News:

Hristos a Înviat!

Main Menu

Termocentrale

Started by silviu321, February 11, 2015, 11:32:45 AM

Previous topic - Next topic

0 Members and 1 Guest are viewing this topic.

Balto

S. Boza anunță o producție de energie cu 13% mai mare la CE Oltenia, în primul trimestru

"Am început anul în forţă, cantitatea de energie realizată de CE Oltenia în primul trimestru înregistrând o creştere cu circa 13% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut", declară președintele Directoratului CE Oltenia Sorin Boza într-un interviu publicat de cotidianul Bursa. El susține că CE Oltenia produce astăzi energie curată în urma investiţiilor de circa un miliard de euro, iar cărbunele demonstrează în fiecare an că este cea mai sigură sursă de producere a energiei electrice, în special pentru poziţia geografică a României.
"Ca în fiecare an, CE Oltenia a susţinut şi va susţine siguranţă SEN (Sistemul Energetic Naţional) în perioadele cu temperaturi extreme, aşa cum a dovedit şi în iarna care a trecut, prin eforturile de necontestat ale angajaţilor săi, care au dovedit încă o dată că presupusa "lipsa a stocurilor" nu este decât subiectul de sezon preferat pentru spaţiul public", a spus Boza, într-un interviu acordat Bursa.

energynomics.ro
Suceava racord SEN 400/220/110 kV / Productie: Eolian (0,6MW), Biomasa (30,1MW), Fotovoltaic (0,64MW), Hidro (4,6MW), biogaz (2,9MW)

Balto

Termocentralele pe huilă primesc 42 de milioane de lei în acest an ca să fie ţinute în viaţă. Pentru siguranţa sistemului.

Cele două termocentrale pe huilă din România, Mintia şi Paroşeni, vor vinde Transelectrica servicii de sistem cu o valoare de 42 de milioane de lei în acest an, potrivit unei decizii a Autorităţii de Reglementare în domeniul Energiei.
,,Se aprobă prețul reglementat de achiziție a serviciului tehnologic de sistem – rezervă terțiară lentă, de 18,06 lei/hMW, furnizat de Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. pentru perioada mai – 31 decembrie 2018", scrie în decizia ANRE.
În baza unui calcul simplu, rezultă că, în perioada 1 mai-31 decembrie, cele două termocentrale ale Complexului vor primi de la operatorul sistemului energetic naţional, Transelectrica, 42,47 milioane de lei, dat fiind că serviciile de sistem se vor asigura la o putere orară de 400 MW. Serviciile de sistem se cumpără prin licitaţie, dar, în acest caz, Transelectrica le va achiziţiona direct de la centralele CEH în urma unui act normativ aprobat recent de Guvern care obligă la acest lucru.

e-nergia.ro
Suceava racord SEN 400/220/110 kV / Productie: Eolian (0,6MW), Biomasa (30,1MW), Fotovoltaic (0,64MW), Hidro (4,6MW), biogaz (2,9MW)

Balto

Afacerile Complexului Energetic Oltenia au crescut anul trecut cu 28,5%, la 2,93 miliarde lei. Compania trece pe profit, la un rezultat net de 181 milioane lei

Complexul Energetic Oltenia, unul din cei mai mari producători de energie din ţară, a raportat anul trecut o cifră de afaceri mai mare cu 28,5%, de la 2,28 miliarde lei în 2016, la 2,93 miliarde lei.  Veniturile au crescut cu 18,7%, de la 3,68 miliarde lei în 2016, la 4,37 miliarde lei în 2017, potrivit rezultatelor publicate pe site-ul companiei.
Producătorul de energie a  înregistrat un profit net de aproximativ 181 milioane lei faţă de o pierdere de circa 140 milioane lei înregistrată în 2016.
Ultimul an când a realizat profit a fost 2013, când societatea a raportat un rezultat net de 4,59 milioane lei. De asemenea, cantitatea de energie produsă a crescut cu 11%,de la 13,5 TWh la 15 TWh, anul trecut. Producţia de cărbune a crescut cu 15,4%, de la 19,5 milioane tone în 2016, la 22,5 milioane tone în 2017.
Mai mult, gradul de finalizare a investiţiilor a fost în jur de 80%, faţă de anii anteriori în care ajungea la 30-35%, "lucrările de investiţii realizate ajungând la aproximativ 500 milioane lei".

News.ro
Suceava racord SEN 400/220/110 kV / Productie: Eolian (0,6MW), Biomasa (30,1MW), Fotovoltaic (0,64MW), Hidro (4,6MW), biogaz (2,9MW)

tom_sawyer

EXCLUSIV Termocentrală nouă de 400 de MW la Deva, proiect de 280 milioane euro. Romgaz, interesată de investiție

Centrala Mintia, acum deținută de Complexul Energetic Hunedoara, ar putea să renunțe (nu în totalitate) la huilă și să treacă pe gaz. Grupuri noi, în cogenerare, ar urma să fie construite până în 2020, care ar putea fi alimentate cu gaze din Marea Neagră.

