News:

.

Main Menu

Trenurile in Europa

Started by vancouver, October 29, 2016, 09:27:08 PM

Previous topic - Next topic

0 Members and 1 Guest are viewing this topic.

Ionut

Spania lanseaza servicii de mare viteza low-cost

Incepand cu prima jumatate a anului 2019, un nou serviciu feroviar de mare viteza la costuri mai scazute, denumit EVA, va fi disponibil pe ruta dintre Barcelona si Madrid. Anuntul a fost facut de catre ministrul Dezvoltarii, Íñigo de la Serna. Astfel, noul serviciu va oferi mai multa flexibilitate si preturi mai mici cu 20 – 25%, fata de serviciul feroviar de mare viteza deja consacrat in Spania, oferit de trenurile AVE.

RENFE, operatorul spaniol de transport feroviar de pasageri, precizeaza ca noul serviciu EVA va fi extrem de digitalizat, va oferi spatii de lucru imbunatatite si se va adresa in mod special familiilor si tinerilor. Pentru trenurile EVA, biletul nu va fi deloc disponibil in forma clasica, ci doar in format digital. Pasagerii vor avea acces la internet Wi-Fi si la comunicare online. O aplicatie va informa pasagerii cu date privind calatoria, in timp real.

In plus, trenurile vor fi proiectate pentru a se adapta diferitelor tipuri de calatorie, cu spatii pentru mini – grupuri (de 2, 4 sau 6 persoane) si mai multe spatii de lucru, pentru cei care vor sa lucreze in timpul calatoriei. Pasagerii pot opta pentru calatorii door-to-door, prin intermediul unui singur bilet ce include servicii de taxi, metrou, autobuz sau inchirieri auto. Serviciul EVA va fi introdus ulterior si pe alte rute de cale ferata din Spania.

ClubFeroviar.ro

TibiV

Quote from: Ionut on February 09, 2018, 07:07:58 AM
Pasagerii pot opta pentru calatorii door-to-door, prin intermediul unui singur bilet ce include servicii de taxi, metrou, autobuz sau inchirieri auto.

Spaniolii sa se grabeasca, ca azi-maine le-o ia inainte CFR Calatori...
:(
Mama proștilor este mereu gravidă... :)

Ionut

Marea Britanie va testa ,,cat mai curand" trenul alimentat cu hidrogen

Ministrul britanic al cailor ferate, Jo Johnson, a anuntat ca trenul alimentat cu hidrogen ar trebui testat pe reteaua feroviara a tarii ,,cat mai curand posibil" deoarece aceasta tehnologie ofera o alternativa accesibila, si mult mai putin poluanta, la transportul diesel. In acelasi timp, ministrul a anuntat planurile guvernului de a implementa o noua viziune privind decarbonizarea transportului feroviar pana in 2040.

Tehnologia care sta la baza trenului alimentat cu hidrogen a luat amploare in ultimii ani. Este de mentionat faptul ca Alstom testeaza in prezent trenul Coradia iLint care emite doar abur si apa condensata, dar care este capabil sa atinga o viteza de pana la 140 km/h si un parcurs de pana la 800 km, similar performantei trenurilor regionale. Guvernul a ales compania Arriva, operatorul francizei nordice, pentru livrarea unui hibrid electric/pe baza de baterii pe ramura Windermere incepand cu 2021.

Ministerul face un apel pentru eliminarea trenurilor diesel din noua strategie. ,,As vrea sa scoatem din operare toate trenurile diesel pana in 2040. Acest obiectiv pare ambitios pentru ca asa trebuie sa fie si nu imi cer scuze pentru asta. In definitiv, suntem dedicati masurii de eliminare a vanzarilor de vagoane diesel pana in 2040", a declarat Johnson.

ClubFeroviar.ro

cezar-mario2012

 Eu nu înțeleg care este idea trenurilor pe hidrogen  :hm:, de ce nu electrice?

