[BV] Infrastructura sportivă și turistică în Brașov

Started by coco.serban, May 20, 2012, 11:42:18 AM

Previous topic - Next topic

0 Members and 1 Guest are viewing this topic.

coco.serban

Pârtiile noi din Poiana Brașov au ,,crăpat" www.newsbv.ro





Pârtiile pe care s-au cheltuit 40 de milioane de euro, din Poiana Braşov, au probleme: pământul a început să se  surpe. Mai mult, și lacul de acumulare are nevoie de lucrări de refacere, la nici cinci luni de la inaugurarea cu mult fast făcută de Elena Udrea.

Deja în Poiana Brașov acționează două utilaje de la firma constructoare (omniprezenta Vectra a lui Marcel Butuza), pentru înlăturarea unui bloc din piatră care bloca accesul către lacul de acumulare pentru zăpadă. O bucată de stâncă  s-a desprins din versantul muntos, din cauză că nu s-au efectuat lucrări de consolidare.
Pe porţiuni însemnate din structura pârtiei, covorului de iarbă i-au luat locul piatra şi şanţurile săpate de scurgerile de apă pluvială. O comisie a Festivalului Olimpic al Tineretului European a sosit zilele trecute la Braşov pentru a vedea care este situaţia.
,,Au fost colegii mei pe teren. Pe de o parte pentru a continua lucrările nefinalizate, respectiv înierbarea pârtiilor care nu a fost făcută la sfârşitul anului trecut. Pe de altă parte pentru a constata care sunt problemele care au apărut după această iarnă şi primăvară", a declarat pentru MIX TV Sorin Toarcea, purtător de cuvânt la Primăria Braşov.

coco.serban

1,5 milioane de lei pentru Cetatea Feldioarei



Suma este alocată de Consiliul Judeţean pentru începerea lucrărilor de reabilitare a obiectivului turistic.

Primarul Feldioarei, Sorin Taus, a declarat ieri că anunţul de licitaţie pentru alegerea firmei care se va ocupa de refacerea cetăţii a fost lansat deja în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), scrie brasovultau.ro.

După ce va fi reabilitată, reamenajată şi adusă cât mai aproape de forma în care au construit-o cavalerii teutoni stabiliţi în Ţara Bîrsei în urmă cu 800 de ani, cetatea de la Feldioara va deveni unul dintre obiectivele turistice principale nu numai ale comunei, ci ale întregii zone.

În perioada ei de glorie, cetatea medievală avea ziduri puternice, dar acum, monumentul este doar o ruină. Din ea s-au mai păstrat doar turnul din Nord-Vest, fântâna din mijloc, care este acum astupată, temelia de piatră a capelei, precum şi o bună parte din pivniţă. Pentru că obiectivul turistic se degradează pe zi ce trece, lucrările de reabilitate vor începe în regim de urgenţă.

Sursa : Adevarul.ro


radu24

Sala Sporturilor:















Incepe sa prinda contur si imi place cum arata. ^^

Ionut

Multumim frumos! Ai si un render sa vedem cum va arata in final? :cheers:

radu24


radu24


coco.serban


coco.serban

i-Tour Schi a fost lansat la Braşov

sursa : http://newsbv.ro/2013/01/22/i-tour-schi-fost-lansat-brasov/



A treia ediţie a proiectului de informare turistică dedicat pârtiilor de schi şi sporturilor de iarnă i-Tour Schi a fost lansat luni la Braşov de Groove Hour, în cadrul unui parteneriat durabil alături de Ciuc Premium, Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistică din România şi Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului din judeţul Braşov.
În sezonul de schi 2012-2013 vor fi promovate 146 de pârtii de schi din 39 de domenii schiabile cu pârtii omologate din 15 judeţe ale României. Acestea sunt grupate pe şase zone geografice: Ardeal, Banat şi Valea Jiului, Harghita şi Covasna, Maramureş şi Bistriţa-Năsăud, Moldova şi Valea Prahovei. Pliantele de promovare au ajuns în decembrie 2012 în 300 de locuri selectate, hoteluri, pensiuni, centre de promovare turistică.

