News:

.

Main Menu

Portul Sulina

Started by TibiV, August 31, 2018, 05:08:04 PM

Previous topic - Next topic

0 Members and 1 Guest are viewing this topic.

TibiV

Apus de soare aseara in Sulina...




In urma cu nici 10 minute a sosit cursa regulata de la Tulcea




Mama proștilor este mereu gravidă... :)

Harry

^^O sosea cu 1+1 Tulcea-Sulina , un heliport, un port turistic cum trebuie, restaurate farurile vechi, amenajata o zona de promenada dealungul apei si refacute cladirile vechi si redai Sulinei stralucirea care o merita.

AlexxC

#2
^
La asta chiar nu ii vad rostul. In schimb cred ca se pot achizitiona mijloace de transport pe apa mai moderne: silentioase,rapide,,economice....ecologice chiar,poate ceva electric daca exista pe piata asa ceva.

ghrt

Ultima dată când am fost prin Sulina, în 2007 sau 2008, principala problemă era că respectivii nu şti(a)u ce înseamnă turism. Şosea în Deltă nu e ca şi cum le-ai spune grecilor să facă poduri suspendate între insule ca să aibă turişti şi turism? Scuze de offtopic.
Cont (aproape) inactiv.

Io

#4
Am fost la Sulina acum 3 ani. Un orasel pe moarte. Pe malul nordic ai citeva sute de metri de ruine industriale. Port azi? Niste cheiuri vechi la care trag "autobuzele", navele care fac legatura de citeva ori pe saptamina cu Tulcea? Nave care sint aceleasi cu cele cu care am calatorit acum 40 de ani si fac citeva ore, 3-4? Salupa pensiunii ne-a dus de la Tulcea in 55'.
A, arhitectura veche da, o faleza luminata amenajata pe citeva sute de metri, principalul loc de socializare al oraselului. Plaja? Da, de departe cea mai buna din Romania, uriasa, nisipul foarte fin, intrarea in apa luunga de tot, apa salmastra (apa sarata a Marii Negre amestecata cu apa dulce adusa de Dunare citeva sute de metri mai la Nord) excelenta, un pustiu foarte agreabil (pentru mine) plaja aia. (Intre timp vad ca au "modernizat-o" si pe-asta cu umbrelute si probabil muzica. Noroc ca e foarte mare si poti sa scapi usor de "binefacerile" turismului modern) Dar port? Industrie? Piscicultura? Comert? Acum 100 de ani, azi nu.
In theory there is no difference between theory and practice. In practice there is.

ghrt

Portul de mărfuri la Sulina a prosperat acum 100 de ani când era zonă porto franco iar traficul comercial pe Dunăre nu avea alternative (căile ferate erau slab dezvoltate iar auto nu exista). Oraşul a început să moară după ce a fost desfiinţat statutul de port liber, parcă prin '39 . Astăzi nu cred că mai are sens un port de mărfuri. Însă ar merge poate un port turistic şi (la pachet) să îşi facă port decent pentru ambarcaţiunile mici.
Este un oraş cu un farmec aparte şi o destinaţie interesantă dacă ar face ceea ce trebuie făcut. Din păcate habar n-au ce înseamnă turism.
Am campat şi eu ani de zile pe plaja aceea, am preferat liniştea faţă de Vamă. Nu mi se pare însă o destinaţie de turism de masă. Costul transportului şi ţânţarii limitează numărul doritorilor.
Cont (aproape) inactiv.

Io

^
Eu pe-asta cu tintarii in Delta n-o pricep. Nu am avut niciodata probleme cu ei nici eu si nici fetele. Intr-o saptamina de Sulina (August) poate am vazut 5 tintari, asta in conditiile in care stateam seara pe terasa pe Faleza la lumina neoanelor. Si nu folosim creme anti-tintari.
In theory there is no difference between theory and practice. In practice there is.

