Discutii diverse despre infrastructura feroviara

Started by marcelbanu, July 31, 2013, 10:51:59 AM

Previous topic - Next topic

0 Members and 1 Guest are viewing this topic.

NGC

Nu am gasit un loc mai bun sa pun informatia urmatoare.

Contestatia THALES pentru "Lucrări de proiectare şi execuţie aferente obiectivului Centralizare electronică în staţia C.F. Videle" a fost admisa de CNSC in 10.09.2015 si se anuleaza raportul procedurii si reevalueaza oferta castigatoare initial a SC IMSAT SA - AZD Praha s.r.o..
Eventual mai urmeaza CAB.

TibiV

#31
http://m.mediafax.ro/social/cluj-un-tren-marfar-a-deraiat-iar-trei-vagoane-cu-motorina-s-au-rasturnat-traficul-feroviar-este-blocat-14837749

Cluj: Un tren marfar a deraiat, iar trei vagoane cu motorină s-au răsturnat. Traficul feroviar este blocat

Un tren marfar a deraiat, miercuri dimineaţă, în zona Valea Florilor din apropierea municipiului Câmpia Turzii, judeţul Cluj, iar trei vagoane încărcate cu motorină s-au răsturnat, traficul feroviar fiind blocat în ambele sensuri, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, Andrei Biriş, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că un tren marfar a deraiat, iar trei vagoane s-au răsturnat, unul fiind poziţionat perpendicular pe şinele de cale ferată.
"Din două vagoane răsturnate s-au constatat scurgeri de combustibil, dar s-a reuşit să se oprească scurgerea, iar la cel de-al treilea vagon se intervine pentru oprirea scurgerii motorinei. Nu există pericol de explozie. ISU Cluj a deplasat la locul intervenţiei două autospeciale. Trafiul feroviar este blocat pe ambele sensuri între Cluj-Napoca şi Câmpia Turzii", a spus Biriş.


Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Cluj, trenul marfar avea în componenţă 18 vagoane încărcate cu diverşi combustibili.
Purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, Oana Brânzan, a declarat, la rândul său, corespondentului MEDIAFAX, că în urma deraierii marfarului au fost afectate două trenuri locale de călători.
"Am luat măsuri şi asigurăm transbordarea călătorilor cu autobuze la Cluj-Napoca şi Câmpia Turzii pentru a-şi putea continua drumul, iar pentru navetişti le punem la dispoziţie garnituri de tren de la Cluj spre Boju. La locul deraierii se intervine pentru ridicarea vagoanelor", a spus Brânzan.

Comunicate CFR Calatori:

Quote
Preluare comunicat CNCF CFR SA

14 octombrie 2015, ora 11:00
Cluj: Transbordare auto între Câmpia Turzii şi Valea Florilor

Un vagon din compunerea unui tren marfar a deraiat, în cursul dimineţii, în zona Valea Florilor din apropierea municipiului Câmpia Turzii, judeţul Cluj, iar trei vagoane încărcate cu motorină s-au răsturnat, traficul feroviar fiind închis pe ambele sensuri de circulaţie.


Pentru a asigura continuitate în circulaţia trenurilor care tranzitează zona respectivă, Regionala CF Cluj a pus la dispoziţia călătorilor mijloace auto, pentru transbordare între Cluj-Napoca şi Câmpia Turzii, iar pentru navetişti s-au menţinut în grafic garnituri de tren între Cluj şi Boju. De asemenea, menţionăm faptul că trenurile care asigură legătura cu vestul ţării vor circula pe rută deviată prin Cluj-Oradea-Timişoara şi retur.

Anagajaţii feroviari se află la faţa locului şi intervin cu utilaje speciale pentru ridicarea şi repunerea pe şină a vagoanelor.

ISU Cluj a transmis că nu este pericol de explozie în zonă.
---------------------------------------

UPDATE 14 octombrie, ora 17.00

CFR Călători informează că urmare întreruperii circulaţiei feroviare, în această dimineață, pe secţia Cluj Napoca – Câmpia Turzii din cauza deraierii unor vagoane de marfă între staţiile Valea Florilor – Câmpia Turzii, călătorii sunt preluați de trenuri care circulă pe rute deviate, iar la unele se realizează transbordarea pasagerilor cu mijloace auto.

