighisoara?
Chiar nimeni nu are vreo informatie pe acest proiect?
Eu cred ca sunt inca in faza de proiectare, nu o sa-i vedem in teren prea curand.
Din articolul de mai sus:
QuoteDupă emiterea ordinului de începere, antreprenorul are la dispoziție 38 luni (14 luni pentru proiectare și 24 luni pentru execuție) pentru terminarea lucrării
Ah, multumesc. Credeam ca s-a dat OIL.
asta e progresul
(https://i.imgur.com/dk0u3EE.png)
au fost executate peste 60 de foraje suplimentare pentru completarea studiului geotehnic (în special în zona structurilor mari).
DTAC-ul trebuie predat în iunie iar proiectul tehnic complet în august
(https://i.imgur.com/XVeTzYT.png)
Salut,
Mai are cineva vesti de actualitate despre centura?
Multumesc!
A FOST PREDAT PAC SI PROIECT TEHNIC CATRE SUPERVIZOR.
IN DATA DE 01.11.2023 SUPERVIZORUL RESPINGE DOCUMENTATIA PAC SI PT SI SOLICITA COMPLETARI.
sursa: harta CESTRIN
Astăzi, 8 martie 2024, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a următorului proiect de act normativ:
Hotărâre de Guvern privind declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional, aprobarea listei imobilelor proprietate publică a statului, precum și aprobarea listei imobilelor proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional ,,Varianta de ocolire Sighișoara''
MT (https://www.mt.ro/web14/transparenta-decizionala/consultare-publica/acte-normative-in-avizare/5160-hg07032024diri3)
(https://i.imgur.com/MHCIt5c.jpeg)
Powered by API/PUM imgur uploader (https://proinfrastructura.ro/poze.html)
In iulie ar trebui sa intre in teren, nu?
Din ziarul local:
𝐒-𝐚 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐚𝐭 𝐥𝐢𝐬𝐭𝐚 𝐞𝐱𝐩𝐫𝐨𝐩𝐫𝐢𝐞𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐜𝐭̧𝐢𝐚 𝐕𝐚𝐫𝐢𝐚𝐧𝐭𝐞𝐢 𝐝𝐞 𝐨𝐜𝐨𝐥𝐢𝐫𝐞 𝐚 𝐒𝐢𝐠𝐡𝐢𝐬̦𝐨𝐚𝐫𝐞𝐢.
𝐔𝐧 𝐩𝐚𝐬 𝐢𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐧𝐭 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐞𝐧𝐭𝐮𝐫𝐢𝐢 𝐨𝐜𝐨𝐥𝐢𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐨𝐫𝐚𝐬̧𝐮𝐥𝐮𝐢.
În Monitorul Oficial a fost publicată Hotărârea privind declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național, aprobarea listei imobilelor proprietate publică a statului, precum și aprobarea listei imobilelor proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național ,,Varianta de ocolire Sighișoara".
Sumele individuale estimate de către expropriator, aferente despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată, situate pe amplasament, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național ,,Varianta de ocolire Sighișoara", situate pe raza localităților Albești și Sighișoara din județul Mureș, sunt în cuantum de 4.182.000 lei și se alocă de la bugetul de stat.
