News:

.

Main Menu

TAROM

Started by bogdymol, September 02, 2013, 05:01:17 PM

Previous topic - Next topic

0 Members and 1 Guest are viewing this topic.

frunzaverde

#330
Quote from: Ionut on October 25, 2016, 08:49:39 AMAstfel, în curând va fi semnat contractul pentru consultanţă, iar în primăvara anului viitor va fi gata un raport al unui consultant internaţional,  care va face recomandări de poziţionare pe piaţă pentru Tarom. In funcţie de decizia care se va lua pe baza raportului, urmează să se stabilească şi structura flotei. "Înainte să băgăm banii românilor într-o flotă nouă, trebuie să restructurăm compania. Următorul pas după raportul consultantului va fi o restructurare a companiei, care, chiar dacă va fi dureroasă, va trebui neapărat asumată de următorul Guvern, de următorul Parlament", a afirmat Moşteanu.

Deci au dat afara management profesionist si independent (cu bunele si relele sale) care a venit cu un plan de restructurare, un plan (decent) de pozitionare in piata si multiple oferte concrete de flota ca sa angajeze o companie de consultanta (inca necunoscuta) care sa faca un raport in sub doua luni pe care sa-l implementeze un management interimar cu puteri limitate? Intra la categoria SF...


Quote from: Ionut on October 25, 2016, 08:49:39 AM
"Ca să-i dăm o şansă acestei companii, va trebui imediat, de anul viitor, să-i oferim managementului de atunci posibilitatea să intervină foarte rapid, să ia decizii foarte rapide să nu mai fie constrâns de anumite criterii foarte fixe (...) şi când vom propune bugetul pe anul viitor vom cere şi nişte exceptări în anumite puncte, astfel încât să îi dăm companiei această flexibilitate şi agilitate de care are nevoie pentru a se lupta în această piaţă super concurenţială", a mai spus Moşteanu.

Piata concurentiala, piata concurentiala, dar "imediat" = peste cateva luni, asa...

Quote from: Ionut on October 25, 2016, 08:49:39 AM"Înainte să băgăm banii românilor într-o flotă nouă, trebuie să restructurăm compania.

Poate ar putea sa-i explice cineva lu' nenea asta venit de pe luna ca ajutoarele de stat ("banii romanilor") pentru Tarom sunt absolut excluse de legislatia europeana de concurenta care e extrem de dura si neiertatoare (tineti minte Malev? Exact.).

Pana si o injectie de capital sub pretextul restructurarii este extrem de dificil de facut, mai ales in situatia Tarom - LOT si CSA au trecut prin asta, pentru 100-200 milioane de euro au fost nevoite sa treaca printr-o ghilotina severa de restructurare, inclusiv taieri masive de rute, blocari de achizitii noi, etc. etc., care in cazul Tarom ar insemna o apropiere si mai grabnica de faliment (inghetarea achizitiilor de orice fel de echipament a fost o conditie CE in ambele cazuri; CE a dat de inteles ca achizitia de avioane prin state-aid nu va fi permisa in nici o conditie).
Cand esti amenintat cu ban permanent pentru ca ai criticat pozitia publica a unui politician, nu se mai poate numi conversatie sau forum, ci campanie electorala. Imi pare rau, dar din pacate, sunt nevoit va urez la revedere!

frunzaverde

Quote from: Ionut on October 25, 2016, 01:01:50 PM
Uf, parca-ar fi sabotaj.

Nu e sabotaj. N-au avioane suficiente sa-si faca planul de zboruri zilnic. Au scapat de un 310, mai au si unul sau doua avioane in hangar la ceva check => intarzieri, anulari etc... Daca e o problema, in loc sa faca o substitutie, n-au alta alternativa decat sa intarzie zborurile unul dupa altul.

Mai departe, divizia tehnica nu este deloc, nici pe departe, cea mai eficienta. Mecanicii isi fac treaba bine, nu asta zic, si avioanele sunt sigure.

Insa, tot lantul de achizitie piese de schimb, aprobari de buget pentru piese etc. este extrem de birocratic si incredibil de lent - (stampila patrata, dom'ne, nu aia rotunda - si apoi la camera 220, formularul roz in duplicat. Cu pix albastru). Asta pentru ca de-a lungul timpului, personalul "TESA" a fost umflat cu pompa de diverse neamuri, prieteni, rude. Heinzmann a vorbit public de asta de multiple ori.

