Jurnalul unui călător pe 2 roți prin România

Started by Traveller, January 23, 2018, 10:19:52 AM

Previous topic - Next topic

0 Members and 1 Guest are viewing this topic.

Traveller

#15
Vremea n-a fost chiar buna sambata 8 iunie. Totusi, nu mai vizitasem de mult Șotrilele... Daca pentru trenul de 5 n-am gasit resurse sa ma trezesc (iar prognoza la Campina spunea "thunderstorms"), am gasit ceva resurse sa ma prezint la trenul de 10 (A1622). De data asta prognoza spunea "light rain".
Odata ajuns in gara Campina, am constatat ca asa era. Ca atare, sub aceasta ploaie mocaneasca, am gasit drumul spre Voila.

Campina surprinsa de pe inaltimea cartierului:


Trecand de spitalul de psihiatrie, prin padure, am putut vedea si comuna Brebu, lacul de acumulare cu satul Podul Cheii cocotat pe deal.


Timp in care ploaia s-a oprit si a iesit soarele de dupa nori.


Unul din scopurile plimbarii (in afara de obsesia de a ajunge prima data la munte pe anul in curs) a fost sa testez echipamentul de ploaie. Care a trecut testul cu bine. Adica nu m-am udat de la apa venita de sus, ci numai de la cea imprastiata de roti, de jos.
Fizic a fost greu, am luat prima catarare in piept cu un raport pe care il "uitasem".


Intre timp ploaia a revenit, mai in forta decat inainte. Am intrat intr-un magazin mixt, am stat sa mananc si sa beau cate ceva. Lumea nu se speria de ploaie pe aici, era ceva circulatie. Poate din cauza ca era singurul magazin :) (e langa posta).


Si pentru ca ploaia ii turna monoton mai departe, am incalecat pe-o sa... si am coborat Valea Fiarelor. Cu noile frane in mare forma, au chiar o oarece modulatie, deci am fost in control. Poze de pe Valea Fiarelor n-am :P
Jos am luat stanga spre Paltinu, facand slalom printre vaci.


Pe catarare am depasit si o turma de oi, turma care ocupase toata soseaua. Am ajuns, am impartit o nuga cu baiatul din poza, am admirat imprejurimile deja cunoscute, dar mereu placut de vizitat.





Dupa care m-am intors la gara pe foaia mare, ce nu fusese utilizata pana atunci.

Traveller

#16
Unul dintre locurile unde imi doream sa ajung calare pe MTB mai demult este Prapastiile Zarnestilor din muntii Piatra Craiului. Ieri mi s-a oferit aceasta ocazie, sub forma unei excursii planuite la repezeala impreuna cu 3 colegi de pedala. Am plecat dimineata 3 din Bucuresti, pe al patrulea l-am cules din Ploiesti.

Am parcat masina in Rasnov, la poalele cetatii.




De aici am luat-o frumos pe biciclete in directia Zarnesti. Piatra Craiului ne asteapta. Noi suntem in pozitia lu Mahomed care vine la munte :)


Intram in Parcul National prin sudul orasului. Asfaltul se opreste, incepe drumul de pamant.


Popas la fantana lui Botorog, reumplem bidoanele cu apa. Gabriela, aflata aici in mijloc, si-a sarbatorit ieri ziua de nastere. Iar tura a fost un cadou pe cinste! :)


Intram in prapastii, peretii se inalta in dreapta si  stanga, catre cer, lasand in mijloc un drum pe alocuri foarte ingust.


In acelasi timp incep si urcarea, destul de solicitanta. Declivitatea as compara-o cu Drumul Cotei 1400, doar ca aici urcarea e mai lunga (cam 12 km), iar terenul bolovanos tinde sa rupa aderenta cauciucurilor.




Pe langa dificultatea terenului, Prapastiile ne rasplatesc cu peisaje de vis, astfel ca ne umplem pauzele nu doar cu baut si mancat, ci si cu fotografii.






Se practica si escalada pe peretii inalti si drepti din Prapastii.


Drumul nostru duce catre intersectia La Table (e vorba de tablele indicatoare ale diverselor trasee montane, de aici numele). La un moment dat calea de rulare (oricum dificila, dar ciclabila), se transforma in poteca si traverseaza padurea si o pajiste. Suntem obligati sa impingem cateva sute de metri la biciclete. In poiana privelistea asupra Pietrei Craiului este uluitoare.




Urmam banda verticala rosie si ajungem La Table.


