News:

3,5% pentru Asociația Pro Infrastructură, singura voce independentă
care monitorizează toate proiectele majore de transport.

Main Menu

Taxi & ridesharing de România

Started by Ionut, November 02, 2016, 07:04:52 AM

Previous topic - Next topic

0 Members and 1 Guest are viewing this topic.

Ionut

Sharetoo, un nou serviciu de car sharing, lansat de Porsche Finance, destinat companiilor din România



Serviciul de car sharing funcționează, în faza de utilizare, la fel ca și alte servicii de acest tip. Utilizatorul are acces la mașină prin intermediul unei aplicații, prin intermediul căreia o rezervă și o deschid. ,,Procesul este foarte simplu: membrii echipei se conectează la o platformă online și își rezervă o mașină, pe care o deschid cu ajutorul telefonului, fără cheie. Am fost încurajați de feedback-ul pozitiv din etapa-pilot, în care mai mult de 600 de persoane au avut acces la serviciu", a declarat Radu Manea, Head of Fleet Management Porsche Finance Group România.

Profit.ro

Ionut

Cum arată viitorul mobilităţii în viziunea unui şef al Uber:
2-3 oameni vor împărţi aceeaşi cursă spre aeroport, iar numărul de maşini electrice va creşte


,,Avem deja şoferi care le zic clienţilor: «Vă rog să mergeţi până la următoarea intersecţie, ca să dureze mai puţin până ajung la dumneavoastră»."

Modelele de business tradiţionale s-au transformat radical după apariţia smartphone-urilor, făcând loc pe piaţă noilor tipuri de servicii, pentru care cererea a crescut în mod accelerat. Aşa a ajuns, în doar şapte ani, compania ame­ricană Uber, care oferă servicii de transport prin inter­mediul unei aplicaţii mobile, să aibă 2 milioane de şoferi parteneri şi 10 milioane de curse pe zi.

,,Când vorbim despre viitor în domeniul mobilităţii urbane, credem că acesta va fi definit de folosirea în comun a aceluiaşi autovehicul, de transportul cu maşini electrice, dar şi cu maşini autonome. Când vom merge la aeroport, vom împărţi aceeaşi cursă cu alte persoane, iar 2-3 curse se vor transforma într-una singură. Sigur, sunt 4-5 minute în plus care se adaugă cursei, dar costul este mult mai mic pentru pasager, iar pentru şofer este benefic pentru că are mereu maşina plină", a spus Roland Werner, head of government affairs & public policy în cadrul Uber, care se ocupă de politicile publice ale Uber în Germania, Austria, Elveţia şi în statele din Europa Centrală şi de Est.

ZF

Ionut

Acordul prin care o parte din Uber va fi vândută ar putea fi finalizat săptămâna viitoare

Un acord prin care o parte din Uber va fi cumpărată de japonezii de la Softbank ar putea fi finalizat săptămâna viitoare, a anunțat Arianna Huffington, membră a board-ului companiei americane de ridesharing. Grupul nipon din domeniul IT&C SoftBank vrea să cumpere înre 14% și 20% din acțiunile companiei americane, potritrivit lui Huffington, care afirmă că Uber este încă "în așteptarea" prețului potrivit. Valoarea tranzacției nu este cunoscută, dar, potrivit informațiilor din presa internațională, investiția inițială ar putea fi de circa 1 miliard de dolari, urmată de o a doua investiție, în valoare de câteva miliarde de dolari.

Profit.ro

voicul

Uber va oferi mașini 100% electrice

Serviciul Green va fi lansat în cel mult trei luni în Bucureşti.

Uber va lansa cel târziu în ianuarie serviciul Green cu maşini 100% electrice în Bucureşti, capitala urmând să fie primul oraş din regiune unde opţiunea va fi prezentă, potrivit Hotnews.ro.

Iniţial va fi un proiect pilot cu câteva zeci de maşini, iar compania speră să facă noi parteneriate pentru că numărul de maşini să crească. Uber Green a fost testat pentru prima oară în Portugalia, în 2016, fiind lansat în prezent în oraşe precum Lisabona, Paris şi Johannesburg.

Uber Green va apărea în meniul aplicaţiei la fel ca şi celelalte servicii şi tarifele vor fi similare cu Uber X. Uber Green a fost testat în premieră între martie şi iunie 2016 la Lisabona şi Porto.

https://www.cugetliber.ro/stiri-actual-uber-va-oferi-masini-100-la-suta-electrice-333901

Ionut

Ai făcut șoferul UBER să aștepte? Te costă!