Proiectul i-Tour Schi a evoluat de la promovarea exclusiv a pârtiilor de schi de pe Valea Prahovei în anul 2009, până la promovarea pârtiilor omologate din 15 judeţe ale ţării în prezent.

"Ne bucurăm să venim şi anul acesta în întâmpinarea turiştilor pasionaţi de sporturile albe şi le oferim informaţia de care au nevoie. În sezonul 2012-2013 am adus îmbunătăţiri majore materialelor, un nou design şi inovaţie în spaţiul online. Acum informaţiile ajung mult mai uşor către pasionaţii de schi şi snowboard datorită noului website www.i-tour.ro, şi a paginii de Facebook http:/www.facebook.com/itour.ro, unde îi aşteptăm pentru a fi la curent cu tot ce se întâmplă pe munte în România", a declarat Anca Stănilă, project manager i-Tour, Groove Hour.

"Proiectul i-Tour derulat de Groove Hour şi Ciuc Premium este de un real folos pentru pasionaţii de schi întrucât oferă informaţii despre pârtiile omologate, grupate pe zone geografice. Sperăm ca şi în acest sezon să beneficiem de un aflux crescut de turişti, cu atât mai mult cu cât, în luna februarie va avea loc Festivalul Olimpic al Tineretului European. Suntem onoraţi de faptul că şi în acest an lansarea proiectului s-a făcut la Braşov", a declarat Ionuţ Gliga, director executiv al Asociaţiei pentru Promovarea Turismului Braşov.

i-Tour este un proiect naţional de informare şi promovare turistică, iniţiat în anul 2005 de Groove Hour. Începând din anul 2005, proiectul naţional de informare şi promovare turistică i-Tour a produs peste 2.000.000 de pliante de informare turistică gratuite distribuite în peste 500 de locuiri din zonele cu trafic maxim din ţară, Litoral, Delta Dunării, Valea Prahovei şi din alte judeţe ale ţării. Alte iniţiative desfăşurate în cadrul i-Tour sunt: "Redescoperă valorile", proiect dedicat judeţului Braşov, "Constanţa -Primul pas în lunga ta călătorie", album dedicat monumentelor din municipiul Constanţa.

coco.serban

Bazinul olimpic a fost preluat de Primărie







Bazinul olimpic de înot de la Sala Sporturilor a reintrat, de ieri, în posesia Municipalităţii. În ultimul an, bazinul a fost refăcut de structura vechiului complex şi extins pentru a putea găzdui competiţii de nivel mai înalt. Noul bazin are acum zece culoare, o lungime de 50 de metri şi lăţimea de 25 de metri şi 658 de locuri pentru public. În corpul anexă există şi un bazin pentru copii, dar şi utilităţi pentru şi relaxare. Compelxul oferă, mai nou, facilităţi de acces şi pentru persoanele cu dizabilităţi. Înainte de a intra în procesul de extindere şi modernizare, bazinul (care făcea parte din complexul sportiv care includea şi Sala Sporturilor) oferea doar 376 de locuri pentru spectatori, iar instalaţiile din subsol- centrala termică, staţia de reciclare şi filtrarea a apei şi reţelele de utilităţi- erau într-o stare avansară de degradare. Bazinul de înot a fost astfel închis în 2011 pentru că nu respecta normele de siguranţă pentru înotători. Cel tîrziu în luna aprilie, publicul va avea din nou acces la acest complex. ,,Am recepţionat obiectivul, iar în această lună vom elabora regulamentul de funcţionare şi vom stabili şi trarifele, în urma unor analize pe care le vom face. În curînd sperăm să recepţionăm şi Sala Sporturilor, pentru a stabili şi acolo regulamentul şi tarifele. Vrem să le aprobăm pe amîndouă, la pachet, în şedinţa Consiliului Local din luna martie", a declarat primarul George Scripcaru.