Rezultatul - piesa X lipseste, piesa Y lipseste, piesa Z lipseste. Si ca sa o obtii, dureaza n-spe zile, n-spe proceduri, n-spe stampile si formulare. Cu un mecanism si o forta de munca obisnuita (si cu proceduri construite) ca totul sa functioneze la o utilizare a flotei la jumatate fata de media europeana (ca asa era situatia pre-Heinzmann), nu la nivelul (imposibil) de-acum. Asta inseamna ca o sa avem avioane la hangar prea mult timp degeaba si, pe langa asta, avioane care zboara aproape de MEL (adica care au diverse sub-sisteme non-critice inoperationale) mai mult timp decat ar trebui in cazul in care sistemele de aprovizionare functioneaza optim. Iar in cazul in care se mai strica inca ceva, dincolo de limitele MEL, avionul e indisponibilizat. Rezultand in intarzieri. Chestia asta se adauga peste lipsa de avioane si peste vechimea lor, rezultand ca le scade dispatch reliability-ul...

P.S. Am avut patru zboruri RO limitate la FL240 in putin sub sase luni doar pe ARN din cauza de pack a/c inop. Nu e nimic nesigur, nu e nimic ilegal (desi arde mai mult combustibil), dar totusi, mi-e clar ca e o problema de aprovizionare cu piese... Ultimul a fost pe 13.
Cand esti amenintat cu ban permanent pentru ca ai criticat pozitia publica a unui politician, nu se mai poate numi conversatie sau forum, ci campanie electorala. Imi pare rau, dar din pacate, sunt nevoit va urez la revedere!

Cosminescu

O cursa TAROM a fost azi anulata:

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21376725-cursa-tarom-fost-anulata-dupa-avionul-spre-bruxelles-nu-mai-decolat-miercuri-dimineata.htm

@frunzaverde Pornind de la premisa ca flota e subdimensionata si ca nu e nicio  solutie legata de noi aeronave in viitorul apropiat (a se citi in urmatoarele cateva luni minim) , cam care ar crezi ca ar fi solutia ca stirile de genul acesta sa nu mai fie la ordinea zilei? Ca sa recunoastem, in ultimele saptamani stirile legate de zboruri TAROM intarziate sau chiar anulate, sunt tot mai dese..

Ionut

Gata, m-am linistit. Daca Buse urmareste atent ce se intampla acolo, e perfect. Se si pricepe la aviatie.




Cioloş: TAROM are clar nevoie de restructurare;
dacă e sau nu privatizată va decide viitorul Guvern


"Şi ministrul urmăreşte direct ce se întâmplă acolo, pe de-o parte pentru a ne asigura că verificările se fac la sânge şi că atunci când există dubii se iau decizii de întârziere sau de suspendare a curselor decât să ne asumăm probleme, sunt probleme la întreţinere din câte am înţeles. Per global, Tarom clar are nevoie de restructurare. A fost nevoie acolo de schimbarea managementului, de un nou proiect de restructurare", a afirmat premierul Dacian Cioloş întrebat fiind cum vede situaţia de la compania Tarom.

"Tarom are nevoie, în perioada imediat următoare, să crească performanţa, indiferent dacă verm să o privatizăm sau nu. Nu va decide acest Guvern dacă se privatizează sau nu, în mod clar asta e o decizie care va rămâne pentru viitorul Guvern, dar indiferent că rămâne companie de stat sau va fi privatizată trebuie îmbunătăţit managementul. Dacă se va lua o decizie de privatizare sau nu, asta ţine nu doar de performanţa companiei, ci şi de abordarea startegică a companiei, de capacitatea companiei de a rezista presiunii concurenţiale în viitor", a arătat şeful Executivului.

News.ro

iuli

TAROM va marca retragerea ultimului A310 din serviciul comercial

QuoteSambata, 29 octombrie, TAROM va organiza pe aeroportul OTP un eveniment pentru a marca ultimul zbor comercial operat cu ultimul Airbus A310 din flota (YR-LCA).

Evenimentul va avea loc in fata Salonului Oficial dupa aterizarea aeronavei de la Madrid, aterizare programata pentru ora 16:50. Airbus-ul A310 va fi pilotat de comandantul Serbu, unul dintre cei mai experimentati piloti TAROM, care se va si retrage cu aceasta ocazie.

Sursa: Aeronews
-------------------

Watch my roadtrips
MyBlog

Ionut



^ Si il vor inlocui cu...? :D

iuli

Momentan cu ce au pe stoc, sau prin hangare!  >:(

Cat de curand trebuie sa ia alte avioane altfel fac implozie.
-------------------

Watch my roadtrips
MyBlog

frunzaverde

^

In principiu cu reduceri de frecvente, ajustari de orar si alte asemenea odata cu intrarea orarului de iarna. Altceva n-au... Si, probabil cu inca si mai multe intarzieri, anulari si ajustari de orar in ziua zborului etc.

