[VS] Centura Vaslui

Started by tom_sawyer, May 12, 2018, 11:22:22 AM

Previous topic - Next topic

0 Members and 1 Guest are viewing this topic.

ovidiuionut

,,COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A., in calitate de Beneficiar al finantarii si MINISTERUL TRANSPORTURILOR, INFRASTRUCTURII SI COMUNICATIILOR în calitate de ORGANISM INTERMEDIAR pentru TRANSPORT, au convenit in data de 26.02.2020, incheierea Contractului de Finantare nr.61 pentru proiectul "Sprijin pentru pregatirea documentatiei tehnice  aferente proiectului de infrastructura rutiera pentru Varianta de Ocolire Vaslui" in vederea acordarii finantarii nerambursabile alocată prin Programul Operational Infrastructura Mare 2014-2020, in cadrul Axei Prioritare 2-Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil si eficient, O.S.2.1 - Cresterea mobilitatii pe reteaua rutiera TEN-T globala."

http://cnadnr.ro/ro/comunicare/comunicate-de-presa/interes-general/sprijin-pentru-pregatirea-documentatiei-tehnice-5

tom_sawyer

#16
De pe harta proiectelor CESTRIN:

CONTRACT REVIZUIRE SF SI ELABORARE PT + DTAC SEMNAT IN LUNA MAI 2019 - IN DERULARE, CU TERMEN DECALAT FINALIZARE OCTOMBRIE 2021

Se mai știe ceva de contractul acesta? Au predat proiectul? Se poate publica traseul exact?

tom_sawyer

Astăzi, 17 august 2022, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a proiectului următorului act normativ:

Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea indicatorilor tehnico - economici aferenți obiectivului de investiții ,,Varianta de ocolire Vaslui", județul Vaslui

Scurtă descriere

Obiectivul este inclus în cadrul Master Planului General de Transport al României, revizuit, cu finanţare prin Programul Operaţional Transport 2021-2027.

În prezent traficul local şi de tranzit se desfăşoară prin interiorul municipiului Vaslui care este tranzitat de trei drumuri naţionale DN 24, DN 2F şi DN 15D, acestea având funcţiuni de străzi şi bulevarde, cu multe intersecţii, traficul fiind des fracţionat şi îngreunat producându-se frecvente ambuteiaje, factori generatori de poluare fonică şi emisii de noxe în zona urbană.

Valoarea totală a investiţiei (inclusiv T.V.A.) 655.602 mii lei, din care C+M 572.756 mii lei.

Finanţarea obiectivului de investiţii se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Operațional Transport (POT) 2021-2027 şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.

MT

tom_sawyer

#18
INFORMAŢIE DE PRESĂ privind proiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 14 septembrie 2022

20. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea indicatorilor tehnico - economici aferenţi obiectivului de investiţii ,,Varianta de ocolire Vaslui", judeţul Vaslui

gov.ro



IN CURS DE EMITERE HG INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI SI HG EXPROPRIERE
DURATA ELABORARE PT – 6 LUNI DE LA EMITERE HG INDICATORI

CESTRIN

Din mai 2019, nici până acum nu au terminat proiectul tehnic?!

ghrt

Am trecut recent dinspre Galaţi, nici o mişcare. Întrebase cineva mai sus de intersecţii, din ce am văzut cele 3 intersecţii sunt la nivel cu giratorii.
Cont (aproape) inactiv.

tom_sawyer

Iată traseul variantei ocolitoare a municipiului Vaslui!

3 decembrie 2022

Cel care a făcut anunțul este George Veziteu, avocat în Baroul București și fiul consilierului județean, Gheorghe Veziteu.

"Varianta se desprinde din drumul național 24 (Iași-Vaslui), printr-un sens giratoriu ce se va amenaja pe segmentul Moara Grecilor – Satu Nou, coboară spre sud pe malul drept al râului Vaslui, ocolind suburbia Moara Grecilor pe la est. Supratraversează strada Hușului printr-un pasaj cu trei deschideri, în zona bâlciului.
Continuă apoi spre sud, de-a lungul văii Vasluiului, și se intersectează cu strada Ștefan cel Mare lângă podul de la Cuvas, unde se va amenaja un sens giratoriu. Continuă apoi spre vest, supratraversând calea ferată București-Iași, strada Podul Înalt și râul Bârlad printr-un pod lung de 12 deschideri (877 m), îndreptându-se ulterior spre nord, pe la baza dealului Chițoc, prin vestul CET Vaslui, după care supratraversează strada Ceramicii (drumul către Zona Industrială) printr-o pasarelă de 133 m.
Traversează apoi râul Racova, înainte de vărsarea acestuia în Bârlad, după care se amenajează un sens giratoriu din care se va desprinde, câtre stânga, un drum nou de legătură cu Zona Industrială, în lungime de 900 m, care se va descărca tot printr-un sens giratoriu în strada Metalurgiei – DN 2F – ieșirea spre Bacău.
Varianta ocolitoare continuă mai departe spre nord, traversează din noul râul Bârlad, în vestul orașului, punct în care se va construi o parcare pentru camioane și autoturisme, pe ambele sensuri ale centurii, dotată cu grup sanitar, platforme containere ecologice, platformă cântărire.
Mai departe, varianta intersectează printr-un sens giratoriu drumul care vine dinspre Brodoc și Rediu, la vest de actuala trecere la nivel cu calea ferată din zona Dixman. 
Își continuă traseul spre nord, pe șesul Bârladului, supratraversând calea ferată spre Iași printr-un pod de 280 m, după care se îndreaptă către drumul Vaslui – Roman, unde se finalizează printr-un sens giratoriu, la nord de Cișmeaua Moldovencei. 

Varianta va avea o lungime de 18 km și va costa 600 de milioane de lei. Va avea profil de drum național, cu o bandă pe sens și acostament lărgit de 1,5 m.

În luna septembrie Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici. Urmează promovarea unei hotărâri de guvern de expropriere și apoi scoterea la licitație și desemnarea constructorului.  Finanţarea se realizează din fonduri UE nerambursabile."

vremeanoua.ro





Powered by API/PUM imgur uploader