Bazin cu dimensiuni olimpice

Lucrările de extindere şi modernizare executate în ultimul an au făcut bazinul olimpic să aibă acum dimensiunile necesare pentru a găzdui competiţii oficiale. Faţă de vechiul bazin, care avea opt culoare, o lungime de 50 de metri şi o lăţime de 21 de metri, cu adîncimea variabilă între 1,55 şi 2,55 metri, cel nou are îndeplineşte cerinţele minime ale Federaţiei Internaţionale de Nataţie (FINA), avînd dimensiuni de 50x25x2 metri şi zece culoare. Potrivit constructorilor, şi soluţia de realizare a cuvei este una modernă, folosită la majoritatea bazinelor care găzduiesc competiţii importante. Este vorba despre folosirea unui sistem cu panouri de inox laminate la cald cu PVC dur, care, de pe o parte, conferă gradul de calitate cerut de FINA, dar şi mai multă precizie în procedul de construcţie, evitînd astfel erorile de şantier. Corpul principal al complexului conţine, printre altele, grupuri sanitare pentru spectatori, puncte de vînzare a biletelor, spaţii comerciale, spaţii tehnice şi spaţii de sonorizare şi scoring.

Bazin pentru copii şi utilităţi de spa şi relaxare

Anexa complexului oferă, la subsol, spaţii pentru vestiare, duşuri, saune, jacuzzi şi o cameră de masaj, toate făcînd parte din componenta de spa şi relaxare a complexului. La parter vor fi vestiarele pentru public, zona de recepţie, vestiarele pentru persoanele cu dizabilităţi, duşuri, spaţii comerciale dar şi un bazin de iniţiere, pentru copii sau pentru cei care învaţă de înoate. Dimensiunile acestui bazin mic sînt de 14x7x1,2 metri. La etaj vor fi sala de forţă şi fitness, o sală de mese, o sală metodică, sala de conferinţe, biroul de acreditare sportivi, cabina de presă, lojele VIP şi birourile.

Structura clădirii este din lemn lamelar

Atît stuctura de rezistenţă cît şi structua secundară a clădirii au fost realizate din lemn lamelar. Opţiunea constructorilor pentru acest material este motivată atît de aspectul plăcut cît şi de rezistenţa pe care o oferă la mediul agresiv. Complexul beneficiază şi de o instalaţie modernă de reciclare a apei. Cantitatea de 2.500 metri cubi folosită pentru bazinul mare, va fi recirculată în acest sistem, filtraţi şi tratată complet, la un interval de maxim 4 ore. Astfel, nu va fi nevoie de schimbarea apei decît o dată pe an.

Autogara, somată să-şi păstreze graniţa

•Autogara, care uneori îşi extinde spaţiul de activitate pînă în spatele Sălii Sporturilor şi a bazinului olimpic, îşi va reintra în graniţe odată cu deschiderea celor două obiective. ,,Aici nu vor mai putea fi parcate autobuzele firmelor de transport călători. În perioada următoare vom transmite somaţii operatorilor de transport, prin care le vom aduce la cunoştinţă acest aspect. Vrem să desfiinţăm «autogara» din faţa bazinului", a declarat primarul George Scripcaru.


coco.serban

Primăria dublează tarifele de intrare la bazinul olimpic. Vezi aici cât te costă bălăceala



Sursa : http://newsbv.ro/2013/05/31/primaria-dubleaza-tarifele-intrare-bazinul-olimpic-vezi-aici-costa-balaceala/

Consilierii locali braşoveni vor discuta în şedinţa de astăzi majorarea tarifelor de intrare la Bazinul Olimpic. Deschis la mijlocul lunii aprilie, bazinul Olimpic avea până acum tarife acceptabile, respectiv cele practicate înainte de modernizarea obiectivului. Astfel, biletele erau 6 lei pentru copii, 8 lei pentru studenţi şi 12 lei pentru adulţi, pentru o oră şi jumătate de bălăceală, în timp ce abonamentele aveau valoarea de 60 de lei pentru copii şi elevi, 80 de lei pentru studenţi şi 120 de lei pentru adulţi. Înotătorii de performanţă sau echipele de polo plăteau 80 de le pentru închirierea unui culoar timp de o oră.

