Industria in Romania

Started by Ionut, November 15, 2016, 10:42:12 AM

Previous topic - Next topic

0 Members and 1 Guest are viewing this topic.

Ionut

Industria românească a crescut cu 3,5% anul trecut, un avans de peste două ori mai mic decât în 2017

Industria, sector care reprezintă aproape un sfert din economia românească, a înregistrat anul trecut o creştere a producţiei cu 3,5%, serie brută, faţă de anul anterior, un avans de peste două ori mai mic decât în 2017, când a crescut cu 8,2%, arată datele publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). În anul 2017, comparativ cu anul 2016, producţia industrială a fost mai mare ca serie brută cu 8,2%. În anul 2018, comparativ cu anul 2017, producţia industrială (serie brută) a fost mai mare cu 3,5%, datorită creşterii industriei prelucrătoare (+4,3%). Industria extractivă a scăzut cu 0,2%. Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a rămas la acelaşi nivel cu cel din anul anterior.

News.ro

Ionut

Mai multe fabrici din zona Arad îşi închid porţile şi se mută în Ungaria

Fabrica de lenjerie intimă din oraşul Curtici, judeţul Arad, deţinută de compania Hanes Global Supply Chain România, a fost închisă în luna decembrie a anului trecut, după mai bine de 18 ani de activitate în zona liberă Arad –Curtici, şi-a închis porţile în luna decembrie a anului trecut. ,,În luna decembrie a anului trecut şi-a închis porţile fabrica Hanes. Nu au oferit foarte multe informaţii cu privire la motivele pentru care au luat această decizie. În fabrică se producea lenjerie intimă şi îmbrăcăminte de noapte", a declarat, pentru Mediafax, viceprimarul oraşului Curtici, Ioan Daniel Doba.

O altă societate, de această dată din Zona Industrială Curtici, Key Safety Systems (KSS), cu 300 de angajaţi, şi-a mutat deja liniile de producţie la Miskolc, în Ungaria. Dată fiind fuziunea cu Takata, o parte din angajaţi au fost relocaţi la fabrica din Arad. Aceeaşi soartă o va avea, potrivit informaţiilor noastre, şi fabrica KSS din Hunedoara.

Printre cauzele care duc la închiderea fabricilor din zonele industriale sunt lipsa forţei de muncă, costurile tot mai mari de producţie (inclusiv cele cu salariile, care s-au majorat cu 50% în ultimii doi ani, la care se adaugă preţul energiei, majorat cu 40% în ultimii doi ani), infrastructura de transport deficitară (costuri enorme pentru firme să aducă angajaţi de la zeci de kilometri, pe drumuri proaste ori foarte proaste), lipsa de sprijin din partea autorităţilor (se cunoaşte problema legată de transportul cu autobuzele în Zona Industrială Vest, unde firmele au ajuns să se înţeleagă între ele asupra orelor la care îşi duc angajaţii la lucru), chiriile mari sau lipsa altor alte elemente de infrastructură decente (canalizarea, de exemplu) sau desele întreruperi ale furnizării energieie electrice, transmite sursa citată.

Adevarul

Ionut

Barometrul industriei din România: Activitatea extrem de slabă din decembrie s-a prelungit şi după Anul Nou

În fiecare lună, IRSOP şi SNSPA întreabă un eşantion de manageri dacă în firma lor producţia, comenzile, stocurile, angajările şi alţi parametrii au crescut sau au scăzut faţă de luna precedentă. Un index bazat pe raportul net dintre răspunsuri semnalează expansiune dacă trece de 50 de puncte şi contracţie dacă scade sub 50. Volumul producţiei din industria românească a crescut de la un indice de 40 în decembrie la 45 în ianuarie, dar a rămas în zona de contracţie, sub 50 de puncte. "Scăderea activităţii timp de două luni consecutiv poate afecta rata medie de creştere anuală şi economia în ansamblu. Un alt efect este creşterea datoriei corporatiste, datorită veniturilor mai slabe", se arată în comunicat.