în data de 14/15 octombrie  trenurile vor circula astfel:

Oradea
•Călătorii cu destinația Oradea de la trenul IR 1741 vor circula pe rută deviată, fiind preluați cu trenul IR 1695 București Nord – Craiova  – Timișoara  Nord, apoi, fără debarcare,  vor circula cu un tren suplimentar Timișoara Nord – Arad – Oradea.
•Călătorii de la Oradea cu destinația București Nord vor circula pe rută deviată, fiind preluați cu trenul IR 1833 Oradea – Arad – Timișoara Nord, iar din Timișoara Nord, fără debarcare, vor fi preluați cu trenul IR 1696 Timișoara  Nord – Craiova – București Nord.

Satu Mare
•Călătorii cu destinația  Satu Mare vor circula pe rută deviată: București Nord – Ploiești Sud – Suceava – Baia Mare – Satu Mare. Trenul va pleca din București Nord la ora 18.35.
•Călătorii de la Satu Mare cu destinația București Nord vor circula cu un tren pe rută deviată: Satu Mare – Baia Mare – Suceava – Ploiești Sud – București Nord. Trenul va pleca din Satu Mare la ora 15:43.

Sighetu Marmaței
•Călătorii cu destinația  Sighetu Marmației vor circula pe rută deviată: București Nord – Ploiești Sud –Suceava – Salva – Sighetu Marmației. Trenul va pleca din București Nord la ora 18.45.
•Călătorii de la Sighetu Marmației cu destinația București Nord vor circula cu un tren pe rută deviată: Sighetu Marmației – Salva – Suceava – Ploiești Sud – București Nord.  Trenul va pleca din Sighetu Marmației la ora 15:15.

Cluj Napoca
•Călătorii de la Cluj Napoca cu destinația București Nord vor avea asigurată transbordarea cu mijloace auto între Cluj Napoca și  Câmpia Turzii, iar  între Câmpia Turzii  și București Nord trenul va circula conform graficului obișnuit.
•Călătorii de la București cu destinația  Cluj Napoca, între București Nord și Câmpia Turzii vor circula cu un tren cu plecare din București Nord la 18:45, iar între Câmpia Turzii și Cluj Napoca vor fi transbordați cu mijloace auto.

Budapesta– Brașov
•trenurile internaționale CORONA 406 și 407 Brașov – Budapesta vor circula pe parcurs intern pe rută deviată:  Brașov – Ciceu – Deda  – Târgu Mureș – Războieni – Simeria – Arad  – Curtici și retur.

Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile afectate şi vor să renunţe la călătorie, vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/călătoriilor, conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Mai multe detalii despre condiţiile de restituire a tarifelor de transport  sunt disponibile pewww.cfrcalatori.ro. CFR Călători cere scuze pentru neplăcerile întâmpinate şi mulţumeşte pentru înţelegere.

Rugăm pasagerii ca înainte de călătorie, să solicite informaţii despre modificările produse în traficul feroviar la numărul de telefon 021/9521, să se adreseze personalului nostru din stații sau să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro.

----------------------------------

UPDATE 15 octombrie

CFR Călători informează că până la redeschiderea circulației feroviare între Valea Florilor și Câmpia Turzii, traficul feroviar se va desfășura conform programului comunicat ieri, 14 octombrie.

Ce haos...

Mama proștilor este mereu gravidă... :)

TibiV

#32
Dar asta mi se pare ca suna a bine...

Quote
Câmpulung Muscel – din nou pe harta CFR Călători
14-10-2015

Începând cu data de 15 octombrie 2015, CFR Călători revine pe ruta Golești – Câmpulung – Parcul Krețulescu și retur ca urmare a numeroaselor solicitări și demersuri din partea cetățenilor și a autorităților locale.