Noile preţuri, potrivit proiectului de hotărâre de Consiliu Local, sunt cel puţin duble. Astfel, biletele sunt de 25 de lei pentru adulţi, 15 lei pentru studenţi şi pensionari şi 10 lei pentru elevi şi copii. Abonamentul nelimitat pentru adulţi va fi de 400 de lei. Aceştia pot plăti şi abonamente de 250 de lei, dar vor avea incluse doar 12 intrări, şi de 100 de lei, având incluse opt intrări, dar numai sâmbăta şi duminica. Abonamentele nelimitate pentru studenţi vor costa 300 de lei, în timp ce pentru 12 intrări vor trebui să plătească doar 150 de lei. Pensionarii nu au abonament decât pentru 12 intrări pe lună, pentru care vor trebui să plătească 150 de lei. Copiii şi elevii vor plăti şi ei 300 de lei pentru un abonament nelimitat, dar numai 100 de lei pentru un abonament de 12 intrări sau 80 de lei pentru zece intrări. Dacă vreţi să vă abonaţi şi la un instructor de înot, vă va costa 500 de lei pe lună. Cine vrea să închirieze întregul bazin mare va trebui să plătească 1.200 de lei pe oră, iar cine vrea tot bazinul mic va trebui să achite 200 de lei pe oră.


ashbird

Parcul zoologic din Noua își redeschide porțile 6 oct 2014 O:-)

Parcul zoologic din Noua își va redeschide astăzi porțile, la mai bine de doi ani de când a fost închisă publicului pentru a se finaliza executarea lucrărilor de modernizare și de extindere. Lucrările de la zoo au început încă din 2010, iar valoarea investiției a fost de 31,12 milioane de lei, din care 22,23 de milioane de lei au fost alocate de Ministerul Mediului. La ceremonia de inaugurare de astăzi este invitat să participe și ministrul Mediului Attila Korodi. Prin acest proiect de modernizare suprafaţa funcţională a Grădinii Zoologice a fost extinsă de la 4 la 10 hectare, iar edilii au în vedere ca, pe viitor, parcul să se extindă şi mai mult, astfel ca la Braşov să fie aduse şi alte specii de animale. Printre construcțiile și facilitățile ce împânzesc aleile grădinii, se numără și un planetariu, care deocamdată nu va fi funcțional, o bucătărie furajeră, un spitalul veterinar, dar și noi corpuri de clădire destinate reptilelor și păsărilor exotice, precum și adăposturi noi pentru toate animalele.

Începând de astăzi biletul de intrare pentru copii, elevi, studenţi va costa 5 lei, adulţii vor plăti 10 lei, iar în cazul grupurilor organizate formate din copii, tariful de intrare a fost stabilit la 4 lei de persoană, iar adulţii care vor face parte dintr-un grup organizat vor achita câte 8 lei de persoană.
Fie sa renasca numai cel ce har/Are de-a renaste, curatit prin jar,
Din cenusa-i proprie si din propriu-i scrum,/Astazi ca si maine, pururi sï acum!

ashbird

50 de ani de la construirea drumului spre Poiana Brașov. Povestea acestei investiții
click pe poze pentru deschidere mare in tab nou


Carte postala 1965.  arh. Gruia HILOHI

Anul acesta, în data de 19 decembrie, se vor împlini 50 de ani de când s-a inaugurat oficial drumul care face legătura între Brașov și Poiana Brașov.

