News:

.

Main Menu

Locomotive

Started by Ionut, October 29, 2016, 07:48:50 AM

Previous topic - Next topic

0 Members and 2 Guests are viewing this topic.

Sorinus

Totusi, din ce inteleg, toate locomotivele electrice CFR calatori sunt CoCo. Ori, daca luau cu taraita cate un Phoenix (care pare varianta de putere mai mica), aveau 10-15 bucati pana acum, noi. Fara contracte si contestatii (d-ala intrebam cum le-au luat pe primele).

Amu, 15 CoCo-uri pt Predeal si trenuri lungi plus sute de viitoare BoBo-uri, tot aveau sens.

Mai ales ca acum stau in CoCo-uri antice si se chinuie sa ia 16 BoBo.

Xenos

S-a semnat în sfârșit contractul pentru Traxx, înțeleg că prima locomotivă ajunge în vreo 24 luni:

https://clubferoviar.ro/alstom-si-arf-au-semnat-contract-de-16-locomotive-n-au-voie-insa-dincolo-de-granite/

Producătorul francez Alstom și Autoritatea pentru Reformă Feroviară au semnat luni un contract de 16 locomotive electrice multisistem, capabile să atingă o viteză de 200 de kilometri pe oră, desigur, dacă au și infrastructura necesară.

Contractul de achiziție a fost semnat între ARF, în calitate de autoritate contractantă, și Asocierea ALSTOM (Alstom Transport SA – lider, Alstom Transportation Germany GmbH-asociat), în calitate de furnizor. Locomotivele vor fi produse în Germania la o unitate de producție Alstom.

Contract de 16 locomotive
La acest eveniment au participat, din partea părților semnatare, Ștefan Roșeanu – președinte ARF și Gabriel Stanciu – director general Alstom pentru România, Bulgaria și Moldova.

Contractul presupune achiziția a 16 locomotive electrice noi pe 4 osii cu sisteme ERTMS, capabile să circule cu o viteză maximă situată în intervalul 160 km/h – 200 km/h și să tracteze până la 16 vagoane de călători, destinate transportului feroviar de călători, inclusiv serviciile de mentenanță și reparații, pe o perioadă de 20 ani, necesare funcționării în condiții optime de siguranță și confort a respectivelor locomotive.

Potrivit lui Gabriel Stanciu, este o locomotiva din generația III de Traxx multisistem, ce poate circula pe rețelele de 25kV, 15 kV sau 1,5 kV și 3 kV curent continuu, adică aproape oriunde în Europa. Ar putea merge de la Constanța la Rotterdam, explică el, numind locomotiva vândută ,,cea mai modernă în fabricație".

Din păcate însă, locomotivele vor circula deocamdată doar în interiorul granițelor României, căci sunt oferite operatorilor în cadrul serviciului public, iar ARF nu are, cel puțin pentru moment, posibilitatea acoperirii acestui serviciu public dincolo de granițe.

Ștefan Roșeanu este însă optimist. El crede că și românii au nevoie de trenuri bune. Între localitățile din capetele extreme ale țării pot fi 1000 de kilometri și cu vagoane modernizate putem avea trenuri de noapte.

Vezi aici un video cu modelul Alstom TRAXX

Disponibilitate de 98% pentru locomotive
Oferta financiară se ridică la suma de 767.510.640 lei, fără TVA, compusă din valoarea de livrare a 16 locomotive electrice și contravaloarea mentenanței pentru o perioadă de 20 de ani.

De asemenea, precizăm că în contractul de achiziție este prevăzută o clauză de revizuire privind posibilitatea suplimentării perioadei de mentenanță cu încă 20 ani, fără organizarea unei proceduri competitive, prin încheierea unui act adiţional. Gradul de disponibilitate este de 98%, au informat cei doi.

Finanțarea proiectului este asigurată din Planul Național de Redresare și Reziliență, ,,Componenta 4 – Transport durabil" și de la bugetul de stat, prin MTI, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

În ceea ce privește termenul de livrare al primei locomotive, precizăm că acesta este de 24 de luni, de la semnarea contractului. Toate vor fi livrate însă în prima parte a anului 2026, când se termină PNRR.

Locomotivele electrice Traxx oferă un design flexibil bazat pe o abordare de platformă robustă, modulară și sunt echipate cu o tehnologie complexă de control (calculator de diagnosticare/vizualizare, GPS și comunicare prin intermediul standardului de comunicații mobile etc), inclusiv cu sistemul Alstom de ultimă generație ERTMS la bord.

De asemenea, ele asigură performanțe operaționale și fiabilitate sporită, o eficiență energetică mai mare și un nivel ridicat de siguranță și securitate, oferind în același timp o interoperabilitate deplină.

