Drumuri Naționale în România: discuții diverse

Started by Ionut, September 14, 2011, 09:19:35 PM

Previous topic - Next topic

0 Members and 9 Guests are viewing this topic.

Siciltir

Giratoriu DN1×DJ155 Paulesti...făcut din bidoane, s au trasat noile marcaje, era coadă azi, încă se lucra,  fiind prezentă si poliția

Whyse1

https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/tulcea-mai-multe-autoturisme-au-ramas-blocate-pe-dn-22d-dupa-producerea-unei-viituri-s-a-emis-mesaj-ro-alert-video.html
QuoteTulcea: Mai multe autoturisme au rămas blocate pe DN 22D, după producerea unei viituri. S-a emis mesaj RO-Alert | Video

Traficul rutier este oprit, joi după-amiază, pe DN 22D, în zona localităţii Horia din judeţul Tulcea, din cauza unei viituri, mai multe autoturisme fiind blocate acolo.

Nouă persoane au fost salvate din maşini, de pe o insuliţă formată în urma inundaţiilor şi de pe marginea drumului. Locuitorii din zonă au primit un mesaj RO-Alert pentru a se feri de inundaţii.

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, pe DN 22D Tulcea-Brăila, la ieşire din localitatea Horia, judeţul Tulcea, în urma unei viituri, traficul rutier este oprit, joi, pe ambele sensuri, mai multe autovehicule fiind blocate.

De asemenea, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea a anunţat că două echipaje de pompieri intervin cu două autospeciale de apă şi spumă şi o autospecială de descarcerare în zona localităţii Horia, pe DN 22D, la mai multe autoturisme blocate pe partea carosabilă.

"Patru persoane au fost evacuate dintr-un autoturism luat de viitură şi oprit într-un copac pe marginea drumului, trei persoane evacuate de pe o insuliţă formată în urma viiturii, iar alte două persoane recuperate de pe marginea drumului şi transportate în siguranţă într-o zonă ferită de inundaţii. Trei autoturisme au fost afectate de viitură, unul din ele fiind deplasat în interiorul localităţii", a arătat sursa citată.

De asemenea, ISU Tulcea a transmis şi un mesaj Ro-Alert pentru locuitorii din zonă.

"Dacă sunteţi într-o zonă inundabilă, îndreptaţi-vă spre locurile de refugiu cele mai apropiate, opriţi alimentarea cu energie electrică şi gaze naturale, pregătiţi-vă pentru o eventuală evacuare. Respectaţi măsurile dispuse de autorităţi", se menţionează în mesajul Ro-Alert.

Diverse poze:
















Powered by API/PUM imgur uploader

NGC

"ELABORARE STUDIU DE FEZABILITATE PENTRU LĂRGIRE DN4 ÎNTRE DRUMUL NAȚIONAL CENTURA BUCUREȘTI ȘI AUTOSTRADA A0"

Quote from: NGC on December 14, 2022, 06:14:19 PM
Quote from: NGC on October 20, 2022, 10:11:10 PMZilele trecute a fost lansata licitatia [CN1048337] "ELABORARE STUDIU DE FEZABILITATE PENTRU LĂRGIRE DN4 ÎNTRE DRUMUL NAȚIONAL CENTURA BUCUREȘTI ȘI AUTOSTRADA A0".

Valoare estimata: 154.438,23 RON fara TVA

Durata contractului: 8 luni ("din care 7 luni Studiul de Fezabilitate inclusiv Expertiza Tehnică")

Finantare: Alte finantari

Termen depunere oferte: 29.11.2022

Doar LIKE CONSULTING a depus oferta.

Parca am mai scris undeva, dar mai scriu o data pentru orice eventualitate ca licitatia se va anula.

NGC

Pun si aici mesajul asta.