Într-un mesaj trimis clienţilor prin aplicaţia proprie, UBER a anunţat că introduce o taxă pentru timpul de aşteptare al şoferilor. ,,Introducem taxarea timpului de aşteptare, o sumă calculată per minut care începe la două minute după ce şoferul soseşte la punctul de întâlnire", se menţionează în informarea UBER. ,,De asemenea, timpul permis pentru anularea gratuită a călătoriei scade la două minute. Dacă anulaţi călătoria după cele două minute veţi trebui să plătiţi o taxă de anulare", completează UBER.

Ambele măsuri intră în vigoare ,,în această săptămână".

Capital

Ionut

Uber vrea să cumpere 24.000 de maşini autonome de la Volvo, companie controlată de chinezi

Compania americană Uber, care le pune la dispoziţie utilizatorilor de smartphone-uri o soluţie de transport alternativă taxiurilor, are în plan să achiziţioneze 24.000 de maşini autonome (care se conduc singure) de la producătorul auto Volvo, scrie Reuters. Astfel, Uber va deveni dintr-o companie care oferă o aplicaţie mobilă pentru transport alternativă taxiurilor, la proprietar şi operator al unui parc auto. Uber şi Volvo au început să colaboreze pentru sistemele autonome de condus din urmă cu trei ani.

Producătorul auto Volvo, deţinut de grupul chinez Geely, a anunţat ieri că va furniza companiei Uber SUV-urile XC90 echipate cu tehnologia autonomă ca parte a unei colaborări exclusive pentru perioada 2019-2021. Un purtător de cuvânt Volvo a menţionat că este vorba de 24.000 de astfel de modele. Preţul de retail al unui model Volvo XC90 începe de la 50.000 de dolari.

ZF

Ionut

Managerul UBER în România anunță noi schimbări în aplicație

UBER schimbă, din această săptămână, câteva dintre regulile de interacţiune dintre clienţi şi şoferi. Mare parte din noutăţi se referă la relaţia cu şoferii parteneri, care nu vor mai fi afectaţi de ratingul scăzut care implică problemele tehnice ale aplicaţiei. De asemenea, cursele mai lungi de 45 de minute vor fi notificate, iar timpul de aşteptare al cilentului va fi taxat, după două minute de la ultima notificare trimisă. Declaraţiile îi aparţin Nicoletei Schroeder, managerul general al UBER România, acordate, într-un interviu, revistei Capital.

UBER este o alternativă în plus când vine vorba de mobilitate, la ce soluţii oferă Bucureştiul, astăzi, ca un oraş mare. Este o variantă care convinge oamenii că nu au nevoie să folosească maşina personală în fiecare zi şi pot opta către alte soluţii de deplasare. Vorbim aici de taxi, alte companii de car sharing, şi chiar mijloacele de transport în comun. Iar utilizatorii noştri, ne-au scris că, de când există UBER în România, folosesc maşina personală mai puţin.

În Capitală, studiile arată că avem o maşină la fiecare doi locuitori. Statisticile sunt similare cu celelalte oraşe europene. Însă problema apare vis-a vis de locurile de parcare. Ultimul studiu realizat de noi, în urma unei campanii derulată în toamna acestui an, arată că în Bucureşti există un loc de parcare la cinci maşini. Cred că, din această cauză, Capitala noastră este atipică pentru UBER. Dacă ne uităm la celelalte oraşe mari din Europa, zilele cele mai aglomerate, când vine vorba de comenzile UBER, sunt în weekend, când oamenii îşi lasă maşina acasă şi ies în oraş să se distreze. La noi e complet diferit.

De luni până vineri facem mai multe curse pe zi decât în weekend. Tocmai de aceea am lansat, la începutul acestui an, opţiunea ,,share your car", pentru a putea convinge cât mai mulţi utilizatori UBER să folosească opţiunea ca parteneri, atunci când se duc la birou şi se întorc acasă. Să vă dau un exemplu: locuieşti în Berceni, vrei să ajungi în Bulevardul Timişoara. Pe drum, fără să te abaţi mai mult de un kilometru iei pe cineva cu tine, care merge în aceeaşi direcţie, şi îl laşi la destinaţie. 

