Constructori, proiectanti si consultanti din Romania si din lume

Started by Ionut, February 19, 2015, 10:36:55 AM

Previous topic - Next topic

0 Members and 1 Guest are viewing this topic.

nicolaem

Quote from: pest1969 on March 10, 2024, 10:37:26 AMMa intreb cat poate compensa UMB prin noi angajari si prin noi achizitii de utilaje. Poate cineva sa gaseasca evolutia numarului de angajati la entitatile UMB in ultimii ani?




mike_us

Deci practic in 2 ani s-au dublat de la 1,600 la 3,423. Posibil sa fi ajuns deja la 4,000 deja, o sa vedem in câteva luni numerele pentru 2023. Cu bani pe care o sa ii încaseze de pe atâtea loturi (A7, Dx12, A3) pot sa se achiziționeze alte echipamente noi. Devin o forța in construcții.


panzer

Poate o sa aduca si UMB 2000 de indieni.

Ne-a rupt PORR in Chitila cu indienii lor. In curand o sa fie mai multi decat ai nostrii.


Konter

Italienii de la Impresa Pizzarotti s-au specializat pe întârzieri consistente pe șantierele unde au fost implicați în România și probabil vor  repeta situația și în celelalte pe care le mai au aici. Vin în România fără bani, nu plătesc furnizorii și subcontractorii români, deși au încasat în totalitate sumele din contract, și pregătesc tot felul  de subterfugii, probabil cu complicitatea unor români, pentru a  nu fi amendați pentru întârziere.Din informațiile ajunse în posesia Puterea, se pare că Impresa Pizzarotti este acuzată de spălare de bani în Italia, alături de Unicredit și Intesa Paolo.
Pizarotti a construit lotul 1 de pe autostrada Sebeș-Turda în șapte ani în loc de doi. Pentru cei 17 kilometri a încasat 541 milioane de lei. Pentru secțiunea de cale ferată Coșlariu-Vințu de Jos, de pe CF Brașov-Simeria, s-au încasat 745 milioane de lei, integral, deși lucrarea s-a încheiat în 11 ani în loc de 4.

Plata integrală a confirmat-o CFR într-un răspuns dat Ziarului Puterea. S-au confirmat și deficiențele de construcție, fără a fi menționate, despre care s-a spus că au fost remediate. Însă, CFR a emis  o factură, care a avut scadență la finele anului trecut, prin care solicită plata penalităților de întârziere în cuantum de 115 milioane lei.
 Pizzaroti respinge această decizie impusă prin contract a CFR și încearcă un artificiu cu care să scoată chiar profit.  Din informațiile noastre, italienii vor să depună la CFR un claim de 60 milioane de euro prin care să compenseze cei 115 milioane de lei care trebuie plătiți statului român ca și despăgubire și din care să obțină restul banilor ca și beneficiu. În termen juridic, ,,claim" poate reprezenta o plângere sau o cerere formală făcută de o parte împotriva celeilalte.  În loc să se mobilizeze pe șantier, firmele care apelează la aceste claimuri caută chichițe de tot felul, legislative, contractuale, pentru a încasa bani necuveniți.

Etapele  și elementele referitoare la problemele Pizzarotti în proiectul căii ferate Coșlariu-Vințu de Jos
1. Imposibilitatea efectuării recepției la finalizarea lucrărilor pentru că CFR avea cerință ca lucrările să fie finalizate și conforme. Pentru asta trebuia, de exemplu, înlocuite peste 4.000 traverse, fapt cu care Pizzarotti a fost de acord, după luni de zile de discuții.
Interesul Pizzarotti pentru efectuarea recepției era eliberarea garanției de bună execuție pe care dorea să o folosească în alte proiecte, cum ar fi contractul CFR pe care îl are împreună cu We Build (O asociere condusă de italienii de la WeBuild, fosta Astaldi, a câştigat un contract de peste 2,4 miliarde de lei pentru electrificarea şi modernizarea infrastructurii feroviare pentru lotul 4 Aleşd-Frontieră, parte din tronsonul de cale ferată Cluj-Oradea-Episcopia Bihor). De altfel, We Build le-ar fi redus participarea la 0,1 la sută. De asemenea, Pizzarotti urmărește și garanția de bună execuție pentru proiectul lot 1, centura Nord București unde scadența a fost la mijlocul lunii noiembrie.

2. Eliberarea Facturii în valoare de 115 milioane de lei de către CFR pentru întârzierile aduse de Pizzarotti în acest proiect de infrastructură mare. 7 ani de întârziere! Factura putea să fie mult mai mare dacă nu exista clauza contractuală care limita valoarea ,,de x% pe zi, dar nu mai mult de 15% a sumei contractuale".