"Elaborare Studiu de Fezabilitate pentru largire DN 3 intre DJ 301 (Oras Pantelimon) si intersectia cu DJ 301B"

Quote from: tom_sawyer on June 17, 2023, 03:09:34 PM[CN1052396] Elaborare Studiu de Fezabilitate pentru lărgire DN 3 între DJ 301 (Oras Pantelimon) și intersectia cu DJ 301B

Data publicare: 24.02.2023

Valoarea totala estimata:
Intervalul intre : 806.164,35  si 949.000,51  Moneda: RON


1. Ofertant unic : Like Consulting SRL,

2. Ofertant unic : TQM Management,

3. Asociere : Total Business Land SRL (Leader),PROSPECT DRILL,

http://e-licitatie.ro/pub/procedure/statement/view/100196117

Din ce se aude prin targ, castigatorul initial este asocierea condusa de TOTAL BUSINESS LAND.

carutasul

Azi am revenit dintr-un week-end prelungit pe "plaiurile căruțești". Din păcate se pare că e o conspirație pentru că toate drumurile care duc în zonă sunt în lucru.
La dus am fost pe traseul Alexandria- Tn Măgurele- Corabia; În mare traseul a fost ok doar că pe Dn52 se lucrează. Problema acolo e că au început lucrările pe zone extinse dar nu au nici un mp de asfalt, așa că au multe îngustări, semafoare și mai ales zone cu pietriș în care te umpleai de praf, mult praf...
La întoarcere cred că a fost un glitch în Matrix pentru că waze ne trimitea pe DN6. După al treilea semafor între Caracal și Dăneasa am cedat psihic, mai ales că și waze ne-a trimis pe niște drumuri locale, DJ546 și apoi 612A, nu știu dacă zona dintre Balta Sărată și Roșiori are același indicativ, această zonă fiind foarte interesantă, dreaptă, asfalt bun și fără localități (însă destul de îngustă). Primul drum menționat destul de întortocheat, cu multe localități, relief interesant, câteva dealuri... în linii mari ocolul nu a ieșit rău. Însă când credeam că am scăpat am constatat că se fac reabilitări și în zona Bujoreni, cu circulație pe un singur fir, la paletă, am stat două ture, coadă foarte mare ... Probabil că ieșeam mai câștigat dacă ocoleam direct pe Pitești, deși nu se știe...

mirceaeliade

QuotePrin proiectul "Elaborare Studiu de Fezabilitate si Proiect pentru Autorizarea Lucrărilor de Construire pentru realizarea a 7 pasaje pietonale subterane pe DN1, DN1A si DN1B" (contractul de finanțare nr. 32/31.07.2023) vor fi elaborate studiile de fezabilitate și proiectele pentru autorizarea lucrărilor de construire pentru  7 pasaje pietonale subterane situate pe:
-DN 1 în zona km 53+590, localitatea Bărcănești, jud. Prahova;
-DN 1A în zona km 88+900, localitatea Blejoi, jud. Prahova;
-DN 1A în zona km 97+140, localitatea Lipănești, jud. Prahova;
-DN 1A în zona km 101+720, localitatea Măgurele, jud. Prahova;
-DN 1A în zona km 102+785, localitatea Măgurele, jud. Prahova;
-DN 1A în zona km 111+850, orașul Vălenii de Munte, jud. Prahova;
-DN 1B în zona km 42+970, orașul Mizil, jud. Prahova.
Valoarea totală a acestui proiect este 2,694,821.74 lei, din care valoarea fondurilor nerambursabile alocate prin PNRR este 792,594.63 lei.

Prin contractul de finanțare nr. 34/31.07.2023 aferent proiectului "Elaborare Studiu de fezabilitate si Proiect pentru Autorizarea Lucrărilor de Construire pentru realizarea a 3 pasaje pietonale subterane (DRDP Iași)", preconizat a se finaliza în decembrie 2024, vor fi elaborate studiile de fezabilitate și proiectele pentru autorizarea lucrărilor de construire pentru 3 pasaje pietonale subterane situate pe:
-DN 15 în zona km 286+884, localitatea Bicaz, jud. Neamț;
-DN 28 în zona km 27+330, localitatea Târgu Frumos, jud. Iași;
-DN 28 în zona km 47+810, localitatea Podul Iloaiei, jud. Iași.
Valoarea totală a acestui proiect este 1.167.315,41 lei, din care valoarea fondurilor nerambursabile alocate prin PNRR este 343.328,06 lei." a transmis Ministerul Transporturilor.