Capital

Ionut

Clienţii BCR au acces la primul serviciu de car sharing 100% electric din Bucureşti

Clienţii BCR din Bucureşti vor avea acces prin intermediul unei aplicaţii la un serviciu de car sharing 100% electric care permite localizarea şi rezervarea autoturismelor. Cheia maşinii este înlocuită de cardul bancar contactless emis de BCR. Pentru a putea beneficia de serviciul BCR eGo, utilizatorii din Bucureşti trebuie să dispună de un cont BCR, să deţină un card de debit sau credit contactless BCR şi să instaleze aplicaţia BCR eGo, disponibilă atât utilizatorilor de Android, cât şi de iOS.

,,BCR eGO va fi lansat iniţial prin intermediul a 20 de autoturisme BMW i3, numărul vehiculelor urmând să fie dimensionat ulterior în funcţie de cererea clienţilor. Serviciul este conceput atât pentru clienţii persoane fizice, cât şi pentru companiile care doresc să le ofere salariaţilor un serviciu modern de mobilitate urbană," a declarat Bogdan Speteanu, director general al BCR Leasing. În aplicaţia BCR eGO, utilizatorii vor putea localiza şi rezerva maşina cea mai apropiată de locul în care se află.

ZF

Ionut

Uber a plătit 100.000 dolari hackerilor care au furat datele a 57 milioane de utilizatori

Datele furate de hackeri în atacul din octombrie 2016 asupra sistemului IT al Uber a cuprins nume, adrese de e-mail şi numere de telefon ale utilizatorilor aplicaţiei mobile, potrivit reprezentanţilor companiei. De asemenea, au fost accesate şi informaţiile a circa 7 milioane de şoferi înscrişi în sistemul Uber, inclusiv numerele a aproximativ 600.000 de permise de conducere din SUA.

Reprezentanţii Uber au precizat că datele compromise nu au inclus şi codurile numerice personale, informaţiile cardurilor bancare sau detaliile privind locaţiile călătoriilor.  În schimb, Uber a plătit hackerii pentru a şterge datele furate şi pentru a nu face public atacul. Reprezentanţii Uber au spus că nu cred că informaţiile au fost folosite, însă au refuzat să dezvăluie identităţile atacatorilor.

ZF

voicul

^"Tariful de bază pentru clienţii retail BCR va fi 10 lei por­nirea (cost fix per cursă) plus 0,4 lei/minut tva inclusă, putând fi cumpărate segmente de câte jumătate de oră."

Astia ma pun sa imi fac cont la BCR  :lol:
Au tarif mai bun decat PONEY - I3 care e 2.5 ron/min.  (chiar si decat MINI - 1.8 ron)
Ca idee: pe ce distante ma deplasez am 17 ron cu masina mea si se pare ca undeva la 32 ron pe electric (electric, BMW, masina 2017).
Trebuie vazut care sunt zonele unde poti sa o lasi.

E bine oricum ca au marit de la 10 la 20 numarul de masini (asa era in articolul de saptamana trecuta).
Cand ii dau drumul ... ramane mister inca.

Iulika0069



voicul

Super video cu 2 concluzii:
1. Trebuie urmarite tutoriale cu I3 - sa nu urci in masina si sa platesti 10 minute, doar ca sa o inveti (desi sunt doar 4 lei 10 min).
2. O sa fie bataie, mai ales in prima faza. De princpiu din cauza angajatilor care nu au masina/folosesc masina de firma ... a BCR  :)
E posibil sa te duci cu masina sa te intorci cu taxi/RATB.

Nu stiu altii cum sunt, dar eu o sa ma duc sa imi fac o cheie de plastic la un sediu BCR.  :lol:

cezar-mario2012

 Eu cred că problema este sa găsești în primul rând mașină și apoi trebuie dusă la încărcare. Cine o va duce acolo, vine un angajat BCR și se uita pe harta unde sunt mașinile, ia taxiul sau RATB- îl și le duce la Kaufland să le încarce? :lol:

voicul

#89
Se vede direct in aplicatie cat mai are masina. Asa e la Get Pony - inclusiv pt cele electrice.

Probabil de la un 15% este blocata masina si dusa la incarcare. Asta o face un angajat EGo BCR. Si bicicletele la IVelo in B sunt transportate dintr-o statie in alta. Acelasi om duce masina si la spalat, ITP, revizii, etc.

Ma mai gandesc ca poate au masina sa ii dea niste curect de 10 km (o masina plina cu baterii), dar nu cred totusi.
I3 are range extender - rezervor 9l benzina care produce curent, dar este optiune, deci nu stiu daca au cumparat-o.

Sa pun si poza:




Powered by API/PUM imgur uploader