De vazut cum se va comporta indicatorul de respectare a orarului (OTP) pentru octombrie - noiembrie. La ROT era unul din indicatorii buni; si e unul din indicatorii folositi de companii cand rezerva zboruri pentru angajati (in sistemul nostru corporat de booking, care e unul dn big-3, RO are 4/5 la respectarea orarului; indicatorul se ajusteaza trimestrial).
Cand esti amenintat cu ban permanent pentru ca ai criticat pozitia publica a unui politician, nu se mai poate numi conversatie sau forum, ci campanie electorala. Imi pare rau, dar din pacate, sunt nevoit va urez la revedere!

Ionut

Cantecul de lebada. :) Ultimul zbor comercial #A310 #TAROM (YR-LCA) spre Madrid, RO 415. In cockpit: comandantii Silivestru si Ghergan, extra crew Cezar Dan Osiceanu.









Aeronews

Ionut


Ionut

Curse suspendate la TAROM

Pentru a reduce costurile, TAROM suspendă în perioada iernii patru zboruri directe: spre Dubai, Nisa, Geneva şi Amman. Acestea vor fi reluate în vara anului viitor. În perioada iernii sunt prea puţini pasageri pentru aceste destinaţii, spun oficialii companiei. În plus, TAROM are în acest moment cu două aeronave mai puţin după ce a renunţat la cele două Airbusuri A 310, cu o vechime de 25 de ani.

Digi24

cezar-mario2012

 Da... așa este, mai ales cursa de Dubai nu merge nimeni acolo acum, o să meargă la vară când sunt 55 de grade afară. Mai bine ziceau că nu mai au cu ce să opereze aceste rute, nici acum și nici la vară.
la Dubai am zburat în februarie anul acesta cu Tarom și au folosit A310.

dr4qul4

Eu am zburat acum 2 ani, in Noiembrie si era full! Si a fost incredibil sa fac plaja si baie in mare in Noiembrie.

Lasa ca zboara altii pe Dubai.
Cocoase inutile care ne vor afecta zeci de ani:
1. Focsani 2. Boita 3. Balcauti
"multe multumiri" proiectantilor
2. Pariu cu hefaistos: 200 lei: UMB nu deschide nimic (min 9 km, chiar si HP)  pe A7 înainte de 15 iunie 2024

cristi5

Am motive serioase sa cred ca toate aceste zboruri care acum sunt anulate au fost disponibile pentru booking si acum rezervarile sunt anulate! Daca e asa, cateva mii de oameni se vor gandi de doua ori inainte sa se mai bazeze pe Tarom.

Am fost norocos ca nu mi-au anulat complet zborul spre Stockholm (am venit cu wizz) ci mi-au mutat rezervarea de duminica pe sambata... O noua lovitura a managementului de stat romanesc. Nu puteau sa prevada situatia asta acum un an, si sa nu lase zborul la booking???

Lasa ca se pot razgandi pana sambata...

iuli

Discuţii cu Boeing, Airbus şi Embraer pentru flota Tarom

QuoteMinisterul Transporturilor a avut deja discuţii cu mari producători de avioane precum Boeing şi ATR şi urmează să negocieze cu Airbus, Embraer şi Bombardier pentru a înlocui în viitor întreaga flotă a transportatorului aerian de stat Tarom, pe lângă opţiunea închirierii a două avioane ATR care să ofere o mai mare flexibilitate flotei deja existente, iar privatizarea Tarom este doar ultima dintr-o serie de alte opţiuni pentru o companie aflată în al nouălea an consecutiv de pierderi, a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, în cadrul unui interviu acordat News.ro.

tarom

Boeing şi Airbus sunt companiile luate în calcul pentru a furniza avioane de capacitate mare, iar Embraer, ATR şi Bombardier pentru aparate de capacitate mică, potrivit ministrului, care a precizat că Tarom urmează să înlocuiască flota cu avioane noi.

Reprezentanţii Tarom au anunţat în repetate rânduri în ultimii ani că este necesară înlocuirea flotei companiei, pentru eficientizarea activităţii.

Avioanele din flota Tarom au o medie de vârstă de peste 15 ani, situaţie care măreşte semnificativ costurile de întreţinere şi operare. În prezent, după retragerea ultimului Airbus A310, Tarom operează cu 21 de avioane din trei mărci diferite.

La sfârşitul lunii trecute, compania a primit oferta de a închiria în regim drylease (fără echipaj) două aparate ATR 72-600, care să completeze flota deja existentă de nouă aparate ATR. Acum, Tarom şi Ministerul Transporturilor poartă discuţii cu mai mulţi producători mari de avioane pentru a înlocui întreaga flotă.

,,Săptămâna trecută am avut discuţii cu Boeing, săptămâna aceasta cu Airbus, vom avea discuţii şi cu Embraer. Purtăm discuţii cu toţi marii jucători pentru a înlocui toată flota, nu doar cele două Airbus-uri A310. La Boeing şi Airbus ne uităm după avioane mari, Embraer sau Bombardier ar putea fi alegeri pentru avioane de capacitate mai mică", a spus Buşe, în interviul acordat News.ro.