Suntem aproape de altitudinea maxima a turei, cea de 1325 m. Pentru asta mai urcam un sector de poteca abrupta. Pinionul mare de 34 de dinti face diferenta, o urc integra pe bicicleta, ceea ce imi permite sa ii pozez pe colegii ramasi mai in spate :)


Cu tristete constat ca ne aflam intr-o zona afectata de defrisari...

Aungem in poienita de unde incepe coborarea, cea spre Sirnea e undeva in dreapta imaginii, pe banda rosie cea spre satul Pestera e inainte, fara semn. Este drumul nostru. E cel mai direct, dar si mai abrupt.


Din nou sunt cateva sute de metri bune (chiar 1 km) unde lipsa anumitor abilitati tehnice ne face a mergem pe langa e. Ulterior lucrurile se imbunatatesc si ne dam drumul la vale cu incredere.


Ajungem deasupra satului Pestera, "aruncat" fermecator peste magurile de sub munte. Vizavi vegheaza Bucegii.


Cum pe ultima sectiune am ramas fara apa, oprim la o pensiune si refacem provizia, bem inclusiv cate un Radler care pica la fix.
Ne luam la revedere de la munte, pe care il lasam in spate, odata cu satul Magura.


Urmeaza coborarea vijelioasa (pe macadam in Pestera si pe asfalt in Moeciu de Sus), apoi pedalam repede spre Rasnov, via Bran, catre masina care ne va purta acasa. Nu inainte de o ciorba si o portie de papanasi la o terasa din Rasnov. Toata ziua mancasem maruntisurile de prin rucsac (batoane, fructe confiate) fara o masa consistenta. O incheiere cat se poate de nimeria a unei zile extraordinare. In incheiere va invit, ca de obicei,  sa descoperiti Romania, ca aveti ce vedea!

Traseul il aveti aici: http://www.mapmyride.com/routes/view/251615045

Traveller

#17
Sâmbătă, 2 noiembrie. Sună alarma de la mobil, e ora 4.14! Trebuie să mă trezesc, la 5.30 am întâlnire cu MaC si a_mic, să plecăm la o tură în jurul lacului de baraj Pecineagu. Mai aţipesc câteva clipe şi când mă uit la ceas... e 5.15. Pfai de mine! Mă spăl şi mă îmbrac cu viteza a patra, după care o tulesc la întâlnire. Acolo cei 2 meşteri fumau deja a enşpea ţigară  ;))

Şi am plecat, cu biclele suita pe Zamfira, pe o temperatură de vreo 7 grade şi sub un cer cam gri. Nu conta, că noi eram optimişti! Autostradă. Pe urmă drumul nasol de după Mioveni. Prindem de 2 ori bariera lăsata la trecerea peste calea ferată. Din cauza mea, evident :P


La Mateiaş, o mică pauză. Afară e un friiig...  şi-i la fel de înnorat. Când ajungem însă în Podu Dâmboviţei...



Se parchează maşina, se dau jos troacele. Se face gluma regulamentară (o dată la juma de oră) despre cum eram deja la baraj dacă nu întârziam io.  :D/ După care îi dăm bătaie, intrăm pe traseu.
http://www.mapmyride.com/routes/view/319015985

Din Podu Dâmboviţei am plecat la 9.30, pe drumul de macadam (DC21) care duce spre lac, prin sătucul Sătic (sic!). Eram nerăbdători rău, am aşteptat tura asta ca pe nu ştiu ce!

Drumul străbate o scurtă zonă de chei săpate adânc de Dâmboviţa în piatră.



Suntem un trio plecat să nu cucerească nimic, ci să se lase cucerit de ce-o găsi frumos prin ţara asta.

După secţiunea de chei ajungem în Sătic. Şi aici e un lac de acumulare pe cursul Dâmboviţei. Primim un preambul de peisaje frumoase, mai ales către masivul Piatra Craiului, aflat la est.



Reaprovizionare cu apă la un pârâu, afluent al Dâmboviţei



Soarele se simte din ce în ce mai în formă, sunt peste 15 grade. La ieşirea din Sătic oprim să mai dăm jos câte o ţoală de pe noi, să mai luăm o gustare. Şi bineînţeles să mai facem o poză, că am avut ce vedea!





Din păcate, pe drum constatăm că se cam taie în continuare copaci de pe versanţii văii, mai ales cel estic.