Lucrările au început în anul 1963 de către Întreprinderea de Construcții Transporturi Brașov.
La nivelul anului 1960, stațiunea Poiana Brașov avea în principal o importanță locală și mai puțin una națională, dispunând de câteva hoteluri, vile și cabane, cu o capacitate de 900 de locuri.
Potențialul zonei era corespunzător unei dezvoltări mai importante pentru recreere și sporturi de iarnă, prin amenajarea unui amplu domeniu schiabil dotat cu toate mijloacele de transport pe cablu, specifice și moderne (teleschi, telescaune, telegondole și telecabine), împreună cu o bogată și variată baza de cazare și alimentație publică pentru o capacitate de cca. 2.500 locuri, autoritățile de la acea vreme intenționând ca, într-un timp destul de scurt, Poiana Brașov să devină o importantă stațiune turistică de importanță internă și internațională. Pe această idee s-a conceput detaliul de sistematizare al stațiunii, elaborată de către DSAPC Brașov (șef de proiect arh. Cristescu Dan), în anul 1962.

Cum se ajungea pe vremuri în Poiana Brașov

Până în anul 1962, accesul rutier în stațiunea Poiana Brașov era asigurat de un drum cuprins între Piața Prund din Șchei și Cabana Capra Neagră, construit prin anii 1900 – 1902 pentru vehicule cu tracțiune animală și reamenajat în anul 1935 pentru circulația ocazională de autovehicule.
Principalele caracteristici tehnice ale acestui drum erau: lungimea traseului- 7,2 kilometri, raza minima a curbelor – 10 m, numar de curbe /km- 23, declivitatea maxima- 16% – pe o lungime de 50% din lungimea drumului, lățimea platformei – 4,0 – 4,5 m, viteza maxima de circulatie – 10 – 15 km/h.


ing. Alexandru Filipescu – foto – newsbv.ro

,,La sfarsit de saptamana era organizat un transport in comun primitiv, deservit de o autocamioneta cu șenile, descoperita, de 10-12 persoane capacitate, iar mai tarziu de un autovehicul special tot descoperit , de aceeași capacitate, echipat cu trei diferențiale și un dispozitiv mecanic de oprire in caz de pericol", își aduce aminte ing. Alexandru Filipescu, șeful proiectului pus în operă la acea vreme.
Acest drum strabatea intreg cartierul istoric Schei, intens construit, cu strazi inguste si foarte sinuoase. Era evident ca dezvoltarea statiunii Poiana Brasov, la nivelul dorit, impunea realizarea unui drum de acces din oraș în stațiunea Poiana Brasov, modern, cu caracteristici tehnice care să asigure o circulație rapidă, confortabilă, in conditii de totala singuranta pe tot cursul anului pentru orice tip de autovehicul si pentru un transport in comun organizat cu autobuze de capacitate sporita.
În anii '60 se discutau trei variante – una prevedea demolări masive în Șchei!


Carte postala 1967. arh. Gruia HILOHI

In acest scop s-au studiat trei variante si anume: o variantă prevedea realizarea unui traseu alcătuit din modernizarea a 2,7 km de străzi în cartierul Șchei, cu demolări masive de case, iar în continuare un drum nou de 8 km lungime, desfasurat cu multe serpentine pe versantii abrupt ai vaii Oabanului, cu mari lucrări de artă (ziduri de sprijin) și cu mare valoare de investiție și fără nicio valoare turistică. În afară de aceste lucrări, demolarea unor numeroase construcții vechi din cartierul istoric Șchei, ar fi fost greu de acceptat de organele centrale pentru protejarea patrimoniului istoric.
O altă variantă avea ca punct de plecare zona centrala a Brașovului, respectiv zona pietei centrale (magazinul Star) cu desfășurare pe versantul nordic al muntelui Tâmpa și Cruculului, în lungime totala de circa 20 km. Față de prima variantă, prezenta avantajul că avea începutul în zona centrală a Brașovului, nu necesita demolări, dar avea dezavantaje majore: lipsa valorii turistice, necesita lucrăricomplexe, avea o lungime mare și costa foarte mult.
Varianta a treia, propusă și acceptată în final de organele locale și centrale, avea urmatoarelor avantaje: începutul traseului era central, respectiv str. Livada Poștei în prelungirea Bulevardului Eroilor, nu impunea nicio demolare, traseul avea o mare valoare turistică, permitee realizarea unui mic cartier de locuințe pe zona însorita a dealului Warthe, cu o frumoasă vedere de perspectivă asupra orașului Brașov.