De aceste negocieri depinde şi soarta celor două avioane Airbus A310, retrase recent din uz, pentru care există patru opţiuni.

,,Ele ar putea fi preluate de Airbus în principal, dar nici Boeing nu ar exclude asta. Apoi, pot fi preluate de operatori care mai folosesc acest tip de avion în Africa sau Iran. A treia variantă implică cumpărarea de către brokeri, care le iau la nişte preţuri avantajoase şi le valorifică", a precizat Buşe.

Dacă aceste trei variante eşuează, aparatele pot fi valorificate pentru piese de schimb, dar Tarom va încerca să le introducă într-un program de tip buy-back, în cadrul unui pachet mai complex.

Ministrul, al cărui mandat, început în iulie, s-ar putea încheia în decembrie, crede că Tarom are mai degrabă probleme de imagine, nu unele fundamentale.

În prezent, compania este în plin proces de selecţie a unui consultant extern care va întocmi un raport la începutul anului viitor, pe baza căruia va începe un amplu proces de reorganizare a Tarom.

,,Comisia de selecţie va confirma numele consultantului probabil la sfârşitul săptămânii, nume care va trebui validat de consiliul de administraţie şi confirmat de Adunarea Generală a Acţionarilor. În prima jumătate a acestei luni va fi dat publicităţii numele consultantului", a afirmat Buşe.

Ministrul a subliniat că achiziţia noilor avioane va depinde de raportul care va fi întocmit de consultantul ales dintr-o listă scurtă pe care se află deja şase nume.

Buşe consideră că privatizarea nu este exclusă, dar ea este ultima variantă.

,,Dacă nu reuşeşte restructurarea cu ajutorul acestui consultant, există opţiunea unui parteneriat comercial cu o mare companie. Apoi, există opţiunea unei intrări minoritare în acţionariat a unei alte companii. Practic, privatizarea este ultima opţiune", a declarat Buşe.

Ministrul a explicat că raportul consultantului va arăta dacă Tarom va păstra actualul model de business, de tip hub-spoke, prin care avioanele sunt aduse într-un hub central, cum este Bucureştiul, şi de aici sunt distribuite în altă parte.

Această strategie centralizată are costuri administrative mai mari, care reprezintă 10-15% din valoarea biletului.

Strategia folosită pe scară largă de competitorii Tarom, şi anume point-to-point, presupune o deplasare directă a avioanelor la destinaţie, fără a mai trece printr-un hub central, pe rute bine alese. Prin această strategie se scade timpul petrecut de avioane în aer şi creşte gradul de încărcare al acestora dincolo de pragul de 70%, considerat minim pentru atingerea profitabilităţii.

Sorin Buşe s-a declarat încrezător în redresarea Tarom, în contextul în care pierderile prevăzute în bugetul pentru acest an, de 7 milioane lei, sunt mult mai mici decât cele înregistrate în urmă cu câţiva ani.

Ministrul a subliniat că, în primele nouă luni din  acest an, pierderile Tarom au fost de 13 milioane lei.

Transportatorul a raportat pentru primul semestru pierderi de 28,6 milioane lei (peste 6 milioane euro), de opt ori mai mari faţă de nivelul prevăzut în bugetul de venituri si cheltuieli, din cauza anulării sau întârzierii unor curse, care au generat penalităţi neplănuite şi reducerea veniturilor, dar şi pe fondul performanţei slabe a conducerii executive din primele trei luni ale anului.

În 2010, pierderile au fost de 332,5 milioane lei la o cifră de afaceri de 918,6 milioane lei, iar compania avea 2.368 angajaţi, potrivit raportului financiar trimis la Ministerul Finanţelor.

În 2015, pierderile au fost de 27,4 milioane lei, iar numărul angajaţilor era, la finalul anului, de 1.880. Ultimul an cu profit pentru Tarom a fost 2007.

Tarom a pierdut rapid cotă de piaţă în faţa competitorilor, în special a companiilor low-cost, în ultimii ani.

Operatorul aerian low-cost Blue Air, cu 1,42 milioane de pasageri transportaţi în primul semestru, a depăşit Tarom din punctul de vedere al flotei şi al traficului în acest an, ajungând la 26 de avioane.

Tarom a transportat, în 2015, 2,39 milioane de pasageri.

Cea mai mare companie aeriană de pe piaţa românească, după numărul de pasageri transportaţi, este Wizz Air, cu 2,42 milioane de pasageri în primele şase luni ale acestui an, în creştere cu peste 10% faţă de perioada echivalentă din 2015.

Sursa: Digi24

Sper sa aleaga varianta Embraer pentru short-medium.
-------------------

Watch my roadtrips
MyBlog