Varianta de Ocolire Sighișoara va avea o lungime de 13,057 de kilometri și va avea câte o bandă pe sens. Traseul ocolitoarei se desprinde din DN13 la km 108+600 (kilometraj pe DN 13) în partea de est a municipiului, în apropierea localității Albești, după care se îndreaptă către nord-est revenind în DN 13 la km 123+120 (kilometraj pe DN 13) în apropierea localității Hetiur. Durata de execuție este de 38 luni (14 luni pentru proiectare și 24 luni pentru execuție), cu începere din 3 ianuarie 2023. Contractul are o valoare de 257.772.291,56 lei fără TVA, iar perioada de garanție oferită de antreprenor este de 60 de luni
Lista imobilelor pentru care a fost aprobata exproprierea poate fi consultata pe:
https://lege5.ro/Gratuit/ge2temzygiytc/lista-cuprinzand-imobilele-proprietate-publica-a-statului-care-fac-parte-din-coridorul-de-expropriere-al-lucrarii-de-utilitate-publica-de-interes-national-varianta-de-ocolire-sighisoara-aflate-pe-raza?dp=gu3temzsgaydimy&fbclid=IwZXh0bgNhZW0CMTAAAR0fXTBES3uNSZqDz9pfvIJRZ9Ic429_I8aSshdP_0Fm2TrapJstvJX3ZH8_aem_ZmFrZWR1bW15MTZieXRlcw
Tot din acelasi ziar local:
𝐏𝐚𝐬 𝐢𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐧𝐭 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐕𝐚𝐫𝐢𝐚𝐧𝐭𝐞𝐢 𝐝𝐞 𝐎𝐜𝐨𝐥𝐢𝐫𝐞 𝐒𝐢𝐠𝐡𝐢𝐬̦𝐨𝐚𝐫𝐚.
Astăzi, 29 iulie, În cadrul Comisiei Tehnico-Economice din cadrul DRDP Brasov a fost prezentată o primă formă a proiectului pentru construirea Variantei de Ocolire Sighișoara.
Cu această ocazia au fost discutate toate detaliile legate de această investiție, urmând ca în maxim 10 zile proiectantul să revină cu o variantă adaptată la cerințele beneficiarului, se precizează în comunicatul DRDP. (https://scontent.fclj1-2.fna.fbcdn.net/v/t39.30808-6/453226378_1072798841516500_2523964663007045757_n.jpg?_nc_cat=103&ccb=1-7&_nc_sid=127cfc&_nc_ohc=R138lQVEFEQQ7kNvgFVqiAU&_nc_ht=scontent.fclj1-2.fna&oh=00_AYC4RoHimWLbEaAr1aUGmsU3UEHUCl5mQgAH3Dr92dfYVA&oe=66AE65FA)
(https://scontent.fclj1-2.fna.fbcdn.net/v/t39.30808-6/453097658_1072798848183166_4371765449298504893_n.jpg?_nc_cat=102&ccb=1-7&_nc_sid=127cfc&_nc_ohc=F_GvE4G9bVYQ7kNvgE4QJW7&_nc_ht=scontent.fclj1-2.fna&oh=00_AYAjYcmaEqRuLKekr_5-Tb7WF3wlIc7y85oB2D5tzK5sdA&oe=66AE5C25)
(https://scontent.fclj1-2.fna.fbcdn.net/v/t39.30808-6/453391462_1072798951516489_6354781083797756981_n.jpg?_nc_cat=107&ccb=1-7&_nc_sid=127cfc&_nc_ohc=0XPP0PzRscEQ7kNvgHn6ZWR&_nc_ht=scontent.fclj1-2.fna&oh=00_AYD801uj-st58i9BQkVMOZIavuUjRNEQeq60ufmVcWJ0pg&oe=66AE7F9A)
(https://scontent.fclj1-2.fna.fbcdn.net/v/t39.30808-6/453417229_1072798988183152_5249681470937271236_n.jpg?_nc_cat=106&ccb=1-7&_nc_sid=127cfc&_nc_ohc=8cQiJiCj10AQ7kNvgGEWi69&_nc_ht=scontent.fclj1-2.fna&oh=00_AYCteX7yG_-4E1-k2iPJzk92w1Xny3g81NuPLtOY_l5RLA&oe=66AE713D)
In ritmul asta nu incep lucrarile efective mai repede de toamna asta in cel mai bun caz.
Toamna asta? ies AC-ul si OIL-ul asa de repede?
A venit toamna! Aveti ceva noutati aici?
Din DN13 nu se vede nici o miscare (ultima oara am trecut luni, 16.09)
E ca și mort proiectul. Dacă ar fi avut vreun interes chiar să se apuce, am fi văzut ceva mișcare: angajări, organizare de șantier, lucrări pregătitoare.
Nu mă mir, pentru că "antreprenorul" e o firmă de curățenie, cu cod CAEN 8121.
