Lucrări abandonate în Belgia

[vasile.silion]

@nenea_hartia, să știi că ai reușit să faci dintr-un reportaj pe care la început l-am privit cu scepticism, o poveste chiar palpitantă, și ne-ai făcut s-o citim cu interes. Bravo!
Dacă tot vorbim de mister, oare așa se dezleagă misterul ID-ului tău ciudat: omul căruia îi place să scrie?

[Ionut]

Este cam poet, da. E unul dintre pilotii forati ai comunitatii PUM, ca sa ma exprim asa. Multumesc! Plus ca e un profesionist din domeniu, pacat ca a plecat din tara. Mda. Dar sa nu zic prea multe, zice el daca vrea.

[nenea_hartia]

^ Explicația e mai prozaică și acum regret că nu mi-am ales alt pseudonim. Mă credeți sau nu, Hartia e un nume de familie (deci nu Hârtia), iar respectiva persoană există în realitate. La vremea respectivă, într-un context pe care ar dura să-l povestesc, mi s-a părut haios. Acum nu mi se mai pare, dar e târziu.

[vasile.silion]

Poate nu ți se pare haios, dar dacă îl citesc în continuare cum l-am citit mereu (și, iartă-mă, dar așa o să fac), adică ,,hârtia", atunci mi se pare un id original și plin de deschideri, în sensul dat de Noica (filozoful, nu ministrul lucrărilor publice). Felicitări pentru texte, oricum!

[nenea_hartia]

^ Mulțumesc pentru aprecieri!

@RaduC: Mulțumesc pentru detalii. Deoarece markerii sunt vizibili doar pe ultimii 100-150 de metri ai tunelului presupun că se dorește stabilirea cu exactitate a poziției unde se termină acesta, pentru a putea fi continuat. La Charleroi a început construcția unui mare spital regional, iar în ultimii ani a apărut ideea prelungirii acestei linii de metrou ușor până acolo și darea ei în sfârșit în folosință. Opoziția centristă face presiuni, dar guvernul socialist valon se plânge că ar mai trebui 50 de milioane de euro pentru terminarea liniei, iar banii nu există. Am reprodus mai jos un fragment din planul furnizat de TEC Charleroi.
*Cu magenta, tunelul pe care l-am parcurs și care se termină la marginea străzii Trieu Kaisin din fața centrului comercial Cora.
*Cu verde deschis, secțiunea pe care tunelul existent ar trebui continuat. La capătul secțiunii verzi, în sensul giratoriu, ar trebui construită stația Cora.
*Cu maroniu deschis, un tronson la nivel, din care o parte pe terasamentul unei foste căi ferate vicinale (pe plan se observă o linie albă care vine din dreapta, dinspre centura R3).
*Cu albastru, stația de la spitalul regional.

[nenea_hartia]

Episodul 2

După cum am pomenit anterior, în acest episod ne vom plimba pe canale. Mai precis pe canalul Charleroi-Bruxelles.

Permiteți-mi un mic preambul. Când m-am mutat în Belgia nu știam prea multe despre această mică țară, însă în anii următori am călătorit mult și am constatat cât de complexă este și câte lucruri uimitoare și aproape imposibile au fost construite aici. Știam, ca toată lumea, că Olanda e împânzită de canale, dar consider acum că Belgia e superioară din punct de vedere ingineresc vecinilor olandezi atunci când vine vorba de astfel de construcții hidrotehnice. Nu doar că și în Belgia există o puzderie de canale, care permit navigarea continuă între Țările de Jos, Franța, Germania și de acolo mai departe, dar inginerii belgieni au avut de depășit o problemă cu care cei olandezi nu s-au confruntat: diferențele de nivel între câmpiile Flandrei și dealurile Valoniei. În acest scop au fost construite câteva sute de ecluze în ultimii circa 200 de ani, plus câteva structuri uimitoare, despre care voi vorbi în acest episod și în altele următoare.

Revenind, canalul Charleroi-Bruxelles se desprinde din râul Sambre la Charleroi. Acesta este Sambre:



Aici este locul în care începe canalul:



Și se ajunge repede la prima ecluză:



Nu este impresionantă, dar dimensiunile ei permit navigarea vaselor cu deplasament și pescaj european standard pentru apele interioare:



După ecluză canalul se lărgește și traversează o zonă industrială hidoasă (în dreapta e combinatul de oțeluri ArcelorMittal). În treacăt fie spus, exceptând zona centrală și infrastructura de transport foarte complexă, vechiul oraș minier Charleroi seamănă cu cele mai urâte orașe industriale din România.

[nenea_hartia]

Vom sări mai mulți kilometri, ca să ajungem la Godarville. Canalul arată acum ca în poza de mai jos, dar de-a lungul anilor a avut trei trasee diferite.



Pentru construcția primului traseu, între Ronquières și Seneffe fuseseră deja construite 30 de ecluze, însă porțiunea cea mai dificilă rămânea dealul dintre Seneffe și Godarville, pentru traversarea căruia ar fi fost nevoie de încă 10-15 ecluze, așa că s-a optat pentru străpungerea unui tunel navigabil de aproximativ 1,3 km. Acesta a fost terminat în 5 ani. Intrările în tunel sunt în zilele noastre aproape complet ascunse și nu există nici un indicator sau ghid către ele. Mai multe detalii aici (în paranteză fie spus, toate articolele de pe Wikipedia către care am pus sau voi pune mai departe link-uri sunt scrise sau traduse de mine).