Termocentrala Mintia, de la Deva, pe huilă şi operată de Complexul Energetic Hunedoara va trece pe gaze, urmând a fi construite grupuri noi, cu o capacitate totală de 400 de MW, spune, pentru Capital, Doru Vişan, secretar de stat în Ministerul Energiei. "Am trecut în Strategia Energetică, ca necesitate, construcţia de grupuri noi, în ciclu combinat, pe gaze, la Mintia. 400 de MW în total, termen de finalizare 2020, investiţia estimată circa 280 de milioane de euro", spune oficialul.

Termocentrala Mintia are o capacitate de 1.285 de MWh, în cinci grupuri. Funcţionează cu preponderenţă pe huilă, în secundar cu gaz metan, pentru aprinderea cazanelor şi menţinerea flăcării. Este una dintre cele mai poluante termocentrale din România.

capital.ro


Balto

Complexul Energetic Oltenia: Nu avem datorii la stat. Am plătit 270 milioane lei către bugetul de stat

Complexul Energetic Oltenia, unul din cei mai mari producători de energie din țară, a anunțat că este o societate fără datorii la stat și că nu se regăsește în lista publicată de ANAF toamna trecută cu principalele 500 de companii debitoare, cu obligații restante. Compania contestă astfel informațiile publicate în presa centrală, potrivit cărora "principalii datornici la buget, încă în viață, sunt companiile de stat Complexul Energetic Hunedoara și Complexul Energetic Oltenia". "Suma plătită de CE Oltenia către bugetul de stat, în anul 2017, se ridică la valoarea de circa 630 milioane lei, compania deținând Certificate de Atestare Fiscală emise de ANAF care arată că nu figurează cu datorii restante", se arată într-un comunicat publicat pe site-ul companiei. Suma plătită de CE Oltenia către bugetul de stat, în primele șase luni din acest an se ridică la valoarea de circa 270 milioane lei, compania deținând Certificate de Atestare Fiscală emise de ANAF care arată că nu figurează cu datorii restante.

Profit.ro
Suceava racord SEN 400/220/110 kV / Productie: Eolian (0,6MW), Biomasa (30,1MW), Fotovoltaic (0,64MW), Hidro (4,6MW), biogaz (2,9MW)

Balto

CE Hunedoara: Termoficare SA Petroşani a comunicat că nu mai poate furniza agent termic în Petroşani

Producătorul de energie Complexul Energetic Hunedoara a informat că administratorul judiciar al furnizorului de energie termică Termoficare Petroşani a comunicat că, din punct de vedere juridic, nu mai are posibilitatea de a continua furnizarea agentului termic în municipiul Petroşani, "dată fiind situaţia economică în care se afla revânzătorul, solicitarea declarării falimentului de către Ministerul Finanţelor prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timişoara - AJFP Hunedoara şi imposibilitatea achitării facturilor curente şi restante".
Reprezentanţii CE Hunedoara s-au întâlnit vineri, 27 iulie, la sediul Primăriei Municipiului Petroşani, cu conducerea primăriei şi cu administratorul judiciar al societăţii Termoficare SA Petroşani, cu care au discutat pe tema "posibilităţilor şi condiţiilor de furnizare a energiei termice populaţiei, agenţilor economici şi instituţiilor publice din municipiile Văii Jiului în sezonul de iarnă 2018-2019".

News.ro

Suceava racord SEN 400/220/110 kV / Productie: Eolian (0,6MW), Biomasa (30,1MW), Fotovoltaic (0,64MW), Hidro (4,6MW), biogaz (2,9MW)

Balto

Termocentrala Mintia - protest spontan

Un nou protest spontan a avut loc, marţi dimineaţa, în curtea Termocentralei Mintia, de la Complexul Energetic Hunedoara (CEH), în timp ce liderii sindicali ai energeticienilor de aici şi cei ai minerilor din Valea Jiului au început negocieri cu administraţia pe tema diferenţelor salariale apărute la angajaţii din sectorul de întreţinere şi a plăţii contribuţiilor sociale reţinute de la angajaţii companiei.

Potrivit preşedintelui Sindicatului Solidaritatea Hunedoara, Cristian Iştoc, în curtea Termocentralei Mintia s-au aflat peste 40 de angajaţi de la sectorul de reparaţii al întreprinderii, care au întrerupt lucrul timp de o oră şi jumătate, în aşteptarea rezultatului negocierilor. "În urma discuţiilor purtate cu administraţia CEH s-a solicitat ministerului de resort un grafic de plată a sumelor restante la plata contribuţiilor sociale. De asemenea, am cerut direcţionarea unor sume de bani către Termocentrala Mintia, pentru reparaţiile necesare la grupurile energetice", a declarat liderul sindical.