Drumul urcă pe nesimţite, înainte de baraj devine căţărare în toată regula (cam 3 km, 4.2%). O rezolvăm fără bătăi de cap şi iată-ne pe barajul Pecineagu. 1117 metri altitudine.


Stăm un pic la soare ca şopârlele, după care suim iar pe bicle şi pornim să facem ocolul mult-aşteptat. O luăm în sens anti-orar, pe malul nordic. E un forestier lat cât o maşină, în general uscat, fiind mai expus la razele soarelui.


Iar ne aflăm în dilema tipică biciclistului turistolog: să dea pedală sau să caşte gura la peisaj şi să pozeze. Noi încercăm să împăcăm şi capra şi varza.





Drumul de contur e superb, domne! Se urcă, se coboară, te ţine în priză şi biciclistic, şi peisagistic. Eu descopăr că am din ce în ce mai multă încredere în mine şi în bicicletă, care mă ajută mult mai mult după recentele îmbunătăţiri.


[/url]

În drum spre coada lacului, descoperim resturi ale procesului de digestie ale celui mai mare mamifer din pădurile noastre :)


La coada lacului, încărcaţi la maxim de cele parcurse şi simţite prin toţi porii până acum, ne oprim să tăifăsuim şi nu ne vine să credem că râul ăsta curat de munte e Dâmboviţa noastră dintre betoane.


Traveller

#18
Am trecut de jumătatea turei, podul de la coada lacului e la km 37 din 70. Intrăm pe malul sudic, umbros şi umed.
Noroaiele sunt acceptabile, dar, interminabile :))


Tot sectorul este însă ciclabil, doar că ne solicită ceva mai mult fizic şi tehnic.

Pe o bucată de promontoriu au răzbit cu maşinile cîţiva oameni cu corturi. a_micul are nostalgii privindu-i :)


Începe să ne învăluie atmosfera asfinţitului, cu toate că e de-abia ora 15.


Cele 3 purceluşe care ne-au purtat în patrulare pe baltă erau stropite din roată-n roată, iar noi asemănător.
De la baraj executăm coborîrea, dar gândul meu zboară deja la o ciorbă şi-un fel doi. Se pare că glucozele şi caisele confiate funcţionează doar până la un punct, cel puţin pentru mine. Pînă la punctul în care uit să le administrez regulat, la fiecare oră, dacă sunt cu gura căscată la peisaje. :) . Momentul este întrerupt de o viziune ireală, pe care niciunul n-o observase de dimineaţă.
Sunt crestele Pietrei Craiului, care ne lasă muţi în lumina înserării.



Am uitat o bucată de vreme şi de foame, şi de tot. Cineva ne-a oferit un bonus la sfârşit de excursie, că am fost băieţi buni. :)
Am străbătut în tăcere restul de drum către Sătic, unde speram să găsim o pensiune cu mâncare. La primele 2, Nicoleta şi nu-mai-ştiu-cum, n-aveau. La cabana Cascoe ştiam de dimineaţă că nu au, trebuie să vii cu mâncare de acasă. I-am lăsat în plata ălui dă sus şi ne-am înfipt la pensiunea Miraj, unde am intrat pe la orele 16.

Aici aveau tot ce trebuie, începând cu bere, continuând cu ciorbă de perişoare şi terminând cu tochitură sau ceafă de porc ;) . Recomandăm!
http://cabanamiraj.ro

Dar tura epică nu s-a încheiat aici. Pentru că, intraţi pe lumină şi o temperatură rezonabilă în pensiune, am ieşit peste o oră jumate în beznă şi pe frig de 5 grade. ;)

Aa, eram pregătiţi. Am parcurs restul de 8-9 km cu un 15 la oră lejer, pentru că ne-au permis luminili din dotare ;) .


Am ajuns la Zamfirica, iar în următoarele 3 ore şi la Bucureşti, pe malul aceleiaşi Dâmboviţe care ne-a oferit prilejul unei plimbări pe cinste, într-o zi însorită de noiembrie :)


PS: Azi am spălat purcica, arată iar ca nouă. Pregătită de următoarea patrulare :D

Traveller

#19
Pe 17 august a.c., neavand timp pentru un weekend prelungit, am reusit sa rezerv o fereastra pentru o tura scurta, dar intensa. Singurul amator disponibil a fost Sorin. Cum nu aveam chef sa ne trezim devreme, ne-am infiintat la trenul de 10 in Gara de Nord, iar peste o ora coboram in Ploiesti Vest.

