Termenii tehnici din construcții pe înțelesul tuturor

Started by Ionut, May 05, 2016, 10:11:58 AM

Previous topic - Next topic

0 Members and 1 Guest are viewing this topic.

Ionut

E nevoie de asa ceva. Cu timpul o sa adaug mai jos diverse explicatii ale termenilor tehnici din constructii.




1. Autorizatia de construire (AC), nu autorizatia de constructie.
Este autorizatie de construire (AC), nu de constructie, pentru ca se autorizeaza un proces (cel de construire), si nu autostrada in sine (un obiect). Constructorul primeste permisiunea de a construi (un proces) o constructie (un obiect, autostrada).




Va invit sa contribuiti. :cheers:

kolegu

Sugestia mea ar fi ca pe langa termeni sa fie trecute si etapele unui proiect si precum si succesiunea pasilor.
Ex. AC-ul  nu se poate emite fara exproprieri facute anterior, etc.
Multumesc.

hyp88

Daca binevoieste cineva sa evidentieze cateva caracteristici pentru FIDIC galben si FIDIC rosu pentru ca se folosesc destul de des, are un + de la mine si probabil mai sunt multi altii :)
Multumesc

Ionut

^ Am pe lista de taskuri sa fac rost de un document care sa descrie etapele constructiei unei autostrazi (de la SF la contractare si executie).

aditd

Si daca se pot pune intr-un topic sticky doar termenii de specialitate (asta doar sa fie sectiune unde fiecare sa poate adauga - partea sticky doar admin-ul sa completeze strict cu explicatii), pentru ca pana acum avem asa:
5 raspunsuri (cu al meu) 1 singur termen explicat.
Acum te uiti, dar cand o sa fie 10 pagini ... nu stai sa te uiti ca la pagina 7 raspunsul 6 a explicat cineva de un anumit termen.

bogdix

vă spun şi aici, dacă n-am mai spus pe alt topic:
sunt inginer CFDP. orice termen tehnic, întrebare legată de reglementări tehnice, standarde, normative, vă rog să mă întrebaţi şi vă voi răspunde cu mare plăcere.

@ionuţ
Legea 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii este un punct de plecare

bogdix

Quote from: hyp88 on May 05, 2016, 11:19:56 AM
Daca binevoieste cineva sa evidentieze cateva caracteristici pentru FIDIC galben si FIDIC rosu pentru ca se folosesc destul de des, are un + de la mine si probabil mai sunt multi altii :)
Multumesc

FIDIC este Federaţia Internaţională a Inginerilor Consultanţi. Aceştia au elaborat în timp, ca urmare a experienţei acumulate, o serie de cărţi, care reprezintă o colecţie de reguli de urmat de părţile semnatare ale unui contract din domeniul construcţiilor, pentru finalizarea obiectivului în timpul contractat şi la valoarea contractată şi în parametri tehnici solicitaţi prin caietul de sarcini (aşa-zisele specificaţii tehnice).

Există mai multe asemenea "cărţi", dintre care populare în România sunt cartea roşie (Conditii de Contract pentru Constructii proiectate de către Beneficiar) şi cartea galbenă (Conditii de Contract pentru Constructii si Echipamente inclusiv Proiectare). La noi în ţară, aceste cărţi reprezintă "Condiţiile Generale de Contract", iar unele dintre acestea au fost amendate prin aşa-numitele "Condiţii Speciale", aprobate prin HG 1405/2010.