Liviu M

Ca sa mearga pe unde nu-i sarma?

cezar-mario2012

 În 20 de ani poți pune sârmă. Hidrogenul este produs tot din hidrocarburi, proces destul de complex și presupun că au costuri destul de mari plus CO2 și alte reziduri, deci care-i treaba?

rizzuh

#51
^
Sau... din apa. Stii tu, H2O, are destul de mult H2. ;)

Liviu M

Pai as zice c-ar fi un imbold pentru dezvoltarea tehnologiilor necesare (pile de combustie, obtinere mai ieftina si mai curata de H2), tehnologii de care ar beneficia si masinile (Hyundai se pare ca e, oricum, pe drumul cel bun).
Si probabil ca sunt zone in care, ca sa tragi fire, trebuie mai intai sa modifici infrastructura din jur (ma gandesc, de exemplu, la diversele poduri care poate nu-s suficient de sus sa permita o catenara pe sub ele).
Plus ca nici sarma si nici curentul electric din ea nu sunt chiar gratis/nepoluante in obtinere.


cezar-mario2012

 Nu se face din apă, costă prea mult. Se face în preponderență din metan CH4.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Fabricarea_hidrogenului

TibiV

#54
Da, costa mai putin, dar este mai poluant...

Citez din linkul wiki pus de tine....
Quote
Electroliza apei
Această formă a obținerii hidrogenului din apă a fost pentru prima dată evidențiată de chimistul german Johann Wilhelm Ritter în jurul anului 1800, și se pare că pe termen lung este singurul procedeu rațional, deoarece în cursul procesului nu se emite CO2.
(....)

Dar Coradia iLint este actionat de "hydrogen fuel cell" , un proces mult diferit de "arderea" clasica...

Mama proștilor este mereu gravidă... :)

Ionut

BEI aloca 650 de milioane de euro Italiei pentru achizitia de trenuri

Banca Europeana de Investitii ar putea finanta achizitia a 161 de trenuri noi care vor fi puse in operare pe reteaua suburbana si regionala din regiunea italiana Lombardia. Proiectul Lombardiei are o valoare totala de 1,6 miliarde de euro din care finantarea BEI s-ar putea ridica la 650 de milioane. Lombardia intentioneaza sa isi reinnoiasca intreaga flota de material rulant pana in 2025.

Proiecul va creste calitatea si eficienta serviciilor de transport feroviar de calatori in regiunea Lombardia si va reduce consumul de energie. Reinnoirea materialului rulant va incuraja transportul feroviar sa concureze cu alte mijloace de transport, in special cu vehiculele personale.Transferul fluxului de calatori de la alte mijloace de transport catre calea ferata ar putea rezulta in reducerea costurilor de operare si ar incuraja protectia mediului si siguranta in trafic.

In 2017, Roberto Maroni, Guvernatorul regiunii Lombardia, a facut public planul de achizitie a materialului rulant in valoare de 1,6 miliarde de euro. Conform anuntului sau, vor fi achizitionate 104 trenuri suburbane supraetajate si 32 de automotoare electrice pentru serviciile de transport regional din zona orasului Milano, dar si 24 de automotoare diesel care vor circula pe liniile neelectrificate din zona Pavia, Cremona si Brescia.

ClubFeroviar.ro

Ionut

Toate vehiculele DB Cargo vor fi ,,inteligente" pana in 2020

DB Cargo a anuntat ca 70.000 de vagoane din Germania vor fi dotate cu senzori de ultima generatie si sisteme telematice pana in 2020. Pana in prezent, 1.000 de vagoane au fost deja echipate cu tehnologie inteligenta. Aproximativ 19.000 de vagoane vor fi adaptate anul acesta, iar restul de 50.000 vor urma pana in 2020. Consiliul de administratie al DB Cargo a aprobat recent o investitie de zeci de milioane de euro in tehnologia vagoanelor inteligente din prezent pana in 2020.

De asemenea, anul acesta, compania va dota cu frane silentioase aproape 11.000 de vagoane pana in 2020. In prezent, doua treimi din parcul propriu de vehicule al DB Cargo a fost deja echipat cu solutiile tehnice moderne. Franele silentioase permit franarea lina, injumatatind nivelul poluarii fonice generat de rularea rotilor. Tehnologia GPS va permite monitorizarea directa si constanta care face posibila calcularea estimativa a orei de sosire. Senzorii vor furniza informatii despre nivelul de incarcare al unui vagon si despre temperatura si umiditatea din interiorul unui vagon. Astfel de informatii sunt importante pentru asigurarea unui lant de furnizare eficient pentru clienti. Senzorii din vagon for putea detecta factorii mecanici, precum ciocnirile care au loc in timpul manevrelor.

