News:

API te vrea în echipa din București!

Main Menu

Autostrada A7 Ploiești-Milișăuți

Started by Ionut, December 18, 2011, 09:02:16 AM

Previous topic - Next topic

1 Member and 2 Guests are viewing this topic.

naivu

Mi se pare oarecum contra-productivă insistența și stilul în care API critică UMB (prin care cred eu că se urmărește mai degrabă să impulsioneze o mobilizare mai bună decât atacarea Constructorului). Nimic din ce declară API nu e incorect (trebuie să fii fan înrăit ca să nu realizezi că UMB nu poate termina în termen tot ce a contractat), dar, tonul face muzica.
După ce șantierele UMB se vor termina unul câte unul, UMB va fi din nou firma serioasă de până acum 2ani, care ne-a făcut A7, iar API vor fi ăia răi care i-au lovit când aveau probleme  :) .
Într-o țară în care n-ar fi prins contracte decât firme ca Strabag sau Porr, UMB ar fi fost penalizat zdravăn (dar probabil nici nu ar fi fost lăsat să semneze mai mult decât poate lucra); într-o țară în care se lucrează cu Aktor, Pizza, Alsim,  iar Astaldi(Webuild) e peste medie, e normal ca UMB să fie apreciat mai mult decât obiectiv!

Geri

Cele doua macaralele pe roti care au fost folosite pentru mutatul grinzilor langa liniile de productie, par sa fie asamblate in santierul de la sediul UMB de langa Adjud.



Powered by API/PUM imgur uploader

Captura din filmarea postata azi pe canalul lui Raducu P Drum.

bim14

Nu stiu daca e ok aruncatul cu pietre in constructor atat timp cat CNAIR nu are o pozitie clara referitoare la progresul UMB. Am vazut ca pentru Aktor au aruncat cateva amenintari. Hai sa vedem ceva si in cazul moldovenilor.
Quote from: bim14 on January 09, 2024, 10:42:40 AMEu tocmai am virat 100 de lei si mai pun 500 in contul API daca la final de 2024 avem minim 50 de km de A7.

slartibartfast

@naivu cred că API se poziționează corect. Așa e, tonul face muzica, dar situația actuală cere un ton de supans într-un film horror, nu cel de fanfară în parc.

@Moldovean cere soluții, dar, cum spune @Stef, soluțiile nu sunt la API sau la noi, cei de pe forum. Soluțiile sunt la beneficiar, care trebuie să țină pe UMB în priză, nu să-l adoarmă și mai mult cu tolerarea demobilizărilor, cu promisiuni de extensii de timp etc -- pentru că dacă se tot dau extensii și se tolerează întârzieri, atunci ele se vor perpetua. E nevoie de ședințe periodice de progres, la care să se pună și întrebările incomode: unde sunt angajații pe care i-ați promis pe acest lot? unde sunt forezele? de ce progresul este 10% deși din timpul de execuție s-a scurs aproape 40%? avem grafic de recuperare a întârzierilor? -- și întrebările trebuie puse factorilor de decizie din top managementul companiei. Inclusiv cu o mână pe mijloacele de penalizare disponibile beneficiarului, pentru că dacă nu se face nicio referire la ele, atunci nimeni nu se va teme de ele, și în general de nimic din partea CNAIR.

Inclusiv în comunicările publice, tonul nu trebuie să fie triumfalist, e bine să se admită că există probleme, că există întârzieri, și să se anunțe că se lucrează la a le soluționa. Și să se lucreze la a le soluționa.

bogdan4ice

Pe A7 sunt in termenul contractual pe toate loturile.
Pe primele doua loturi s-a dat extensie de timp.
Probabil se va da punctual si pe alte loturi.
Pe masura ce se vor finaliza loturile aflata la UMB in executie resursele se vor aloca pe celelalte loturi iar progresul va creste semnificativ.
Ca noi ne imaginam sau ne am dori sa lucreze pe toate loturile cu acelas progres, sigur ei si-au facut un plan astfel incat sa se incadreze in termenele asumate sau undeva pe acolo ca sa nu se rateze sume din PNRR.
Sa dam mai putin cu pietre si sa tragem linie la sfarsit si reflactam atunci cu bune si rele pentru toate loturile.
Deocamdata se lucreaza...

horatiu.cosma

Deci până acum principalele 2 argumente pentru zecile de km pustii de pe A7 sunt

1. "Aveți credință, va fi bine".

