Thread restant de foarte mult timp. Acesta va fi thread-ul generic pentru discutii despre sanatate, iar acolo unde avem thread-uri locale pentru infrastructura de sanatate, le vom folosi pe acelea. Vor fi multe discutii si update-uri si despre spitalele regionale, deci avem ce sa dezbatem.
România, pe ultimele locuri în Europa în clasamentul cheltuielilor de sănătate pe cap de locuitor
România se află pe ultimul loc în Europa în clasamentul cheltuielilor de sănătate pe cap de locuitor, cu 400 de euro, de 14 ori mai puţin decât Luxemburg, care conduce topul şi unde se cheltuie 5.600 de euro pe cap de locuitor, conform Eurostat. În coada clasamentului se află, alături de România, Bulgaria, cu 600 de euro şi Polonia, cu 700 de euro. În frunte, pe lângă Luxemburg, se află Suedia, cu 5.100 de euro şi Danemarca, cu 5.000 de euro. Norvegia şi Elveţia au alocări mult mai mari decât statele membre UE, cu peste 6.000 de euro cheltuieli de sănătate pe cap de locuitor, respectiv aproape 8.500 de euro.
România se află pe ultimul loc şi la cheltuieli pentru sănătate ca procent din PIB, cu 5%, precedată de Luxemburg şi Letonia, cu 6,2% din PIB. Franţa are cel mai mare procent din PIB alocat pentru sănătate (11,5%), urmată de Germania (11,1%) şi Suedia (10.9%). Datele publicate de Eurostat joi sunt valabile pentru 2016.
Mediafax (https://www.mediafax.ro/economic/romania-pe-ultimele-locuri-in-europa-in-clasamentul-cheltuielilor-de-sanatate-pe-cap-de-locuitor-17726149)
In 1938, dupa doar 2 ani de construire, in muntii din judetul Dambovita, in mijlocul unei paduri de fagi, langa un izvor se inaugureaza sanatoriul TBC Moroeni, la vremea lui, cu cele 600 de paturi era al doilea ca marime din Europa. La scurt timp dupa inaugurare sanatoriul devine varful de lance al medicinei pneumologice romanesti, aici avand loc prima tomografie clasica si prima branhoscopie din Romania , precum si numeroase cercetari pentru imbunatatirea chirurgiei toracice.
Cladirea in stil art deco era alcatuita din 3 corpuri : un corp central cu 10 etaje si terasa si doua aripi cu 4, respectiv 2 etaje. Tot pe domeniul centrului medical se ridica si o mica vila cu destinatia de locuinta pentru directorul spitalului, medicul Sextil Rusu. Pe lateralele aripilor dinspre corpul central sunt executate o serie de basoreliefuri cu tematica medicala, o parte fiind pastrate pana astazi. Imobilul poarta semnatura arhitectului Italian Antonio Viecelli.
Toate corpurile de cladire dispuneau de terase generoase cu o superba priveliste catre localitatile Glod si Moroeni. In jurul cladirii se amenajeaza un parc in terase decorat cu numeroase plante dar si fantani arteziene.
(https://3.bp.blogspot.com/-orSgXXU5pns/XCf3SSTNPDI/AAAAAAABmKA/87vsAYjWbr0qs7xXysH6uUOMkVy1lrajwCLcBGAs/s1600/456_001.jpg)
Din ce am reusit sa "dezgrop" pana acum. In medie intre 1932 si 1940 in Romania se inaugurau 10 unitati medicale anual (dispensare, sanatorii, preventorii, spitale etc). Unele dintre santorii erau de dimensiuni mari 100+ paturi si erau construite in creierii muntilor la kilometri de orice localitate.
Nu stiu exact cum stam azi dar sunt convins ca stam mult, mult mai prost....
:( >:( :((
In Romania nu nevoia de bani in sanatate e cea mai mare problema.
Managementul e cea mai mare problema a Romaniei referitor la sanatate. Stie cineva cati bani cheltuieste Romania si romanii in total cu sanatatea? enorm de multi.
Daca o organizatie privata non-profit poate cu 16 mil euro sa faca un spital ultramodern de mari dimensiuni pentru tratare a afectiunilor oncologice la copii - un centru care numai ieftin nu este, cu bugetul sanatatii pe care il avem acum in cativa ani am putea reconstrui de la zero toate spitalele, platind in acelasi timp salariile personalului medical si finantand functionarea spitalelor.
Poate sa explice cineva cum aproape un deceniu spitalele au folosit dezinfectanti contaminati ?
Cum nu a sesizat nimeni ca nu au efect si sunt si contaminati ?- toate spitalele din Romania foloseau produse de la aceeasi companie in conditiile in care sistemul de achizitii nu era centralizat?
Cate sute de mii de pacienti au murit prematur din aceasta cauza?
Tot cautand poze si date despre spitalele de dinaintea comunismului am dat peste lista asta:
DECRET nr. 302 din 3 noiembrie 1948, privind naţionalizarea instituţiilor sanitare particulare, text corectat conform rectificarii aparuta în Monitorul Oficial Nr. 265 din 13 Noiembrie 1948:
1. Sanatoriul Dr. Poszgoy, Arad
2. Spitalul evreiesc "Terapia", Arad
3. Sanatoriul Martoiu Victor, Pitesti
4. Sanatoriul Popescu, Pitesti
5. Sanatoriul Israelit, Botosani
6. Maternitatea evreiasca, Falticeni
7. Sanatoriul Dr. Vatas Ludovic, Bacau
8. Maternitatea maternă, Bacau
9. Spitalul Dr. Aroneanu, Bacau
10. Sanatoriul T. B. C. Oradea
11. Sanatoriul Sft. Iosif, Oradea
12. Spitalul Mizericordienilor Oradea
13. Maternitatea U. F. D. R. Oradea
14. Spitalul evreiesc, Oradea
15. Sanatoriul Diaconieselor, Braşov
16. Sanatoriul Dr. Dogaru, Braşov
17. Sanatoriul Dr. Pildner Steinberg, Braşov
18. Casa de naştere com. Noua U. F. D. R., com. Noua
19. Sanatoriul particular Dr. C-ţin Ionescu, Putna
20. Spitalul Israelit, Galaţi
21. Sanatoriul Velicesk, Bocsa Montană
22. Sanatoriul Parc, Cluj
23. Maternitatea Sft. Maria, Cluj
24. Sanatoriul Diaconeselor reformate, Cluj
25. Sanatoriul Dr. Liubas, Cluj
26. Spitalul Israelit, Cluj
27. Spitalul particular mixt Sft. Vicentiu, Miercurea Ciuc
28. Spitalul de chirurgie a Bunurilor Private, Gheorghieni
29. Casa de naştere Maria, Miercurea Ciuc
30. Sanatoriul Dr. Gafencu, Constanta
31. Sanatoriul Diaconeselor, Constanta
32. Spitatul Israelit, Dorohoi
33. Sanatoriul Dr. Bibicescu, Zarafoaia
34. Sanatoriul Bolintineanu, Craiova
35. Dr. Baculescu, Craiova
36. Sanatoriul Nicolin Titu, Craiova
37. Sanatoriul Dr. Capraciu, Craiova
38. Sanatoriul Laptes Emil, Craiova
39. Sanatoriul Dr. Haznas Nicolae, Tg. Jiu
40. Sanatoriul Dr. Adamisteanu Aurel, Tg. Jiu
41. Sanatoriul Dr. Popescu Aurelian, Tg. Jiu
42. Sanatoriul Dr. Bibescu, Bucureşti
43. Sanatoriul Central, Bucureşti
44. Sanatoriul V. Costescu, Bucureşti
45. Sanatoriul Roseteanu, Bucureşti
46. Sanatoriul Dr. Jovin, Bucureşti
47. Spitalul Panduri, Bucureşti
48. Sanatoriul Sft. Vincent de Paul, Bucureşti
49. Maternitatea Paul Greceanu, Bucureşti
50. Policlinica Dr. E. Stanca, Bucureşti
51. Sanatoriul Dr. Paun, Bucureşti
52. Sanatoriul Abramovici, Bucureşti
53. Fundaţia Radu Cristian, Bucureşti
54. Societatea Salvarea, Bucureşti
55. Spitalul Xenocrat, Bucureşti
56. Căminul Colegiul Medicilor, Bucureşti
57. Spitalul "Iubirea de Oameni", Bucureşti
58. Caritas, Bucureşti
59. Maternitatea Caritas, Bucureşti
60. Com. Gradinari, Sanatoriul T. B. C. Ilfov
61. Sanatoriul Dr. Tzaicu, Iaşi
62. Spitalul israelit şi maternitatea israelita, Iaşi
63. Spitalul Dr. Ghealerter, Iaşi
64. Sanatoriul Imreh Dominic, Odorhei
65. Spitalul israelit, Piatra Neamt
66. Sanatoriul Dr. Spovala, Bistrita
67. Maternitatea prop. bisericii reformate şi româno-catolice, Tg. Mures
68. Spitalul proprietatea Episcopiei ort. Reghin
69. Sanatoriul Botescu, Ploiesti
70. Sanatoriul Berceanu, Sinaia
71. Sanatoriul Bucegi, Predeal
72. Sanatoriul Dr. Cosmuta, Predeal
73. Sanatoriul Dr. Braileanu, Focsani
74. Spitalul comunităţii israelite, Roman
75. Sanatoriul Dr. Baja, Corabia
76. Spitalul ord. Mizericordienilor, Satu Mare
77. Spitalul evreiesc, Satu Mare
78. Sanatoriul Maternitatea "Antal", Sibiu
79. Maternitatea Dr. Gheorghiu Sibiu
80. Sanatoriul Dr. Hacighian, Timişoara
81. Sanatoriul Dr. Burian, Timişoara
82. Spitalul Sft. Ana, Timişoara
83. Spitalul Mizericordienilor, Timişoara
84. Sanatoriul Filip, Timişoara
85. Sanatoriul Freud, Timişoara
86. Sanatoriul Pauli, Lovrin.
87. Spitalul evreiesc, Timişoara
88. Sanatoriul Dr. Fechete, Sft. Gheorghe
89. Sanatoriul Torok, Tg. Secuiesc
90. Casa de naştere Dr. Fogoianu, Sft. Gheorghe
91. Sanatoriul Rupea, Rupea
92. Sanatoriul Condrea, Sighisoara
93. Sanatoriul Medias, Medias
94. Sanatoriul Dr. Capota, Tecuci
95. Spitalul israelit Vaslui, Vaslui
Din vremea cand se putea. Sanatoriul Bugaz, lucrarile incep in 1936 si se finalizeaza in 20 iunie 1937
(https://2.bp.blogspot.com/-sqdYfGZwD7U/XC5oyFb3ARI/AAAAAAABmU0/OM1XJ_6ggH0vVb9FfJqcPM2febxdAF89QCLcBGAs/s1600/s-l1600.jpg)
In 1938 este inaugurata inca o aripa:
(https://4.bp.blogspot.com/-4bS7PfyHHjE/XC5o-1RrclI/AAAAAAABmVI/BoGDZ02_RccY3gQ4BkXfDediCPbJR4ZYQCLcBGAs/s1600/374902.jpg)
Nu ma pricep la spitale, comentati voi.
