Aeroportul International Baia Mare [BAY]

Started by NGC, May 15, 2015, 08:34:20 AM

Previous topic - Next topic

0 Members and 1 Guest are viewing this topic.


staude6


staude6

Quote[...]Am vorbit cu directorul Aeroportului, Dorin Buda. Acesta ne-a explicat situaţia lucrărilor şi ce perspective imediate sunt.
,,S-a finalizat drumul comunal spre Bozânta Mare. Acum se montează parapeţii, indicatoarele rutiere, iar din 4 iulie, după ce va fi predat administraţiei din Tăuţii Măgherăuş se va putea circula pe noul drum spre Bozânta Mare.
S-au executat săpăturile pentru regularizarea râului Băiţa. După cum se ştie, acest râu va fi deviat. S-a finalizat şi podul peste râul Băiţa, un pod cu o deschidere de 27 de metri. Regularizarea râului este gata în proporţie de 95 la sută. Constructorul preconizează ca pe 15 iulie să fie dat drumul râului pe noul curs.

Tot din 4 iulie vor începe lucrările la pistă. Până acum au fost dalele distruse, s-au refăcut rosturile de dilataţie. Urmează să se toarnă asfalt la celălalt capăt, pe pista veche. Acum se fac rigolele pe toată lungimea pistei. Excavările pe porţiunea de teren unde va fi mărită pista s-au terminat în mare proporţie. Mai este terenul unde e vechiul drum comunal, iar de luni (4 iulie) după ce va fi trecută circulaţia pe noul drum comunal vor putea fi finalizate aceste lucrări", a spus Buda.

Directorul Aeroportului ne-a oferit şi câteva date despre partea de finanţare a acestor lucrări. Reamintim că mărirea şi modernizarea pistei costă peste 64 de milioane de lei plus TVA.
,,Vorbim de Programul Operaţional pe Infrastructură Mare. Am înţeles că pe data de 15 iulie se va da posibilitatea pentru a se putea solicita finanţarea lucrărilor din banii europeni pe acest program în exerciţiul bugetar 2014-2020. Pe acest program sunt aceleaşi criterii de eligibilitate ca şi pe vechea cerere de finanţare. Există această posibilitate de a trece pe noul exerciţiul financiar, iar lucrările să fie decontate de UE. Avem şanse reale, suntem cuprinşi în Masterplan ca şi aeroport regional, este aceeaşi reţea europeană de transport... Mai mult, consultantul UE a spus că după Aeroportul de la Oradea, următorul care se impune a fi modernizat este cel din Baia Mare. În concluzie noi aşteptăm!
Nu s-a semnat niciun contract de finanţare pentru niciunul din marile proiecte de aici. Încă nu s-a tranşat definitiv din ce bani se vor realiza aceste lucrări. De pe vechiul exerciţiu bugetar sau de pe noul exerciţiu bugetar", a spus directorul Aeroportului. Dorin Buda ne-a spus şi ce se va executa în perioada următoare, dincolo de lucrările de mărire a pistei.

În următoarele săptămâni, după realizarea pistei se vor face lucrările de balizaj, respectiv pe toată lungimea pistei de peste 2000 de metri şi lată de 45 de metri. După ce aceste operaţiuni vor fi realizate, companiile low-cost din România vor veni să vadă starea pistei şi coordonatele noi oferite de construcţie. Aceste verificări vor fi făcute şi de Tarom, de fapt compania de stat va face aceste operaţiuni de verificare înaintea celorlalte companii.

Dorin Buda a spus că au avut loc discuţii cu toate firmele ce operează în România şi, la modul general, toate sunt interesate a opera pe nord. În următoarele luni vom vedea cine vine şi cine rămâne.

Un articol din 01.07. Il gasiti integral aici: http://www.gazetademaramures.ro/un-santier-de-vis-aeroportul-international-baia-mare-18006

staude6

#18


TibiV

Frumoasa poza !
Pacat ca este singura la parinti ... :)
Sigur nu are rude in aparatul tau foto ?
Mama proștilor este mereu gravidă... :)

Ionut

Am schimbat titlul thread-ului.

Avem informatii clare despre companiile care vor opera aici dupa finalizarea lucrarilor?

staude6

#21
Eu stiu ca Tarom sigur va relua zborurile catre OTP.

staude6

#22
Quote from: TibiV on July 25, 2016, 02:20:55 AM
Sigur nu are rude in aparatul tau foto ?

e singura... :(

staude6

QuoteModernizarea Aeroportului Baia Mare, un obiectiv asumat politic

Modernizarea Aeroportului Baia Mare va fi finalizată în acest an, indiferent de sursa de finanţare. Gabriel Zetea, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş a reitinerat decizia realizării acestui proiect, iar ca variantă de rezervă va fi folosită soluţia accesării unui credit de către aeroport, garantat de CJ Maramureş.