3. Din acest moment strategia ,,de a nu aduce niciodată capital de muncă în proiectele din România a lui Pizzarotti este totalmente dată peste cap". Este ceea ce firmele străine precum Pizzarotti o pun în practică de când sunt pe piața din România. Finanțarea se face doar din proiect!

Iar acum, nu doar că nu pot astupa cerințe financiare pentru a merge în alte proiecte fără bani, ci Pizzarotti este nevoită să plătească penalitatea contractuală, factura fiind scadentă de dinaintea sărbătorilor.
Din acest moment încep presiunile prin diverse căi asupra CFR. Renumitul Francesco Burdisso, așa numitul "manager de proiect" Impresa Pizzarotti, se instalează pe holurile etajului 3 din Ministerului Transporturilor, dorind doar să tragă măcar de timp pentru a nu plăti penalitatea și să obțină recepția, pentru a avea posibilitatea returnării garanției de bună execuție.
Burdiso este cunoscut dintr-un dosar penal pentru achiziția balastului cu preț ridicat

4. Se efectuează recepția, dar nu toți membrii comisiei își pun libertatea în pericol doar pentru ai face pe plac lui Burdisso.

5. Deoarece Pizzarotti nu plătește factura scadentă, reprezentanții CFR fac ceea ce se impune într-un astfel de caz și apelează la executarea garanției de bună execuție. Din acest moment începe adevărată măiestrie eșuată a Pizzarotti prin a demara demersurile juridice de a contesta factura cu penalități cât și execuția garanției. Toate acestea pentru a câștiga timp, să treacă în orice caz de perioada sărbătorilor, moment în care intră mai intensiv, dar foarte emoțional, domnul Emanuele Chiastra (director România) în acțiune și desfășoară actiuni cu juriștii de la Nestor, cât și pupila lor internă de la Parma, doamna Francesca Martino.

Posibile noi întârzieri. Poate chiar anulări
Impresa Pizzarotti a întârziat lucrările pe pe lotul 1 Sebeș-Turda  și de pe calea ferată Coșlariu-Vințu de Jos. Pe rol, are contracte pe lotul 1 de pe A7, tronsonul Ploiești- Buzău, pe lotul 1 de pe A0 Nord, centura Capitalei, și mai sus citata electrificare și modernizare a infrastructurii feroviare pentru lotul 4 Aleşd-Frontieră, parte din tronsonul de cale ferată Cluj-Oradea-Episcopia Bihor. Pierderea garanției de 115 milioane de lei ar putea însemna un mic dezastru pentru Impresa Pizzarotti, pentru că nu mai poate finanța aceste proiecte, în special cele de pe A7 și A0. Se vorbește despre scoaterea italienilor din ecuație și formarea unor consorții de companii românești pentru demararea sau continuarea lucrărilor.

https://www.puterea.ro/italienii-de-la-pizzarotti-un-alt-faliment-preconizat-in-romania-lucrarile-lor-de-autostrazi-sunt-in-pericol-de-a-se-executa/

panzer

^ Porr are o baza logistica in Chitila. La iesire in dreapta. Cazari in containere multe.

Cetatean

Huh,sunt asa de multe aspecte de discutat despre marile companii europene incat cateodata ma gandesc cum pot sa se afiseze la portofoliu cu lucrarile din ro...

La o discutie cu un om din boardul unei companii din vest,cu lucrari in ro de peste 1 miliard euro,gen al doilea pe tara,mi-a zis...ma asteptam sa venim in ro si sa gasim firme de subcontractori specializate. Am intrebat la ce va referiti.
El se astepta sa gaseasca firme gen umb,care sa rupa norma . Sa le plateasca 50-60% din cat au licitat ei. Si asta  la tot felu de lucrari.
A zis,nu ma asteptam sa nu gasim firme specializate cu angajati pentru cofrare/turnare betoane. El se refera la firme cu 100+ angajati.
Sau firme pentru terasamente,care sa aibe productivitati din alea,sefeu.
Prost de gura fiind i-am zis,pai probabil i-am gasi,dar ar trebui sa le dam mai multi bani :))

De asemenea,la anumite lucrari,care au avut avans,acesta a facut cale intoarsa spre tara mama prin tot felu de scheme economice.  Apoi s-a lucrat doar din facturi.
N-o sa il cred pe nici un constructor care zice ca a iesit pe minus.
Pe minus iasa din cauza managementului ultra defectuos.
Vezi cazuri gen cona,strabag,porr,care duc lucrari la termen. Deci se paote.
A,ca ai licitat in 2015 cu termen de executie 4 ani si ai facut lucrari si in 2024...hahha :)) teapa ta,nu plange! Ia-ti sareta si meri in italia sau spania si lucreaza.