Guvernul licitează cel de-al doilea proiect strategic în parteneriat public-privat. Cât va costa clinica multifuncţională ,,Dr. Calistrat Grozovici"
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a publicat marţi anunţul prin care scoate la licitaţie construcţia celui de-al doilea proiect strategic pe care Guvernul vrea să îl construiască în parteneriat public-privat. Este vorba despre clinica multifuncţională ,,Dr. Calistrat Grozovici", care va avea 636 paturi şi va costa 650 de milioane de lei. Investitorii interesaţi de acest proiect pot depune ofertele până la data de 28 ianuarie 2019, ora 11:00, urmând ca data estimată a expedierii invitaţiilor de prezentare a ofertelor sau de participare către candidaţii selectaţi să fie 6 februarie, ora 00:00. Atribuirea contractului se va face prin procedură competitivă cu negociere, potrivit anunţului publicat în SICAP.
Clinica multifuncţională ,,Dr. Calistrat Grozovici" este un proiect al cărui cost se ridică la 650,7 milioane de lei (fără TVA), din care valoarea construcţiilor-montaj este de 379,45 milioane de lei (fără TVA). Durata contractului, inclusiv a concesiunii, este de 17,5 ani. Din aceştia, 2,5 ani sunt pentru proiectare şi construcţie, iar restul de 15 ani sunt pentru operare.
Detalii in Adevarul (https://adevarul.ro/economie/investitii/guvernul-liciteaza-de-al-doilea-proiectstrategic-parteneriat-public-privat-costa-clinica-multifunctionaladr-calistrat-grozovici-1_5c363711df52022f756c3088/index.html)
Orice investitie in sistemul medical e binevenita DAR eu personal cred ca intai ar trebui reabilitate, modernizate si dotate institutiile medicale existente si abia dupa aia sa construim unele noi.
In data de 11 decembrie 1934, in padurea din Predeal, pe Valea Rasnoavei. reputatul medic clujean, Cosmuta, alaturi de medicii Campeanu, Teodoreanu si Popper ridica un elegant sanatoriu TBC. Cladirea in stil art deco era desfasurata pe demisol, parter si doua etaje. Arhitectul responsabil cu proiectul este renumitul Marcel Iancu, cel care si-a pus amprenta pe multe cartiere bucurestene.
Centrul medical dispunea de 50 de camere, biblioteca, sala de mese, living, salon si solar. Designul interior a fost asigurat de catre celebra casa Gustav Steckl. La exterior acesta dispunea de propria partie de ski.
(https://1.bp.blogspot.com/-yZqc_-SOW3k/XCjjQGbe-bI/AAAAAAABmMM/C9EFnGyGCpU4StSHGHGU3nPP0PTmfOXrgCLcBGAs/s1600/093752.jpg)
(https://4.bp.blogspot.com/-rR-LVAFeCgM/XDyBAcb1TvI/AAAAAAABmpk/JMEKbaqA0W8Xp4wg9E4UuIibVgigQxT2wCLcBGAs/s1600/2.png)
(https://3.bp.blogspot.com/-K7eIXE7YlqI/XDyBAZl9GjI/AAAAAAABmpg/3Zt4Aw02xMMDIjnavSB1uMvQ8HOK_rKfQCLcBGAs/s1600/3.png)
(https://2.bp.blogspot.com/-E41baIFKjbE/XDyBBsO4tOI/AAAAAAABmps/EMJFjbO0bhE_iN1nfl-348YTo3RtywE0ACLcBGAs/s1600/4.png)
(https://1.bp.blogspot.com/-gBk5zIDTqdU/XDyBBkVsjnI/AAAAAAABmpo/_UiEXqfTUnQXya5s8tR-r_D-87hc1OTtACLcBGAs/s1600/5.png)
(https://4.bp.blogspot.com/-z3VLnw_ii_8/XDyBBgvkrhI/AAAAAAABmpw/YorpSpvfySAaWCZ3kfX8xQiXPVw8Sat0gCLcBGAs/s1600/6.png)
(https://3.bp.blogspot.com/-UW_kG1V9yHU/XDyBCYwAeGI/AAAAAAABmp0/o8Ui_qsOSl4BTYWQPHwgimpbde0BJKv7gCLcBGAs/s1600/7.png)
(https://3.bp.blogspot.com/-md-bZNZr1jA/XDyBC6G4ufI/AAAAAAABmp4/tZ2JcjzBPRACClgbB4yDnVinHyAgw3r_ACLcBGAs/s1600/8.png)
(https://3.bp.blogspot.com/-vOcFVWZ_QYk/XDyBDA1ReaI/AAAAAAABmp8/d-_7jMnYUdE3Vgdn0eOEK2cQcA58TJhHACLcBGAs/s1600/9.png)
Angajaţii din sănătate, marii câştigători ai ultimului deceniu: salarii triplate şi cu 5.000 de locuri de muncă în plus în perioada 2009-2018
(https://i.imgur.com/TX1HPmc.jpg)
Salariaţii din sănătate au beneficiat de cele mai mari creşteri de salarii din sectorul bugetar în ultimul deceniu, veniturile acestora crescând de aproape trei ori în perioada 2009- 2018. Sănătatea reprezintă singurul domeniu de la stat unde efectivul de salariaţi a crescut în ultimii zece ani, în timp ce în educaţie şi în administraţie publică efectivul de angajaţi a scăzut.
Salariile angajaţilor din sănătate şi asistenţă socială au crescut de 2,8 ori în ultimul deceniu, aceştia fiind bugetarii care au avut parte de cea mai mare creştere salarială în perioada 2009- 2018.
Astfel, salariul mediu net din sănătate a ajuns la valoarea de 3.536 de lei net în noiembrie 2018, acesta fiind cu 27% mai mare decât salariul mediu la nivelul întregii economii. Spre comparaţie, în 2009 angajaţii din sănătate câştigau cu 9% sub nivelul salariului mediu pe economie de la acea vreme.
ZF (https://www.zf.ro/profesii/angajatii-din-sanatate-marii-castigatori-ai-ultimului-deceniu-salarii-triplate-si-cu-5-000-de-locuri-de-munca-in-plus-in-perioada-2009-2018-17842189)
Dupa 3 ani de luptat cu birocratia, Heliportul de la Spitalul Municipal intra in linie dreapta.
https://www.youtube.com/watch?v=V-JbGp7Oqdw&feature=youtu.be (https://www.youtube.com/watch?v=V-JbGp7Oqdw&feature=youtu.be)
PS. costul initial a crescut "doar" de 10 ori
Daca tot s-a bagat in seama Comisia Nationala de Strategie si Prognoza cu cele 2 licitatii pentru PPP (A3 si A8), sa trecem aici si singura lor "realizare" din domeniu de pana acum. :lol:
Pe langa aceste 2 licitatii, au initiat si "Atribuirea unui contract de parteneriat public-privat pentru realizarea obiectivului ,,Clinica Multifuncţională Dr. Calistrat Grozovici Corp A şi Corp B", în conformitate cu OUG nr. 39/2018", tot prin PPP, cu o valoare estimata de 650.709.389,00 RON fara TVA.
Ei bine, aceasta licitatie a fost anulata zilele trecute, pentru ca in etapa 2 (depunere oferta financiara), nu s-a inghesuit nimeni.
Ministerul Sănătăţii a semnat un contract de 78 de milioane lei privind cele trei spitale regionale
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că a semnat un contract de asistenţă tehnică de 78 milioane de lei care prevede consultanţă - consiliere, expertize, supravegherea construcţiei - pentru cele trei spitale regionale.
Potrivit Sorinei Pintea, banii au fost primiţi de Ministerul Sănătăţii prin accesarea fondurilor europene.
economica.net (https://www.economica.net/ministerul-sanatatii-a-semnat-un-contract-de-78-de-milioane-lei-privind-cele-trei-spitale-regionale_169575.html)
Cele 3 sunt Iasi, Craiova si Cluj.
Quote from: NGC on May 31, 2019, 11:51:03 AM
"Atribuirea unui contract de parteneriat public-privat pentru realizarea obiectivului ,,Clinica Multifuncţională Dr. Calistrat Grozovici Corp A şi Corp B", în conformitate cu OUG nr. 39/2018", tot prin PPP, cu o valoare estimata de 650.709.389,00 RON fara TVA.
Ei bine, aceasta licitatie a fost anulata zilele trecute, pentru ca in etapa 2 (depunere oferta financiara), nu s-a inghesuit nimeni.
Au relansat-o ieri, aceeasi valoare estimata: CN1013011 (http://sicap-prod.e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100066028)
Un centru balneoclimateric multifuncţional va fi construit în staţiunea Covasna
Primarul localităţii, Gyerő József, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că centrul va fi construit pe o suprafaţă de teren de aproape trei hectare, pe strada Brazilor, în imediata vecinătate a pârtiei de schi, iar investiţia este prevăzut în Strategia de dezvoltare durabilă a oraşului Covasna.
Terenul va fi împărţit în două parcele aproximativ egale, pe una dintre ele urmând să fie construit centrul balnear, care va avea, printre altele, un ştrand, bazine interioare şi exterioare ce vor putea fi încălzite şi folosite şi pe timpul iernii, spaţii de alimentaţie publică şi de agrement, terenuri de sport şi de joacă pentru copii, precum şi o zonă de spa şi wellness, cu saune, hidromasaj, cascadă de gheaţă, camere pentru masaj şi camere de relaxare.
Pe cea de-a doua parcelă va fi construit, de către un antreprenor care va obţine în prealabil acest drept, un hotel cu o capacitate de peste o sută de locuri, iar cele două clădiri vor fi unite printr-o pasarelă, pentru a se putea asigura accesul clienţilor către centrul balnear.
Autorităţile locale au aprobat suma necesară pentru realizarea studiului de fezabilitate, iar construcţia centrului, evaluată la peste 5 milioane de euro, va fi realizată din bugetul local, din programe guvernamentale sau externe.
economica.net (https://www.economica.net/un-centru-balneoclimateric-multifunctional-va-fi-construit-in-statiunea-covasna_171912.html)
Inaugurarea ambulatoriului integrat al Spitalului Județean Suceava.
Ambulatoriul integrat de specialitate este o investiție care s-a realizat într-un an de zile, de 4.100 de mp în care vor funcționa cabinetele de specialitate pentru cele 24 de secții ale SJU Suceava, ca policlinică. Construirea de la zero, în doar un an, a unui ambulatoriu de cinci ori mai mare decât cel actual, creşterea numărul de pacienţi, de la 45.000 în 2009, la 150.000 în prezent, ,,cu tendinţă să ajungem la 200.000"
Investiția este de circa 6,5 milioane de euro, iar UE decontează doar costurile realizării clădirii, în timp ce aparatura este finanțată de CJ Suceava în cea mai mare parte și de Spitalul Județean.
(https://i.imgur.com/uoVfOgf.jpg)
Sursa (https://www.newsbucovina.ro/actualitate/264759/gheorghe-flutur-presedintele-klaus-iohannis-a-acceptat-invitatia-mea-de-a-veni-la-inaugurarea-ambulatoriului-integrat-al-spitalului-judetean-suceava-este-o-investitie-realizata-in-decurs-de-un-an)
Asta era situatia acum 1 an. 3 ani de birocratie si proiectare...
QuoteSpitalul Universitar de Urgență București deține Autorizația de construcție nr. 199/1621079 din data de 07.06.2018 pentru executarea lucrărilor de amenajare heliport pe terasa Corpului C. Această amplasare a fost stabilită ca fiind cea mai bună variantă de construcție, în baza studiilor, expertizelor și a analizelor realizate de către reprezentanții spitalului și proiectantul - managerul de proiect, ABC Development Aviation.
Astfel, SUUB va avea un Heliport în terasă pentru urgențele majore, având caracteristicile necesare deservirii unui trafic de zi și de noapte, singurul din București la ora actuală, și al doilea din țară (realizat de aceeași firmă). Proiectul este preconizat a se finaliza în cursul anului 2019 și are o valoare estimată la 2,8 Mil. Ron.