Lucrările la Aeroportul Internaţional Baia Mare continua într-un ritm alert şi avem toate şansele să se zboare din toamna acestui an. Deocamdată, însă rămâne în aer finanţarea proiectului până când, guvernanţii vor lua o decizie cu privire la acest lucru. Dar, până atunci, au luat autorităţile judeţene o decizie, aceea de a continua lucrările, indiferent de sursa de finanţare.
Gabriel Zetea, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş spune că: ,,în ceea ce priveşte Aeroportul, lucrările continuă şi continuă într-un ritm bun, am avut discuţii în această perioadă cu domnul director, am avut adrese care s-au întors la Consiliul Judeţean Maramureş în ceea ce priveşte finanţarea. Lucrurile nu sunt încă suficient de clare, dar vom apela deocamdată la varianta de rezervă în ceea ce priveşte finanţarea: contractarea unui împrumut de către Aeroport garantat de Consiliul Judeţean Maramureş până în momentul în care vom avea suficientă deschidere la Ministerul Fondurilor Europene, în aşa fel încât ei să înţeleagă că nu doar finanţarea Aeroportului Internaţional Baia Mare, ci şi a Aeroportului din Satu Mare, din Tulcea, care sunt în implementare şi care ar putea în anul 2016 să absoarbă fonduri europene pentru România, pentru că alte proiecte majore finanţate din fonduri europene în acest an nu ştiu dacă vor fi şi să rămânem la finalul lui 2016 cu  zero lei accesaţi de la UE e o ruşine atâta timp cât avem cel puţin în domeniul aeroporturilor trei proiecte care ar putea să absoarbă câteva zeci de milioane de Euro".

Zetea crede că sunt şanse ca din toamnă să se reia zborurile la Aeroportul Baia Mare: ,,cred că se va zbura din nou din toamnă. Până la urmă, lucrurile se vor finaliza acolo, este un constructor serios care şi-a asumat finalizarea, suportă construcţia din banii lui, urmând ca noi, după ce vom avea facturile emise, să găsim soluţia să le şi plătim. Este foarte important ca maramureşenii să beneficieze de curse interne şi internaţionale, judeţul să beneficieze de o deschidere economică mai mare, având un aeroport la dispoziţie, o poartă de intrare în judeţ. Noi ne-am asumat politic că indiferent de sursa de finanţare vom moderniza aeroportul, acest lucru rămâne în picioare. Maramureşenii trebuie să beneficieze de o legătură fie la nivel de turism, fie economic, finanţarea cred că contează mai puţin pentru omul de rând , atâta timp cât nu se contractează un credit care să crească taxele şi impozitele locale, atâta vreme cât nu e vorba de aşa ceva, ci de o mai bună drămuire a bugetelor Consiliului Judeţean de către cei care sunt în drept să facă acest lucru, nu cred că contează de unde vin banii".


Alocări financiare:

Valoarea totală a proiectului: 85.130.406,96 lei,
Valoarea totală eligibilă: 63.253.603,88 lei, compusă din: Contribuţia Comisiei Europene prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), 53.765.563,30 lei (85%), Contribuţia bugetului de stat în cuantum de 8.222.968,50 lei (13%) şi Cofinanţarea eligibilă a beneficiarului prin Consiliul Judeţean Maramureş, în sumă de 1.265.072,08 lei (2%).


- La data de 13 noiembrie 2015, Ministerul Fondurilor Europene în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Sectorial - Transport 2007-2013, reprezentată de dl. Ionuţ Micu - Director General Adjunct şi Regia Autonomă Aeroportul Internaţional Baia Mare, în calitate de Beneficiar, reprezentată legal de către dl Dorin Buda, având funcţia de Director General, au semnat Contractul de finanţare pentru proiectul ,,Extindere şi modernizare suprafeţe aeroportuare la Aeroportul Internaţional Baia Mare".
- Proiectul a fost aprobat în cadrul Programului Operaţional Sectorial ,,Transport" 2007-2013, Axa Prioritară 2 ,,Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii naţionale de transport în scopul dezvoltării unui sistem naţional durabil de transport", Domeniul Major de Intervenţie 2.4 ,,Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de transport aerian".
- Prin acest contract, Aeroportul Internaţional Baia Mare va beneficia de fonduri europene pentru dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii aeroportuare, respectiv mărirea lungimii pistei de la 1790 de metri la 2150 de metri (extinderea pistei cu 360 de metri faţă de lungimea actuală, spre capătul 10), lăţirea porţiunii portante a pistei de la 30 de metri la 45 de metri. în urma implementării proiectului, capacitatea portantă a suprafeţelor aeroportuare va avea un indice PCN 57 (faţă de 22, cât este în prezent) care va permite operarea unor aeronave de tip mediu curier având litera de cod ,,4C" (Airbus A 320 seria 200 şi Boeing B 737 seria 800).