Materialul rulant achiziţionat de către ARF în cadrul acestui proiect va fi utilizat în vederea îndeplinirii obligației de serviciu public, asumată de OTF prin contractele de servicii publice atribuite, care au fost aprobate prin HG 1453/2022.

,,Suntem onorați de faptul că portofoliul de material rulant al Alstom în România este acum completat de locomotive electrice pentru clientul nostru ARF. Noile locomotive vor contribui semnificativ la tranziția țării către mobilitatea sustenabilă, aliniindu-se cu angajamentul Alstom de a promova soluții de mobilitate mai ecologice și mai inteligente la nivel mondial", a declarat Gabriel Stanciu, Managing Director Alstom pentru România, Bulgaria și Moldova.

Locomotivele electrice cu patru osii pot avea o viteză maximă de 200 km/h și vor putea tracta până la 16 vagoane de pasageri. Acestea vor fi echipate cu sistemul Alstom de ultimă generație ERTMS la bord pentru o eficiență optimă și un nivel ridicat de siguranță și securitate, asigurând în același timp interoperabilitatea deplină. Locomotivele sunt concepute pentru a îmbunătăți mobilitatea în interiorul țării, precum și între marile orașe ale României.

Locomotive omologate în 20 de țări�
Locomotivele Traxx oferă un design flexibil, bazat pe o abordare de platformă robustă, modulară, compatibilă cu multe aplicații (transport de marfă și pasageri într-o singură țară sau în mai multe țări) și disponibile în diferite configurații (AC, DC și multi-sistem).

Locomotivele Traxx au fost omologate în 20 de țări, acoperind o distanță totală anuală de peste 300 de milioane de kilometri, cu peste 2.700 de unități vândute, începând cu anul 2000.

Alstom activează în România de 30 de ani și este lider de piață în soluții de electrificare și semnalizare feroviară.

Pentru mentenanța locomotivelor, dar și a ramelor electrice vândute României, Alstom are investiții în derulare de 54 de milioane de euro, într-un centru modern de mentenanță cu două depouri, a informat Gabriel Stanciu cu această ocazie.

Alstom, companie prezentă în România
Compania este responsabilă cu implementarea soluțiilor de semnalizare sau electrificare pe coridorul feroviar Rin – Dunăre, precum și în zona Cluj, unde Alstom face parte și din consorțiul care construiește cel de-al doilea sistem de metrou din țară, în orașul Cluj-Napoca. Prima soluție de semnalizare urbană CBTC din țară este în implementare de către Alstom pe Linia 5 de metrou din București. Compania este, de asemenea, furnizor de servicii de mentenanță pentru flota de metrou din București în ultimii aproape 20 de ani, având în continuare un contract în derulare valabil până în 2036.

Remarca mea: trebuie amendată legislația pentru a permite circulația acestor locomotive și peste graniță.

cristi5

@Sorinus din cate inteleg preferinta industriei romanesti pt CoCo si vechile platforme EA si DA vine de la cea mai mare sursa de venit a lor si a CFR SA: marfa. Vezi Green Cargo, DB etc

La lansarea licitatiei BoBo au fost ceva proteste de la Softronic dar mai mult simbolice.

Tractarea trenurilor de calatori cu EA/CoCo nu e economica si uzeaza infrastructura. Era ilogic sa specifice altceva decat BoBo. Aici nu e vorba de CFR Calatori ci de sprijinul EU pt transportul de calatori in Romania.

Nevoia de BoBo pt calatori e cu atat mai importanta cu cat ECurile nu mai pot fi reparate, fabrica de la Zagreb nu cred ca mai exista, iar graduatoarele accelereaza locomotivele necontrolat, cum a fost la Galati.

dan tm

#498
Rade Koncar mai exista in Croatia.

Culmea, dupa independenta Croatiei numele grupului a ramas Končar.


https://koncar.hr/hr/tracnicka-vozila

Insa cred ca nu are forta celor mari sa se bata in Europa.

oc7avian

Nu ai nevoie de CoCo pentru pasageri să treci Predealul ;)