De asemenea, cu bani din PNRR se vor construi pasaje rutiere la Balotești și Breaza pe DN 1 București-Brașov, la Giurgiu, intersecție cu Centura municipiului, la Lețcani pe DN 28 în județul Iași și pe DN 2 A la Hârșova.
sursa

slartibartfast

Cam în plus să faci pasaj subteran la Mizil când se lucrează la A7 care o să scoată aproape tot traficul din oraș, și DN1B o să devină un drum local cu grad mic de circulare.

a.l.x

QuoteA fost emis pentru data de 16 august ordinul de începere a lucrărilor de execuție pentru consolidarea DN67D, km. 89+700 - km. 108+390, sectorul Valea Cernei – Băile Herculane, județul Caraș-Severin❗️

Lucrări de executat:
▶️ Înlocuirea structurii rutiere existente;
▶️ Realizarea de ziduri de sprijin;
▶️ Lucrări pentru protejarea taluzului;
▶️ Executarea rigolelor;
▶️ Drenuri pentru eliminarea apei;
▶️ Decolmatări;
▶️ Înlocuire sau reparații la podeţe;
▶️ Amenajarea albiei amonte – aval;
▶️ Refacerea coronamentelor;
▶️ Lucrări la podurile de pe traseu.
______________________________

Antreprenor: Asocierea Trustul de Construcții Drobeta SA & Conrep SA & Explan SRL & Real Construct Management SRL & Transport Public Drobeta SA;
Durată contract: 18 luni;
Valoare contract: 72,893,210 de lei, fără TVA.


#CNAIR
#DRDPTimisoara
FB-CNAIR

Să sperăm că vor face treabă bună firmele.

tom_sawyer

Drumul Transregio Blaj-Teiuș-autostrada A10: A fost stabilit traseul
11 iulie 2023

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a aprobat analiza multicriterială pentru stabilirea traseului Drumului Transregio Blaj – Teiuș – A10. Au fost studiate 3 variante de traseu, iar punctajul cel mai bun a fost obținut de Varianta V2 – verde pe planuri.




,,A fost făcut un pas mare spre realizarea unuia dintre cele mai importante proiecte de mobilitate atât pentru comunitatea noastră, cât și pentru județul Alba, care face parte, alături de varianta ocolitoare a municipiului Blaj, din marile proiecte de infrastructură prin care vom asigura o conexiune rapidă a Blajului cu autostrada A10 (Sebeș – Turda)!

Varianta V2, în lungime de 21.1 km, se desfășoară pe aproximativ 58% din traseul existent al DN 14B, în timp ce 42% din lungime reprezintă drum nou. Vor fi construite și amenajate 2 poduri, 2 pasaje peste CF și 14 pasaje pentru intersectarea denivelată a drumurilor existente.

În prezent, obiectivul de investiție se află în faza de elaborare a studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic, iar după îndeplinirea procedurilor legale de avizare întreaga documentație va fi predată CNAIR pentru pregătirea proiectului de hotărâre de guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici. Municipiul Blaj va coordona implementarea proiectului atât în faza realizării studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic, cât și în faza executării lucrărilor de modernizare a DN 14B Blaj – Teiuș – A10.

Valoarea totală a investiției este de 236.996.700 euro, finanțarea fiind asigurată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Investiția se realizează în baza protocolului de colaborare încheiat între Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), UAT Municipiul Blaj, UAT Județul Alba, UAT Orașul Teiuș, UAT Comuna Mihalț și UAT Comuna Crăciunelu de Jos", a transmis primarul Blajului Gheorghe Valentin Rotar.