Totodată se vor realiza extinderea şi modernizarea căilor de rulare A şi B ce vor avea lungimea de 167 m şi lăţimea de 18 m plus acostamente; reabilitarea Platformei de îmbarcare - debarcare cu lungimea de 284 m şi lăţimea de 61 de m; extinderea sistemului de balizaj luminos de CAT II, extinderea instalaţiei de canalizare pluvială, aferentă noilor dimensiuni ale suprafeţelor de mişcare; reconfigurarea marcajelor şi inscripţionărilor; alte lucrări conexe determinate de extinderea pistei şi aducerea în norme a benzii pistei; Toate acestea vor fi corespunzătoare normelor Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale (ICAO) şi Reglementărilor Aeronautice Civile Române (RACR).

Sursa: http://www.gazetademaramures.ro/modernizarea-aeroportului-baia-mare-un-obiectiv-asumat-politic-18084

staude6

#24
Capatul pistei (o parte din cei 360m nou construiti). Poza e de azi



staude6

QuoteDEVANSĂRI – Lucrările la Aeroportul Internațional Baia Mare, finalizate doar la sfârşitul lui septembrie

Termenul de finalizare a lucrărilor de extindere și modernizare a Aeroportului Internațional Baia Mare a fost devansat.

Astfel, programate să fie încheiate la finalul lunii august, lucrările se vor termina doar în septembrie.

Graficul de lucrări impus de constructor nu corespunde cu realitatea din teren după ce pe suprafața pe care urma să se extindă pista s-a descoperit un strat de mâl amestecat cu resturi vegetale și depuneri din conul de dejecție al râului Băița. Astfel, lucrările s-au mărit la capacitate dublă față de cele preconizate inițial.

În momentul de față, lucrările de modernizare și extindere la Aeroportul Internațional Baia Mare sunt efectuate în proporție de 80%, fiind finalizate două puncte importante din cadrul proiectului de dezvoltare.

,,Până în momentul de față a fost finalizată execuția noului drum comunal de la Bozânta Mare precum și un pod de legătură. De asemenea, s-a deviat traseul râului Băița. Acestea sunt lucrările efectuate în afara perimetrului Aeroportului Internațional Baia Mare. În perimetrul aeroportului s-au efectuat lucrări la pistă. S-a montat și o geogrilă între vechea pistă și stratul de asfalt pentru a evita riscul ca vechile gropi să se propage", a declarat Dorin Buda, directorul Aeroportului Internațional Baia Mare.

Odată ce au fost demarate lucrările la extinderea pistei, pe noua suprafață a fost descoperită o porțiune de pământ care nu corespundea din punct de vedere tehnic.

,,S-au făcut două studii geotehnice suplimentare și am ajuns la concluzia că stratul de mâl și resturi vegetale pe care l-am descoperit să fie înlocuit cu o pernă de balast. Pentru a se realiza acest lucru am fost nevoiți să excavăm la o cotă de -2,2 metri. Aceasta soluție a fost luată pentru a nu apărea infiltrații pe noua pistă", a mai adăugat Dorin Buda.

Astfel, noul grafic de lucrări prevede ca extinderea și modernizarea Aeroportului Internațional Baia Mare să fie finalizat abia la sfârșitul lunii septembrie.

Sursa: http://actualmm.ro/devansari-lucrarile-la-aeroportul-international-baia-mare-finalizate-doar-la-sfarsitul-lui-septembrie/

TibiV

Quote from: staude6 on August 09, 2016, 06:00:42 PM
Quote
Termenul de finalizare a lucrărilor de extindere și modernizare a Aeroportului Internațional Baia Mare a fost devansat.

Am citit de trei ori ca sa fiu sigur ca am priceput bine...

Aha...
Cand ceva ce trebuia terminat in august se va termina de fapt mai tarziu, in septembrie, nu mai spunem "s-a amanat".
Acum spunem "s-a devansat"... :lol:

Mama ei de limba romana...  :headbash:
Mama proștilor este mereu gravidă... :)

staude6

10.08.2016











































Sursa: www.facebook/dorin.buda.9

staude6

17.08.2016
Platforma de imbarcare-debarcare si caile de rulare


















Sursa: www.faceboo.com/dorin.buda.9