Distanța Golești – Câmpulung – Parcul Krețulescu și retur va fi parcursă de patru trenuri, în aprox. o oră, deservind locuitorii localităţilor din parcurs (Parcul Krețulescu, Câmpulung, Stâlpeni, Ciumeşti și Ştefăneşti Argeş) asigurându-le și legătura cu Bucureștiul și cu alte localități de pe harta feroviară a județelelor Arges și Dâmbovița.

Trenurile circulă  în regim IR, iar tarifele sunt la nivel de tren Regio pentru călătorii urcaţi/coborâţi  în/din staţiile Parc Kreţulescu, Câmpulung, Stâlpeni, Ciumeşti şi Ştefanesti Argeş, având ca destinaţie/plecare staţia Bucureşti Nord sau una dintre staţiile de pe secţia Parcul Kreţulescu – Ştefănești Argeş (inclusiv).

De exemplu, pe ruta Câmpulung Muscel - București, pentru elevi și studenți prețul unui bilet la clasa a 2-a este 10,75 lei, iar un abonament este 225,75 lei.

CFR Călători mulțumeşte tuturor pasagerilor care își cumpără de fiecare dată bilet de tren!

Reamintim că în ultima perioadă, CFR Călători a reluat circulația pe următoarele rute: Alexandria – Zimnicea, Caracal – Corabia, Târgoviște – Pietroșița, Timișoara Nord – Jimbolia, Târgu Neamț – Pașcani, Sighișoara – Odorhei și  Remetea Mică – Timişoara Nord.

Înainte de efectuarea călătoriei, rugăm pe toți pasagerii să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare. Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numărul de telefon 021/9521 (pentru traficul intern) sau să se adreseze personalului nostru din stații.

Mama ce m-am chinuit sa gasesc localitatea ... Parcul Kretulescu...  :lol:
Mama proștilor este mereu gravidă... :)

alexa_adrian2001

Salutare,

pentru ca nu am gasit unde altundeva sa postez am decis sa pun aici 2 poze.

E vorba de calea ferata din Oradea. De azi dimineata au venit o echipa destul de numeroasa sa scoata travesele din lemn si sa le inlocuiasca. Cel putin asta am observat eu. Uite aici dovada :)





E podetul de peste strada Facliei. Aveti vreo idee daca cei de la CFR infra publica undeva ce lucrari de mentenanta ruleaza? Sau ce au in plan?


TibiV

Este bine...
Mai rămân doar 108.
Şi destule subiecte pentru ştirile de la ora 5... :(
Mama proștilor este mereu gravidă... :)

frunzaverde

#36
Quote from: alexa_adrian2001 on March 02, 2016, 01:15:08 PME podetul de peste strada Facliei. Aveti vreo idee daca cei de la CFR infra publica undeva ce lucrari de mentenanta ruleaza? Sau ce au in plan?

Chestii de genul ala sunt intretinere curenta, minora. Ar fi cateva zeci de lucrari noi in fiecare zi intr-o astfel de lista - un podet decolmatat aici, un set de traverse schimbat acolo si tot asa...

Lucrarile mai mari, care se liciteaza, sunt publicate pe site-ul CFR sau pe e-licitatie.

In momentul asta sunt in curs reparatii mai mari pe 900 Bucuresti - Craiova (reparatii segmente si cateva poduri), pe 700 Bucuresti - Balotesti (inlocuirea unui pod), pe 212 Lugoj - Ilia (multiple poduri), pe 502 Suceava - Ilva (reconstructie pod) pe 702 Buzau - Faurei (unde unul din fire s-a ridicat de la 30 km/h viteza stabilita la 70 km/h viteza stabilita) si in alte parti.
Cand esti amenintat cu ban permanent pentru ca ai criticat pozitia publica a unui politician, nu se mai poate numi conversatie sau forum, ci campanie electorala. Imi pare rau, dar din pacate, sunt nevoit va urez la revedere!