Stiam eu ca e un drum frumos prin padure, pe la Cocorastii Mislii incolo, deci ne-am indreptat spre locul respectiv, via Paulesti. De la bifurcatia (sens giratoriu) cu drumul de Slanic (DJ 102) am lasat in urma traficul aglomerat definitiv si am purces pe DJ 100D. De aici am ales DC133, care face legatura cu Bustenari.

Drumul merge in fals plat pe urcare, prin padure. Probabil plouase recent, ca mai erau inca balti si pamantul ud.


Padurea tace, mai trec vreo 3 utilaje forestiere, in rest ne bucuram de drum, mai depanam amintiri din Transilvania.




La un moment dat apare o bifurcatie, eu aleg stanga, dar astfel parasim inainte de vreme DC133 si padurea. Ne trezim in apropierea campului de sonde de sub Bustenari, pe o urcare offroad abrupta rau.


In varf (ma rog, unul din ele, ca am mai tot urcat sinuos, reintrand in padure) - macesul, petrolul si ardelenii


Cu apa eram pe terminate, dar se pare ca si cu catararea. In mijlocul padurii intalnim reprezentantii noului val de talente din downhillul romanesc:




Ne salutam reciproc cu respect, ei se angajeaza sa ne conduca in Bustenari. Aveau toti niste gioarse, dar ce faceau cu ele pe coborare... nu fac multi dintre "MTB-istii de parc" de pe plaiuri mioritice. Si uite asa am mai primit o lectie de MTB. Sa fie primit, zic!

Practic, baiatul din prima poza, plan apropiat, cobora lejer fara maini si fara frana fata. B-(  Bineinteles ca m-a lasat in urma fara probleme. Peste cativa ani, cu niste biciclete decente, astia rup norma. Ca ei cand se duc prin sat dupa una-alta fac 2-3 sute de metri ascensiune.  ;))

La pompa de langa casa lor am baut un bidon intreg in 2 minute si am mai umplut unul.




Am aflat ca au planuri sa nu mai cumpere stifturi din Breaza, ci sa se duca la Ploiesti. Noi le tinem pumnii, ca dadeau pe dinafara de talent :).

Pe urma ne-am luat la revedere, am reintrat pe asfalt undeva in mijlocul satului, nu prin capatul estic cum planuisem. Bineinteles ca am mai luat in piept cateva bucati de urcare. In Telega panta deja se mai indulcise :)) , asa ca am oprit la un Radler.


Pe urma direct in gara Campina ne-am oprit, de unde am luat trenul spre casa. Este vorba despre Regio 14060 al Regiotrans cu plecare la 15:30, care are totusi mers de accelerat, la pret avantajos (25 lei cu tot cu bicicleta, deci recomandam si altora).

Asta a fost, o tura blitzkrieg, dar frumoasa, prin niste locuri in care nu ajunsesem inca. Sa ne revedem cu bine!
http://www.mapmyride.com/routes/view/269716211]http://www.mapmyride.com/routes/view/269716211]http://www.mapmyride.com/routes/view/269716211

Traveller

#20
2 Mai, 2 oameni (Sorin si subsemnatul).
2 sute km. Asta a fost planul nostru de a sarbatori muncitoreste aceasta zi.
Daca ne trezeam mai tarziu, ne multumeam si cu o suta de mile :).

Pana la urma la 7.10 ieseam amandoi pe usile caselor, iar la 7.30 ne-am intalnit la piata Charles de Gaulle.
Am pornit in directia Dimieni - Caciulati. Una din preocuparile mele pentru plimbarea asta a fost sa nu neglijez hidratarea, astfel incat am oprit 5 minute la popasul 5 minute, vizavi de palatul Ghica, pentru reaprovizionare.


De mancare luasem in rucsac vreo 15 (!) batoane cu salam de biscuiti (alta obsesie, asta cu gustarile constante pe traseu :P).
Ora 9, afara e inca racoare, 15 grade. Ne oprim sa admiram lanurile de rapita la Caldarusani. In aprilie si mai planta este omniprezenta pe campii, cu galbenul ei tonic.


Dupa 2 ore si 22 minute implinim 50 km si tragem pe dreapta la Casa Leu din Gruiu, unde sorbim multumiti un Radler. Bicicletele noastre impart rastelul intr-o companie selecta: Tohanuri de legenda, care par sa fi supravietuit si celui de-al doile razboi mondial.


