Trecerile la nivel cu calea ferata

Started by Ionut, March 18, 2018, 08:05:26 AM

Previous topic - Next topic

0 Members and 1 Guest are viewing this topic.

daniel_avram

Apropo de TN-uri peste magistrale... dar trebuie sa se enerveze un politician ...

QuoteUndă verde pentru Pasajul Lehliu Gară, proiectul unui politician nervos că a stat la barieră
https://clubferoviar.ro/pasajul-lehliu-gara/

cristi5

#166
@daniel_avram am scris si pe topicul de pasaje rutiere, eu sunt aproape sigur ca TN Lehliu Gara va ramane si dupa construirea pasajului rutier

Asa e si la Drajna, asa va fi si la Branesti, si am toate motivele sa cred ca va fi si la Lehliu. Timpul de asteptare la 160 e mare, si pe linie dubla cu trafic mare bariera nu mai apuca sa se ridice. Pe masura ce vin trenuri noi, traficul va creste si problema va fi tot mai mare.

De ce va ramane TN? Explicatia tehnica e foarte simpla. Un pasaj care urca la 10m (cum cere CFR deasupra catenarei de 160) iese lung de 400-500m. Pentru localnici care au treaba langa actualul TN, pasajul superior nu are nicio valoare. Nu va ocoli nimeni 1 km.

Daca se face ceva pentru pietoni, va fi o pasarela hidoasa si impracticabila, la 7-8m inaltime. Niciun primar nu-si va urca in cap electorii cu asa ceva, e mai simplu sa lase TN, ca doar e deja acolo, aprobat, functional... Daca electorii mor trecand pe jos sau cu bici printr-o bariera care nu se mai deschide dupa 30 min, asta e, ii trecem la "indisciplina pietonilor" si gata.

https://youtube.com/shorts/UB3Lj032Gi4

Solutia pe care eu o promovez (si nu am auzit o alternativa in API) e subtraversarea, care iese mult mai scurta, si nu modifica mult "urbanismul". Pt pietoni e mult mai usor de coborit la -2.5 m. Dar asta inseamna ca CFR trebuie sa construiasca un pod, sau 2 podete (unul pt fiecare sens). Greu.


tom_sawyer

#167
Săptămâna și accidentul la trecerea la nivel cu CF. De fapt, 2/săptămână, după statistică.

Ieri un mort la Voila. Azi altă mașină lovită la Tg. Frumos.

https://clubferoviar.ro/circulatie-feroviara-blocata-pe-magistrala-200-ister/

https://clubferoviar.ro/accident-la-targu-frumos/

Prezent la  evenimentul Conferința de Infrastructură Club Feroviar 2024 de la Poiana Brașov, directorul Autorității de Siguranță Feroviară Română (ASFR), Petru Bogdan, a atras atenția asupra numărului mare de accidente produse la trecerile la nivel cu calea ferată, în special la cele ,,pasive" (echipate doar cu indicatoare rutiere – tip IR).

Raportat la UE, România se situează printre primele locuri în ceea ce priveşte numărul de victime rezultate din accidentele ce constau în "loviri ale vehiculelor rutiere la trecerile la nivel de către trenuri în circulaţie". Conform datelor Poliției Transporturi Feroviare dintr-un studiu comparativ la nivelul anilor 2022 şi 2023, rezultă că principalele cauze ale producerii accidentelor la trecerile la nivel se regăsesc în proporție majoritară în factorul uman.

Cele mai multe astfel de accidente s-au produs la trecerile la nivel semnalizate numai cu indicatoare rutiere. Concret, la acest tip de treceri s-au produs 110 accidente în anul 2022 şi 107 accidente în anul 2023, cu un total de 217 accidente. Din punct de vedere al numărului de victime, în cei doi ani s-au înregistrat 22 de decese, 13 răniți grav şi 49 de răniți uşor.

daniel_avram

Inca un accident la TN.

QuoteTrenul Regio 5463 operat de SNTFC CFR Călători a plecat din stația Bacău la ora 7,47 cu destinația finală Piatra Neamț, unde ar fi trebuit să ajungă la ora 9,23.

Trenul era deja întârziat cu 24 de minute la sosirea în Roznov. La ora 10.08, locomotiva care tracta garnitura a surprins și avariat ușor un autoturism înmatriculat în județul Neamț, la trecerea la nivel de la 56+700.

https://clubferoviar.ro/accident-la-roznov/

Oneinthecrowd

Pe DN2B in zona Balhacu au inceput instalarea de bariere cu semnalizare luminoasa si pe partea stanga a drumului, pe ambele parti ale caii ferate. Nu erau inca functionale (bratele barierelor lipseau). Am uitat sa ma uit daca fac acelasi lucru si la celelalte doua TN intre Buzau si Braila.

https://maps.app.goo.gl/h5baNMjKcdZTUxk9A


SB76UFO

Primele semne de modernizare pe șantierul de pe Calea Turnișorului: se instalează sistemul automat pentru trecerea de cale ferată



Se vad primele semne ale modernizării trecerii de cale ferată de pe Calea Turnișorului, șantier deschis în 18 martie a acestui an. Lucrătorii de la Construcții Feroviare Mureș, cei care au câștigat contractul de execuție al lucrărilor, au început instalarea sistemului automat de trecere de cale ferată.



Trecerea la nivel cu calea ferată de pe Calea Turnișorului asigură un flux de circulație important dinspre zona străzii Metalurgiștilor, Autogării și Distribuției spre șoseaua Alba Iulia, iar bariera manuală de aici era ultima de acest fel din municipiul Sibiu.



Firma contractată are termen până în 17 iulie pentru a finaliza aceste lucrări care includ atât reabilitarea trecerii, cât și modernizarea barierei, a sistemului de avertizare luminoasă și a iluminatului public din zona liniilor de cale ferată.

Valoarea contractului este de 4,37 de milioane de lei.



În cadrul lucrărilor de vor înlocui dalele dintre liniile de cale ferată cu unele mai rezistente, fabricate din beton polimeric și armate cu oțel zincat, destinate traficului foarte intens, inclusiv cu dale elastice care să atenueze disconfortul la trecerea cu mașina peste linii. De asemenea, bariera mecanică de pe ambele sensuri se va înlocui cu o instalație automată, cu elemente de avertizare luminoasă și sonoră.

Se va instala un sistem de monitorizare video cu circuit închis, iar pentru asigurarea iluminatului public în zona intersecției dintre Calea Turnișorului și liniile de cale ferată, înainte și după această trecere se vor monta 4 stâlpi cu 8 corpuri de iluminat cu LED.





























Turnul Sfatului
"Prostia este eternă și invincibilă"