Platforma heliportului va avea o structură metalică formată din rigle tip grinzi din oțel și stâlpi zăbreliți, va fi dotată cu jgheaburi și plasă de siguranță, cu instalație electrică de balizaj, marcaje luminoase, echipamente de salvare și protecție, de stingere a incendiilor și altele necesare exploatării în condiții de maximă siguranță.
Proiectul include și amplasarea unui lift exterior Corpului F, în zona în care se poate face intervenția cel mai facil, cu minim de disrupție a funcționalităților și fluxurilor existente, lift care va deservi exclusiv Heliportul cu acces direct către Unitatea de Primiri Urgențe.
(https://i.imgur.com/LZbr4pmh.jpg) (https://i.imgur.com/LZbr4pm.jpg)
Powered by API/PUM imgur uploader (http://proinfrastructura.ro/poze.html)Investitia este privata, iar textul este preluat de pe pagina lor de csr.
dupa 1 an de lucrari efective, consolidarile, heliportul, liftul, pasajul si culoarul sunt gata. Raman testele pentru semnalizare si cosmetizari pe langa cladire (pozele inca nu au ajuns pe pagina de csr, sunt calde ;) )
(https://i.imgur.com/HydnAud.jpg)
(https://i.imgur.com/C7RCAH5.jpg)
(https://i.imgur.com/WbL7bFd.jpg)
(https://i.imgur.com/1O4t4oa.jpg)
(https://i.imgur.com/5qoijtx.jpg)
(https://i.imgur.com/gi2HWRO.jpg)
(https://i.imgur.com/JZ168P8.jpg)
(https://i.imgur.com/FLrj7Pr.jpg)
Powered by API/PUM imgur uploader (http://proinfrastructura.ro/poze.html)
(https://i.imgur.com/VLP75x6.jpg)
(https://i.imgur.com/3VTC3eq.jpg)
(https://i.imgur.com/9vKe9Ax.jpg)
(https://i.imgur.com/tPQHkzG.jpg)
(https://i.imgur.com/cSDSe7B.jpg)
(https://i.imgur.com/I51wSR8.jpg)
(https://i.imgur.com/zd4Dktz.jpg)
(https://i.imgur.com/f9qvpcg.jpg)
Powered by API/PUM imgur uploader (http://proinfrastructura.ro/poze.html)
(https://i.imgur.com/4Pv3DEg.jpg)
(https://i.imgur.com/wTOfbGr.jpg)
(https://i.imgur.com/fjV5O3Y.jpg)
(https://i.imgur.com/RWBVMe6.jpg)
(https://i.imgur.com/153tHBy.jpg)
(https://i.imgur.com/aKoyVn5.jpg)
(https://i.imgur.com/aGhCWw4.jpg)
Powered by API/PUM imgur uploader (http://proinfrastructura.ro/poze.html)
(https://i.imgur.com/AJxFhTl.jpg)
(https://i.imgur.com/6oUEe2b.jpg)
(https://i.imgur.com/hK9OHeV.jpg)
(https://i.imgur.com/uXd8Ohm.jpg)
Powered by API/PUM imgur uploader (http://proinfrastructura.ro/poze.html)
(https://i.imgur.com/8qion7gh.jpg) (https://i.imgur.com/8qion7g.jpg)
(https://i.imgur.com/5ytTkymh.jpg) (https://i.imgur.com/5ytTkym.jpg)
(https://i.imgur.com/miXqhPVh.jpg) (https://i.imgur.com/miXqhPV.jpg)
Powered by API/PUM imgur uploader (http://proinfrastructura.ro/poze.html)
https://youtu.be/Wtp6bIeVcrM
A aparut si pe stirile protv (https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/a-fost-testat-primul-heliport-functional-al-unui-spital-de-stat-din-bucuresti.html).
Inaugurarea va fi pe 20 Noiembrie!
Inaugurarea a fost amanata pentru 3 Decembrie. Undeva pe la ora 11 ar trebui sa avem si primul elicopter care aterizeaza.
Am si un video, un fel de timelapse combinat cu secvente la viteza normala, insa are sigla companiei care a finantat aceasta investitie, asa ca nu il voi posta. Daca stie cineva cum as putea sa acopar coltul din dreapta jos la o filmare, il rog sa imi spuna pe pm.
Medicul care a salvat zeci de copii, luptând cu indolența autorităților (https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/medicul-care-a-salvat-zeci-de-copii-luptand-cu-indolenta-autoritatilor.html)
Există în România zeci de inimi care bat datorită lui. Zeci de copii zâmbesc azi părinților pentru că el a avut puterea de a se lupta cu moartea într-un sistem aflat în pragul decesului.
Doctorul Cătălin Cîrstoveanu e liderul unei lumi în care speranța vine de la oameni generoși care au ales să investească în visul lui: acela de a crea un centru de exceleneță în domeniul neonatologiei în România.
Sofia e veselă și sănătoasă și se joacă asemeni tuturor copiilor normali din generația ei. Dar în urmă cu 6 ani, la naștere, părinții au trecut printr-un coșmar. Sofia a fost născută cu o malformație congenitală și viața ei a fost pe muchie de cuțit.
,,Am aflat că e vorba de transpoziție de vase mare, o arteră pulmonară și aorta erau inversate. Dădea starea asta cianotică, respira greu, era nevoie de operație, altfel nu trăia", spune Iulian Mocanu, tatăl Sofiei.
Șansa pentru Sofia a fost doctorul Cătălin Cîrstoveanu, șeful secției de de terapie intensivă de la spitalul Marie Curie din București.
A creat campanii de adunare de fonduri pentru spital
Cătălin Cîrstoveanu este primul medic din România care a creat campanii de adunare de fonduri pentru spitalul în care lucrează, după ce sute de prunci cu inimi bolnave sau alte complicațîi i-au murit în brațe.
Doctorul Cîrstoveanu a fost găsit în gardă noaptea, în secția unde își petrece cea mai mare parte a timpului.
,,Cel mai greu pentru noi înseamnă de fapt lista asta de aici. Aici sunt copii care sunt în sistem. Pe acesta deja l-am primit, uitați, avem șase copii care așteaptă, sunt boli foarte grave, înseamnă că noi suntem la capacitate maximă. Avem chiar trei peste număr, nu e normal, șase copii nu avem unde să îi punem, uneori avem 10-15-18 și uitați ce s-a întâmplat, unii așteptând au decedat, din nefericire. Spun de vreo 10 ani lucrul acesta, România nu poate primi decât 60 la sută din nou născuții cu probleme critice, restul stau în condiții improprii, nu au echipamente, nu au ceea ce trebuie pentru o îngrijire corespunzătoare. De fapt, vorbim despre atenția pe care statul o acordă copiilor noștri", spune Cătălin Cîrstoveanu.
A început să lupte cu indolența autorităților
Iar statul se mișcă greu. În urmă cu mai bine de 10 ani, Cătălin Cîrstoveanu a început să lupte cu indolența și inerția autorităților, să încerce să-i responsabilizeze și, acolo unde nu a avut mare success, a adus în sprijinul său societatea civilă și companii private sau chiar contribuții private de la oameni simpli.
,,Aveam pacienți cu maladii congenitale cardiace care decedeau cu brio. Era absolut o poartă închisă și în afară ridicării din umeri... Abia în 2007 lucrurile au părut să ia o întorsătură favorabilă. Intrarea în Europa a însemnat și salvarea multor copii, a sute de copii. Pentru că am început să îi ducem în afară țării, în momentul ăla, în 2007. Și duceam foarte foarte mulți, scăpa cine avea șansă", spune medicul Cîrstoveanu.
,,Am sute de cazuri pe care le-am dus. Și am zis: până când vom merge în felul asta? La început, condițiile erau destul de complicate. Mersul în Germania era foarte complicat. Oamenii scoatea din buzunar foarte mulți bani. Statul român deconta intervenția. Aveam români care erau chirurgi în afară țării și am spus: oare nu putem cu oamenii aceștia? M-am întâlnit cu Alex, cu Inima Copiilor", spune doctorul Cîrstoveanu.
,,Ne-am cunoscut în 2008, pe 1 octombrie. Atunci am discutat pentru prima dată despre cardio chirurgie, pentru că Cătălin avea în secție foarte des copii cu probleme cardiace și atunci era o problema mult mai mare", spune Alex Popa, Asociația Inima Copiilor.
Cel care conduce astăzi Fundația Inima Copiilor are un frate care a fost salvat în urmă cu câțiva ani printr-o operație pe cord în Italia. Așa s-a hotărât să ajute salvarea copiilor acasă.
,,Cătălin era disperat că nici nu avea unde să îi ducă în străinătate, era foarte complicat. Hai să facem o secție, era un spațiu aici, am mers, l-am văzut", spune Alex Popa.
Și așa a început o lupta care continuă și astăzi. În jurul lui Cătălin Cirstoveanu, Cîrsto, cum îl alintă prietenii, s-au strâns oameni inimoși care și-au propus să crească sansele la viață pentru copiii cu probleme.
,,Am început cu secția de cardio care a început de la un băiețel. L-am sunat pe Cirsto, Cirsto a văzut copilul, a sunat pe unde putea el să sune și când a fost avionul gata, Gabriel nu a mai fost. Și atunci am înțeles că este nevoie de o clinică de cardio chirurgie pediatrică în România în care măcar să îi diagnosticăm cum trebuie, să îi ajutăm cât putem noi și dacă putem să îi și operăm să îi facem bine, ar fi extrordinar", spune Liana Stanciu, realizator radio.
O clinică de cardio-chirurgie pedriatică, în România
,,M-am dus la șeful meu, aveam o zonă neorganizată în spitalul acesta și am spus: ne dați zona aceasta? Uite, aici facem operații, aici facem angiografie, aici facem reanimare. Luați-o! Și așa era nefolosită total. Ne-am apucat, am strâns cu 2 euro sms, am strâns un milion de euro. Dezastru, invidie, dar a fost super bine. De necaz, arătam atunci inclusiv copii care decedau și eram atât de supărați pe tema aceasta!... Zburăm, zburăm, zburăm, dar acasă nu era nimic și uite așa am reușit cu Asociația Inima Copiilor să construim. Liana era trompeta noastră.
Așa s-a înființat o secție de cardio-chirurgie", spune doctorul Cîrstoveanu.
,,Am făcut atunci o campanie și foarte cunoscută la vremea respective pentru secția de cardio chirurgie, am făcut-o și am stat doi ani jumate cu ea, ne-am plimbat ca prin muzeu, pentru că nici ministerul, nici conducerea spitalului de atunci nu au fost în stare să facă pașii care trebuiau făcuți. Eu am fost peste tot. Am depus la președinție proiecte, am depus la prim miniștri, la miniștri. Asta aș face pentru copilul meu, asta am făcut și pentru ei", a adăugat doctorul Cîrstoveanu.
Zilele treceau și copii mureau. Strigătele lui Cătălin Cîrstoveanu și ale celor care l-au urmat în demersurile de a pune pe picioare neo-natologia modernă în România au început cu greu să fie auzite de decidenți.