Stiu romani in asocieri antreprenoriale vestice care au aceleasi salarii din 2017. Nu acelasi lucru il pot spune despre expati si conditiile pe care le au ei.

Asa ca da,sincer sper sa creasca mari Cona,Concelex,Erbasu si alte companii romanesti. Macar asa scapam de "tribut"

tom_sawyer

BNR bate palma cu proiectanţii din construcţii, ca să impulsioneze progresul investiţiilor. Mugur Isărescu, guvernatorul BNR: ,,Construcţiile sunt o componentă majoră a creşterii economice"

Alexandru Fulga, preşedintele Patronatului Proiectanţilor în Construcţii, a reamintit că, în 2023, construcţiile au avut o pondere de 8% în PIB-ul României, susţinând jumătate din creşterea economică din întregul an ♦ ,,În România, problema majoră este birocraţia. Suntem într-o încleştare generalizată, creată de birocraţia care ne aduce extrem de multe probleme, inclusiv de personal", a spus Cristian Erbaşu, preşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii.

Construcţiile sunt un domeniu-cheie în economie, trebuie să aibă acces la finanţare şi să găsească soluţii la problema forţei de muncă, pentru a asigura capacitatea de implementare a numeroaselor proiecte aflate în derulare cu fonduri publice, cu fonduri europene. Sunt ideile principale ale conferinţei care a marcat încheierea unui parteneriat între Banca Naţională a României (BNR) şi reprezentanţii industriei construcţiilor din România.

,,Domeniul construcţiilor reprezintă acum în România o componentă majoră a creşterii economice. De aceea, situaţia din acest sector poate fi considerată un indicator important al stării economice generale a ţării. Deschidem azi o platformă de dialog cu reprezentanţii acestui sistem. Suntem interesaţi, la BNR, de elaborarea unor studii şi analize aprofundate despre evoluţiile şi situaţiile din acest domeniu. Parteneriatul pe care l-am încheiat cu Patronatul Proiectanţilor în Construcţii poate fi integrat în programe deja consacrate ale BNR dedicate mediului de afaceri, precum EconomicHub. Astfel de colaborări sunt ceva obişnuit pentru Banca Naţională. Ne-am asumat un rol important în dezbaterea economică", a spus, în deschiderea conferinţei, Mugur Isărescu, guvernatorul BBNR, fără a explica însă concret în ce constă acest parteneriat.

ZF

tom_sawyer

Aktor: Își extinde amprenta în România

Compania elenă Aktor urmăreşte să-și extindă prezenţa în România prin valorificarea unor noi oportunități de piață care vor apărea în viitor, cum ar fi parteneriatele public-privat și concesiunile, a declarat președintele și directorul executiv al Aktor, Alexandros Exarchou, potrivit Rador Radio România, care citează presa elenă. Alexandros Exarchou a declarat că România este o prioritate de vârf pentru Aktor.

Unul dintre motivele pentru care România e obiectiv-cheie pentru compania greacă e dat de așezarea geografică. Șeful Aktor a spus că există o convingere puternică în cadrul grupului Intrakat că România dispune de perspective largi în cadrul familiei europene și al reaşezărilor geopolitice din regiunea extinsă. Exarchou a mai subliniat şi că țara a căpătat un interes mai amplu, întrucât reconstrucția Ucrainei, după încheierea războiului, va trece prin România și prin axele feroviare și rutiere care vor lega Marea Egee de Marea Neagră.

După finalizarea achiziționării companiei de către Grupul Intrakat, România a devenit o prioritate de vârf pentru Aktor, care a mobilizat resurse materiale și umane pentru a accelera finalizarea proiectelor contractate în această ţară. Aktor, care este prezentă în România de 20 de ani, a primit recent o consolidare semnificativă de capital pentru a accelera execuția proiectelor sale din România, a precizat șeful Aktor.

g4media.ro

www.naftemporiki.gr/business/1632100/aktor-epekteinei-to-apotypoma-tis-sti-roymania/

GIV

am vazut 2 camioane umb la intrearea in brasov dinspre cristian.. curioasa prezenta lor in zona asta

dumbravaandrei

Utilajele mari le repară la Prejmer, poate or fi dus un buldo pe acolo.
Iar de la CJ la Buzău, drumul cel mai scurt e pe aici.
Am tot văzut camioane de ale lor prin zonă când mutau oameni și utilaje între A3 și DEx6 sau TM

oc7avian

Veneau dinspre Moldova. Mergeam Brașov -> Târgul Secuiesc (drumul spre Bacău/Onești) și m-am petrecut cu basculante și microbuze cu muncitori. De 2 ori, la câteva ore distanță.

gruia88


Bachus01

Cred ca sunt date buy-back.  Locația lor este în Olanda .