Numărul angajaţilor se află în contracţie uşoară dar permanentă încă din octombrie anul trecut. În decembrie, valoarea indicelui a fost 45, iar în ianuarie a urcat la 48. Specialiştii avertizează că, atunci când numărul de angajaţi nu creşte în mod real, înseamnă că nici producţia si nici veniturile din taxe şi impozite nu au şanse mari să crească în perioada următoare. Indicele sintetic care măsoară aşteptările managerilor despre ce va fi peste şase luni a urcat de la 65 în decembrie la 70 în ianuarie. Mişcarea e similară cu cea petrecută în ianuarie 2018, când indexul ,,a sărit" de la 67 în decembrie la 71 în ianuarie, dar creşterea aşteptărilor nu pare să fie bazată pe convingeri eminamente raţionale.

Detalii in Adevarul

Ionut

Una dintre cele mai mari companii din tehnologie se extinde în România. Ce posturi sunt disponibile

Una dintre cele mai mari companii din tehnologie a anunţat că îşi extinde activitatea din România, urmând să angajeze masiv până în 2021. Recrutări se fac în toată lumea, în principal în Franţa, dar şi în Germania, Marea Britanie, Olanda, Australia, Asia de Sud-Est, India, SUA şi Canada. Silviu Agapi, Director General Thales pentru România a declarat: ,,Până la sfârşitul anului 2021 planul nostru este să depăşim 1.000 de angajaţi în România. În prezent, avem peste 300 de angajaţi. Piaţa forţei de muncă este foarte competitivă în acest domeniu, dar am alocat resursele necesare pentru a ne îndeplini obiectivele de recrutare. Angajaţii noştri oferă soluţii, atât în domeniul civil, cât şi militar: transport feroviar, metrou, sateliţi, managementul traficului aerian, apărare navală şi terestră, avionică, securitate cibernetică."

Adevarul

Ionut

Industria românească a crescut cu 1,9% în februarie

Industria, sector care reprezintă aproape un sfert din economia românească, a înregistrat în februarie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, o creştere a producţiei cu 1,9%, serie brută, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS). În ianuarie, faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială a crescut, ca serie brută, cu 0,7%. În februarie, faţă de aceeaşi lună din 2018, producţia industrială a crescut, atât ca serie brută cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 1,9%, respectiv cu 1,8%. "Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a scăzut cu 3,1%, iar industria extractivă a scăzut cu 1,5%", se arată în comunicat.

News.ro

tom_sawyer

UE a aprobat preluarea de către Liberty House a mai multor active ale ArcelorMittal, inclusiv ArcelorMittal Galaţi

Comisia Europeană a aprobat miercuri tranzacţia prin care fondul de investiţii Liberty House a preluat activele ArcelorMittal din mai multe ţări europene, inclusiv din România, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Comisia a luat miercuri două decizii referitoare la vânzare acestor active: în primul rând a decis că Liberty House Group este un cumpărător adecvat pentru activele ArcelorMittal, iar în al doilea rând a decis că nu există îngrijorări în materie de concurenţă deoarece există suprapuneri limitate între activităţile Liberty House Group şi oţelăriile achiziţionate de la ArcelorMittal.

economica.net

Balto

Viitorul proprietar al combinatului siderurgic Galați creează un nou gigant pe piața oțelului

Urmare a aprobării de către Uniunea Europeană a ofertei pentru achiziția combinatului siderurgic Galați și a altor active europene deținute de ArcelorMittal, grupul GFC Alliance, controlat de familia Gupta, va integra noile unități de producție, alături de mai multe afaceri în domeniul oțelului, ingineriei și mineritului, într-o singură entitate globală, ce va cuprinde activele din Marea Britanie, Europa și Australia. Viitorul conglomerat va fi al treilea mare producător de oțel din Europa și unul dintre primii 10 jucători din industria globală de profil din afara Chinei.

