News:

Hristos a Înviat!

Main Menu

DJ: Drumuri Județene

Started by Ionut, October 10, 2011, 06:21:12 AM

Previous topic - Next topic

0 Members and 3 Guests are viewing this topic.

Stefan01

Am fost pe acolo acum 2 ani. Am circulat pe asfalt. Sa fii atent la pietre, curbe si unele denivelari.

Dominik

L-au asfaltat complet acum cativa ani, dar sa mai deteriorata de atunci, oricum e circulabil
You're in Steelers Country

Ionut

Investiţie de 25 mil. euro pentru reabilitarea a 63 km de drumuri judeţene din Arad

Consiliul Judeţean Arad a demarat o investiţie în valoare totală de 116,9 mil. lei (peste 25 mil. euro), finanţată în principal din fonduri europene, pentru reabilitarea a peste 63 de kilometrii de drumuri judeţene. În perioada 2018-2019 se vor executa lucrări la nouă drumuri judeţene, în prezent lucrându-se deja la drumurile Nădlac-Pereg şi Dorobanţi-Macea, potrivit unui comunicat al CJ Arad. ''Prin aceste investiţii contribuim la siguranţa în trafic şi confortul cetăţenilor, la facilitarea relaţiilor economice, la creşterea economică şi crearea de noi locuri de muncă. Consiliul Judeţean Arad foloseşte toate sursele de finanţare pentru a aduce bani în investiţii, iar drumurile judeţene sunt o prioritate'', a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad.

ZF

gerulus

Quote from: Dominik on July 02, 2018, 09:59:19 PM
L-au asfaltat complet acum cativa ani, dar sa mai deteriorata de atunci, oricum e circulabil

Am circulat acum un an pe acolo dar zilele trecute am azit la radio ca a fost inchis din cauza unor viituri. Voiam sa stiu daca s-a redeschis. Intre timp am aflat ca e circulabil doar ca in citeva zone de surpare, doar pe un sens.
Multumesc!

Liviu M


adiarc

Ma bucura toate investitiile in drumuri judetene demarate in ultimele luni,in multe din judetele tarii....totusi nu pot sa nu remarc ca ne dezvoltam doar o data la 7 ani,cu ocazia exercitiilor financiare din fonduri europene.....adica aproape zero investitii majore din "banutii nostrii".....si e cam la fel si la DN,autostrazi,CF.... :(..... vai,vai daca ramanem fara fonduri europene in viitor,indiferent de motiv ( si sunt multe motive la orizont )
"Eficienta" cnair...claimuri de sute de milioane de lei,puse pe tava constructorilor pentru proiecte inexistente ( LD2 sect E ; LD 3 ; A10 )

DESFIINTATI compania Antiinfrastructura

mopy

Din pacate DN11B Cozmeni - Tg.Secuiesc a fost inchis, fiind surpat in urma inundatiilor.
Stie cineva starea drumului DJ113 Bixad - Baile Balvanyos - Turia - Tg.Secuiesc ?

pentium10

intre Bixad si Balvanyos este foarte rau, maxim 40km/h
spre Turia incepe sa fie bun 60km/h
este de evitat, mai bine spre Sfantu Gheorghe.
Waze advocate, Google Developer Expert, In Mures

prd.marius

Cata dreptate ai adiarc!

TibiV

prd.marius.
la asta te referi ?
Quote from: adiarc on July 03, 2018, 08:00:12 PM
....totusi nu pot sa nu remarc ca ne dezvoltam doar o data la 7 ani,cu ocazia exercitiilor financiare din fonduri europene.....adica aproape zero investitii majore din "banutii nostrii".....

adiarc are obiceiul ca din cand in cand sa puna "punctul pe  i"... :(
Mama proștilor este mereu gravidă... :)

Io

Tocmai vin din Apuseni. Am mers in Padis ca de obicei urcind dinspre Pietroasa, drumul e ca anul trecut. Asfalt, marcaje, ingust intre Pietroasa si Boga, 2 benzi intre Boga si Padis. Am vrut apoi sa ajung la Ic Ponor (cred ca sint 10 kilometri de drum vechi neasfaltat si cu trepte de stinca, cel putin doua stiu eu si nu le pot trece cu masina mea) si-atunci am dat roata: Padis - Pietroasa - Stei - Arieseni - Albac - Poiana Horii - Lacul Fantanele - Doda Pilii - Ic Ponor. De la Albac la Fantanele/Belis vorbim despre DJ 1R, nou asfaltat. Inceputul nu e deloc promitator, e asfalt cam vechi, drumul e destul de ingust cam pina dupa Matisesti. Apoi se deschide, stii oricum ca ai ajuns in judetul Cluj cind drumul are doua benzi cu asfalt nou si bun.
Am luat-o apoi prin Balcesti - Dealul Botii sa ies in Valea Rachitele. Tot drumul asta e bun (G maps nu-i da nume), asfalt, ingust, se poate parcurge cu orice masina pe orice vreme, ca sa ies in DJ 108c spre Doda Pilii/Ic Ponor. Asfaltul se termina la ~ 1 km dupa Pensiunea Alex (o stie Gmaps. Si eu  :) ), adica la 10 km de Padis. Atit ar mai fi de asfaltat pentru a lega Fantanele de Padis.
In theory there is no difference between theory and practice. In practice there is.

pasadia

Cica e DC121 ala care zici tu ca nu ii da Gmaps nume.

Sent from my ONEPLUS A5000 using Tapatalk


cristi5

#1077
Lasa Google Asta e zona pe harta calitatii drumurilor OSM. Are si indicativele drumurilor

http://proinfrastructura.ro/harta-calitatii-drumurilor.html#map=12/46.634/22.905



Mi-a zis un var care lucreaza la drumuri judetene Cluj ca drumul IcPonor-Padis e in disputa, in sensul ca CJ Cluj, Bihor si Alba nu vor sa-si asume responsabilitatea sa il repare. Asa ca ramane cum il stim.

Io

Nu prea stiu ce treaba ar avea Alba in drumul asta, e intre Bh si Cj. Nu mi-as pune nadejdea in CJ Bihor, drept sa spun.
In theory there is no difference between theory and practice. In practice there is.

cristi5

Mare parte din atractiile Padisului sunt in judetul Alba.

Incepand de la Cetatile Ponorului... In stanga se vede granita de judet Alba-Bihor



Notiunea de judet e groaznic de anacronica la munte.