News:

.

Main Menu

Portul Constanta

Started by Ionut, October 25, 2011, 06:20:46 PM

Previous topic - Next topic

0 Members and 3 Guests are viewing this topic.

Harry

Ieri, sala de conferinţe a hotelului Saint George Residence, din Budapesta, a găzduit evenimentul ,,Romanian - Hungarian Bulk Cargo&Logistics", organizat de Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, cu sprijinul compa-niilor Comvex, Umex, United Shipping Agency şi Rom-cargo Maritim.

Alături de companii din portul Constanţa, s-au aflat cei mai importanţi jucători de pe piaţa transporturilor din Ungaria, din domeniul logistic, organizaţii profesionale şi autorităţi din acest sector.

Prin organizarea acestui eveniment, CNAMMC doreşte să sprijine parteneriatul dintre firmele care îşi desfăşoară activitatea în domeniul portuar şi companiile din domenii asociate din Ungaria, cu scopul de a intensifica fluxul de mărfuri.

George Gabriel Vişan, directorul comercial al CNAPMC, a declarat: ,,Din 2008, volumul de mărfuri tranzitat prin portul Constanţa având ca origine sau destinaţie Ungaria a depăşit 20 milioane de tone. Potenţialul este însă mult mai mare. De aceea suntem aici, să identificăm căi de a atinge acest potenţial, să vă aflăm opiniile legate de posibilităţile de creştere a traficului de mărfuri între Ungaria şi portul Constanţa."

La rândul său, Valeriu Nicolae Ionescu, directorul general al CNAPMC, a precizat următoarele: ,,Din datele de trafic înregistrate pe relaţia Ungaria, cerealele reprezintă cel mai important tip de marfă. Tranzitând portul Constanţa, cerealele din Ungaria ajung în Egipt, Japonia, Grecia, Cipru, Israel, Turcia, Liban, Tunisia, Arabia Saudită, Iordania. Combustibilii minerali solizi, vin din China, SUA sau Canada, prin portul Constanţa, spre Ungaria. Deşi destinaţiile sunt diversificate, cantităţile de mărfuri care tranzitează şi sunt operate în portul Constanţa sunt departe de potenţial."

În cadrul evenimentului a fost semnat un protocol de colaborare între portul Constanţa şi portul Baja, din Ungaria. El va sta la baza unor iniţiative viitoare care să conducă la înfrăţirea dintre cele două porturi.



sursa

Harry

Update Dezvoltarea Capacitatii Feroviare in Zona Fluvio-Maritima a Portului Constanta

Proiectul consta in realizarea unui complex feroviar sistematizat in Sectorul Fluvio-Maritim al Portului Constanta, care sa asigure deservirea optima si unitara a actualilor si viitorilor operatori portuari. In prima etapa, care face obiectul acestui proiect, se vor executa doar liniile CF care deservesc actualii operatori, pe baza previziunilor de trafic pana in anul 2020.

Proiectul este finantat prin Programul Operational Sectorial in Transporturi (POS-T 2007 - 2013) din fonduri structurale ale Uniunii Europene si de la bugetul statului, in conformitate cu Contractul de Finantare nr. 192/23.09.2013. Finantarea se realizeaza din fonduri structurale (85%) si de la bugetul de stat (15%).

Valoarea contractului de executie lucrari este de 54.294.348,88 lei (fara TVA), antreprenor general fiind Asocierea dintre S.C. Consal Trade S.R.L. - S.C. Livarom PREST S.R.L. - S.C. Elcomex IEA S.A. si S.C. VIO TOP S.R.L.
























Harry

Compania Nationala "Administratia Porturilor Maritime" SA Constanta si Ministerul Transporturilor in calitate de Autoritate de Management pentru POS-T 2007-2013 au semnat contractul nr. 247/03.12.2014 pentru acordarea finantarii nerambursabile a proiectului "Master Plan al Portului Constanta" din fonduri publice, din Axa Prioritara 2 "Modernizarea ai dezvoltarea infrastructurii nationale de transport in scopul dezvoltarii unui sistem national durabil de transport", Domeniul Major de Investitie 2.3 "Modernizarea si dezvoltarea porturilor dunarene si maritime", in baza cererii de finantare nr. 130/2.04.2012.

Codul proiectului "Master Plan al Portului Constanta" este POST/2014/2/3/009, cod SMIS 41722.