"S-a întâmplat ceva foarte trist, aveam un copil cu o întrerupe de aorta și a murit. Aveam acceptul în două clinici, dar nu am avut loc de reanimare. Și tatăl era foarte supărat pe hol, stătea pe un scăunel, încă nu aveam secția asta mare, iar eu eram la anatomie patologică și când am venit în secție m-am blocat: era domnul ministru al Sănătății, cu o liotă de secretari de stat și cu directorul meu. Când ministrul a intrat pe ușa, tatăl s-a dus și a zis ,,din cauza ta a murit copilul meu". Ei vor "beneficia" din plin de neputința sistemului când le va fi greu. Ei vor ajunge pacienți și vor ajunge pe mâna celor pe care nu i-au educat, nu i-au utilat, nu i-au finanțat. Ei vor plăti. Nu vor avea timp cu toții să se urce în avioane private, să ajungă la Viena sau Paris. Ei vor fi "beneficiarii" din plin a ceea ce au construit cu incompentență", spune medicul Cîrstoveanu.
A fost cumpărat unul dintre cele mai performante angiografe din lume - un aparat care face și intervenții cardiologice. Numai că și acesta a zăcut din lipsa personalului medical și a indolenței autorităților.
,,În ziua în care am dat drumul la angiograf, a costat un milion de euro și în ziua în care am făcut primul copil, șeful de la chirurgie a zis că, acum, acest angiograf și-a dat întreaga valoare: un copil salvat. Pe mine m-a luat plansul, că stătea de trei ani de zile și nu avusese activitate și mi-am dat seama ce înseamnă un milion pentru viața unui copil", spune medicul Cătălin Cîrstoveanu.
Sofia, primul copil care a avut șansa intervenției cu angiograful
Primul copil care a avut șansa intervenției cu angiograful a fost Sofia, care a avut noroc de o echipa de medici italieni veniți pe baza unui protocol între Ministerul Sănătății și Fundația Inima Copiilor.
,,A fost contra cronometru, pentru că viață ei era în pericol, dacă nu ajungeam la timp să facem intervenția asta la angiograf nu trăia. L-am cunoscut pe doctorul Cirstoveanu ca om, că medic, foarte natural, un om plăcut, un om care ne-a intrat la inimă, s-a ocupat foarte îndeaproape de cazul Sofiei, era cel mai grav caz", spune tatăl Sofiei, Iulian Mocanu.
,,Se leagă de doctoral Cirstoveanu toată povestea Sofiei și salvarea ei, pentru că a fost secția asta OK, a fost angiograful, doctorul a stat în spatele tuturor. El mișcă lucrurile și le mișcă bine", a adăugat Iulian Mocanu.
Constant, vin misiuni internaționale care operează la Marie Curie în secția de cardiologie și angiografie, acolo unde, din 2020, vor lucra echipe permanente de medici români.
,,Aici a fost Cătălin Cîrstoveanu întâi pentru secția de cardio chirurgie, după aia după secția de cardiologie, că se desfiintase, plecase toată echipa în 2009 și am reînființat, s-a refăcut secția, neurochirurgie. E foarte important să știi cum să faci iar, Cătălin Cirstoveanu, cum se plimba pe afară, pac! făcea poze și secția de terapia intensivă e pe poze făcute de Cătălin~, spune Alex Popa, de la Asociația Inima COpiilor.
Cătălin Cîrstoveanu a pus bazele primei bănci de lapte matern din România
Și nu e singura realizare - doctorul Cîrstoveanu a pus bazele primei bănci de lapte matern din țară, unde este colectat lapte de la mamele care vor și pot să doneze.
România era singură țară din Uniunea Europeană în care nu există o banca de lapte matern pentru copiii cu suferințe și nevoi speciale de hrană.
Cu sprijin privat, s-a făcut cea mai modernă secție de terapie intensivă din Europa. Aici sunt aduse cele mai grave cazuri. Aici, părințîi pot să stea alături de micuțîi aflați în stare gravă.
Și nu doar copiii cu familii sunt primiți aici, ci și copiii abandonați la naștere aflați în stare critică.
Din păcate, pentru că tot nu se operează constant în secția de cardiologie, doctorul Cirstoveanu este nevoit să zboare cu micuții la clinici din străinătate. Drumurile sunt plătite de familii sau de Fundația Inima copiilor, iar operațiile sunt decontate de statul român.
Zboară cu copiii în străinătate
Crina Niță a aflat de la ecografie că are un copil cu probleme.
,,Vestea a căzut că un trăsnet asupra noastră, nu știam la ce să ne așteptăm, nimeni nu ne spunea cu siguranță cum va fi. Am primit și vestea că nu va trăi, șansele sunt minime", spune Crina Niță.
Doctorul Cîrstoveanu l-a luat pe micuțul Eric și a zburat cu el în Italia.
,,Mai eram cu încă o mămică care era într-o situație mai deplorabilă că a mea, era intubat. Am zburat cu acel bebeluș ventilat mecanic. A fost șoc. Trei ore să dai... Eric era doar cu oxigen, era mai stabil. Noi, mamele, eram de pe altă planetă. Dar ne încuraja tot timpul, ne-a liniștit. Gândiți-va că va fi bine. Eu îl urmăream pe dansul dând din mâna, eu asta îl vedeam, dând la pompiță, la celălalt bebeluș. Din păcate, nu se bagă nimeni să transporte copii cu probleme. singurul doctor pe care îl cunosc eu și probabil toată țara, este doctorul Cătălin Cîrstoveanu, care își asumă și un risc. Pentru că pe avion nu știi ce se întâmplă, iar în zbor nu poți să intervii. Eu tot timpul m-am gândit că este un înger, că nu are cum să zboare cu atâția copii și pe toți să îi ducă în regulă. Pentru mine, doctorul Cîrstoveanu este un înger, o șansă la viață", spune Crina Niță.
Dacă nu este în secția de terapie intensive sau în zbor cu micuții aflați în stre critică, Cătălin Cirstoveanu este alături de colegii cărora le împărtășește din cunoștințele sale. Știe că cea mai mare nevoie a sistemului medical românesc este personalul bine pregătit și dedicat.
,,De fiecare dată te provoacă și această provocare este foarte bună pentru noi, că rezidenți, pentru că doar așa ne putem dezvolta că specialiști", spune un medic rezident.
După ce a reușit prin propria implicare să se reconstruiască și să se modernizeze secția de terapie intensivă pentru nou-născuți la Constanța, Cătălin Cîrstoveanu se încăpățânează să mărească secția de la București. Nu vrea ca în lipsa condițiilor bebelușii să moară.
,,Nu uitați! 8844 mesaj "bine" înseamnă nouă construcție unde fundația Vodafone a pus deja 1,5 milioane de euro, investește pe doi ani de zile și e nevoie de 3,6 milioane de euro. Înseamnă 20 de paturi. Avem 8 decedați în așteptarea unui pat, sunt copii cu probleme foarte grave"
Doctorul Cătălin Cîrstoveanu, Cîrsto, este salvatorul a mii de copii cărora sistemul medical românesc le-a refuzat dreptul la viață. El este cel care a îndrăznit să se se lupte cu inerția, indolența și prostia autorităților, să forțeze schimbarea și să fie un model și pentru alțîi.
Aduce speranța, aduce bucuria de a descoperi, sprijină tineri, sprijină colegi, îi aduce pe toți aproape de el. Este un munte de pasiune, este un munte de bine. În jurul lui, cresc alțîi care vor să fie Cîrsto. Cîrsto este un tip irepetabil pentru că în el a pus cumva Dumnezeu tot.
Gata. De acum pot ateriza elicopterele Smurd direct pe SUUB.
Ca fapt divers, birocratia a durat 2 ani, iar executia 7 luni. Santierul incepand efectiv la sfarsitul lunii Aprilie 2019!
De proiect, avize si autorizatii s-a ocupat ABC Development Aviation, asta dupa ce initial fusese contactata "o firma de stat" (stiti voi care; propusesera o solutie la sol, mai ieftina, care implica dezafectarea aleii principale, taierea copacilor si oprirea circulatiei pe Splai la fiecare zbor).
Au fost multe surprize si provocari, inclusiv descoperirea unei centuri de caramida, desi in acte scria ca este beton (cf dirigentelui de santier). Pare un lucru minor, dar asta implica expertiza tehnica, avize din enspe locuri si lucrari (mici) de consolidare.
Nota de plata finala: aproximativ 1 milion de euro.
(GPS) (http://maps.google.com/maps?q=44.435982499999994,26.0711994)
(https://i.imgur.com/6Kcu2vHh.jpg) (https://i.imgur.com/6Kcu2vH.jpg)
(GPS) (http://maps.google.com/maps?q=44.436105399999995,26.0709294)
(https://i.imgur.com/IbpsPt1h.jpg) (https://i.imgur.com/IbpsPt1.jpg)
(GPS) (http://maps.google.com/maps?q=44.436105399999995,26.0709294)
(https://i.imgur.com/YgdPG17h.jpg) (https://i.imgur.com/YgdPG17.jpg)
(GPS) (http://maps.google.com/maps?q=44.436105399999995,26.0709294)
(https://i.imgur.com/UGSZFjOh.jpg) (https://i.imgur.com/UGSZFjO.jpg)
(GPS) (http://maps.google.com/maps?q=44.436105399999995,26.0709294)
(https://i.imgur.com/LvAmlcjh.jpg) (https://i.imgur.com/LvAmlcj.jpg)
(GPS) (http://maps.google.com/maps?q=44.436105399999995,26.0709294)
(https://i.imgur.com/GHTLWx2h.jpg) (https://i.imgur.com/GHTLWx2.jpg)
(GPS) (http://maps.google.com/maps?q=44.43589469972222,26.070973999722224)
(https://i.imgur.com/K4bB6cyh.jpg) (https://i.imgur.com/K4bB6cy.jpg)
(https://i.imgur.com/jKoqbdQh.jpg) (https://i.imgur.com/jKoqbdQ.jpg)
Powered by API/PUM imgur uploader (http://proinfrastructura.ro/poze.html)
https://youtu.be/JeOnA0JC9iE
(https://i.imgur.com/hGDWKEK.jpg)
(https://i.imgur.com/EfvPb2c.jpg)
(https://i.imgur.com/fTX2CRB.jpg)
Powered by API/PUM imgur uploader (http://proinfrastructura.ro/poze.html)
Meanwhile in Constangeles :drool:
(https://img.digitalag.ro/?u=https%3A%2F%2Fobservator.tv%2Fuploads%2Fmodules%2Fnews%2F0%2F2018%2F11%2F14%2F275339%2F1542182859f8808598.jpg&w=840)
Primarul General, Gabriela Firea, a anunțat astăzi finalizarea Studiului de Fezabilitate pentru construirea în București a viitorului Spital Metropolitan și a prezentat principalele componente ale proiectului. Următorul pas este ca indicatorii tehnico-economici să fie supuși aprobării CGMB, pentru ca Primăria Capitalei să poată organiza, ulterior, procedura de contractare a serviciilor de proiectare și a lucrărilor de execuție.