Diferenţa principală între cele două tipuri de contracte este că la:
"FIDIC roşu",
- Beneficiarul pune la dispoziţie Proiectul Tehnic şi Autorizaţia de Construire, precum şi acea Listă de Cantităţi (Bill of Quantities), care reprezintă o estimare a Proiectantului şi în baza căreia se plătesc lucrările executate
- preţul nu este fix, bazându-se pe măsurători ale cantităţilor real executate în teren
- sunt fixe acele preţuri unitare (pe care Antreprenorul le ofertează)
iar la "FIDIC galben":
- Beneficiarul pune la dispoziţie un proiect ilustrativ (studiu de fezabilitate), urmând ca Antreprenorul să îşi asume şi rolul de Proiectant (aşa cum este stipulat în Legea 10/1995).
- preţul este fix (sumă forfetară)

Există o multitudine de alte diferenţe, care derivă din cele de mai sus, dar pe care nu o să le menţionez fiindcă mi-ar lua vreo 200 de postări probabil :)

bogdix

M-a rugat Ionut să mut aici o discuţie: era vorba de A3, secţiunile de "FIDIC Galben", cu întrebarea când încep lucrările după ordinul de începere.

Quote from: Ionut on May 05, 2016, 10:00:47 AM
Constructorul merge cu PT (Proiect Tehnic) si DE (Detalii de Executie) la beneficiar (adica la CNADNR) pentru aprobare.

Ordinul este de incepere a lucrarilor, lucrari care presupun proiectare si executie (design & build, FIDIC Galben). Nu se ordona inceperea construirii, ci inceperea lucrarilor. Si este autorizatie de construire (AC), nu de constructie, pentru ca se autorizeaza un proces (cel de construire), si nu autostrada in sine (un obiect). Constructorul primeste permisiunea de a construi (un proces) o constructie (un obiect, autostrada).

Constructorul se numeşte Antreprenor în contractele de tip FIDIC Galben, unde are printre altele rol şi de Proiectant, nu doar de Constructor (executant).
După primirea Ordinului de Începere (Notificare de Începere a Lucrărilor), termenul la care încep lucrările este la 28 de zile de la acea dată. Atunci (la 28 de zile) Contractul este la ziua 0.
Pe regulile clasice din FIDIC-ul autohtonizat, Antreprenorul va demara apoi proiectarea în faza "Declaraţie de Proiectare". Termenul este de 28 de zile. Apoi urmează o perioadă de 14 zile pt. Inginer şi 14 zile pentru Beneficiar pentru a aproba sau solicita revizii Antreprenorului.
Dacă se aprobă Declaraţia de Proiectare (în CTE CNADNR), se emite avizul CNADNR (al Beneficiarului) şi în baza acestuia, Antreprenorul poate demara proiectarea în faza PT.
Proiectul Tehnic, se poate împărţi pe sectoare mai mici şi întocmi în acest sens în etape pe fiecare sector, având aceleaşi perioade de elaborare (28 de zile), respectiv avizare (14 zile Inginer, 14 zile Beneficiar).
Avizarea Proiectului Tehnic (sau a unei părţi a acestuia, de exemplu a unui sector) conduce la situaţia în care se poate elabora DTAC (Documentaţia Tehnică pentru Autorizaţia de Construire) şi se poate demara procedura de autorizare a lucrărilor de construcţie în conformitate cu Legea 50.
După ce s-a avizat Proiectul Tehnic, Antreprenorul primeşte viza "bun de execuţie" de la Inginer pe planşe şi porneşte elaborarea DE (Detalii de Execuţie). Din nou 28 de zile + 14 zile Inginer (aici Beneficiarul nu mai trebuie să le aprobe).

Întârzieri pot apărea deci în foarte multe faze intermediare, din cauza Antreprenorului, a Inginerului sau a Beneficiarului care fie nu respectă termenele contractuale, fie nu respectă reglementările legale şi tehnice de proiectare, fie au cerinţe/pretenţii care exced prevederile Contractului semnat.

De obicei, contractele de tip FIDIC au undeva introduse "milestone"-uri (un fel de checkpoint-uri, denumite "puncte de referinţă" în româneşte). Îndeplinirea acestora este condiţionată de îndeplinirea mai multor condiţii simultan, respectiv un termen de X zile. Neîndeplinirea acestor milestone-uri, conduce la penalităţi. Pot exista milestone-uri pentru Antreprenor şi pentru Beneficiar.

Găsiţi vă rog la acest link http://www.cnadnr.ro/proiect_pcd.php?id=756, la secţiunea "contract", Condiţiile Speciale ale Contractului şi acolo la sub-clauza 8.6 veţi găsi termenele despre care vă vorbesc (acele milestone-uri).