Valoarea totala a contractului de finantare este 5.164.676,93 lei.

In luna februarie 2014 autoritatea contractanta, Compania Nationala "Administratia Porturilor Maritime" SA Constanta a semnat contractul de servicii "Asistenta tehnica pentru elaborarea unui Master Plan al Portului Constanta", cu Asocierea Asocierea SC ERNST & YOUNG S.R.L. - INROS LACKNER AG, desemnata castigatoare ca urmare a licitatiei restranse organizata in vederea calificarii - selectarii consultantului din 28 noiembrie 2012.

Master Planul Portului Constanta vizeaza realizarea unei planificari strategice a portului pe termen mediu si lung (pana in anul 2040), in conditiile asigurarii unei continuitati a dezvoltarii portuare, cu exploatarea eficienta a resurselor si infrastructurii existente, orientate spre necesitatile reale ale pietei.
Durata de implementare a proiectului este de 12 luni.

florin74

#48
Harry, stii ceva de contractul asta, "Bretea rutiera de conectare cu DN39",s-au apucat de lucru ? Bilfinger &ABC Val sunt castigatorii

Harry

#49
^
Da. S-a tot discutat pe threadul cu A4 acolo unde s-a vorbit si de noul pod rutier de la Agigea. Breteaua in cauza leaga podul de autostrada portului si eise in DN. Se lucreaza pe santier. Atat la decopertare cat si la intersectia cu "AP". Nu stiu daca au inceput lucrarile la pilele pasajului peste CF.

adiarc

http://www.zf.ro/companii/chinezii-anunta-oficial-preluarea-celui-mai-mare-terminal-de-cereale-usa-din-portul-constanta-13728386

din punctul meu de vedere , pt a deveni un hub regional , Romania are nevoie de finalizarea Nadlac-Constanta , de imbunatatirea traficului pe Dunare , de finalizarea coridorului feroviar si bineanteles un climat investitional mai prietenos , fara atatea schimbari si mai ales atat de dese
"Eficienta" cnair...claimuri de sute de milioane de lei,puse pe tava constructorilor pentru proiecte inexistente ( LD2 sect E ; LD 3 ; A10 )

DESFIINTATI compania Antiinfrastructura

Harry

Traderul Nidera, controlat de chinezii de la COFCO, a primit avizul Consiliului Concurenţei pentru a prelua întregul pachet de acţiuni al United Shipping Agency de la oamenii de afaceri români Cătălin Trandafir şi Mihai Felescu. Compania celor doi antreprenori locali deţinea cel mai mare terminal de export de cereale din portul Constanţa cu o capacitate de 250.000 de tone.  Anunţul Concurenţei finalizează o tranzacţie evaluată la 100 milioane de euro despre care Ziarul Financiar a scris încă de acum şase luni. Prin această preluare, Nidera câştigă controlul total asupra ieşirii către Marea Neagră, ceea ce le oferă libertate operaţională şi spaţiu de manevră pe piaţa locală şi în ţările riverane Dunării.

zf.ro

Harry

CNAPMC: Anul master-planului portuar

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime are mult de lucru pe plan investiţional. ,,În primul rând, vom finaliza investiţiile începute în anii trecuţi. Este vorba de extinderea cu încă 1.050 metri a digului de larg al portului Constanţa, de complexul feroviar sistematizat din sectorul fluvio-maritim şi de extindere a danei de gabare. Tot în acest an, va fi finalizat noul master-plan al portului Constanţa. Este proiectul care-i interesează pe toţi portuarii, dar şi pe potenţialii investitori. El va sta la baza strategiei de dezvoltare a portului până în 2040, a deciziilor privind investiţiile.

Sperăm ca în 2015 să putem începe licitaţia pentru lucrările de dragaj în portul Constanţa şi, eventual, în portul Mangalia. Valoarea investiţiei se ridică la circa 38 milioane de euro. Avem în vedere, de asemenea, o serie de lucrări de reparaţii a infrastructurii portuare, inclusiv a reţelei rutiere" - a declarat Decebal Şerban, directorul general adjunct al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime.

Comvex: Un siloz de interes regional

Compania Comvex, din portul Constanţa, porneşte la drum, în noul an, cu un proiect investiţional care depăşeşte graniţele de interes ale României. Este vorba de construcţia unui siloz de cereale cu capacitatea de 200.000 tone, în dana nr. 80, dană cu adâncimea de 18,5 metri.