Continuam spre Snagov si intersectia cu DN1, iutim un pic ritmul. Dreapta pe DN1 si, dupa cateva sute de metri, stanga spre Peris. Din nou relaxarea unui judetean, liniste, masini putine. Din Peris cotim la dreapta prin padurea Scrovistea, unde trecem peste dale de beton crapate. Racoarea padurii si ciripitul pasarilor ne mentin entuziasmul ridicat.


Splendoare in iarba:


Odata cu iesirea din satul Burias, se termina sectoarele impadurite de pe traseu si vom merge prin campie. Termometrele arata deja 22 de grade. Vantul e prezent, insa cam bate din fata :))

Popas in Bilciuresti, unde constat ca mapmyride a binevoit sa ma delogheze. Inregistrarea traseului s-a pierdut, il las in plata Domnului si continuam spre Dobra, unde atingem jumatatea drumului si altitudinea maxima a turei (175 m).

Ne indreptam spre Titu, unde avem in plan sa luam masa de pranz, fiind aproape ora 14. La Moara Noua traversam Dambovita, care ne ademeneste sa facem o pauza pe malul ei, la umbra podului.


Titu, km 130. Ne-am invartit nitel pana am gasit terasa de langa Politie, unde am zabovit ceva timp, la o ciorba de fasole cu afumatura ;). Sorin a asortat niste clatite, eu niste spaghete milaneze. La 15.30 ne-am invrednicit sa o luam din loc, nu prea siguri daca ne mai tinem de traseul desenat pe harta acasa.

Norii negri de deasupra capetelor si vantul intetit brusc ne-au "speriat" incat ne-am gandit s-o luam spre casa pe cel mai direct drum. DN 7 arata mai rau decat un judetean bombardat, 15 km ne-a chinuit, pana in Slobozia Moara, unde am facut dreapta pe axa Brezoaele - Cosoba - Joita - Chiajna.

Scapati de drumul foarte prost, mai ramaneam cu spectrul ploii si cu vantul incapatinat. Vestea buna e ca sustineam in continuare aceleasi rapoarte ca la inceputul turei, adica un 36/13 sau 36/15 (foaia mare am folosit-o doar pe sectiunile de coborare mai evidenta). Vestea si mai buna e ploaia ne ocolea, cerul se curata, iar drumul prin satele deja cunoscute era bunicel si linistit.

In satul Bâcu, Sorin ma anunta ca am implinit suta de mile, ciocnim o sampanie virtuala pe chestia asta. ;)
In acelasi timp se infiripa ideea ca aia 200 km nu-s chiar departe. 175 erau la intrarea in cartierul Militari, ca atare dupa o invarteala prin oras, pe traseele de plimbare cu copilul, s-au facut 200. Dupa 12 ore si 24 minute de la plecarea de acasa.

http://www.mapmyride.com/routes/view/406246596

Traveller

#21
Pe 1 septembrie am plecat in prospectie pe un alt traseu, inca nemarcat, pe care se va desfasura un maraton MTB peste 2 saptamani. Traseul - lung de 70 km cu plecare din Pucioasa si urcare in muntii Leaota, pana pe varful Romanescu.

Zis si facut, la ora 6.15 m-am trezist (inca ametit, pentru ca alergasem 5 km pe pasajul Basarab cu o seara inainte si corpul ar mai fi vrut niste somn). Am ajuns cu masina la Pucioasa si am luat-o din loc la ora 10, 3 oameni din Bucuresti si 2 din Campulung. De la bun inceput lumea a decis ca tura se va face lejer pana la caderea serii, deci NU SI-A LUAT LUMINI, cu exceptia subsemnatului care a pastrat lanterna si stopul in rucsac  :) .

Am iesit din Pucioasa urcand prin stanga Ialomitei, ocolind pe dealurile Berevoiestiului.




Coborare in Fieni, trecem Ialomita pe pasarela pietonala care imi aducea aminte de cea de la Basarab :)


Parasim repede asfaltul la Fieni si ne angajam pe forestierul catre Dealu Frumos. Aici unuia din baietii de la Campulung i se rupe urechea schimbatorului si face cale intoarsa la masina, unde ne va astepta. Noi continuam sa urcam cei 6 km pieptis. Cine are forta urca pe ea, cine nu... impinge. Si impingem, nene!


Ajungem pe culme, ne pregatim de coborare, am impins destul  :twisted:


Eu nu ma pot lauda ca as fi vreun cunoscator al tehnicilor MTB, asa incat de la inceputul traseului nostru, Edi (venit din Campulung, ajuns la viata lui cu bicicleta inclusiv pe vf Moldoveanu) incepe sa imi dea sfaturi. Urmeaza deci o coborare pe un "drum" care e un fel de sleau mare cu bolovani. Ridic fundul din sa si ii dau drumul, iese bine si ajungem in satul Dealu Frumos!