2. "Vreți să se rezilieze, oricum nu era altcineva care să o facă mai repede?"

Stau și mă întreb, oare argumentele astea nu s-ar putea aplica și la alți constructori care sunt "biciuiți" public din prima zi de contract? La o adică și Aktor e încă în interiorul contractului pe A0 Sud. Sau turcii pe PiSi2 mai au vreo 5 ani de contract, deși în primii doi ani nu au făcut mai nimic. Oare care ar fi cel mai bun moment să fie trase semnale de alarmă? În ziua 1 a contractului? La finalul perioadei contractuale când stadiul e 30%? Sau poate cel mai bine ar fi să fie pusă presiune pe parcurs, cât încă se mai pot corecta lucrurile?

naivu

Quote from: bim14 on April 10, 2024, 01:39:18 PMNu stiu daca e ok aruncatul cu pietre in constructor atat timp cat CNAIR nu are o pozitie clara referitoare la progresul UMB.
Totuși nu putem aștepta după poziția clară a CNAIR  :) . Dacă CNAIR era sursă de poziții clare și corecte la timpul oportun, nu mai era nevoie nici de API, nici de forum! Iar procentele de progres, deși utile, nu sunt adevăruri absolute.

shogom

Le reamintesc fanilor, ca aici, si au luat papara aproape toti constructorii.
Cele mai recente:
-Webuild pe Pitesti- Curtea de Arges, la inceputul contractului, cand freca menta grav. Intre timp a recuperat foarte bine si sunt in avans.
-Pizza pe Ploiesti-Buzau 1, intre timp si au mai revenit, nu sa rupa norii dar decent.
- Aktor -care si ia neîntrerupt pe rutier si feroviar.
-Alsim pe cele 2 loturi, cu ritmul lor ciudat de lent.

Se pare ca "aruncatul cu pietre" nu face rau.
Si ar trebui sa ne amintim ca tot ce se construiește se construiește pentru bunastarea si buna functionare a societății( toata, nu doar a celor care simpatizeaza pe unul sau altul).

Dpmdv, unde se vede vreo intarziere sau ciudatenie sa se arunce cu pietre la foc automat.
Aveti incredere ca statul roman o va face in locul nostru!?



Daniel G

#11543
3."Filmarile arata ca si-au concentat fortele pe 4-5 loturi, unde au mai multe utilaje si oameni decat pentru un ritm normal de lucru si se muta gradual spre nord".

Si mai depinde si cum definesti "pustiu". Intre Adjud si Bacau "pustiu"  inseamna 12 foreze, iar de la Bacau 8 foreze(filmarea API) plus cateva zeci de utilaje. @Stef spune ca "lucrează în 5 locuri cu 10-20 de utilaje (în fiecare loc)" , desi din filmarea API se vad mai multe.

Si am o curiozitate: cum de API a luat ca referinta procentele date de CNAIR in cazul A7, iar in alte cazuri procentele date de CNAIR sunt considerate rupte de realitate?

Quote from: horatiu.cosma on April 10, 2024, 02:35:26 PMDeci până acum principalele 2 argumente pentru zecile de km pustii de pe A7 sunt

1. "Aveți credință, va fi bine".

2. "Vreți să se rezilieze, oricum nu era altcineva care să o facă mai repede?"

...

pasadia

Daca e sa fiu sincer, eu nu am crezut niciodata ca se vor putea realiza acele contracte in termenul contractual. Pentru ca lungimea santierelor e enorma, practic e cat a construit Romania in multi ani (de exemplu Margina - Nadlac e cu vreo 100 de km mai putin si in mod sigur ne-a luat vreo 10 ani).

Da, stiu, acum aveam PT-ul facut, mai multa experienta, plus ca e un singur constructor cu "inginerul" agreat lipsa din santier. Da, ok, stiu povestile - cumpara utilaje, mai aduc angajati de afara, etc... Dar daca e sa fim sinceri, cred ca nimeni nu ar fi crezut ca UMB-ul poate termina in termenii contractuali.