,,Noul obiectiv nu intră în competiţie cu cele deja existente. Prin realizarea acestei investiţii, portul Constanţa va avea acces pe un nou segment din piaţa transportului de grâne, cel al navelor de 120.000 - 140.000 tdw." - a declarat Viorel Panait, directorul general al companiei.

Viitorul siloz va avea acces la şoseaua de centură şi autostradă, la noul dispozitiv feroviar al portului Constanţa şi la Canalul Dunăre - Marea Neagră.

Construcţia noului siloz va începe în cursul acestui an, fiind obţinute avizele necesare. Valoarea investiţiei urmează să fie definitivată, dar se ştie că va fi de ordinul zecilor de milioane de euro.

Celco: Un campion al investiţiilor industriale

Dificultăţile prin care trece sectorul construcţiilor de vreo cinci ani nu l-au împiedicat pe producătorul de materiale de construcţii Celco SA să continue politica de investiţii, de extindere şi diversificare a producţiei.

,,În prezent, avem în curs de finalizare silozurile de var dolomitic. Pentru 2015, avem programate investiţii de peste 3 milioane de euro, precum: achiziţionarea unui concasor suplimentar cu acţionare electrică pentru activitatea de exploatare a calcarului; modernizarea liniei de producţie a BCA, prin înlocuirea sistemului actual de tipare fixe cu un sistem de recirculare al tiparelor; un sistem de alimentare cu combustibil solid pentru cuptorul de var tip Maerz, care îi va permite să îşi optimizeze costurile de producţie" - a declarat Niculae Duşu, preşedintele grupului de firme Celco.

Trebuie remarcat faptul că Celco SA este singurul producător de materiale de construcţii din România care reuneşte capacităţi de producţie din patru sectoare industriale, integrate pe verticală, toate fiind localizate în judeţul Constanţa: fabrica de BCA, fabrica de var, fabrica de adezivi şi mortare uscate, unitatea de exploatare a carierei de calcar.

,,În calitate de preşedinte al Asociaţiei Producătorilor de BCA «ProBCA», trebuie să vă menţionez că obiectivul numărul unu al unităţilor din acest sector este supravieţuirea. Producătorii români sunt dezavantajaţi în faţa ofensivei multinaţionalelor. Statul şi legislaţia ar trebui să susţină IMM-urile, ele fiind cele care asigură numărul cel mai mare de locuri din economie, cota cea mai mare din PIB şi cele mai multe venituri la bugetul statului" - a mai declarat Niculae Duşu.

Proiectele pilotajului maritim

Prestatorii de servicii de pilotaj din portul Constanţa îşi propun să îmbunătăţească relaţiile cu administraţia portuară şi autorităţile şi să realizeze o mai bună colaborate cu serviciul VTS.

,,Vom face demersurile necesare pentru o mai bună practică a companiilor de remorcaj şi pentru corecta aplicare a regulamentelor referitoare la serviciile de siguranţă a navigaţiei. Pe plan investiţional, vom achiziţiona Pilot Port Units, echipamente similare GPS-ului, care îi vor ajuta pe piloţi în activitate. Anul 2015 va fi şi un an de acumulare a resurselor financiare pentru achiziţionarea unei pilotine noi" - a declarat Sergiu Floca, secretarul Asociaţiei Piloţilor Maritimi ,,Euxin".

CUGET LIBER

Harry

Companiile portuare sunt deosebit de active pe plan investiţional în 2015. În ediţia de ieri, a cotidianului ,,Cuget Liber", am prezentat proiectele Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa şi Comvex SA. Astăzi, vom vorbi despre programul de investiţii al companiilor Socep şi Casa de Expediţii Phoenix, controlate de Grupul DD SA.