Decscrierea traseului Drumului Transregio Blaj – Teiuș – A10

Traseul V2 Verde se desprinde din DN1/E81 în zona km 396+500, la limita intravilanului orașului Teiuș, prin amenajarea unei intersecții giratorii. Traseul V2 Verde se dezvoltă pe un sector de drum nou, pornind de la km 0+000, traversând o zonă de teren agricol plat, paralel cu un canal ANIF și ajunge în spatele zonei industriale a orașului Teiuș.

Traseul V2 Verde revine la axul DN14B în zona km 1+360, la marginea zonei urbane construite a orașului Teiuș, unde este prevăzută o intersecție la nivel cu drumul existent DN14B, accesând în proximitate sensul giratoriu existent din cadrul nodului de autostradă Teiuș-A10. Sensul giratoriu existent al autostrăzii se va ,,calibra" și dimensiona la faza SF FINAL.

De aici, traseul se menține pe axul existent al DN14B până în zona km 14+100. Drumul proiectat subtraversează autostrada A10 la km 2+100 prin pasajul existent, după care V2 Verde se dezvoltă pe un pasaj proiectat peste calea ferată CF M200 Teiuș, cu lungimea de 600 m. Prin intermediul acestui pasaj se traversează denivelat liniile CF M200 Teiuș, CF M300 Crăciunelu – racord spre stația Coșlariu și drumul judetean DJ107H.

De aici, traseul V2 Verde este următorul:

– traversează denivelat linia de CF M300 prin pasaj existent la km 3+830;
– se corectează curba la ieșire de pe pasaj CF, pentru o viteză de 60km/h, mărindu-se lungimea rampei aferentă pasajului, fapt care impune restabilirea punctului de intersecție cu DJ107B;
– se va amenaja intersecția cu DJ107B prin prevederea de benzi/bretele de intrare/ieșire pe V2 verde, între km 4+400- 4+600. Pe direcția Transregio Blaj – DJ107B, fluxul de circulație catre DJ 107B este asigurat de un pasaj de trecere proiectat;
– va traversa râul Mureș la km 4+920;
– la km 5+250 traseul se intersectează din nou cu DJ 107B, care se propune a fi restabilit cu 400 m mai departe, la km 5+250 se intersectează din nou cu DJ 107B, care se propune a fi restabilit cu 400 m mai departe, în zona km 5+750, unde s-a prevăzut realizarea unei intersecții denivelate – NOD 1 MIHALȚ.

Această intersecție este prevăzută cu un pasaj pentru trecerea fluidă a traficului V2 Verde, dar și o intersecție giratorie inferioară, în care accesează DJ142L, DJ107B și bretelele de intrare/ieșire de pe Drumul Transregio din ambele direcții:

– la km 9+250 este amenajată o intersecție denivelată NOD2 CISTEI și sunt prevăzute drumuri colectoare adiacente drumului:
– pod peste pârâul Dunărița la km 10+850;
– pasaj de trecere peste DC11A- km 11+000;
– pasaj peste drum local/agricol la km 12+750;
– la km 14+100 Traseul V2 Verde prevede amenajarea unei noi intersecții denivelate, denumită NOD 3 CRĂCIUNELU DE JOS, prevăzută cu un pasaj pentru trecerea fluidă a traficului de pe V2 Verde, dar și o intersecție giratorie inferioară, în care accesează bretelele de intrare/ieșire de pe Drumul Transregio din ambele direcții, către localitatea Crăciunelu de Jos și spre Teiuș;