TibiV

Quote from: frunzaverde on March 03, 2016, 09:25:00 PM
unul din fire s-a ridicat de la 30 km/h viteza stabilita la 70 km/h viteza stabilita

Deci unul dintre fire a ajuns în secolul XX.
E drept, început de secol XX... :)

Aşteptăm câteva decenii să ajungă şi în XXI ?...
Mama proștilor este mereu gravidă... :)

ioandorin

Şina nouă de CF de pe tronsonul Curtici-km614 deja are uzură,în special la zona macazelor în zona "inimilor"dar îmi  zicea cineva că si la suduri,in câteva locuri apărând fisuri! Ce firma lu' peşte mai este si aceea dacă au apărut deja probleme ? Poate este pe aici vreun specialist care să clarifice acest lucru. Bun, o fi compozitia materialului,dar să  apară aşa repede problemele? Am să  incerc sa fac câteva poze cu o"inima" uzată.

TibiV

Uite ceva despre firma lu' peşte....

Quote
Bucureşti, 3 mar /Agerpres/ - Valoarea totală a proiectelor pe care le derulează compania Alstom în România se situează la 230 milioane de euro, fără a lua în calcul contractul de mentenanţă a flotei de trenuri pentru metroul din Capitală, potrivit lui Gabriel Stanciu, managing director Alstom pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova.

La nivel internaţional, Alstom acoperă toate domeniile feroviare, prin cele patru linii principale de business - producţia de material rulant, infrastructura şi suprastructura feroviară, semnalizările feroviare şi serviciile de mentenanţă.

Unul dintre cele mai importante proiecte Alstom în România este reabilitarea tronsonului de cale ferată Curtici - Arad - Km 614, proiect în care Alstom a condus un consorţiu de cinci companii. Tronsonul de cale ferată este unul foarte important pentru economia României şi face parte din coridorul de transport IV pan-european, iar proiectul a presupus reconstruirea totală a infrastructurii de cale ferată (41,185 km de linie dublă de cale ferată), pentru creşterea vitezei maxime a trenurilor de călători la 160 km/h, şi modernizarea a patru gări. Proiectul a fost terminat la finalul anului 2015 şi este în stadiu de probe. Gara din Arad, modernizată, a devenit cea mai mare gară din sud-estul Europei, cu peste 140 de macazuri.

Alte proiecte pe care le derulează Alstom în România sunt reabilitarea linie de cale ferată Coşlariu-Micăsasa, pentru viteze de maximum 160 km/h, un proiect de infrastructură cu scopul de a detecta posibila supraîncălzire a osiilor trenurilor, pentru a preveni deteriorarea liniei şi a creşte siguranţa, şi electrificarea tronsonului de cale ferată Simeria - Vinţu de Jos.

Contractul de mentenanţă a trenurilor de metrou, semnat cu Metrorex în 2004, are o durată de 15 ani, până la 31 decembrie 2019.

AGERPRES
Mama proștilor este mereu gravidă... :)

alecu26

Quote from: ioandorin on March 05, 2016, 11:08:16 PM
Şina nouă de CF de pe tronsonul Curtici-km614 deja are uzură,în special la zona macazelor în zona "inimilor"dar îmi  zicea cineva că si la suduri,in câteva locuri apărând fisuri! Ce firma lu' peşte mai este si aceea dacă au apărut deja probleme ? Poate este pe aici vreun specialist care să clarifice acest lucru. Bun, o fi compozitia materialului,dar să  apară aşa repede problemele? Am să  incerc sa fac câteva poze cu o"inima" uzată.

Fi sigur ca are AFER.
Drumurile noastre POATE....
(100 Euro ca tronsonul Holdea Margina din A1 nu se va deschide complet la trafic in acest deceniu).

adiarc

"Eficienta" cnair...claimuri de sute de milioane de lei,puse pe tava constructorilor pentru proiecte inexistente ( LD2 sect E ; LD 3 ; A10 )

DESFIINTATI compania Antiinfrastructura

Io

Pot confirma din partea cealalta a contractului cele spuse de DB-Schenker: in Romania viteza medie de circulatie a marfii (containerizate) pe calea ferata este de ~ 150 km/24h.
In theory there is no difference between theory and practice. In practice there is.