Xenos

#500
Pe diverse grupuri de Facebook feroviare, unde domină analfabetismul vădit și nostalgiile ceaușiste, diverși înjură că de ce nu s-au cumpărat locomotive de la Softronic.
Știu că timpul și resursele sunt limitate, dar poate ar merge o explicație mai publică cu privire la generațiile de locomotive: de ce BoBo, ce sunt mult mai ușoare și fiabile, de ce au totuși putere comparabilă cu EA-urile etc.
Apoi, nostalgicii comuniști par că uită că locomotiva EA nu a fost vreo invenție românească, spre deosebire de Malaxele interbelice (probabil inspirate și ele de la alții): EA-urile sunt un model suedez și l-am luat cu licență (La fel Sulzere, licență elvețiană). Industria ceaușistă semnificativă, atât cât a fost, s-a bazat mult pe licențe luate din Vest.
Așadar, ideea că aveam noi o industrie de talie mondială cu produse proprii nu prea ține la o examinare istorică.
Ce este trist e faptul că după Revoluție am ratat privatizarea strategică și o nouă infuzie de tehnologie din vest pentru a da viață industriei de material rulant. Vă puteți imagina, cred, că ELectroputere putea fi luată de Siemens sau Bombardier cândva și soarta ei ar fi fost cu totul alta - vezi cazul Dacia-Renault. Și Dacia era moartă de mult dacă rămânea la nivelul modelului Renault 12, transfer tehnologic de anii 60 (similar generației de locomotive EA).

tom_sawyer

#501
Automotoarele Malaxa interbelice sunt bazate pe licențe ungurești Ganz (modelul Ganz Arpad, mai precis).

dan tm


tom_sawyer

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) ar putea lansa în 2024 încă o licitație pentru achiziția a până la 23 de locomotive noi, a spus pentru ECONOMICA.NET Ștefan Roșeanu, președintele ARF. Acesta speră ca la noua procedură să se înscrie cât mai mulți producători, inclusiv din România.

,,Anul acesta sperăm să putem porni încă o licitatie. Ministerul Finanțelor cu sprijinul Băncii Mondiale lucrează la o emisiune de obligațiuni verzi, iar noi la Ministerul Transporturilor suntem între proiectele pre-selectate", a menționat președindele ARF.

Potrivit lui, noua procedura va viza achiziția a până la 23 de locomotive. Numărul a rezultat din necesarul de 39 de locomotive stabilit anterior lansării licitației pentru 16 locomotive prin PNRR.

Spre deosebire de licitația derulată cu finanțare din PNRR, noua procedură nu va include aceleași cerințe legate de numărul de osii și nu va fi condiționată de termenul de august 2026 pentru finalizarea livrărilor, fapt ce reprezintă o mare problemă în industrie, potrivit șefului ARF.

Prin urmare, la noua licitație ar putea participa inclusiv Softronic Craiova, producătorul locomotivei TransMontana, pe șase osii.

economica.net


O mare prostie să renunțe la cerința cu numărul de osii.

paulmare

asa intamplator am dat peste poza asta, rama de boghiu de la LE, in fabricatie la Caromet Caransebes pentru Koncar Croatia, https://caromet.ro/material-rulant/ - decat co-co "reconstruite", cu toate bubele astora (cele 3 accidente cauzate de graduatoarele schimbate dupa 2000) - poate gaseau ceva mai bun de facut cu banii din pnrr

cristi5

#505
Comédia cu 6 osii continua

https://www.economica.net/softronic-firma-care-nu-a-putut-sa-vanda-in-romania-locomotivele-pe-care-le-face-la-craiova-este-nevoie-de-licitatii-corecte-fara-conditii-care-exclud-productia-locala_725158.html

QuoteÎn anii '50 se considera că locomotivele cu șase osii sunt mai agresive cu șina de cale ferată, având un unghi de curbură mai strâns dar în timp probele au dovedit contrariul a explicat pentru ECONOMICA.NET Ionel Ghiță, administrator Softronic.

Vorba unei persoane (ironice) din bransa, loco cu 6 osii contribuie la "mangaierea si lubrifierea sinelor"

Si pe acest principiu se vor cere locomotive Do-Do, poate direct aia de la Dej, stramoasa DA.

Xenos

La ce reţea avem, ar fi util să se cumpere la un moment dat locomotive care pot opera în mod dual, electric şi diesel, ceea ce ar permite să nu se schimbe locomotiva pe rute precum Bucureşti - Braşov - Sibiu. Din câte ştiu, există asemenea locomotive pe piaţă, inclusiv cu...6 osii :D

40-0802-5

Eurodual-ul de la Stadler. Dar n-au loc in Romania de Alstom.  >:(

https://www.stadlerrail.com/en/products/detail-all/eurodual/40/

cristi5

#508

pasadia

Chiar crezi ca schimbarea locomotivei in Brasov (unde oricum ai avea nevoie de o stationare mai lunga - mai multi pasageri care urca/coboara, plus verificari frane, etc..) adauga atat de mult timp incat sa justifice o si mai mare diversificare a parcului de locomotive?