Cum vedeau proiectanții acest traseu

Inginerul Alexandru Filipescu ne spune că importanta drumului in prima lui faza , dar mai ales in perspectivă, a determinat orientarea conceptiei de proiectare lui cu respectarea mai multor principii de bază.

Astfel, din punct de vedere tehnic, s-a urmarit proiectarea unui traseu cu elemente tehnice  in plan orizontal si vertical corespunzatoare unei viteze minime de circulatie de 40 km/h in conditii maxime de confort si siguranta. In felul acesta, drumul putea fi strabatut in 12-15 minute.

,,Din perspectivă economică, s-a urmarit realizarea unei investitii specifice reduse, prin fixarea lungimii traseului cu elemente geometrice impuse de viteza de circulatie si  tipul de imbracaminte (astfalt ) si prin evitarea zonelor care ar fi necesitat lucrari mari de terasamente si lucrari de arta  costisitoare. Pentru turiști, s-a avut în vedere ca traseul să atinga punctele care pot oferi stationari cu vederi panoramice spectaculoase asupra Brasovului si imprejurimilor sale", mai precizează proiectantul drumului.

Ultima parte a drumului, de 1,8 km lungime, leagă Poiana de Jos (Cabana Vânătorul) cu Poiana de Sus (Cabana Capra Neagră) s-a amplasat pe versantul nord-vestic al Vaii Sticlăriei, pentru a realiza o intrare spectaculoasa in zona centrala a statiunii Poiana. Respectand aceste principii, s-a reusit proiectarea drumului care intruneste urmatoarele caracterisitici tehnice generale: lungimea - 12,4 km, viteza de deplasare 40 km/h, numarul de curbe – 54, numarul de serpentine - 8, Raza minima a curbelor - 50 m, raza minima a serpentinelor - 20 m, declivitatea maxima - 7,5% pe zona intravilan, ziduri de sprijin pe o lungime totală de 1300 m, 15 podete.




Carte postala 1969. arh. Gruia HILOHI



Solutia tehnică de la acea vreme a constituit o premiera in proiectarea drumurilor montane, conferind un deosebit confort de circulatie (in conducerea autoturismelor nu se sesizeaza ca s-au parcurs serpentine dacă se respecta viteza stabilită de proiectant).

Cum s-au desfășurat lucrările

,,Lucrarile de executie a drumului proiectat au fost incredintate ICT-ului ( Inteprinderea de constructii si transporturi Brasov ) – ( Director Ing. Ghita M. ) , respectiv santierului CT 35 (Sef santier Tehn. Diaconescu Pompiliu). Lucrarile au fost precedate de organizarea a doua tabere pentru cele doua loturi , amplasate la km 2 + 300 in zona restaurantului Warthe si la km 9 + 200 de la Poiana de Jos. Santierul a inceput lucrarile de terasamente in trimestrul IV 1962 , concomitent prin cele doua loturi, asigurandu-se printr-o buna organizare  tehnica continuitatea executiei chiar pe parcursul lunilor de iarna, astfel ca pe data de 19 Decembrie 1964 drumul s-a dat in circulatie la nivel de macadam pe sectorul cuprins intre Str. Livada Postei si Cabana Vanatorilor , in lungime de 10,5 km . In acest interval scurt de timp s-au executat  in procent de 80 % peste 100 000 mc terasamente  si 100 000 mc derocari in stanca dura si semidura , impreuna cu toate lucrarile de arta aferente . Restul de 20 % din lucrarile de terasamente s-au executat manual cu un insemnat procent  de munca voluntara  prestata organizat de elevi , student , salariati si militari . In anul 1965 lucrarile s-au continuat  cu executarea rigolelor , parapetilor , consolidarea taluzelor si a imbracamintii definitive , astfel incat in Septembrie 1965 , drumul a fost complet terminat. In trimistul III 1965 s-au inceput lucrarile si pe  ultimul sector cuprins intre Cabana Vanatorilor si Cabana Capra Neagra in lungime de 1,8 km , terminandu-se in trimestrul III 1966. Trebuie relevat faptul ca in scopul reducerii valorii de investitie a drumului , s-a prevazut prin proiect ca intreaga cantitate de 32 000 mc piatra sparta pentru fundatie si macadam si 17 000 mc piatra bruta pentru zidurile de sprijin , parapet si rigole sa fie obtinute local prin cele doua statii de concasare provizorii amplasate la km 4 + 100 si km 8 + 500 care au prelucrat intreg volumul de piatra rezultat din derocarile de terasamente", ne-a relatat ing. Filipescu.