DCnews.ro
Suceava racord SEN 400/220/110 kV / Productie: Eolian (0,6MW), Biomasa (30,1MW), Fotovoltaic (0,64MW), Hidro (4,6MW), biogaz (2,9MW)

Balto

Paroșeni, prima centrală a CE Hunedoara conformă legislației europene de mediu

Începând de luni, 27 august 2018, termocentrala Paroșeni funcționează respectând valorile de mediu impuse de legislația europeană, anunță ministerul Energiei. După o investiție de 65,3 milioane de euro, termocentrala Paroșeni a fost dotată cu o instalație de desulfurare care elimină 94% dintre emisiile de SO2.

"Ne bucurăm că avem în cadrul CE Hunedoara prima instalație de producere a energiei conformă cu legislația europeană de mediu. Acest lucru are dublă importanță. Pe de o parte, termocentrala Paroșeni va fi aprovizionată cu cărbune din Valea Jiului, iar pe de altă parte, orice pas făcut în direcția respectării cerințelor de mediu de către termocentralele pe cărbune din România ne asigură în viitor un mix energetic la fel de diversificat", declară ministrul Energiei, Anton Anton.

Energynomics.ro
Suceava racord SEN 400/220/110 kV / Productie: Eolian (0,6MW), Biomasa (30,1MW), Fotovoltaic (0,64MW), Hidro (4,6MW), biogaz (2,9MW)

Balto

Complexul Energetic Oltenia construiește un depozit de cărbune la Roșia, de 60 milioane lei

Complexul Energetic Oltenia, unul din cei mai mari producători de energie din țară, construiește un nou depozit de cărbune la Exploatarea Minieră Roșia, județul Gorj, valoarea totală a investiției fiind de 60 milioane lei, a declarat directorul general al companiei, Sorin Boza. "Valoarea totală a investiției este de 60 milioane lei, deci circa 13 milioane euro", a spus Boza. Depozitul "va răspunde tuturor cerințelor de mediu și este una dintre investițiile prioritare de mediu derulate de CE Oltenia în prezent, care va fi finalizată la începutul anului viitor și pentru care au fost parcurși toți pașii legali necesari", spun reprezentanții companiei, într-un comunicat.

Profit.ro
Suceava racord SEN 400/220/110 kV / Productie: Eolian (0,6MW), Biomasa (30,1MW), Fotovoltaic (0,64MW), Hidro (4,6MW), biogaz (2,9MW)

Balto

Stocul de cărbune de la Mitia este numai pentru o zi, de circa 3.000 de tone

Sindicaliştii de la Termocentrala Mintia, parte a Complexului Energetic Hunedoara, avertizează că stocul de cărbune este de circa 3.000 de tone, cantitate care, în condiţii de iarnă, susţine funcţionarea unui grup energetic doar pentru o zi. Pentru anotimpul rece ar trebui să existe în depozite cel puţin 50.000 de tone de cărbune - a spus preşedintele Sindicatului Liber Independent "Electrocentrale Mintia", Mircea Crişovan, care a declarat că există riscul întreruperii funcţionării din cauza slabei aprovizionări cu huilă. Mircea Crişovan, a menţionat că stocul pentru iarnă trebuia asigurat încă din luna mai, însă acest lucru nu s-a întâmplat, motiv pentru care Sindicatul Energeticienilor de la Termocentrala Mintia a transmis ieri o adresă Ministerului Energiei, în care semnalează problema. Producţia de cărbune s-a diminuat constant, iar sincope în aprovizionarea termocentralelor au apărut şi în anii trecuţi, minerii dând vina pe utilajele învechite şi pe lipsa de personal pentru producţia slabă, iar cele patru mine din cadrul complexului fac faţă cu greu consumului zilnic al termocentralelor Mintia şi Paroşeni.

romania-actualitati.ro
Suceava racord SEN 400/220/110 kV / Productie: Eolian (0,6MW), Biomasa (30,1MW), Fotovoltaic (0,64MW), Hidro (4,6MW), biogaz (2,9MW)

