[AR] Centura Arad

Started by Dominik, April 12, 2018, 02:52:26 PM

Previous topic - Next topic

0 Members and 1 Guest are viewing this topic.

survola

"La DRDP Timişoara a fost semnat contractul pentru continuarea lucrărilor la obiectivul Pasaj denivelat pe centura de ocolire Arad (DN 7 km 540+248) peste CF Arad – București, cu ofertantul desemnat câștigător, SPIC SRL. După constituirea garanției de bună execuție, se va emite ordinul de începere a lucrărilor. Valoarea contractului este de 31.146.994,98 lei fără TVA", au anunțat, joi, cei de la DRDP Timișoara.

Primele lucrări la pasaj au fost făcute în urmă cu un deceniu, însă diferitele probleme apărute au făcut ca la zece ani de la deschiderea șantierului, stadiul de execuție să ajungă la doar 36%.

"Am fost informați că în sfârșit a fost desemnat constructorul care să finalizeze proiectul pasajului din Micălaca, un proiect ce trenează nepermis de mult, de ani de zile, chiar dacă noi, Primăria, am făcut tot ceea ce a ținut de noi pentru a facilita accesul la respectivele terenuri. Așteptăm să ne întâlnim cu firma câștigătoare a licitației, pentru a preda terenul, rezultat în urma exproprierilor pe care le-am făcut demult. Sperăm să fie un constructor serios care să-și respecte angajamentele contractuale și să vedem odată finalizat acest pasaj care a generat atâtea discuții și atâtea neplăceri în pofida eforturilor noastre de a rezolva la timp tot ceea ce a ținut de noi", a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.

bacovia

SPIC, alta firma de apartament. 

traveler

#107
Cateva poze de azi...








razvan96

"Proiectare și execuție aferente obiectivului de investiţii Varianta Ocolitoare a Municipiului Arad-Est"

Dupa actualizarea valorii estimate avem 2 oferte:

1. PORR Construct
2. Asocierea MAVGO HOLDING - DRUMURI SI PODURI BANAT S.R.L. - SC MAXAGRO CENTER SRL

tom_sawyer

INFORMAŢIE DE PRESĂ privind actele normative aprobate în ședința Guvernului României din 6 iulie 2022

11. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Varianta ocolitoare a Municipiului-Arad-Est", aprobarea listei imobilelor proprietate publică a statului, precum şi a listei imobilelor proprietate publică a unităţilor administrativ - teritoriale, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes national

Pentru declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării "Varianta ocolitoare a municipiului Arad-Est", Executivul a aprobat suma de 10 milioane lei, pentru un număr de 489 imobile.

gov.ro

traveler

Pasajul Micalaca

QuoteDirecţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara a emis ordinul de începere a lucrărilor, aşa că, începând cu data de 14 iulie, firma SPIC, care a câştigat licitaţia, se poate apuca de treabă.

https://www.aradon.ro/aradon-stirile-judetului-arad/incep-lucrarile-la-pasajul-din-micalaca-1561981/

traveler



NGC

"Achiziția de servicii Elaborare studiu de fezabilitate, elaborare proiect pentru autorizarea executării lucrărilor, proiect tehnic de execuție, (S.F.+P.A.C.+P.O.E+P.T.E) şi asistență tehnica din partea proiectantului, aferente realizării obiectivului de investiţii de servicii ,,Varianta Ocolitoare a Municipiului Arad- Nord -Est""

O mierla de la judet a transmis ca aici castigatorul initial este NV CONSTRUCT.

NGC

"Proiectare și execuție aferente obiectivului de investiţii Varianta Ocolitoare a Municipiului Arad-Est"

Aceeasi mierla de la judet a transmis ca aici castigatorul initial este PORR.

traveler


traveler

Pasajul Micalaca - 12/10/2022


EugenRo

Unde se descarca traficul din centura? Drumul coboara si coteste in giratoriu sau cum? Giratoriul se alungeste sau care este solutia?

tom_sawyer

#118
Consiliul Judeţean Arad anunţă, vineri, că SC PORR Construct SRL va realiza proiectul tehnic şi execuţia centurii de sud-est a municipiului Arad, valoarea contractului nefiind, însă, dezvăluită. Contractul va fi semnat în 21 octombrie, iar lucrările ar putea începe în primăvara anului viitor.

Instituţia a precizat că la semnare a fost invitat şi premierul Nicolae Ciucă. 

"În acest moment, purtăm discuţii cu compania PORR privind clauzele de confidenţialitate ale contractului, în ce priveşte valoarea acestuia. Din punctul meu de vedere suma nu trebuie să fie secretă, o vom aduce la cunoştinţa opiniei publice în momentul în care avem şi acceptul partenerilor noştri de la PORR, iar eu sper să putem face acest lucru chiar în cadrul conferinţei de presă de la semnarea contractului", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca.

Termenul pentru realizarea proiectului tehnic este de şase luni, lucrările putând începe în primăvara anului viitor. 

Lungimea tronsonului  este de 11 km, va cuprinde un pod nou peste Mureş, la Fântânele, cu o lungime de 1.115 metri, şi un pasaj peste calea ferată, la Vladimirescu, în lungime de 147 metri.

news.ro



Quote from: NGC on September 19, 2022, 10:23:06 PM"Achiziția de servicii Elaborare studiu de fezabilitate, elaborare proiect pentru autorizarea executării lucrărilor, proiect tehnic de execuție, (S.F.+P.A.C.+P.O.E+P.T.E) şi asistență tehnica din partea proiectantului, aferente realizării obiectivului de investiţii de servicii ,,Varianta Ocolitoare a Municipiului Arad- Nord -Est""

O mierla de la judet a transmis ca aici castigatorul initial este NV CONSTRUCT.

Contractul a fost semnat:
https://www.e-licitatie.ro/pub/notices/ca-notices/view-c/100324582

traveler

Quote from: EugenRo on October 14, 2022, 04:34:47 PMUnde se descarca traficul din centura? Drumul coboara si coteste in giratoriu sau cum? Giratoriul se alungeste sau care este solutia?

Cred ca va fi ce vedem pe harta API : https://www.proinfrastructura.ro/proiecteinfrastructura.html#map=16/46.18/21.375/0 Adica la sud traficul este descarcat pe calea Radnei inainte de giratoriu (intersectia cu semafor), si la nord dupa pasajul va fi o intersectia cu drum spre dreapta spre Siria...

Am vrut se vede cum este exact pe documentele oficiale dar pe situl DRDP TM ( https://www.drdptm.ro/index.php?page=achizitii_publice&link=INFORMATII/Achizitii%20publice/02Proceduri%20finalizate/Lucrari ), obtin doar PDF cu format .pdf.p7s si nu stiu cum poate fi deschis astfel de documente....  ???