(https://i.imgur.com/7UvrrIP.jpg)
Sursa (https://www.facebook.com/CMIBSA/?__tn__=kCH-R&eid=ARCC5XSY_TGWHZkXIyi8vJeHiIV2V5zgM_QuaDkL8rTliaw97Mq0Llxl9BYGHdbYNbh39tyVq_x_2XmI&hc_ref=ARQQDarxydb__vVIa0XzMjxK5wr_BuWFSFV3aUVNfZRsjS49j2uOwYQHUF4bVH7Caog&fref=nf&__xts__%5B0%5D=68.ARA4XKeau3aIwm_aQ07HGayn9qQwsCswuT32PC0uZ7I0-Pb9nIcbge3AnLpYjB2m8iTgvCaV_4xOco2Dj6v_a1EuQ2Sk06PU85njXO3-SSW7gMkwySlfeSGR3zdL-zpwVgQ5EGOoLYI_Aa90Xf3HZov7g8oP68CLucxvp6WeRqQmRzKR2d_DkSb4MMhbOVie45-x0NTf0E0Yl6myesT3Er_lKG3KIQc3wcBIrMPObAIufDznIKLe2r6blnn8eU8yrC8ov45G7MvHt9cEhr2HwtmB7G-hkzKEBgbZs7yhSMoECEv9_ZhKKhu2-pZGeDZUyuBuH__6uVcYdhO208HbjH7mSgb_tgXvBHfqDuPwDe71J3RtY0rMcZRYA2PPQhWS7YKWJpbyakP6jkUJrNDEbVlCw6M9Dt4E-jxyWVJKThldwtM7HJGwVfCk_LPahdI9bel6rHMD-Z-Sdp9eLLv5zLuwKCwHojdsHa-rVh5wlS3fqAi5zX1LDaf4CYCXt4VrU6WqRJqT0QQlOE75H-4)
vom mai avea stiri din astea ca doar suntem in campanie. E bine ca totusi e o machete la scara. Ceausescu nu intelegea conceptul de machete la scara si avea machete 1:1 cand venea in vizita la santiere.
Nu va fi nicio licitatie, cu siguranta.TCMB a organizat cateva consultari de piata pentru pretul echipamentelor medicale, deci ei se vor ocupa de constructie.
Ieri echipajul elicopterului EC-135 nr. 349, compus din locotenent-comandor Jitariu Radu, comandor Măndița Ovidiu, medic Mihai Vlad și asistent medical Perju Florentina, a fost solicitat să intervină pentru transportarea pe cale aeriană a unei paciente cu anevrism cerebral, de la Constanța la Spitalul Universitar de Urgență București.
După aterizarea elicopterului pe heliport, pacienta a fost preluată de personalul Unității de Primiri Urgențe a spitalului, iar apoi a fost internată pe secția de neurochirurgie. În aceste momente, pacienta se află în stare stabilă, urmând să fie reevaluată clinic și imagistic pentru a se stabili nevoia și soluția terapeutică optimă.
Astfel, a fost efectuată prima misiune aeromedicală pe heliportul Spitalului Universitar de Urgență București, devenit funcțional la începutul lunii decembrie.
(https://1.bp.blogspot.com/-Z3ThwLoK2qc/XfibHrerXDI/AAAAAAAAB10/53JLMyWPldwlHuKhK3UXv9s-s_azdHpDwCLcBGAsYHQ/s640/79315314_2877115598978982_1543922416562995200_o.jpg)
Inspectoratul General de Aviatie al M.A.I.
Un proiect care mi-a atras atenția:
Spitalul de copii monobloc din Cluj-Napoca rămâne în aer (https://zcj.ro/administratie/spitalul-de-copii-a-ramas-fara-locatie-terenul-din-borhanci-risca-sa-se-surpe-ar-trebui-sa-investim-68-milioane-de-euro--193005.html).
Asta după ani în care proiectul s-a tot tărăgănat. Am găsit știri despre el de prin 2014 (https://www.digi24.ro/regional/digi24-cluj-napoca/spital-pavilionar-pacienti-pusi-pe-drumuri-201346) și 2015 (https://someseanul.ro/spitalul-pediatric-monobloc-din-cluj-napoca-prioritate-a-consiliului-judetean-cluj/) de pe vremea precedentului consiliu județean care a început proiectul. Consiliul județean de acum se chinuie și el din 2016 de când a venit să îl facă: 2016 (https://www.stiridecluj.ro/social/un-spital-de-copii-monobloc-va-fi-construit-pe-strada-victor-babes-in-locul-unui-mall-video), aprilie 2018 (http://cotidiandeturda.ro/curand-un-nou-spital-pediatric-monobloc-la-cluj-napoca/), octombrie 2018 (https://www.presalocala.com/2018/10/03/consiliul-judetean-cauta-o-cladire-pentru-spitalul-pediatric-monobloc-cluj/), decembrie 2018 (https://www.ziardecluj.ro/spitalul-pediatric-monobloc-bate-pasul-pe-loc-tise-anul-viitor-sper-eu-vom-demara-sfarsit-o-cladire-pentru-spitalul-de-copii-aveam-10-milioane-de-euro-pregatiti-dar-nu-am-gasit-cladirea), februarie 2019 (https://viacluj.tv/primul-spital-regional-pentru-copii-va-fi-ridica-la-cluj-unde-va-fi-amplasat/), aprilie 2019 (http://www.monitorulcj.ro/sanatate/70512-primii-pasi-pentru-spitalul-regional-pentru-copii-din-borhanci-incep-cu-studii-de-mii-de-euro)
De ce avem oare ,,noroc" cu așa oameni competenți, capabili și responsabili? :rant:
Unde sunt, cate sunt si in subordinea cui sunt spitalele din judetul Cluj? Am incercat sa raspund in sinteza de mai jos:
--- Ministerul Sanatatii (6), Consiliul Judetean (5), Consiliile Locale (6 - fiecare cate unul), Ministerul Transporturilor (1), Ministerul Apararii Nationale (1)
https://clujeuropean.com/2019/12/24/harta-unitati-publice-de-sanatate-in-judetul-cluj/
(https://clujeuropean.files.wordpress.com/2019/12/judetul-cluj-contur.png)
(https://clujeuropean.files.wordpress.com/2019/12/list-spitale-judetul-cluj.png)
Am mai realizat cateva agregari de date pe domeniul sanatatii, pe judetul Cluj:
1. Spitale: Investitii ale Consiliului Judetean (sinteza 2018)
https://clujeuropean.com/2019/12/30/spitale-investitii-ale-consiliului-judetean-sinteza-2018/
2. Investitii CJ: Spitalul de Boli Infectioase Cluj Napoca (sinteza 2019)
https://clujeuropean.com/2019/12/29/investitii-cj-in-spitalul-de-boli-infectioase-cluj-napoca-sinteza-2019/
3. Bugetare spitale Cluj Napoca: 2019
https://clujeuropean.com/2019/12/27/bugetare-spitale-cluj-napoca-2019/
si una mai veche:
4. Bugetare spitale Cluj Napoca: 2018 si 2017
https://clujeuropean.com/2018/03/30/bugetare-spitale-cluj-napoca-2018/
^ Si in caz ca s-a creat impresia ca la Cluj totul e roz, exista si urmatoarea sinteza:
5. Dezastrul din spitalele publice din Romania (sinteza 2019)
https://clujeuropean.com/2019/12/31/dezastrul-din-spitalele-publice-din-romania-sinteza-2019/
România va avea 14 elicoptere de salvare aeriană, în 2020
Flota de elicoptere utilizate în cazul unor acțiuni de salvare care necesită sprijin aerian va ajunge anul viitor la 14 aparate. Se știe că în cazul unor accidente petrecute în zone cu acces dificil, timpul este factorul care poate decide soarta victimei. România deține în prezent 10 elicoptere SMURD care pot interveni rapid în caz de urgențe majore, în zone izolate sau greu accesibile. Dan Izvoreanu a aflat mai multe de la Adrian David, coordonatorul Comisiei de Salvare Aeriană din cadrul Asociației Naționale a Salvatorilor Montani din România:
sursa (http://www.radiocluj.ro/2020/01/04/audio-timpul-inseamna-viata-romania-va-avea-14-elicoptere-de-salvare-aeriana-in-2020-foto/?fbclid=IwAR3x_hAVFXWzEolLoztHQrY0otsw1WS8wT15To2v3BiXp-_Qd7ClFQ5SJnQ)
Alte promisiuni (https://www.stiridecluj.ro/politic/se-fac-noi-promisiuni-de-extindere-a-spitalului-de-copii-de-pe-motilor-despre-un-spital-nou-mai-incolo) pentru spitalul de copii monobloc care se tot pregateste pentru a se planui pentru a se proiecta pentru a se construi de catre Consiliul Judetean Cluj. :shootme:
Comisia Europeană a aprobat proiectul pentru Spitalul Regional de la Iaşi
"MLPDA, prin POR 2014 – 2020, sprijină sistemul medical românesc. În acest context, precizăm că proiectul major pentru Spitalul Regional de la Iaşi a fost aprobat de Comisia Europeană în data de 17 martie 2020. Celelalte două proiecte (pentru spitalele regionale din Cluj şi Craiova) vor fi transmise spre aprobare Comisiei Europene în cursul lunilor martie - aprilie 2020", a anunţat, miercuri seară, Ministerul Lucrărilor Publice.
Sursa (https://www.news.ro/social/ministerul-lucrarilor-publice-comisia-europeana-a-aprobat-proiectul-pentru-spitalul-regional-de-la-iasi-celelalte-doua-proiecte-vor-fi-trimise-spre-aprobare-in-lunile-martie-aprilie-1922404818002020031919307087?source=biziday&fbclid=IwAR0ZHkz9lNLtcTVJBrMVpkxRjpj1DooFWt6FXWiw8LoZITSzYq9YF8b9Hu4)
Guvernul a semnat astăzi contractul pentru finanțarea celui de-al treilea Spital Regional de Urgență, care va fi construit în Craiova, din fonduri europene
Spitalul Regional de Urgenţă Craiova va fi construit în Craiova – Ghercești, iar durata de implementare a proiectului este de 104 luni. Spitalul Regional de Urgenţă Craiova va cuprinde un complex de construcții cu 7 nivele, pe o suprafață totală construită de aproximativ 165.296 metri pătrați. Spitalul va fi dotat cu heliport și cu 1 195 locuri de parcare.
Spitalul Regional de Urgență Craiova va avea un număr total de 807 paturi, 19 săli de operație şi va fi construit în jurul unui concept organizațional de specialități medicale grupate în 7 centre, printre care și un centru de tratament pentru cancer destinat pacienților din regiunea sud-vest, cu toate dotările necesare, dar și un centru combinat pentru mamă și copil, cu 100 de paturi pentru adulți și copii, într-o clădire cu intrare separată.
Urmează transmiterea în vederea aprobării de către Comisia Europeană, proiectul Iașului fiind deja aprobat din data de 17 martie", a declarat ministrul sănătății, Nelu Tătaru.
Anunțul de participare pentru achiziția de servicii de proiectare pentru elaborarea proiectului tehnic necesar execuției lucrărilor aferente proiectului "Construirea Spitalului Regional de Urgență Craiova" și pentru servicii de asistență tehnică a fost publicat astăzi în sistemul electronic de licitații.
gov.ro (https://gov.ro/ro/stiri/guvernul-a-semnat-astazi-contractul-pentru-finantarea-celui-de-al-treilea-spital-regional-de-urgenta-care-va-fi-construit-in-craiova-din-fonduri-europene)
Anunt de participare: [CN1020697 (http://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100094159)] Servicii de proiectare pentru elaborarea proiectului tehnic necesar execuției lucrărilor aferente proiectului "Construirea Spitalului Regional de Urgență Craiova" și servicii de asistență tehnică
Valoarea totala estimata: 76.863.467 lei
Anunt de participare: [CN1018056 (http://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100085346)] servicii de proiectare pentru elaborarea proiectului tehnic necesar execuției lucrărilor aferente proiectului "Construirea Spitalului Regional de Urgență Cluj" și servicii de asistență tehnică
Valoarea totala estimata: 68.604.513 lei
Anunt de participare: [CN1017411 (http://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100082030)] servicii de proiectare pentru elaborarea proiectului tehnic necesar execuției lucrărilor aferente proiectului "Construirea Spitalului Regional de Urgență Iași" și servicii de asistență tehnică
Valoarea totala estimata: 63.829.354 lei
GILEAD SCIENCES ANUNȚĂ LANSAREA FILIALEI DIN ROMÂNIA
Foster City, Calif., [12 Mai, 2021] –Gilead Sciences, Inc. anunță înființarea unei subsidiare pentru desfășurarea activităților de marketing în România. Subsidiara va începe să desfășoare activități de marketing de la 1 ianuarie 2022. Decizia de a investi în România vine ca răspuns la nevoile specifice ale pieței locale, pe care compania își propune să le adeseze printr-o prezență directă.
