News:

3,5% pentru Asociația Pro Infrastructură, singura voce independentă
care monitorizează toate proiectele majore de transport.

Main Menu

[TM] Infrastructura sportiva

Started by savagedanyro, October 24, 2012, 12:43:42 PM

Previous topic - Next topic

0 Members and 1 Guest are viewing this topic.

mircea

A fost aleasă firma care va face stadionul ,,lego" din Calea Buziașului, cu peste 23 de milioane de euro

Firma Tehnodomus, împreună cu subcontractanții Techno Montaj Sistem, Instal Gas Corporation SRL, Energo Proiect, Atelier Decumanus, MC General Construct Alfa SRL și SC Contact Plus SRL, se vor ocupa de realizarea proiectului tehnic și construcția stadionului ,,lego" din Calea Buziașului din Timișoara.

sursa

Mda... Exact cum preconizam.

Dominik

#46
SALA CONSTANTIN JUDE (Olimpia) - Stadiu lucrări 11.08.2023

Faza 1: Reabilitarea suprafeței de joc - completă
Faza 2: Înlocuirea scaunelor din tribună - în derulare
Faza 3: Lucrări pentru obținerea avizului ISU - urmează
Faza 4: Înlocuirea pardoselei și refacere sistem de iluminare pe LED - urmează



By frameD Future PRODUCTIONS
You're in Steelers Country

mircea

Se pare că de stadionul Știința s-au apucat, în sfârșit ( după vreo 7 ani de la anunțarea sa), cei de la CON-A. Termenul de 36 de luni (P+E) mi se pare un pic prea generos.

Planurile tribunei din SF, dacă e cineva curios.

elphax

#48
cred ca este relativ, adica deja au intrat pe teren, si daca termina proiectarea si se apuca pana in vara de sapat la fundatie, pana la final de an pot avea structura sus chiar daca sunt vreo 4 niveluri supraterane. Si pe final de 2025 ar putea fi gata ca nu au cine stie ce finisaje complexe de facut

si niste poze care sa ajute putin vizual






Cuneo

Arena Eroii Timișoarei, din Calea Buziașului, poate intra în șantier. După ce va fi adoptat bugetul / FOTO

Stadionul din Calea Buziașului, mult discutata ,,arenă lego", are undă verde. A fost emisă autorizația de construire, care va fi urmată de ordinul de începere efectiv, după adoptarea bugetului pe 2024. Șantierul ar trebui să fie gata în a doua jumătate a anului 2026.

Viitorul stadion pe structură metalică din Calea Buziașului are autorizație de construire. ,,Am semnat autorizația de construire pentru noul stadion din Calea Buziașului și am pus bani în bugetul de anul acesta pentru construcție. Vom trece direct la execuție, pentru că prin licitația de anul trecut am selectat deja constructorul (contractul semnat în mai 2023 este pentru proiectare și execuție – n.r.). Pe lângă stadion construim un parc, un loc de joacă și o parcare de mari dimensiuni. Toate costurile sunt suportate din bugetul local. Îi mulțumesc viceprimarului Cosmin Tabără, pentru că a urmărit și s-a implicat în acest proiect", a transmis primarul Dominic Fritz.

Contractul pentru viitorul stadion pe structură metalică a fost semnat în mai 2023, cu asocierea Tehnodomus – Techno Montaj Sistem – Instal Gas Corporation SRL – Energo Proiect – Atelier Decumanus – Contact Plus SRL – MC General Construct Alfa. Prețul: 115,4 milioane de lei.
Va fi și pentru concerte

Stadionul se va numi ,,Arena Eroii Timișoarei", așa cum s-a convenit, în vara trecută, în urma discuțiilor cu suporterii. Arena va avea 10.101 locuri pentru spectatori. Lângă viitorul stadion va fi amenajat un parc cu loc de joacă și o parcare cu peste 450 locuri, care va putea fi folosită și de locuitorii din zonă.
Noua construcție va avea fundație din beton și structură metalică și va fi de categoria 4, în conformitate cu cerințele UEFA și IFAB (International Football Association Board). Studiul de fezabilitate pentru acest stadion a rămas ,,moștenire" din ultimul mandat al lui Nicolae Robu.

Viitorul stadion va putea găzdui atât competiţii oficiale de fotbal, cât și antrenamentele echipelor din centrele de copii și juniori. De asemenea, aici vor puta fi organizate și alte evenimente sau concerte. Termenul de execuție este de 28 de luni de la emiterea ordinului de începere.

Una dintre primele operațiuni care trebuie făcute este mutarea liniei de tramvai, despre care am solicitat detalii de la primărie, ea fiind, evident, prevăzută în documentația tehnică a investiției. ,,Bucla de întoarcere se va muta cu 250-300 m mai sus pe stradă, înspre sensul giratoriu", ne-au transmis reprezentanții PMT.

https://stiridetimisoara.ro/arena-eroii-timisoarei-din-calea-buziasului

Konter

Stadionul Stiinta, inaugurat in 1928 ca baza sportiva a Universitatii Politehnica Timisoara (UPT), va fi complet reabilitat si dotat cu facilitati moderne atat pentru sportivi, cat si pentru spectatori, in urma unei investitii de 10 milioane de euro. Lucrarile la proiectul futurist de modernizare a arenei au demarat in 15 ianuarie 2024, dupa ce contractul a fost semnat in luna decembrie cu compania de constructii Con-A Operations, din Sibiu. Din echipa de implementare a proiectului fac parte si societatile Con-A Mep, Flexik Automation, Helinick si TK Elevator Eastern Europe GmbH Viena Sucursala Bucuresti, ca subcontractanti.
Proiectul cuprinde constructia unei tribune cu o capacitate de 1.500 de locuri, o parcare etajata de 200 de locuri, doua terenuri de minifotbal, vestiare pentru sportivi si arbitri, sala de conferinte, cabinet medical, cafenea cu terasa.
Terenul pe care se vor realiza constructiile are peste 5.000 mp, iar durata lucrarilor este de maxim 36 de luni.
Constructia propusa este dezvoltata intre str. Traian Lalescu si terenul de fotbal existent, in curtea Bazei Sportive nr. 1 a Universitatii Politehnica Timisoara. "Ca spatii functionale, la parter exista o zona de parcaje auto, iar in partea dinspre terenul de sport sunt proiectate o serie de functiuni ce il deservesc: vestiare, grupuri sanitare, sala de conferinte, cabinet medical. Tot la nivelul parterului mai exista o serie de spatii tehnice. La etajul 1 va fi o zona de parcaje auto, iar sub gradene sunt spatii tehnice. La etajul 2 exista doar parcaje auto si casa de scara centrala. La etajul 3 vor fi doua terenuri de sport, doua vestiare care deservesc cele doua terenuri si o cafenea cu spatii anexa", au anuntat reprezentantii UPT.
Arena dispune de pista de atletism (tartan), tabela electronica de marcaj si instalatie de nocturna.
Proiectant general este compania SELLM, din Timisoara, iar proiectant pentru specialitatea de arhitectura, Atelierul Arhitext, din Dumbravita (judetul Timis).

https://www.agendaconstructiilor.ro/files/info-santiere/con-a-deruleaza-lucrari-ample-de-modernizare-si-extindere-a-bazelor-sportive-ale-upt.html