Oare de ce nu ma mir nici eu?
Din nou din presa locala:
𝐈̂𝐧𝐭𝐚̂𝐥𝐧𝐢𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐏𝐫𝐢𝐦𝐚̆𝐫𝐢𝐚 𝐒𝐢𝐠𝐡𝐢𝐬̧𝐨𝐚𝐫𝐚 𝐩𝐫𝐢𝐯𝐢𝐧𝐝 𝐞𝐱𝐩𝐫𝐨𝐩𝐫𝐢𝐞𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐕𝐚𝐫𝐢𝐚𝐧𝐭𝐞𝐢 𝐝𝐞 𝐎𝐜𝐨𝐥𝐢𝐫𝐞 𝐒𝐢𝐠𝐡𝐢𝐬̦𝐨𝐚𝐫𝐚 (𝐂𝐞𝐧𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐒𝐢𝐠𝐡𝐢𝐬̧𝐨𝐚𝐫𝐞𝐢).
Proprietarii imobilelor care, prin Hotărârea Guvernului nr. 574/2024, vor fi expropriați pentru realizarea Variantei de Ocolire Sighișoara s-au întâlnit astăzi cu reprezentanţii firmei câștigătoare pentru realizarea centurii ocolitoare, reprezentanţi ai DRDP Braşov, care vor realiza exproprierile şi cu primarul municipiului, Iulian Sîrbu, în condiţiile în care Primăria Sighişoara va sprijini cetăţenii pentru centralizarea actelor de propietate în vederea realizării exproprierilor.
Potrivit reprezentanţilor DRDP plata exproprierilor se va putea realiza doar către proprietari, exproprierea ca proces nu se poate contesta cid oar cuantumul despăgubirilor, procesele în instanţă fiind scutite de taxe, potrivit legii.
Pentru cei care nu au terenurile intabulate Primăria Sighişoara a contractat o firmă pentru planurile parcelare.
În cadrul întâlnirii de astăzi li s-a atras atenţia proprietarilor de culturi de pe terenurile pe care se vor realiza exproprierile ca anul viitor să nu mai reînnoiască cererea către APIA pentru că vor începe efectiv lucrările în teren.
Reprezentanţii DRDP au mai precizat şi că a fost depusă la OCPI documentaţia pentru intabularea coridorului de expropriere, un pas important şi acesta pentru construcţia Variantei de Ocolire Sighișoara (Centura Sighişoarei).
Căutând știri despre centura Sighișoara, am găsit acest articol (https://www.zi-de-zi.ro/2024/11/01/exclusiv-noile-termene-de-finalizare-ale-variantelor-de-ocolire-targu-mures-reghin-si-sighisoara-anuntate-de-ministrul-transporturilor/). Grindeanu a declarat în 24 octombrie că centura va fi gata în 2027. Dacă nu apare nicio mișcare încă din primăvara asta, zero șanse.
(https://i.imgur.com/2e2Pes8.jpeg)
Powered by API/PUM imgur uploader (https://proinfrastructura.ro/poze.html)
(https://i.imgur.com/egzLr52.png)
https://www.zi-de-zi.ro/2025/02/07/prima-centura-ocolitoare-din-judetul-mures-care-intra-in-executie/
"Varianta de ocolire Sighișoara are de astăzi avizul final al CTE-CNAIR, pentru Proiectul Tehnic, după ce în luna februarie au fist avizați indicatorii.
Proiectantul are termen până în 7 aprilie pentru a transmite ultimele clarificări, urmând apoi eliberarea Autorizatiei de Construire de către Ministerul Transporturilor.
Emiterea Ordinului de începere a lucrărilor de către DRDP reprezintă ultima etapă pentru demararea lucrărilor și se preconizează că acest lucru va fi realizat imediat după Sarbatorile Pascale."
(https://i0.wp.com/punctul.ro/wp-content/uploads/2025/03/1000035623.jpg?w=843&ssl=1)
Sursa: punctul.ro (https://punctul.ro/varianta-de-ocolire-sighisoara-are-de-astazi-avizul-final/).