de la NOD3 – km 14+100 traseul V2 Verde se dezvoltă pe un sector de drum nou, cu funcție de VARIANTĂ DE OCOLIRE A LOCALITĂȚII CRĂCIUNELU DE JOS;
– la km 14+650 traversează denivelat linia CF M300 Crăciunelu de Jos printr-un pasaj proiectat, în lungime de 200 m;
– la km 11+950 și 15+300 intersectează 2 drumuri locale, la care s-au prevăzut pasaje casetate de trecere denivelată;
– la km 15+950 intersectează denivelat DJ142L, prin intermediului unui pasaj. Traficul de pe drumul județean va fi direcționat pe rețeaua stradală a comunei Crăciunelu de Jos către Nod 3 sau Nod 4 Crăciunelu de Jos.
– La km 16+800 și 17+200 intersectează alte două drumuri locale/agricole, prin pasaje de trecere casetate proiectate;
– la km 17+730 se intersectează cu traseul existent al DN14B, unde este amenajată o intersecție denivelată – NOD 4 CRĂCIUNELU DE JOS, în care este prevăzut un pasaj de trecere a traficului aparținând V2 Verde și o girație inferioară pentru acces trafic DN14B pe bretele de intrare/ieșire;

de la NOD 4 CRĂCIUNELU, km 17+730, traseul V2 Verde continuă pe sector de drum nou până la sfârșitul proiectului, km 21+104, dezvoltându-se pe partea dreaptă a DN14B, paralel cu linia de cale ferată.

Traseul V2 Verde parcurge o zonă de luncă, stabilă din punct de vedere geologic, ocolind versantul de la intrarea în Blaj, care are pante abrupte și prezintă instabilitate. Drumul este prevăzut intr-un ușor rambleu de aproximativ 1 m, fiind optim din punct de vedere constructiv și economic:

– la km 18+500 este prevăzut un pasaj casetat de trecere peste drumul agricol existent;
– la km 20+650 este prevăzut un pasaj casetat de trecere peste drumul colector proiectat;
– la km 20+900 va fi amenajată intersecția cu DN14B + drum acces Heliport;
– la km 21+104: Sfârșit Traseu V2 Verde, cu racordare la girația proiectată în cadrul VARIANTEI OCOLITOARE A MUNICIPIULUI BLAJ.

https://ziarulunirea.ro/foto-drumul-transregio-blaj-teius-autostrada-a10-a-fost-stabilit-traseul-unuia-dintre-cele-mai-importante-proiecte-de-mobilitate-din-alba-840388/

pasadia

Oribila poza, nu inteleg nimic din ea. Din descriere inteleg o parte din propuneri si, oarecum normal, exista parti bune (noduri denivelate, nu giratorii) dar si parti absurde). De exemplu:

Quotela km 5+250 se intersectează din nou cu DJ 107B, care se propune a fi restabilit cu 400 m mai departe, în zona km 5+750, unde s-a prevăzut realizarea unei intersecții denivelate – NOD 1 MIHALȚ.

Această intersecție este prevăzută cu un pasaj pentru trecerea fluidă a traficului V2 Verde, dar și o intersecție giratorie inferioară, în care accesează DJ142L, DJ107B și bretelele de intrare/ieșire de pe Drumul Transregio din ambele direcții

Pun si o poza cu zona respectiva:



Deci ei vor sa mute intersectia DN14B (care in zona respectiva va fi noul TR) cu DJ107B spre est, in zona in care exista intersectia cu acel DJ 142L. Si in aceasta solutie intersectia la nivelul solului va fi una giratorie peste care va exista pasajul ce deserveste TR. Insa aceasta solutie pastreaza TN cu CF de pe DJ142L.

Din punctul meu de vedere mult mai firesc ar fi fost ca traseul DJ142L sa fie cel impactat prin construirea unui pasaj peste CF in zona aflata imediat la nord de intersectia DN14B cu DJ107B (creand o continuitate intre cele 2 DJ-uri. Acolo cota DJ147L este oricum mai mare decat cota caii ferate caci se afla cocotat pe deal. Sub pasajul DJ147L am avea intersectia TR cu DJ107B, intersectie care poate ramane sub forma de intersectie in T (nu ma astept ca traficul in zona sa fie atat de mare incat sa apara ambuteiaje).