Ion Duşu, vicepreşedintele grupului, a declarat, pentru cotidianul ,,Cuget Liber", că planul de investiţii al companiei Socep SA cuprinde două obiective majore. Va fi construit un siloz cu capacitatea de 110.000 tone, la baza danelor 30 - 40. Acestea au adâncimea de 13,5 metri şi pot primi nave de 65.000 - 70.000 tdw. Investiţia este determinată de evoluţia ascendentă a agriculturii din România, Ungaria şi Serbia şi de creşterea cantităţilor de cereale exportate prin portul Constanţa. În primele 11 luni ale anului 2014, portul Constanţa a derulat 15.831.739 tone de cereale şi 2.369.374 tone de seminţe uleioase, în creştere cu 16,86% şi, respectiv, 36,16% faţă de aceeaşi perioadă din 2013. În 2014, Constanţa şi-a întărit statutul de port cerealier, traficul total de grâne şi se-minţe uleioase ajun-gând la 18.201.113 tone, cu o ponde- re nemaiîntâlnită până azi, de 41,07% din total.

Cea de a doua mare investiţie se referă la achiziţio-narea unui pod ru-lant pentru încărcarea - descărcarea navelor portcontainer. Valoarea totală a investiţiilor se ridică la 25 - 30 milioane euro, a precizat Ion Duşu.

Trebuie precizat faptul că Socep SA este o companie multispecializată. Ea operează o gamă largă de produse: mărfuri containerizate, vrac şi agaba-ritice, mărfuri generale, produse chi-mice şi îngrăşăminte, cereale, materii prime pentru siderurgie, produse metalurgice, cherestea. Politica de diversificare a producţiei, de reducere a dependenţei de o singură piaţă, a ajutat-o să facă faţă Marii Crize Economice din anii 2009 - 2013, care a marcat puternic industria portuară.

La rândul ei, Casa de Expediţii Phoenix va investi circa 1 milion de euro în optimizarea activităţii, în modernizarea echipamentelor de lucru. Compania are ca obiect de activitate manipularea mărfurilor generale, în special a cherestelei, având în exploatare danele nr. 8, 21 şi 22 şi numeroase spaţii de depozitare. ,,Casa de Expediţii Phoenix" este una dintre companiile portuare care s-a dezvoltat organic, sporindu-şi cifra de afaceri şi profitul, de la an la an, şi reinvestind totul în dezvoltare.

CUGET LIBER

Harry

Zona Poarta 1 - Terminal de Pasageri, practic poarta de acces a turistilor straini in Romania, va intra intr-un mplu proces de modernizare.
Astfel cladirea care adaposteste postul de control va fi modernizata, etajata, ir fatadele vor fi refacute, celebrul obelisc va fi si el modernizat. De asemenea se vor reorganiza accesul pietonal si cel auto. Si poate cel mai important drumul de acces dintre Poarta 1 si Terminalul de Pasageri va fi modernizat.
O alta investitie importanta priveste reteaua feroviara dintre danele 0 - 7. Aici va fi dezafectata linia CF dintre schimbatoarele 233 si 239. 
Reamintim ca pentru fostul terminal de fier vechi se doreste urbanizarea.


Harry

#55
In urmatorii 2-3 ani in Portul Constanta urmeaza sa se construiasca un nou pod rutier cu 4 benzi. Podul va avea rolul de a asigura conexiunea dintre continent si insula din port, insula care va beneficia de o serie majora de investitii.
Accesul la pod se va face printr-un drum ce va porni de la Poarta 8 si care va supratraversa calea ferata. Pe insula podul va fi continuat cu o bretea de acces care se termina intr-un nod rutier.

Investita se ridica la aproximativ 30.000.000 euro.




Harry

Administratia portuara are in vedere realizarea unui nou terminal de barje. Acesta va fi amplasat in zona de sud a Portului Constanta. Terminalul va opera cereale, minereu de fier, minereu neferos, carbune si ingrasaminte.

Investitia se ridica la 38.000.000 euro.


Harry

In zona de sud a Portului Constanta este in executie un amplu proiect de extindere a liniilor de cale ferata, amenajarea unui nou triaj si a unei statii CF. Investitia se ridica la aproximativ 17.000.000 euro.



Harry

Doua drumuri majore din Portul Constanta vor fi largite la 4 benzi. Primul este cel dintre Poarta 7 si giratoriul A4, iar cel de al doilea intre Poarta 10 si Poarta 10 bis, aici este prevazuta si sistematizarea zonei.
Investitia in primul drum se ridica la aproximativ 18.6 milioane de euro, iar la cel de al doilea la 4.1 milioane de euro.


Harry

In cazul in care piata o va cere compania Dubai World Port este pregatita sa dubleze capacitatea terminalului de containere din Portul Constanta Sud Agigea. Mai jos va prezentam planul de extindere.