TibiV

#43
http://www.agerpres.ro/social/2016/03/23/coliziune-intre-o-autocisterna-cu-gpl-si-un-tren-pe-centura-bucurestiului-circulatia-rutiera-si-feroviara-intrerupta-09-13-36

Quote
miercuri, 23 Mar 2016, 09:13 

Traficul rutier pe șoseaua de centură a municipiului București este oprit miercuri la kilometrul 25, în zona Tunari, între localitățile Căciulați și Balotești, din cauza unei coliziuni între o autocisternă și un tren, a informat Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române.

"Conductorul de tren este rănit, nu știm exact cât de grav, și conducătorul cisternei, este de asemenea rănit. Acesta nu a acordat prioritate la trecerea cu calea ferată. Se fac cercetări la fața locului", a declarat miercuri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Poliției Ilfov, Claudia Burada.

Ea a precizat că în trenul care venea de la Galați spre București se aflau circa 100 de călători, care însă nu au fost răniți.

"Au venit două microbuze, care au dus o parte din călători în București și o parte la Otopeni, unde urmau să coboare. Nu există alte probleme, cisterna cu gaz este în regulă, iar la fața locului sunt prezente și echipaje ale ISU", a spus purtătorul de cuvânt.

Potrivit Infotrafic, coliziunea dintre autocisterna încărcată cu gaz petrolier lichefiat și garnitura de tren s-a produs în jurul orei 8,15, la trecerea la nivel cu calea ferată fără bariere situată la intersecția dintre magistrala 700 și DJ200B.

Atât traficul feroviar, cât și cel rutier sunt în continuare oprite.

WTF ?!?!
Ce treaba are ciculatia pe DNCB cu M700 ?!?!...
Verificam la Infotrafic...
Si Politia Romana este de aceeasi parere, ca DNCB intersecteaza M700...
https://www.politiaromana.ro/ro/info-trafic/judetul-ilfov-circulatia-pe-soseaua-de-centura-a-capitalei-este-oprita
Quote
JUDEȚUL ILFOV: CIRCULAȚIA PE ȘOSEAUA DE CENTURĂ A CAPITALEI ESTE OPRITĂ
Data: 23 Martie 2016
Ora: 08.30

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că din cauza unei coliziuni dintre o autocisternă (încărcată cu gaz petrolier lichefiat) și un tren de persoane, traficul rutier pe șoseaua de centură a municipiului București este oprit la km 25, în zona Tunari (între localitățile Căciulați și Balotești).

De asemenea, din pricina evenimentului, este întreuptă și circulația feroviară.

Dar, dupa o ora, politia primeste informatii noi si spectaculoase !
Circulatia este intrerupta pe DJ200B, nu pe DNCB... :D

https://www.politiaromana.ro/ro/info-trafic/update-judetul-ilfov-accident-feroviar-pe-magistrala-700
Quote
UPDATE - JUDEȚUL ILFOV: ACCIDENT FEROVIAR PE MAGISTRALA 700
Data: 23 Martie 2016
Ora: 09.30

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, potrivit unor noi date primite de la Inspectoratul de Poliție Județean Ilfov, coliziunea dintre autocisterna încărcată cu gaz petrolier lichefiat și garnitura de tren, produsă în jurul orei 08.15, a avut loc la trecerea la nivel cu calea ferată fără bariere situată la intersecția dintre magistrala 700 și DJ200B.

Atât traficul feroviar, cât și cel rutier, sunt în continuare oprite.
Se acționează pentru remedierea situației.
Vom reveni.

(Bolduirile din textele infotrafic imi apartin... :)   )
Mama proștilor este mereu gravidă... :)

pasadia

Nu stiu, poate fi aceasta zona un intermodal feroviar /auto?





(da, se efectuau ceva lucrari acolo)





(trenul ala de la CFR Marfa se indrepta spre Sfantu Gheorghe)











(poate odata vor fi reparate si aceste treceri)