"România a devenit în mod particular o țară strategică pentru Gilead, al cărei obiectiv principal este de a oferi soluții medicale inovatoare pentru nevoile pacienților. Pentru a ne consolida parteneriatul cu toți partenerii strategici ai sistemului de sănătate, ne stabilim prezența directă aici, considerând că această proximitate va adăuga valoare pentru toți cei implicați," a declarat Dr. Sabine Tews, General Manager Eastern Europe, Executive Director Gilead.
De mai bine de 30 de ani, Gilead este un lider în inovație în domeniul HIV, contribuind la progresele realizate în cercetarea, tratamentul, prevenirea, testarea și îngrijirea pacienților diagnosticați cu această boală. Astăzi, milioane de oameni care trăiesc cu HIV la nivel global primesc terapie antiretrovirală oferită de Gilead sau de unul dintre partenerii de producție ai companiei. Învățând din inovațiile în HIV, Gilead a livrat patru tratamente pentru virusul hepatitei cronice C. În prezent, peste 4 milioane de oameni au primit terapii Gilead și mai mulți oameni din întreaga lume vor fi tratați în perioada următoare. Gilead este, de asemenea, unul dintre pionierii în transformarea îngrijirii persoanelor cu virusul hepatitei cronice B și urmărește în mod activ căi multiple către o posibilă vindecare.
În oncologie, Kite, o companie Gilead, este lider în terapia celulară și are un program puternic de dezvoltare, cu numeroase studii pivot în curs și finalizate, precum și unul dintre cele mai mari programe de cercetare a terapiei celulare. De asemenea, Gilead încearcă să dezvolte programe oncologice în afara terapiei celulare. La sfârșitul anului trecut, Gilead a încheiat achiziția Immunomedics, un lider în tehnologia de generație următoare anticorp-medicament conjugat (ADC), oferind companiei o poziție puternică în zona oncologică.
În domeniul hepatitei C, de peste 5 ani compania a străbătut un parcurs ascendent vindecând mii de pacienți români, în toate etapele bolii.
În timpul pandemiei COVID-19, Gilead a colaborat cu autoritățile române de sănătate publică pentru a asigura accesul la tratament al pacienților români. Prioritatea companiei este aceea de a pune la dispoziție resursele și expertiza antivirală câștigată pe parcursul a zeci de ani pentru a ajuta pacienții și comunitățile care luptă împotriva pandemiei COVID-19.
Compania intenționează să aducă în România mai multe terapii transformative care abordează condiții medicale complexe în domenii precum virologia, oncologia și bolile inflamatorii.
INFORMAŢIE DE PRESĂ privind actele normative adoptate de Guvern în ședința din 27 mai 2021
1. MEMORANDUM cu tema: Acord de principiu privind contractarea a două împrumuturi de la Banca Europeană de Investiții, pentru susținerea realizării obiectivelor de investiții publice Spital Regional de Urgenţă Cluj și Spital Regional de Urgenţă Craiova
gov.ro (https://gov.ro/ro/guvernul/sedinte-guvern/informatie-de-presa-privind-actele-normative-adoptate-de-guvern-in-edinta-din-27-mai-2021)
https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2021/05/MEMO-9.pdf
Anunt de participare: [CN1020697 (http://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100094159)] Servicii de proiectare pentru elaborarea proiectului tehnic necesar execuției lucrărilor aferente proiectului "Construirea Spitalului Regional de Urgență Craiova" și servicii de asistență tehnică
Valoarea totala estimata: 76.863.467 lei
Candidați (urmează depunerea ofertelor):
1. Asociere : CUMULUS ARCHITECTURE (Leader),KIKLOP MUHENDISLIK MIMARLIK MUSAVIRLIK VE INSAAT SAN. TIC. LTD. STI.
2. Asociere GETRIX S.A. (Leader),KHATIB&ALAMI CONSULTING ENGINEERS OFFSHORE SAL,
3. Asociere 3TI PROGETTI ITALIA - INGEGNERIA INTEGRATA S.P.A. (Leader),ATIproject,ADURO IMPEX,
4. Asociere : TRACTEBEL ENGINEERING S.A. (Leader),TRACTEBEL ENGINEERING,ASSAR Architects,VIGUIER,
5. Asociere : ART & BUILD ARCHITECTES SELARL (Leader),Ingenium,Bureau d'Etudes Greisch,TPF INGINERIE SRL,
6. Asociere : Egis Bâtiments International (Leader),Gortemaker Algra Feenstra architects B.V.,
7. Asociere : NKY Architects & Engineers (Leader),POPAESCU & CO,
8. Asociere : POLITECNICA-INGEGNERIA ED ARCHITETTURA -SOCIETATE COOPERATIVA (Leader),EKJ RÅDGIVENDE INGENIØRER A/S,
9. Asociere : NICKL & PARTNER ARCHITEKTEN A.G. (Leader),HAYALGÜCÜ TASARIM MİMARLIK MÜHENDİSLİK MÜŞAVİRLİK BİLGİSAYAR İLETİŞİM İNŞAAT EMLAK SANAYİ TİCARET LİMİTED ŞİRKETİ,TECNIC Consulting Engineering Romania SRL,
Anunt de participare: [CN1018056 (http://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100085346)] servicii de proiectare pentru elaborarea proiectului tehnic necesar execuției lucrărilor aferente proiectului "Construirea Spitalului Regional de Urgență Cluj" și servicii de asistență tehnică
Valoarea totala estimata: 68.604.513 lei
Candidați:
1. Asociere : TRACTEBEL ENGINEERING S.A. (Leader),TRACTEBEL ENGINEERING,VIGUIER,ASSAR Architects,
2. Asociere : Egis Bâtiments International (Leader),HKS Architects Limited,
3. Asociere : POLITECNICA-INGEGNERIA ED ARCHITETTURA -SOCIETATE COOPERATIVA (Leader),NICKL & PARTNER ARCHITEKTEN A.G.
4. Asociere : BURO II & ARCHI + i (B2Ai) (Leader),Bureau d'Etudes Greisch,Ingenium,DETOO ARCHITECTS,
5. Asociere : STUDIO ALTIERI S.p.A. (Leader),Italconsult S.p.A.,STEAM,SC Proiect Consulting SRL,K-BOX CONSTRUCTION DESIGN,RE-ACT NOW ARCHITECTURE,
6. Asociere : TUMAS Turk Muhendislik Musavirlik ve Muteahhitlik (Leader),EPMC CONSULTING,Selda Gumusdograyan Mimarlik Proje Insaat ve Danismanlik Hizmetleri,
7. Asociere : 3TI PROGETTI ITALIA - INGEGNERIA INTEGRATA S.P.A. (Leader),ATIproject,ADURO IMPEX,
8. Asociere : NKY Architects & Engineers (Leader),POPAESCU & CO,
Anunt de participare: [CN1017411 (http://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100082030)] servicii de proiectare pentru elaborarea proiectului tehnic necesar execuției lucrărilor aferente proiectului "Construirea Spitalului Regional de Urgență Iași" și servicii de asistență tehnică
Valoarea totala estimata: 63.829.354 lei
Candidați:
1. Asociere : 3TI PROGETTI ITALIA - INGEGNERIA INTEGRATA S.P.A. (Leader),ATIproject,ADURO IMPEX,
2. Asociere : ART & BUILD ARCHITECTES SELARL (Leader),TRACTEBEL ENGINEERING S.A.,TRACTEBEL ENGINEERING,
3. Asociere : NICKL & PARTNER ARCHITEKTEN A.G. (Leader),HAYALGÜCÜ TASARIM MİMARLIK MÜHENDİSLİK MÜŞAVİRLİK BİLGİSAYAR İLETİŞİM İNŞAAT EMLAK SANAYİ TİCARET LİMİTED ŞİRKETİ,TECNIC Consulting Engineering Romania SRL,
4. Asociere : NKY Architects & Engineers (Leader),POPAESCU & CO,
5. Asociere : Egis Bâtiments International (Leader),HKS Architects Limited,
6. Asociere : BURO II & ARCHI + i (B2Ai) (Leader),Bureau d'Etudes Greisch,DETOO ARCHITECTS,Ingenium,
7. Asociere : TUMAS Turk Muhendislik Musavirlik ve Muteahhitlik (Leader),Selda Gumusdograyan Mimarlik Proje Insaat ve Danismanlik Hizmetleri,EPMC CONSULTING,
8. Asociere : STUDIO ALTIERI S.p.A. (Leader),STEAM,Italconsult S.p.A.,SC Proiect Consulting SRL,Rheinbrucke,K-BOX CONSTRUCTION DESIGN,
Spitalul a cărui construcție a durat 30 de ani va trata primii pacienți de săptămâna viitoare.
Construcția Spitalului Municipal din Fălticeni a început exact acum 30 de ani, în 1991.
Săptămâna viitoare, pe 2 septembrie, spitalul își va deschide porțile pentru primii săi pacienți.
Spitalul din Fălticeni are o capacitate de 240 de paturi, 6 etaje, dotări și echipamente de top, ce nu vor avea nevoie de nicio updatare cel puțin 8 ani de acum încolo, promit autoritățile locale.
Problema personalului este rezolvată: personalul din vechiul spital din oraș va trece, practic, în cel nou.
De ce construcția spitalului a durat 30 de ani? Autoritățile locale dau vina pe finanțarea de la centru și spun că banii au venit cu țârâita
Cât a costat spitalul construit de la zero de statul român? Aproximativ 13 milioane de euro, se arată într-un răspuns al Ministerului Sănătății transmis la solicitarea HotNews.ro, bani alocați în perioada 1991-2020.
În România, construcția de noi spitale de stat a fost o raritate în ultimii 30 de ani: Spitalul Orășenesc din Mioveni, Spitalul de Copii Gomoiu din București sau Institutul Regional de Oncologie din Iași sunt printre puținele excepții.[/li][/list]
Sursa (https://www.hotnews.ro/stiri-sanatate-24996862-spitalul-care-statul-construit-30-ani-trata-primii-pacienti-saptamana-viitoare-cat-costat-cum-arata-unitatea-medicala-fotogalerie.htm)
MOMENT ISTORIC!
Din ce știu România este singura țară în afară de U.S.A. care va opera varianta asta de Blackhawk.
***
În data de 18 august 2022, șeful DSU, dr. Raed Arafat, alături de inspectorul general al Inspectoratului General de Aviație al M.A.I., general de flotilă aeriană Cătălin-Paul Dache, au efectuat o vizită de lucru în Polonia, la invitația firmei producătoare de elicoptere medii-grele Black Hawk pentru intervenții în situații de urgență, care va furniza României 6 astfel de aparate de zbor, conform acordului cadru semnat în anul 2021.
Vizita a avut ca obiectiv principal asistarea la prima decolare a elicopterului Black Hawk de intervenții în situații în urgență, respectiv, primul test pe care îl execută un astfel de aparat de zbor gândit și proiectat în scopul salvării de vieți omenești, în situații complexe.