CONCLUZIE: În mod corect din punct de vedere contractual şi evident legal, dacă toate termenele contractuale se respectă ad-literam de către toate părţile, Antreprenorul poate începe lucrările în 90 de zile (data la care trebuie să aibă DTAC pe minim o secţiune gata) + 15 zile (perioada în care Ministerul trebuie să emită Autorizaţia de Construire, dacă toate avizele şi Acordul de Mediu sunt în regulă), adică 105 zile. Deci, minim 3 luni staţi liniştiţi, că nu bagă nimeni sapa prea adânc.
Antreprenorii vor demara probabil lucrările de deminare şi diagnosticul arheologic intruziv, pe terenurile pe care au primit posesia şantierului şi eventual o decopertă şi nişte drumuri de acces pietruite vor fi cele mai mari realizări în următoarele 3 luni.

Să dea Domnul să se mişte mai repede, dar experienţa e pesimistă.

TibiV

Quote from: Ionut on May 05, 2016, 11:29:26 AM
^ Am pe lista de taskuri sa fac rost de un document care sa descrie etapele constructiei unei autostrazi (de la SF la contractare si executie).

De mult am vrut să rog pe cineva să facă "schema logică" pentru asta  dar nu am ştiut ce să cer ca "t0", când începe licitaţia de SF sau când începe licitația pentru lucrări efective ?...

Că răs-răs-SF-uri am văzut cu  toţii destule... :(
Sau poate ar trebui două "scheme logice" distincte, una doar pentru SF, şi alta pentru lucrări... Cum le are NGC în "Sinteza..."

Şi astea ar trebui să fie în capul secţiunii de termeni tehnici...
Sticky...

Iar apoi termenii tehnici (în ordine alfabetică) explicaţi scurt, fără vorbărie, de genul "Linia roşie=....."

Şi poate nu ar fi rău să existe la fiecare topic general, gen la "Aviaţie" să explicăm ce este V1 sau Vr, dar şi din alea de constructori de piste (presiunea suportată de pistă, nu îmi amintesc acum acronimul...), la "Naval" să spunem ce naiba sunt alea "tone dead-weight" iar la "Căi ferate" diferenţa dintre "cap X" şi "cap Y" sau "minunea" ERTMS....

Sugerez şi eu, nu dau cu parul... :)

P.S.
Şi ar fi foarte util pentru cei care vor să contribuie, dar scriu despre stâlpi, piloni, cilindri de beton şamd pentru că pur şi simplu oamenii sunt interesați, dar nimeni nu le poate şti pe toate...


Mama proștilor este mereu gravidă... :)

teea

@ bogdix : si la contracte de tip Fidic rosu, pretul Contractului este fix. mai exista doar diverse-si-neprevazute si eventual citeva lucrari ce se pot desfasura, la cerere, la pret orar ( pret/ora, pret/zi, etc)
E drept, in teorie exista cei 10% de diverse-si-neprevazute si la Fidic galben, dar de regula Beneficiarul va incerca sa nu le foloseasca. pentru ca desi sint prevazuti in legislatie, sint cheltuieli care pot fi neeligibile sau pot intra sub incidenta OUG 34.
Avantajul in cadrul unui Fidic Galben deriva din : pretul unitar este "fixat" doar incepind cu prima aplicatie de plata, variabila ramine doar cantitatea, care va trebui ajustata cu +sau - astfel incit, suma totala a lucrarilor sa fie in valoarea de contract acceptata. Remain at your disposal.... :)
Sa gindesti este dificil. De aceea, majoritatea oamenilor doar judeca ! Carl Gustav Jung

teea


E nevoie de asa ceva. Cu timpul o sa adaug mai jos diverse explicatii ale termenilor tehnici din constructii.