Recent, Liberty House a anunțat că vizează creșterea producției anuale de oțel a combinatului de la Galați de la 2 milioane de tone la 3 milioane de tone și investiții de 300 milioane de euro pentru repornirea unui furnal.

profit.ro
Suceava racord SEN 400/220/110 kV / Productie: Eolian (0,6MW), Biomasa (30,1MW), Fotovoltaic (0,64MW), Hidro (4,6MW), biogaz (2,9MW)

tom_sawyer

Chimcomplex a devenit cel mai mare exportator cu capital românesc în primele trei luni de la preluarea activelor Oltchim

Chimcomplex anunţă afaceri de 343,3 milioane lei în T1 2019, de 4,6 ori mai mari decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, la 100 de zile de la preluarea unei părţi semnificative din activele Oltchim, potrivit unui anunţ al companiei.

,,Noua companie ce a rezultat din fuziunea celor două mari platforme chimice ale ţării, Chimcomplex şi Oltchim, a urcat pe primul loc în topul exportatorilor cu capital românesc. Acest fapt se datorează atât unificării celor două volume pe export, cât şi producţiilor record înregistrate în acest prim trimestru din anul 2019. Chimcomplex a devenit şi al treilea cel mai mare consumator de energie din ţară", transmit reprezentanţii companiei.

ZF

Ionut

Nemţii deschid şampania: Fabrica de rulmenţi Schaeffler din Braşov a ajuns la vânzări de 2,2 miliarde lei. "Anul 2019 este un an record." Nemţii construiesc un centru de testare unde vor lucra 100 de ingineri

Schaeffler România, subsidiară locală a grupului german Schaeffler, a obţinut anul trecut o creştere de 11,5% a cifrei de afaceri faţă de anul anterior, la peste 2,2 mld. lei (475 mil. euro), potrivit calculelor ZF pe baza informaţiilor primite de la companie şi a datelor existente pe site-ul Mi­nisterului Finanţelor. Schaeffler produce în fabrica din localitatea Cristian, la 13 km de municipiul Braşov, componente de tehnică liniară pentru industria de maşini-unelte, componente pentru industria de autovehicule şi rulmenţi de mari di­men­siuni pentru diferite aplicaţii industriale.

,,Anul 2019 este un an al recordurilor pentru Schaef­fler România, în cursul căruia se va depăşi pragul de 5.000 de angajaţi, fiind una dintre puţinele companii din zonă cu o echipă mai mare de 5.000 de angajaţi activi în aceeaşi locaţie", au spus reprezentanţii companiei. Germanii construiesc în prezent la Braşov un Centru de Testare pe o suprafaţă de 8.000 mp, unde vor lucra apro­ximativ 100 de ingineri. Fabrica Schaeffler din Româ­nia este una dintre cele mai mari investiţii în capacităţi de pro­ducţie ale grupului german, investiţiile depăşind în cei 14 ani de activitate a companiei pragul de 500 de milioane de euro.

ZF

tom_sawyer

Fabrică de nutreţuri, o investiţie româno-ungară de 15,6 milioane euro, inaugurată în Mureş

Cea mai mare fabrică de nutreţuri combinate din România şi una dintre cele mai moderne din Europa Centrală şi de Est, realizată în urma unei investiţii româno-ungare de 15,6 milioane de euro, a fost inaugurată, vineri, la Sânpaul, în prezenţa premierului Ungariei, Viktor Orban.

agerpres.ro

Ionut

Exporturile producătorului de componente auto Compa Sibiu au ajuns în 2018 la peste 127 mil. euro

Compa Sibiu este al treilea cel mai mare exportator cu capital privat românesc în 2018, după producătorul de mobilă Aramis Invest din Baia Mare şi combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea. Producătorul de componente auto Compa Sibiu (simbol bursier CMP), care are în acţionariat Fondul Suveran al Norvegiei, a realizat anul trecut 78,5% din vânzări la export, adică 590,9 mil. lei (127 mil. euro), potrivit raportului financiar pe 2018 al companiei.