TibiV

Ani de zile am dorit sa merg la Sulina, dar sotia s-a tot impotrivit - isi dorea si ea, dar era ingrozita de tantari...

Anul trecut (final de august-inceput de septembrie) am facut o excursie de 4 zile, cu 4 nopti dormite pe un hotel plutitor (deci pe apa), cu mesele (inclusiv cea de seara) luate pe terasa in aer liber a hotelului (de fapt un ponton cu cabine...)

La sfarsitul excursiei (in care am umblat si pe canale, am ajuns pana la Letea...) sotia murea de ras... A spus ca in 4 zile de Delta au vizitat-o mai putini tantari decat intr-o ora la noi in curte, in Bucuresti...
(A avut la ea nu stiu cate flacoane de anti-tantari... Nu le-a folosit deloc. Acasa, vara consuma un flacon pe saptamana ;) )

Eu cel putin, nu am avut nici macar o intalnire de gradul al treilea cu temutele zburatoare pe durata celor 4 zile...  :D
Mama proștilor este mereu gravidă... :)

tom_sawyer

Contractul de finanţare pentru modernizarea Portului Sulina, Perimetrul 1 – Zona liberă a fost semnat. Investiţia va fi realizată prin fonduri europene de aproximativ 17,5 milioane de euro, prin Mecanismul ITI Delta Dunării, Programul Operațional de Infrastructură Mare.


,,Proiectul vizează realibilitarea întregii infrastructuri portuare, cu statut de regim de zonă liberă. Avem o deschidere la Dunăre de aproximativ 150 de metri liniari de cheu care va fi reabilitat și care se află în prezent într-o stare deosebit de rea. Platforma este, de asemenea, într-o stare deplorabilă, iar prin proiect vrem să ajungem la o sarcină acceptată de aproximativ 5 tone/mp. Regimul de zonă liberă conferă foarte multe avantaje din punct de vedere fiscal și vrem ca până în decembrie 2023 să reușim să implementăm acest proiect. De asemenea, am depus un al doilea proiect care vizează reabilitarea bazinului maritim, a capului de mol al bazinului", a declarat directorul general al AZL Sulina, Dragoș Ioniță.

https://www.economica.net/portul-din-ora-ul-sulina-se-modernizeaza_190692.html








Powered by API/PUM imgur uploader

razvan96

Ieri s-a lansat si licitatia pentru proiectul de mai sus, Proiectare si executie ,,Modernizarea Portului Sulina, Perimetrul I – Zona Libera".

QuoteProiectarea (elaborarea documentatiei tehnice pentru obtinerea autorizatiei de construire si a proiectului tehnic de executie si asistenta tehnica pe perioada executiei lucrarilor) si executia lucrarilor pentru "Modernizarea Portului Sulina, Perimetrul I – Zona Libera" constand in urmatoarele lucrari: 1) Lucrari de reabilitare a cheului existent (150 ml); 2) Realizarea lucrari de instalatii eletrice pentru alimentarea navelor cu energie elecrtrica si pentru asigurarea iluminatului public in incinta portuara; 3) Realizarea lucrarilor de alimentare cu apa a navelor, inclusiv realizarea bransamentelor la reteaua publica locala; 4)Realizarea instalatiilor pentru stingerea incendiilor; 5) Realizarea lucrarilor pentru colectarea si evacuarea apelor pluviale; 6) Reabilitarea drumului de acces de la poata portului la cheu; 7) Crearea unei platforme portuare cu o suprafata de 28.915 mp

Valoare estimata:53.709.813,76 RON

Durata contract:5 luni proiectare + 24 de luni executie + 36 de luni garantie

Termen de depunere a ofertelor:24.11.2020


tom_sawyer

CN1061410 Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii portuare a Portului Sulina

Data publicare: 03.11.2023
Autoritate contractanta: ORASUL SULINA

Valoarea totala estimata: 140994083.88 Moneda: RON

Termen limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare: 15.12.2023