Totodată, în cadrul vizitei, au fost prezentate în detaliu caracteristicile tehnice dar și funcțiile deținute de aceste aparate de zbor, care odată intrate în dotarea Inspectoratului General de Aviație al M.A.I., vor contribui la creșterea calității de răspuns în situații de urgență și oferirea unui serviciu de calitate, la standarde înalte, tuturor cetățenilor.
De asemenea, au fost discutate aspecte legate de stadiul de realizare a proiectului privind livrarea celor 6 aparate de zbor, ele fiind în acest moment în curs de fabricație. În același timp, în cadrul întâlnirii au fost purtate discuții pentru o eventuală semnare privind achiziția unui alt elicopter (al șaptelea elicopter mediu-greu Black Hawk) care ar fi destinat mai multor tipuri de intervenții pe specificul atribuțiilor Ministerului Afacerilor Interne. Detaliile privind semnarea contractului subsecvent de achiziție a celui de al șaptelea elicopter mediu-greu, tot prin fonduri europene nerambursabile, se vor discuta în perioada care urmează.
Având în vedere dotarea de ultimă generație a aparatelor de zbor, personalul structurilor IGAv a parcurs deja un stagiu de pregătire în Statele Unite ale Americii, fiind astfel finalizate cursurile teoretice și instrucția pe simulator. Totodată, pregătirea personalului va continua cu probele practice, în vederea familiarizării cu tehnica specifică.
Reamintim faptul că în cursul ultimului an, Ministerul Afacerilor Interne prin Departamentul pentru Situații de Urgență și structurile aflate în coordonare, IGSU și IGAv au reușit să încheie contracte ferme pentru livrare de echipamente și tehnică de intervenție în situații de urgență care depasesc ca sumă 400 milioane Euro, finanțate în proporție de 85% din fondurile UE nerambursabile.
Acest lucru certifică preocuparea continuă pe care Departamentul pentru Situații de Urgență o are în scopul creșterii și consolidării calității sistemului național integrat de urgență.
*Info Background*
În data de 9 noiembrie 2021, prin Proiectul VIZIUNE 2020 din cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență având calitatea de lider de proiect, iar Inspectoratul General de Aviație având calitatea de partener, a semnat un acord cadru în valoare de aprox. 270 mil de euro fără TVA, care asigură, în primă etapă, finanțarea a 6 elicoptere utilitare Black Hawk de nouă generație.
Elicopterele vor fi configurate pentru operațiuni terestre și pentru operațiuni maritime, iar dotarea tehnică va permite derularea unor acțiuni complexe de identificare și recunoaștere în teren, acțiuni de stingere a incendiilor, de căutare-salvare, de evacuare personal, de transport personal și materiale, de asistență medicală pentru victime multiple și evacuare.
(https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEipWkAI9cZXRmAPQdWfVOpJbCzhUEqEEAzp9LMNBkyv05hEGUt1nmiAGQoAk05DrxVK5aFXsOgapyGNW-tuFQxaNnZyeuSLO34OyDihC5AKffqLQ7WPKm-soMwNmOrSmScwgPe9C-1eO48rzjaTnEb7aI6M7kXzXc952A73oBkbjpCqQ6io9sZUQJ-n/s16000/0.jpg)
(https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiJVomoto2HTNkYwTIi6N28_Mvp0ckR_oJq_4nbltfBdXtByUTWWcw11KJe1XPFUCcjCz5HOwZXEneSeEWmJoKN8vMJHJkZ2CSKOFTJvTfuACJOoJleLxP_jm_WnDgazVwIJduXU7S1ViAuVqQKkH19MztBebpZvRcpx99OqlcgGWf-jnxR9_cUbMbJ/s16000/1.jpg)
(https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgXFuImq4nStLfXJDlsimFsqQxq5Ars1-J7Hiq9ObyTGE1WgPaWYmN882cfWXBz8f0oHeZzOoH8zF_BjGXDb1OW5b4wsFo5yVjHpjaxgpENZi4UQrybcZL5k1eRnjynaiBllrxQpVsEr_9pUpf7rTi4R1FqKlFpEVQhmoLWBtFjh7GEcsizhDFyLhPN/s16000/2.jpg)
(https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEj0VQmhp8YSWc68AhHcgGkHWBbXo0qgdMEXJCtrjw_8wP9KEy6pepfaeQCPgv3ZbPdb8GIWjQqodP8cUZrL97nWTvVSIgdhnV3KaPzRkZZOvkn48sTV0K5xWYuzX0JIVVferX4jNTKSt4UYK8aYXa8kYMdFWS5kyVA_QgRF6gmWJI2ONM_xLQ1-OwD-/s16000/3.jpg)
Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) și Agenția Federală pentru Managementul Situațiilor de Urgență din Statele Unite (FEMA) au avut o întâlnire bilaterală la NATO pentru reînnoirea memorandumului de cooperare între cele două părți.
În aceleași timp au fost discutate diferite inițiative ce vor fi cuprinse într-un Plan de Acțiuni multianual referitor la continuarea cooperarii pe marginea "business continuity" la nivel guvernamental, precum și dezvoltarea colaborării în domeniul "incident command system", CBRN, "early warning" și reziliența comunităților. Totodată, s-a abordat și posibilitatea unui schimb de experiență cu US Fire Administration în ceea ce privește partea de educație și formare în procesul de pregătire și prevenție, precum și mijloacele aferente unei reacții rapide într-o situație de urgență și/sau dezastru.
La final, domnul Secretar de Stat, dr. Raed Arafat a adresat invitația doamnei Deanne Criswell, Administrator FEMA, pentru o vizită oficială în România, urmand a se stabili perioada în care aceasta va fi efectuată.
sursa: DSU
Autorizaţia de construire a Spitalului Regional de Urgenţă Cluj a fost semnată, anunță Ministerul Sănătății. Spitalul Regional de Urgenţă din Cluj ar urma să aibă 849 de paturi, 6 centre medicale, ambulatoriu de specialitate, heliport și spații dedicate pentru dezvoltarea profesională a medicilor și asistenților.
hotnews.ro (https://www.hotnews.ro/stiri-sanatate-26232389-autorizatia-construire-spitalului-regional-cluj-carui-constructie-trebuia-inceapa-acum-6-ani-fost-semnata-ministerul-sanatatii-romania-construieste-spitale.htm)
În Statele Unite s-au finalizat testele pentru cele două avioane sanitare pentru SMURD. Ar trebui să le vedem în țară cât de curând.
In noiembrie vin primele Blackhawks medicale
𝐀𝐬𝐭𝐚̆𝐳𝐢 𝐚𝐦 𝐬𝐞𝐦𝐧𝐚𝐭 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐮𝐧𝐮𝐢 𝐬𝐩𝐢𝐭𝐚𝐥 𝐧𝐨𝐮 𝐥𝐚 𝐓𝐞𝐜𝐮𝐜𝐢, 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐝𝐫𝐮𝐥 𝐮𝐧𝐞𝐢 𝐢𝐧𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢𝐭̦𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝟑𝟓 𝐝𝐞 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨
Clădirea principală actuală a Spitalului Municipal "Anton Cincu" are aproape 120 de ani vechime, saloane cu 6-8 paturi, nu are subsol și nu mai corespunde normelor actuale.
Noul spital va avea spații moderne și dotări de ultimă generație, astfel încât pacienții să fie tratați în cele mai bune condiții.
Saloanele vor avea doar câte două paturi, cu grup sanitar propriu, iar pe fiecare etaj va exista și câte o rezervă cu un singur pat. Noua clădire va avea 105 paturi, din care 10 pentru secția ATI. De asemenea, vor fi amenajate și patru săli moderne de operații.
Mai mult, dacă în acest moment secțiile pe care le vom muta în noul corp de clădire funcționează în mai puțin de 5000 de mp, noul spital va avea 10.000 de mp de spații medicale.
După două luni de proiectare și aprobarea documentației tehnice, vor demara la propriu lucrările.
În plus, pe acoperișul clădirii vom amenaja și un heliport pentru elicopterul SMURD.
facebook.com/presedintecjgalati/
(https://i.imgur.com/q7QDJQT.jpg)
(https://i.imgur.com/maBa99a.jpg)
(https://i.imgur.com/KRc7bNeh.jpg) (https://i.imgur.com/KRc7bNe.jpg)
[CN1058917 (http://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100169950)] Proiectare şi execuţie lucrări pentru obiectivul de investiții ,,Construire corp nou spitalul municipal Anton Cincu Tecuci, județul Galați"
1. Ofertant unic : MTE YAPI Ticaret,
2. Asociere : COOP GALATI (Leader), ATELIER UNBUILT S.R.L., TANCRAD,
De câțiva ani ne confruntăm cu o epidemie, în toată țara: moartea unor copii de vârste fragede în urma spălării pe cap cu substanțe toxice, împotriva păduchilor:
2021:
https://www.libertatea.ro/stiri/povestea-celor-trei-fetite-care-au-murit-dupa-ce-au-fost-spalate-pe-cap-cu-solutie-pentru-oi-cum-au-tratat-autoritatile-rusinea-de-a-avea-paduchi-3592102
2023:
https://click.ro/actualitate/national/copii-din-ialomita-in-stare-grava-spalati-pe-cap-2295750.html
2023:
https://evz.ro/fetita-spalata-solutie-toxica.html
2023:
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-26778249-nou-incident-grav-trei-fetite-stare-grava-spital-dupa-fost-spalate-cap-solutie-deparazitare-oilor.htm
2024:
https://www.monitorulcj.ro/stiri-din-transilvania/116008-o-mama-si-7-copii-din-satu-mare-in-stare-grava-dupa-ce-s-au-spalat-cu-solutie-pentru-oi-4-copii-adusi-de-urgenta-la-pediatrie-cluj-napoca
2024, de azi:
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-26829037-doua-fete-trei-respectiv-patru-ani-spital-dupa-fost-spalate-cap-substanta-toxica-una-dintre-ele-este-coma.htm
Lipsa de informare, probabil că și de educație. Mers pe principiul "mama/bunica ne spăla pe cap cu gaz"...
Mai mult ca sigur lipsa banilor sau poate a farmaciilor in mediul rural, chiar, cât costă un șampon de păduchi?
Bunicul dădea cu DDT pe câine sau in coteț la găini să le scape de păduchi. Credeți că știa că e periculos? Îi făcea rost un nene de la SMA, cred că se găsea și la Metalo-chimice până când a fost interzis.
Da, dar deja s-a transformat într-un fenomen, iar statul nu ia măsuri, asta e îngrijorător. Ar putea fi restricționat accesul la substanță (tomoxan) sau făcute campanii de informare de autoritățile locale/DSP-uri.
Este necesară o măsură de la nivel central.
probabil s-a schimbat formula de la vreun produs pe care il foloseau intrecut, si noua formula este mult mai nociva pentru oameni.
De intamplat, se intampla si in trecut, dar multe incidente ramaneau in sat.
Ca să aibă succes, campaniile de informare trebuie făcute ori pe tictoc ori în versuri pe muzică fără număr. Fără glumă.