ClubFeroviar.ro

Ionut

Olanda aloca trei miliarde de euro pentru investitii in material rulant

Un prim proiect derulat in acest sens de catre operatorul feroviar de pasageri din Olanda (Nederlandse Spoorwegen) prevede modernizarea a 45 de trenuri etajate, cu un total de 242 vagoane. Costurile se ridica la 500 milioane de euro. 96% din prima generatie de trenuri etajate va fi astfel complet modernizat. Nederlandse Spoorwegen doreste sa ofere pasagerilor sai trenuri mai confortabile si mai sigure si astfel a decis sa investeasca atat in modernizarea parcului de material rulant existent cat si in achizitia de trenuri noi. Intreg programul de investitii se va derula pana in 2021 si se ridica la costuri de trei miliarde de euro.

Modernizarea trenurilor este si o optiune ce tine de durabilitate deoarece mare parte a componentelor vechi vor fi reciclate. Dupa derularea programului de modernizare, trenurile vor avea scaune confortabile, sisteme moderne de iluminat, facilitati de incarcare a echipamentelor electronice atat la vagoanele de clasa I cat si la cele de clasa a II-a, precum si un design mai atractiv. Operatorul olandez de stat precizeaza ca astfel se va prelungi durata de viata a trenurilor cu 20 de ani. Primele trenuri vor fi modernizate pana la sfarsitul lui 2020. Imediat se va incepe perioada de testare si apoi va fi demarata procedura de modernizare in serie. Incepand cu 2021, trenurile complet modernizate vor fi puse in operare comerciala.

Pe langa procedura de modernizare a materialului rulant vechi, Nederlandse Spoorwegen va achizitiona si trenuri noi din gama Sprinter si Intercity, toate acestea ridicandu-se la un cost de trei miliarde de euro.

ClubFeroviar.ro

Ionut

Slovacia acorda un contract pentru automotoare electrice

Operatorul de transport feroviar de calatori din Slovacia (ZSSK) a acordat consortiului format din Škoda Transportation si ŽOS Trnava un contract in valoare de 160 de milioane de euro pentru livrarea a 25 de automotoare electrice RegioPanter care vor fi puse in circulatie pe reteaua feroviara regionala din Žilina.

In cadrul contractului, vor fi livrate doua modele de automotoare, ambele capabile sa atinga viteze de 160 km/h. Primul model de automotor va avea o lungime de 80 m si o capacitate de 247 de scaune, iar al doilea va masura 106 m si va avea o capacitate de 343 de scaune. Aceste automotoare noi sunt proiectate ca vehicule complet accesibile, fara usi interiorare si o usa de acces lata, care faciliteaza fluxul de calatori. Vehiculele vor fi dotate cu sisteme de informare a calatorilor si retea Wi-Fi performanta. In prezent, 28 de automotoare RegioPanter opereaza pe reteaua feroviara regionala din Cehia. Anul acesta, Škoda va livra 9 automotoare care vor fi puse in operare in regiunea Pilsen. In plus, 14 automotoare InterPanter sunt disponibile pe reteaua feroviara ceha.

ClubFeroviar.ro

Ionut

Siemens livreaza 26 de locomotive Vectron in Danemarca

Compania de Cai Ferate din Danemarca (Danske Statsbaner – DSB) si Siemens au semnat un contract pentru livrarea a 26 de locomotive Vectron (varianta AC-curent alternativ). Pentru Siemens, contractul semnat cu DSB include asigurarea mentenantei locomotivelor pe o perioada de zece ani. Contractul mai include si optiunea pentru livrarea, suplimentar, a 18 locomotive din aceeasi gama, precum si extinderea perioadei de mentenanta cu inca cinci ani.

Locomotivele au o putere de 6.400 KW si o viteza maxima de 200 km/h. Locomotivele Vectron in varianta AC sunt proiectate pentru sisteme de alimentare de 15 kV / 16,7 Hz si 25 kV / 50 Hz si sunt echipate cu Sistemul European de Control al Trenurilor (ETCS), precum si cu sistemele nationale daneze ( PZB / LZB si DK-STM). Locomotivele vor fi construite la fabrica Siemens din München-Allach si vor opera pe retelele feroviare din Danemarca si Germania. Acestea vor fi utilizate in principal in transportul regional ca unitati de tractiune pentru cele 113 vagoane de calatori DSB etajate. Livrarea noilor locomotive este programata sa inceapa la sfarsitul anului 2020.

,,Caile Ferate din Danemarca investesc intr-un produs ce a dovedit calitate si fiabilitate exceptionala. Vectron indeplineste, de asemenea, cerintele pentru operatiunile feroviare transfrontaliere", a declarat Sabrina Soussan, CEO al Diviziei de Mobilitate din cadrul Siemens.

ClubFeroviar.ro