Compa produce la Sibiu com­ponente pentru sisteme de injecţie, lame, braţe şi prinderi pentru ştergă­toare de parbriz, cartere centrale, flanşe şi role pentru turbosuflante, pinioane pentru casete de direcţie, componente pentru coloane de direcţie, arcuri, piese stanţate, piese for­jate, transmisii cardanice, ansamble mecano-sudate, componente pentru insta­laţii de aer condiţionat, echipa­mente industriale, matriţe şi scule.

ZF

Ionut

O companie chineză transformă primul mall intrat în faliment din România în fabrică. Statul i-a ajutat cu 1,3 milioane euro

O companie chineză a deschis o fabrică de aparate de iluminat în primul mall intrat în faliment din România, complexul comercial Armonia din Brăila, printr-o investiţie de 17 milioane de euro. Firma din China a primit şi un ajutor de la statul român de 1,3 milioane de euro. Compania Glorious Lighting SRL a inaugurat fabrica specializată în producţia de aparate de iluminat în data de 16 mai. Noua unitate de producţie, cu o valoare investiţională de 17 milioane de euro, va angaja, într-o primă fază, 200 de persoane. Compania Glorious Lighting plănuieşte să mai investească, în următorii 5 ani, 15 milioane de euro şi să ajungă la un număr de 800 de angajaţi.

Detalii in Adevarul

Ionut

Germanii de la Schaeffler au bugetat afaceri mai mari cu 20% la fabrica de rulmenţi din Braşov. ,,Planificăm o creştere mai mare decât în anii precedenţi."

Schaeffler România, subsidiară locală a grupului german Schaeffler cu afaceri globale de peste 14 mld. euro, mizează în acest an pe o creştere cu aproximativ 20% a cifrei de afaceri faţă de anul trecut, când compania a realizat vânzări de peste 2,2 mld. lei (aproximativ 475 mil. euro).

Schaeffler produce în fabrica din localitatea Cristian, la 13 kilometri de municipiul Braşov, componente de tehnică liniară pentru industria de maşini-unelte, componente pentru industria de autovehicule şi rulmenţi de mari dimensiuni pentru diferite aplicaţii industriale. ,,Lucrurile arată destul de bine pentru Schaeffler România şi în acest an. Planificăm o creştere mai mare decât în anii precedenţi, de circa 20% comparativ cu anul anterior, iar din ceea ce vedem până acum, cerinţa de la clienţi se ridică la nivelul planificat", au declarat pentru ZF Transilvania oficialii companiei Schaeffler România. Germanii construiesc în prezent la Braşov un centru de testare pe o suprafaţă de 8.000 mp, unde vor lucra aproximativ 100 de ingineri.

ZF

Ionut

Massimo Paronitti, De'Longhi: Angajăm 220 de oameni la fabrica de la Jucu. Găsim foarte greu oameni
News.ro

De'Longhi România a obţinut anul trecut o cifră de afaceri de 1,22 miliarde de lei, cu 30% mai mare. Compania pregăteşte investiţii de 9 milioane euro în acest an
News.ro

tom_sawyer

Quote from: Balto on November 13, 2018, 12:13:50 PM
Bosch a primit autorizația de construcție a fabricii de mașini de spălat din Simeria. Investiție de 110 milioane euro

Unul dintre cele mai mari proiecte de investiții din Ardeal rămâne în așteptare. Se fac lucrări agricole pe o parte din terenul unde la Simeria se va construi o fabrică de mașini de spălat de 110 milioane euro

BSH Hausgeräte, filială a grupului Bosch, spunea acum un an că va începe în toamna lui 2018 construirea fabricii de mașini de spălat la Simeria, unde producția de test ar fi trebuit să fie demarată la început de 2020, iar cea de serie, între martie și iunie în același an.

Lucrările nu au început însă, iar o parte din teren a fost dat în arendă pentru lucrări agricole.

Cei de la Bosch spun că nu se știe când va fi începută construcția și că totul depinde de o analiză riguroasă făcută de experți din interiorul companiei.

hotnews.ro