@ : AC este reglementata de Legea 50 si de Ordinul 1430 (norme de aplicare). Cind bem o bere ?  :cheers:
Sa gindesti este dificil. De aceea, majoritatea oamenilor doar judeca ! Carl Gustav Jung

alecu26

Prețul la FIDIC Roșu nu e fix decât în capul autorităților romane. Este contract de remasurare cantitati. Cand diferențele dintre proiect și realitate depășesc 100% sau și mai rău. ...ce te faci? Știu. ...Dacă s-ar putea ar vrea sa facă doar economisire autoritățile romane ar fi perfect și pentru lucrările în plus sa nu plătească nimic. Se poate face însă preț fix și pe fidic rosu....cu câteva clauze de contract simple. Nu intru acum în detalii.

În alta ordine de lucrări,  principalul scop urmărit de FIDIC este alocarea cât mai judicioasa a riscului și către acea parte din contract care o poate manageriale cât mai bine. (Doar ca exemplu riscul pt o alunecare catastrofala de teren nici pe FIDIC GALBEN și chiar argintiu nu se aloca în totalitate către constructor. Dar în România au schimbat aceasta clauza și vedem rezultatul pe OS3. Este una din cauze în lungul șir de vinovați).

Ca rezultanta o diferență primordiala intre cele.doua FIDIC este în fapt cine are răspunderea pentru proiectare.
Drumurile noastre POATE....
(100 Euro ca tronsonul Holdea Margina din A1 nu se va deschide complet la trafic in acest deceniu).


alecu26

citate din cateva contracte de executie, unele pe cale de a fi implmentate, pe FIDIC Rosu:


Exemplul 1:

Litera a si c.

14.1.Preţul Contractului Cu excepţia altor prevederi ale Condiţiilor Speciale: (a)Preţul Contractului va fi convenit sau stabilit potrivit prevederilor Sub-Clauzei 12.3 [Evaluarea] şi va putea fi revizuit conform prevederilor Contractului, (b)Antreprenorul va plăti toate taxele, impozitele şi onorariile pe care acesta trebuie să le plătească potrivit prevederilor Contractului, iar Preţul Contractului nu va fi modificat în funcţie de aceste costuri, cu excepţia celor specificate în Sub-Clauza 13.7 [Actualizări Generate de Modificări ale Legilor]; (c)cantităţile care sunt incluse în Listele de Cantităţi sau alte Liste vor fi cantităţi estimate şi nu vor fi considerate cantităţi reale şi corecte pentru: (i) Lucrările pe care Antreprenorul trebuie să le execute, sau (ii) scopurile Clauzei 12 [Măsurarea şi Evaluarea], şi

Exemplul 2:

Cantităţile prevăzute pentru Articolele de Lucrări sunt estimări ale cantităţilor fiecărui tip de lucrare inclus în Contract şi sunt furnizate pentru a avea o bază comună pentru oferte.
Nu există nicio garanţie că Antreprenorul va trebui să execute cantităţile de lucrări indicate pentru oricare din articolele din Listele de Cantităţi sau că aceste cantităţi nu vor diferi ca mărime de cele estimate în Liste.


Exemplul 3 (asemanator cu 2):
Cantitatile formulate in articolele fiecarei Liste de cantitati reprezinta o estimare a cantitatilor de lucrari care sunt prevazute prin Contract, ele sunt date cu scopul de a forma o baza comuna pentru oferta. Constructorul nu va avea garantia ca i se va cere executarea tuturor lucrarilor indicate la vreun articol anume din lista de cantitati sau ca aceste cantitati nu vor inregistra diferente majore in  comparatie cu  specificatiile  din  Listele  de Cantitati.
Drumurile noastre POATE....
(100 Euro ca tronsonul Holdea Margina din A1 nu se va deschide complet la trafic in acest deceniu).

weaz

@all
Poate cea mai buna metoda de a tine datele astea este intr-un wiki. Legaturile intre elementele dintr-un wiki ar ajuta sa gasesti si sa intelegi repede legaturile dintre termeni.
Si la final un wiki ar fi un pas foarte important pentru forum si asociatie. Unii ar zice ca nu pare mult, dar de fapt arata o comunitate mare si bine informata in spate.