,,Dupa 50 de ani de exploatare,  se poate concluziona ca autodrumul respectiv si-a dovedit pe deplin eficienta scontata  contribuind in foarte mare masura la dezvoltarea si modernizarea Statiunii Poiana Brasov , prin construirea numeroaselor dotari pentru cazare , alimentatie publica si sporturilor de iarna , prin care intr-un timp scurt, Poiana Brasov a devenit o statiune renumita atat in plan intern cat si pe plan international. In acelas timp, acest autodrum a asigurat conditile optime pentru turismul individual local si din tara printr-un transport in comun bine organizat , in orice anotimp al anului. De asemenea, a creat posibilitatea valorificarii unor terenuri libere prin construirea unui micro cartier de locuinte in zona dealului Warthe, cu amplasament orientat deosebit de favorabil si atractiv cu vedere panoramica a orasului si muntelui Tampa. Ca sef al proiectului imi revine placuta datorie de a aminti cu recunostinta acum , la acest jubileu pe cei care si-au adus contributia la proiectarea acestui drum: Gontea Dumitru – proiectantul de baza , in prezent decedat in Germania, Ing. Stoica Elvir – proiectantul lucrarilor de arta  , pensionar in Bucuresti, Prof. Somesan pentru studiile geotehnice – decedat, Ing. Marin  Viorel –pensionar in Bucuresti, Ing. Dima Constantin – decedat in Bucuresti, Tehn. Sosu Viorel – pensionar in Brasov, Bosoteanu Armand – desenator tehnic , pensionar in Germania, Kopacs Ana – desenator tehnic – pensionara in orasul Sf. Gheorghe- Covasna. De asemenea, amintesc cu multa consideratie pe tehnicianul Diaconescu Pompiliu, in prezent pensionar in Brasov , seful de santier , care cu daruire  si inalt profesionalism a coordonat si condus lucrarile de executie aplicand in teren cu rigurozitate sub permanent control topografic solutile tehnice din proiect. In sfarsit, acum, dupa trecerea unei jumatati de secol, se poate afirma ca acest drum a confirmat pe deplin previziunile care au stat la baza initierii lui ca investitie, dezvoltand an de an volumul turistic individual sau organizat atat din tara cat si din strainatate , in statiunea Poiana Brasov si municipiul Brasov. Prin caracteristicile sale tehnice si turistice deosebite, acest drum a fost, este si va ramane si in viitor o lucrare emblematica pentru Municipiul Brasov", concluzionează unul dintre principalii artizani ai acesteui obiectiv economic, ing Filipescu.

Sursa
Fie sa renasca numai cel ce har/Are de-a renaste, curatit prin jar,
Din cenusa-i proprie si din propriu-i scrum,/Astazi ca si maine, pururi sï acum!

Vice33

Telecabina Capra Neagră, din nou funcţională

QuoteTelecabina Capra Neagră din Poiana Braşov funcţionează din nou, de ieri. Telecabina a fost oprită înainte de Revelion din cauza unei defecţiuni tehnice, dar reparaţiile au durat mai puţin decît se anunţase. În Poiana Braşov se poate schia pe toate pîrtiile, chiar dacă temperaturile sînt ridicare pentru această perioadă a anului.

http://www.monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpres&p=eveniment&s_id=178388&Telecabina-Capra-Neagra-din-nou-functionala