Quote from: tom_sawyer on January 16, 2024, 10:26:00 PMDe câțiva ani ne confruntăm cu o epidemie, în toată țara: moartea unor copii de vârste fragede în urma spălării pe cap cu substanțe toxice, împotriva păduchilor:
2021:
https://www.libertatea.ro/stiri/povestea-celor-trei-fetite-care-au-murit-dupa-ce-au-fost-spalate-pe-cap-cu-solutie-pentru-oi-cum-au-tratat-autoritatile-rusinea-de-a-avea-paduchi-3592102
2023:
https://click.ro/actualitate/national/copii-din-ialomita-in-stare-grava-spalati-pe-cap-2295750.html
2023:
https://evz.ro/fetita-spalata-solutie-toxica.html
2023:
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-26778249-nou-incident-grav-trei-fetite-stare-grava-spital-dupa-fost-spalate-cap-solutie-deparazitare-oilor.htm
2024:
https://www.monitorulcj.ro/stiri-din-transilvania/116008-o-mama-si-7-copii-din-satu-mare-in-stare-grava-dupa-ce-s-au-spalat-cu-solutie-pentru-oi-4-copii-adusi-de-urgenta-la-pediatrie-cluj-napoca
2024, de azi:
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-26829037-doua-fete-trei-respectiv-patru-ani-spital-dupa-fost-spalate-cap-substanta-toxica-una-dintre-ele-este-coma.htm
Quote from: tom_sawyer on January 16, 2024, 11:27:06 PMdeja s-a transformat într-un fenomen, iar statul nu ia măsuri, asta e îngrijorător. Ar putea fi restricționat accesul la substanță (tomoxan) sau făcute campanii de informare de autoritățile locale/DSP-uri.
Este necesară o măsură de la nivel central.
04.03.2024
Patru persoane - două fetiţe, mama şi bunica lor - au fost internate la Spitalul Judeţean Satu Mare, intoxicate după ce s-au spălat cu o soluție pentru deparazitarea oilor, a anunțat luni unitatea medicală.
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-26947145-doua-fetite-din-satu-mare-mama-bunica-lor-spital-dupa-spalat-solutie-pentru-deparazitarea-oilor.htm
Cred ca semnalul de alarma trebuie tras in aria de educatie.
[CN1064886 (http://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100175473)] Lucrări de construcții (Pachet 2) obiectiv de investiții "SPITAL REGIONAL DE URGENȚĂ IAȘI"
Autoritate contractanta: Agentia Nationala pentru Dezvoltarea Infrastructurii in Sanatate
Data publicare: 05.02.2024
Obiectivul propus, cu functiunea spital regional de urgenta este complexde constructii, distincte din punct de vedere structural, 2S+P+5E+6 retras, doua niveluri subterane dintre care unul partial (subsol -2) ce gazduieste spatii tehnice, parter, 5 etaje superioare si un etaj tehnic. La acestea se adauga lucrarile de amenajare exterioara in perimetrul amplasamentului, foraje geotermale, dotarea cu echipamente medicale grele, heliport, parc fotovoltaic, precum si racordarile la retelele de utlitati publice si drumuri din zona.
Corpulspitaluluiconsta din: • Trei (3) nivele complete (subsol -1, parter si etaj 1); • Un subsol partial (subsol -2), cu functiunea de spatii tehnice; • Nivele superioare partiale, de la etajul 2 pina la etajul 5 (trei turnuri ce cuprind sectiile/unitatile de spitalizare; • Etajul 6 tehnic (partial).
Valoarea totala estimata: 1.822.953.679 lei
1. Asociere : BOG'ART (Leader),CONSTRUCTII ERBASU,CON-A OPERATIONS,CONCELEX,CONEST S.A.,
2. Asociere : NESS PROIECT EUROPE (Leader),OMEGA MEDICAL S.R.L.,ELECTRA M&E ROMANIA,
3. Asociere : CCN ALTYAPI YATIRIMLARI VE İNŞAAT ANONIM ŞIKRETI (Leader),ROTARY CONSTRUCTII MENTENANTA,CCN YATIRIM HOLDING ANONIM SIRKETI,Bedamiro Holding Parcari Construct,
4. Asociere : AKFEN INSAAT TURIZM ve TIC. A.S. (Leader),MAKYOL Insaat Sanayi Turizm ve Ticaret A.S.,VISIO CONSTRUCTION WORKS,
5. Asociere : DIMEX-2000 COMPANY (Leader),TERMOMONT DOO BEOGRAD,BPM TEHNOLOGICA,RIOLA-MODULE LTD,
6. Asociere : YILDIZLAR İNŞAAT VE TİCARET A.Ş. (Leader),DESA ENGINEERING CONSTRUCTION S.R.L.,
[CN1069896 (http://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100181028)] Lucrări de construcții (pachet 2) obiectiv de investiții "Spital Regional de Urgență Cluj"
Autoritate contractanta: Agentia Nationala pentru Dezvoltarea Infrastructurii in Sanatate
Data publicare: 11.06.2024
Obiectul contractului constă în execuția lucrărilor de construcții (pachet 2) pentru realizarea obiectivului de investiții "SPITAL REGIONAL DE URGENȚĂ CLUJ", respectiv : Obiectivul propus, cu funcțiunea spital regional de urgenta este compus din două (2) corpuri principale: (i) corp spital, și (ii) anexa spații tehnice, la care se adaugă: amenajări exterioare (peisagistica, drumuri și platforme, rețele exterioare); heliport; parc fotovoltaic; branșamente). Corpul spitalului este o clădire S+P+5E+E6 parțial. Etajul 6 este un nivel tehnic, unde sunt localizate spații tehnice, heliportul și circulații pentru deservirea echipamentelor amplasate pe acoperiș
PACHET 2 - Contractul de lucrări principale cuprinzând: - Cladirea principala (structura, scari, izolatii, fatade si invelitoare, copertine, ferestre, usi exterioare si interioare, lifturi, amenajari, finisaje si usi interioare, instalatii si obiecte sanitare, instalatii pluviale, instalatii si echipamente HVAC, instalatii si echipamente electrice, iluminat interior si arhitectural, instalatii de detectie / alarmare incedii; instalatii si echipamente de stingere a incendiilor; instalatii de desfumare, BMS, instaltii curenti slabi, iluminat de iguranta, instalatii gaze medicale; infrastructura / cablaje structurate pentru sistemele IT; statii de transformare, generatorare de rezerva); - Procurare si instalare echipamente medicale grele; procurare si instalare echipamente in zonele speciale (spalatorie – sterilizare, bucatarie, prosectura); - Heliport; - Cladiri anexe tehnice (fundatii, structura, izolatii, fatade si invelitoare; ferestre si usi exterioare, amenajari, finisaje si usi interioare, instalatii proprii (sanitare, pluviale, electrice, incalzire / ventilatie), echipamente electrice, statii de pompare, bazine si rezervoare, generatoare, echipamente de tratare a apei si a apei uzate, centrala termica, statii gaze medicale); - Parc fotovoltaic; - Amenajari exterioare (imprejmuire permanenta, drumuri, platforme, peisagistica, irigatii, iluminat exterior); - Proiectare, autorizare și execuție bransamente la retelele de utilitati in zona (alimentare cu apă; canalizare; alimentare cu gaze naturale; alimentare cu energie electrică; racord telecomunicații); - Racordarea la trama stradala in zona (DN1 / E 60).
Valoarea totala estimata: 2.015.359.357 lei
Termen limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare: 02.09.2024
"Purtatorul de cuvant al Guvernului, Mihai Constantin, a anuntat ca in sedinta de joi a fost aprobata demararea programului de investitii in infrastructura medicala, in valoare de 13,25 miliarde de lei, informeaza Agerpres.
El a mentionat ca acest program se va derula pana in anul 2030, iar cu ajutorul lui vor fi realizate noi spitale orasenesti, municipale si municipale de urgenta, vor fi dotate unitati medicale, vor fi derulate lucrari de modernizare si de reabilitare a unitatilor sanitare, lucrari de conectare la cladiri existente si dotarea pentru digitalizarea si tranzitia la energie verde a acestei infrastructuri imobiliare din domeniul medical.
"Valoarea maxima ce va putea fi alocata prin acest program este dupa cum urmeaza: 2 miliarde de lei pentru spitale judetene, spitale de urgenta, spitale cu monospecialitate, 350,5 milioane lei pentru spitale municipale si spitale municipale de urgenta si 250 de milioane de lei pentru spitale orasenesti. Finantarea programului va fi asigurata din fonduri nationale si din fonduri externe, inclusiv prin programul operational pentru sanatate si prin PNRR", a adaugat Constantin."
Sursa (https://www.agendaconstructiilor.ro/files/info-santiere/investitii-in-spitale-de-13-miliarde-lei-pana-in-2030-prin-program-mihail-cantacuzino.html)
Interesanta oferta Dimex.
"SRU Iasi va avea o suprafata construita totala de 202.689 mp, distribuita pe 9 niveluri (2S+P+5E+E6-tehnic), pe o suprafata de teren de 120.000 mp. Unitatea va avea 850 de paturi, 20 de sali de operatie si circa 3.000 de angajati, va inlocui actualul Spital Judetean de Urgente "Sf. Spiridon", vechi de 260 de ani, si va imbunatati activitatea de predare si cercetare de la Universitatea de Medicina si Farmacie "Grigore T. Popa".
Tabloul complet al participantilor la licitatie
1. Asocierea Bog'Art (lider) - Constructii Erbasu - Con-A Operations - Concelex - Conest SA, cu subcontractantii Algamed Service, Draeger Romania, Drager Austria GmbH, Nisal, DAS, Revicom Oil, Invest Servicii Comerciale, Epser Ltd, Innova Integration, Coneco Romania, Con-a MEP si Schindler Romania;
2. Asocierea Ness Proiect Europe (lider) - Omega Medical - Electra M&E Romania, avand ca subcontractanti si terti companiile Epser Ltd, VLD Management, Electra Ltd, DZ Medicale, Electra Construction, Muzeul Olteniei Craiova, General Tehnic, Schindler Romania, Dacorum Grup, Black Sea Suppliers si Eckon CEI;
3. Asocierea CCN Altyapi Yatirimlari ve Insaat AS (lider) - Rotary Constructii Mentenanta - CCN Yatirim Holding AS - Bedamiro Holding Parcari Construct, cu subcontractantii Dacorum Grup, DZ Medicale, UTI Construction and Facility Management, Supermedical, KONE Ascensorul, Muzeul National Brukenthal, Pirotehnic OSB, SBR Soletanche Bachy Fundatii, Geotesting CI si CCN International;
4. Asocierea Akfen Insaat Turizm ve Tic. AS (lider) - Makyol Insaat Sanayi Turizm ve Ticaret AS - Visio Construction Works, cu subcontractantii Draeger Romania, Smart Elevators, Ac Rad Medical Consult&Service, Biosintex, Tehnoplus Medical Service, General Electric Medical Systems Romania, DTL Medical, Minimed Solutions, ABC Development Aviation, Academia Romana Filiala Iasi, Electra Smart GSM, Coneco Romania, Eckon CEI si GK System;
5. Asocierea Dimex-2000 Company (lider) - Termomont Doo Beograd - BPM Tehnologica - Riola-Module Ltd, cu subcontractantii Conex Pro, PHI Electro Distribution, Abcony Serv, Hospital Technical Solutions, Arheo Management, Ascensor Advertising, Axis Security, ABC Development Aviation, Dianova Instal, Seiv Instal, All Inclusive Teste Laborator, Tomoroga Construct si Consus Electric;
6. Asocierea Yildizlar Insaat ve Ticaret AS (lider) - Desa Engineering Construction, cu subcontractantii Reinvent Energy, ABC Development Aviation, Eckon CEI, IFMA, Medical Logistic Mall, Geomaster Drilling si MFA Taahhüt Insaat ve Ticaret AS (tert)."
Sursa (https://www.agendaconstructiilor.ro/files/info-santiere/concurenta-puternica-pentru-lucrarile-de-367-milioane-euro-de-la-sru-iasi-pachet-2.html)
Despre finduri PNRR si frauda la licitatiile de construire/renovare spitale:
Industria Fraudei, un reportaj realizat de echipa România, te iubesc!