Acestea fiind zise:

- sper ca UMB-ul prin directorimea ei, sa raspunda la un moment dat din punct de vedere legal pentru mortii din santier.
- sper ca forumul sa se trezeasca la cap si sa inteleaga ca problema e la CNAIR, cel care a acceptat sa semneze contractele desi stia ca nu exista capacitatea de productie, cel care isi bate joc de ideea de diriginte de santier si care trateaza in continuare preferential "constructorul roman". Repet, daca merita ceva hulit intre UMB si CNAIR, atunci CNAIR-ul e cu mult pe primul loc.

oc7avian

Quote from: Daniel G on April 10, 2024, 03:49:30 PMSi am o curiozitate: cum de API a luat ca referinta procentele date de CNAIR in cazul A7, iar in alte cazuri procentele date de CNAIR sunt considerate rupte de realitate?

Nu e nasol că până și raportările oficiale arată un progres mic? Că au mai fost loturi cu procente umflate. Și când mă uit pe filmări nu văd vreun miraculos 30-40% progres ținut secret.

Obiectivitatea înseamnă să ridici stegulețul roșu când vezi că un șantier progresează mai prost ca unul feroviar plin de blocaje indiferent de cine e constructor. Dar e mai simplu să inventăm întrebări complexe în loc să acceptăm evidentul simplu: în ultimul an nu au avut forță suficientă să aibă progresul normal, decent, pe toate loturile. Nici măcar jumătate din ele

RazesIesean

La ultimul video a lui Raducu Focasni - Bacau lotul 1, pe panoul de informare scrie "Termenul de finalizare: 31.12.2026". Din ce apare in sinteza si pe harta API termenul ar fi Oct 2025.
S-a schimbat ceva ce nu stim noi?
~~~~~~
Ramasag de 500 lei in contul API ca nu se va scoate la licitatie pe A8 nimic, in 2024, in afara de capatul vestic care va fi semnat in Q3 2024.
~~~~~~

NoWords

Nu, ala e termenul de finalizare de cand s-au montat panourile. La Petresti este fix la fel, DN23A la fel.

bogdan4ice

Quote from: horatiu.cosma on April 10, 2024, 02:35:26 PMStau și mă întreb, oare argumentele astea nu s-ar putea aplica și la alți constructori care sunt "biciuiți" public din prima zi de contract? La o adică și Aktor e încă în interiorul contractului pe A0 Sud.
Daca privim asa lucrurile atunci sa discutam dupa 3 ani de la inceperea lucrarilor.
Grecii au ratat doar cu un an proiectarea... si nu aveau atatea loturi. Sigur pe A7 nu va cumula intarzieri pe toate loturile cat are Aktor in total de cand lucreaza la noi.
Sa fie penalizati daca nu se incadreaza in termene desi nu cred ca se va intampla avand in vedere ca ajuta puterea de acum sau din trecut/viitor indiferent de culoarea politica.
Benefic ar fi sa avem 4-5 firme ca si UMB cu capital local care sa se extinda si regional.
Daca am fi avut poate ca isi imparteau loturile pe A7.
Suntem in acest context si ne rugam sa mearga totul bine. Ca stam si atragem atentia alarmist ca nu au cum ca sigur nu reusesc etc...
Peste 2 ani vom vedea unde suntem si pe unde ajungem la Pascani...

horatiu.cosma

Revenind la cele lumești, Ministerul Transporturilor tocmai se apucă să mai exproprieze niște terenuri suplimentare pentru relocările de utilități electrice pe Buzău - Focșani.

https://www.mt.ro/web14/transparenta-decizionala/consultare-publica/acte-normative-in-avizare/5228-hg09042024diri

Ce e interesant e că aceste terenuri suplimentare sunt necesare ca urmare a unor avize Transelectrica și Distribuție Energie Electrică România din aprilie 2023. De atunci a trecut un an și abia se urnește MTI să facă exproprierile necesare, vreo 600 mp care blochează stâlpii noi. Iar stâlpii existenți blochează autostrada în vreo 5-6 locuri din ce se vede pe filmări. Poate să tragă cât de tare UMB, că dacă la stat domnește lenea și nepăsarea, nu se va deschide mare brânză anul ăsta.