Costurile ar fi fost mai mici (practic in ambele solutii aveam de construit un pasaj, ins ain solutia propusa de mine nu mai e nevoie de relocari de DJ-uri si deci am avea costuri de expropriere si constructie mai mici), insa marele avantaj ar fi fost dat de disparitia unei treceri la nivel cu calea ferata!

punktnet

Salut, ar trebui mentionat ca este in plin proces de largire DN7 intre Baldana si Titu (DB)
Lucrarile sunt momentan intre localitati, se lucreaza sub trafic cu ingustarea unei benzi si se circula binisor dar cam la limita gabaritului.
Au fost atacate inclusiv toate podetele si podurile de pe traseu

Un coleg cu drona poate ne ajuta cu niste carde de sus

Multumesc
Just kidding.

marinul

Am filmat cu drona cei 9 km din DN19B aflati in reabilitare intre Margine si Marghita.
pare ca s-a deblocat situatia cu schimbarea solutiei tehnice si au inceput asternerea balastului in cateva zone. oricum si fara aceste probleme nu stiu cat este de realist termenul de 6 luni pt executie, unde ai de decopertat si refacut sturctura sub trafic



Vlad94

Stateam si ma gandeam la cum construim noi tipuri de drumuri si cum mi se pare o harababura din punct de vedere al gradelor. Pentru ca la noi DX inseamna tot de la autostrada mai mica ( asa e reglementat), la drum cu 4 benzi cu parapeti mediani, exista Transregio, care ar trebui sa fie un upgrade la DN-uri, si in fine drumurile clasice. Astfel, ma gandeam daca am putea imparti drumurile de viteza in 4 categorii:
A-Autostrada cu toate specificatiile tehnice.
B-Drumul express, precum DX12 si altele ce se vor construi in acest format. Drumurile vor avea deci indicator B12, B6, B4 etc.
C-Drum Transregio sau o alta denumire, va fi un drum cu patru benzi, parapeti mediani sau 2+1, nou sau pe sectiuni existente de DN, prin localitati precum DN1, DN2, DN5, etc. Pe acele portiuni, drumurile sa aiba indicativ C1, C2, C5, etc.
Si in fine D, drumul national obisnuit fara sectiuni de siguranta. Drumurile vor avea indicativele D4, D6, D59, etc.
Practic drumurile ar putea trece de la A full la B drum express la C 2+1 pastrandu-si indicativul (ma gandeam in special la A8, care poate se va face half profile pentru inceput)

mirceaeliade

Cred ca ar trebui creat un thread pentru puncte de treceri de frontiera.  Se vor deschide cateva spre MD cu cele 3+ poduri in proiectare, cred ca s-au redeschis ceva spre UKR la inceputul razboiului, si va creste si numarul spre HU:
QuoteRomânia va avea 14 puncte de trecere a frontierei cu Ungaria, după memorandumurile semnate vineri – Peter Szijjarto

El a subliniat că vineri a semnat memorandum pentru deschiderea a două noi puncte de trecere a frontierei, și anume una dintre aceastea se va realiza la Beba Veche. ,,Acest punct de trecere a frontierei va fi dat în folosință în termen de ce mult doi ani. Iar astăzi am mai putut semna un acord cu privire la construirea unui pod între cele două țări. Conform acordului, reconstruim podul peste Mureș care a fost distrus în 1940″, a spus oficialul maghiar cu privire la podul de la Cenad.

Prin aceste două noi puncte de trecere a frontierei, numărul total de puncte de trecere va crește de la 12 la 14, a adăugat Peter Szijjarto. Potrivit lui, acest număr va fi completat de cele două puncte de trecere prin autostrăzi, deja amintite, predate sau inaugurate în 2025 și 2030. ,,Vom ajunge astfel la 16 puncte de trecere. Și acest număr poate crește imediat la 26", a mai explicat oficialul ungar. Și asta pentru că între cele două țări mai există 10 legături, care pot fi folosite însă doar o dată pe săptămână, din cauză că România nu este în Schengen
n.r.: cele doua autostrazi cred ca sunt de fapt DEx de la Salonta si Oar
src