Balto

CE Hunedoara va furniza servicii de sistem la o putere de 400 de MW până în 2020

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri Ordonanţa de urgenţă nr. 26/2018 prin care Complexul Energetic Hunedoara va asigura servicii de sistem la o putere de 400 de MW, până în 2020. Proiectul de act normativ propune aprobarea următoarelor măsuri: obligaţia Societăţii Energetice Hunedoara SA de a furniza servicii tehnologice de sistem de către Operatorul de transport şi sistem la o valoare a puterii electrice de cel puţin 400 MW, în condiţiile reglementărilor emise de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, în vederea menţinerii nivelului de siguranţă a Sistemului Electroenergetic Naţional. Potrivit Guvernului, Ordonanţa de Urgenţă este necesară pentru asigurarea stabilităţii Sistemului Electroenergetic Naţional (SEN) şi siguranţei alimentării cu energiei a populaţiei şi consumatorilor industriali.

energynomics.ro
Suceava racord SEN 400/220/110 kV / Productie: Eolian (0,6MW), Biomasa (30,1MW), Fotovoltaic (0,64MW), Hidro (4,6MW), biogaz (2,9MW)

cristi5

"Ministerul Energiei a inițiat demersuri pentru începerea consultărilor cu Comisia Europeană în vederea identificării unor mecanisme financiare de tip "contract de diferență" pentru energia produsa de Complexul Energetic Oltenia, necesare acoperirii costurilor de certificate de gaze ale societății, se arată într-un răspuns al Ministerului transmis la solicitarea HotNews.ro.

Altfel spus, Complexul Energetic Oltenia ar putea primi un ajutor de stat, dacă va fi de acord și Comisia Europeană, prin intermediul unui mecanism care să acopere costurile cu achiziția certificatelor de gaze cu efect de seră.

CE Oltenia se află într-o situație dificilă din cauza creșterii de peste trei ori ale prețurilor la certificate. Alte două companii cu probleme sunt Complexul Energetic Hunedoara și Compania Națională a Uraniului. Vezi în text cum vrea statul să țină în viață niște companii aflate în colaps. "

http://m.hotnews.ro/stire/22711900

Balto

România are rezerve de huilă pentru 104 ani, dar exploatarea ar fi ineficientă

Resursele de huilă ale României ar fi suficiente pentru 104 ani, însă exploatarea lor este imposibilă, fiind ineficientă economic, astfel că patru din cele cinci grupuri de la Deva vor fi închise, se arată în proiectul Strategiei Energetice a României 2018 – 2030, cu perspectiva anului 2050, publicat joi pe site-ul Ministerului Energiei."Resursele de huilă din România cunoscute sunt de 232 milioane de tone [85 milioane tep (tone echivalent petrol – n.r.)] din care exploatabile în perimetre concesionate 83 milioane tone [30 milioane tep]. La un consum mediu al rezervelor de 0,3 milioane tep/an, gradul de asigurare cu resurse de huilă este de 104 ani dar exploatarea acestei resurse energetice primare este condiţionată de fezabilitatea economică a exploatărilor". "Grupurile pe huilă de la Deva, cu excepţia grupului 3, vor fi retrase, cu perspective foarte reduse de a fi repornite", se mai arată în documentul citat. Rezervele de huilă din România sunt imposibil de exploatat în condiţii de eficienţă economică, ceea ce face improbabilă construirea unor grupuri noi în locul celor retrase", au mai spus autorii proiectului.

energynomics.ro
Suceava racord SEN 400/220/110 kV / Productie: Eolian (0,6MW), Biomasa (30,1MW), Fotovoltaic (0,64MW), Hidro (4,6MW), biogaz (2,9MW)

Balto

Ministerul Energiei dorește extinderea vieții termocentralelor pe cărbune până în 2030

Perioada de exploatare a termocentralelor pe cărbune existente ar trebui prelungită până în 2030, pentru a asigura o tranziţie suportabilă către o energie curată şi pentru a putea garanta securitatea aprovizionării cu energie, a declarat ministrul Energiei, Anton Anton, în cadrul Consiliului Informal pentru Energie.
"Pentru România, este îngrijorătoare perspectiva de excludere din piaţă a capacităţilor de producere bazate pe cărbunele autohton, prin creşterea preţului certificatelor de carbon. Considerăm că o astfel de abordare, pe termen mediu şi lung, poate crea mari probleme de adecvanţă a sistemului energetic naţional şi implicit va pune sub semnul întrebării securitatea energetică. Securitatea aprovizionării cu energie electrică este şi trebuie să rămână o responsabilitate a guvernelor statelor membre. Pentru a asigura o tranziţie suportabilă către o energie curată şi pentru a putea garanta securitatea aprovizionării cu energie, mai ales a ţărilor care se bazează într-o măsură semnificativă pe cărbune, este necesară prelungirea cel puţin până în 2030 a perioadei de exploatare a termocentralelor pe cărbune existente", a spus oficialul român.

Energynomics.ro
Suceava racord SEN 400/220/110 kV / Productie: Eolian (0,6MW), Biomasa (30,1MW), Fotovoltaic (0,64MW), Hidro (4,6MW), biogaz (2,9MW)