Portalul de sud:



Accesul în interior e imposibil fără flex sau aparat de sudură :



Tunelul adăpostește o colonie de chiroptere, o specie protejată de lilieci:



Am reușit câteva poze printre gratii. În stânga se vede un soi de trotuar, e de fapt fostul drum de halaj, pe care barcagiul își trăgea singur cu cârca barca la edec, până ieșea din tunel, unde putea monta din nou catargul și pânzele.





Cred că aici vă puteți da seama cel mai bine pe unde trecea fostul traseu, pe unde trece cel actual, și vă puteți imagina cum arăta zona inițial. Acolo era un deal până mai sus de nivelul podului, deal care a fost excavat pentru a face loc traseului actual.

[nenea_hartia]

Între 1854 și 1857, în urma exploziei activităților industriale, primul traseu al canalului a fost lărgit și modernizat, iar dimensiunile ambarcațiunilor au crescut, dar tunelul de la Bête Refaite constituia un punct de strangulare, fiind prea îngust. Așa că în 3 ani a fost străpuns un al doilea tunel navigabil, având o lungime de circa 1 km. A funcționat până în 1958, când a fost abandonat odată cu inaugurarea actualului traseu în debleu al canalului.

Portalul de sud se află aproximativ aici, într-o mică pădure:





În timpul zilei, porțile de fontă erau deschise și fixate în această poziție cu ajutorul lanțului cu cârlig și inelului montat în perete:



Accesul în tunel e teoretic interzis, dar interdicția nu e afișată nicăieri, așa că exploratorii curajoși au profitat de (sau tăiat ei înșiși?) găuri în poarta metalică. Fostul canal e complet obturat cu aluviuni:





Drumul de halaj era prevăzut cu o balustradă de protecție. În tunel e beznă completă (lumina e de la la bliț), dar punctul alb care se vede e chiar ,,luminița de la capătul tunelului". Tunelul pare perfect drept:

[nenea_hartia]

Drumul de halaj e alunecos, iar infiltrările de apă au creat formațiuni calcaroase foarte interesante (îmi pare rău, calitatea pozelor lasă de dorit, am explicat în episodul anterior de ce):







Din loc în loc sunt depuneri de calcar și pe drumul de halaj și am evitat pe cât posibil să le calc (sunt frumoase, fragile și teoretic protejate):



Să ne mutăm la suprafață. Tunelul traversa o zonă împădurită, devenită acum un traseu de recreere local. Poteca trece pe lângă un fost puț de aeraj, folosit în timpul construcției și de echipele care excavau tunelul:

[nenea_hartia]

Ajungem la portalul de nord:



Acesta străjuiește o secțiune abandonată a canalului:







Un bolard folosit în trecut pentru acostarea vaselor în așteptarea permisiunii de traversare a tunelului:

[nenea_hartia]

Întreaga secțiune a canalului dintre Seneffe și Ronquières (aici sau aici) a fost abandonată, deoarece era prea sinuoasă și îngustă, iar barjele cu mărfuri și alte vase folosesc traseul actual, mult mai lat și mai drept. Vechiul canal poate fi traversat totuși, iar multe ambarcațiuni o fac în scop turistic sau de recreere. Există și mici porturi care permit acostarea navelor, precum acesta, la Ronquières:





O ultimă ecluză permite conectarea vechiului și noului canal:



Însă nu sinuozitatea era principala problemă a secțiunii Seneffe-Ronquières a vechiului canal, ci prezența a 14 ecluze, necesare pentru depășirea diferenței de nivel. Vă imaginați cât putea dura traversarea acestei secțiuni. Pe traseul actual al canalului diferența de nivel este depășită într-un singur loc, cu ajutorul unei construcții formidabile, planul înclinat de la Ronquières. Ipotenuza planului are 1432 m, iar vasele sunt ridicate sau coborâte pe o înălțime de 67,73 m.

Aici este partea inferioară a planului:



O barjă intră în incinta construcției, iar o poartă metalică este ridicată cu un sistem de trolii pentru a permite accesul barjei într-un fel de cadă metalică de dimensiuni foarte mari, plină cu apă, în care barja continuă să plutească:

[nenea_hartia]

,,Cada", numită cheson, se pune apoi în mișcare, tractată de cabluri și susținută de sute de roți metalice:

[nenea_hartia]

Alte imagini, cu diferite ambarcațiuni:







Revenind la barja precedentă, chesonul ajunge la partea superioară a planului, care e construită pe un viaduct:



Întreaga construcție e impresionantă, ca să nu mai vorbesc de turnul de control. În principiu se poate vizita și în interior, inclusiv camera de comandă de la partea superioară a turnului, dar nu și de când a început pandemia, din păcate:

[nenea_hartia]

Canalul continuă spre Charleroi pe un viaduct:



Da, pe deasupra mea curge apă și trec vapoare:



Aceeași poveste la partea superioară, ambarcațiunile intră în cheson și sunt coborâte. Deocamdată se folosește un singur cheson pentru ambele operațiuni, deoarece jumătate din instalație este supusă unor lucrări de întreținere și reabilitare. Se poate observa că aripa din stânga a clădirii este proaspăt vopsită, spre deosebire de cea din dreapta, marcată de rugină:









Mai multe fotografii, inclusiv ale mele, găsiți pe Wikimedia. Tot acolo am postat și trei scurte filme ale deplasării chesonului.

[nenea_hartia]

M-am întors la Bruxelles, capătul canalului Charleroi-Bruxelles și începutul canalului Bruxelles-Escaut, care ajunge până la Anvers:





Cam atât, deocamdată. Dar...

Va urma