Coboram pe un asfalt proaspat in Runcu, suntem la baza masivului Leaota si ne angajam spre nord, pe forestierul care duce spre creasta. Nu inainte de a rezolva pana de la roata mea spate. Stim ca urmeaza 10 km cu inclinatie rezonabila (4-5%) si inca 6 mult mai abrupti. Forestierul urmeaza valea raului Frumuselu.


Trebuie sa mentionez ca ne opream destul de frecvent pentru a controla pe GPS localizarea si directia. O data am apucat-o gresit si am remediat. A doua oara, la indicatorul de "Cabana Leaota", in loc sa apucam drumul la dreapta, care ne-ar fi urcat pe piciorul Romanescu, am continuat inainte pe valea raului. Astfel am ajuns practic intre cei 2 versanti pe care trebuia sa-i urcam (Romanescu, la est) si respectiv coboram (Marginea Domneasca, la vest).

Traseu de baza

Drum barat


Nu ne mai putem intoarce pe traseul initial decat prin scurtarea acestuia, fiind deja ora 16. Decidem sa revenim in MArginea Domneasca. Impingem pe traseul cruce albastra pana in creasta. De aici incepem sa coboram.


NU tot timpul. Muchia pe care ne aflam are un traseu valurit, astfel ca mai si urcam. Sau mai grav, impingem.  :roll:


Da' si cand coboram, e tare bine!  :lol:




Drumul ne duce catre satul Brebu. Trecem printre fanetele satului, care sa zareste intre dealuri.




Am ajuns, sedem pe o banca si schimbam cateva vorbe cu o mamaie care sta in fata portii, aici la marginea satului unde ne-a "varsat" drumul de creasta.


De aici incolo incercam sa grabim pasul, ca e deja 7 seara, si nu mai e timp de poze. Cu suisuri si coborasuri, in lumina asfintitului, ajungem la 20.30 in Fieni, balaurind cu GPS-ul pe dealuri. Cum s-or descurca organizatorii sa marcheze puzderia de intersectii din paduri si din luminisuri, cum s-or descurca si concurentii sa le dibuiasca... se va vedea. :)

Din Fieni o luam pe sosea, deja se intunecase bine, am scos luminile si am dat bice. La 21 eram in Pucioasa, la 23.00 acasa. A fost ceva deosebit. Am cam trecut de cateva ori consecutiv de la agonie la extaz, dar a meritat!

Traseul final, cel mai greu traseu de MTB parcurs de mine pana acum, a fost asta:
Traseu final

Traveller

#22
Tot planuiam cu doi buni prieteni, Razvan si Cristi, o tura in zona Ciucasului, unde nu mai fusesem niciodata. Ca de multe ori anul asta, vremea ne-a obligat sa stam frumusel acasa cateva saptamani la rand. In saptamana 3-7 noiembrie am tot stat cu ochii pe site-urile dedicate meteorologiei, cu speranta unei ferestre de vreme buna si, deja de joi apele s-au mai limpezit: urma sa avem o sambata insorita, cu temperaturi de 12 grd in Ciucas. Asa ca s-a pus de-o mica sedinta vineri si... am plecat doar doi: Razvan si cu mine. 2 Razvani, deci.

Cum el e planificatorul-sef al trezirilor de dimineata, a propus ca ora de intalnire din Bucuresti sa fie 6 si 1/4, ora greu de compilat pentru mine. Facusem totusi socoteala astfel ca sa putem ajunge din nou la masina inainte de lasarea intunericului. Chiar cu doua minute inainte de ora convenita, imi faceam aparitia in fata Bisericii Elefterie. Cateva vorbe scurte de dimineata la lumina felinarelor si am trecut la treaba: demontat roti si urcat bicicleta mea peste a lui, in masina. Am beneficiat in ultima clipa si de ajutorul nepretuit al lui Cristi, care ne-a pus la dispozitie trei bucati de buret care sa separe cele doua fiare asezate una peste cealalta.

La 6.22 porneam motorul si luam azimut Ploiesti. Dupa depasirea acestuia, pauza de tigara ca sa nu moara soferul intrat in sevraj


Se face 8.30 si ajungem la Maneciu. Soarele ne face cu ochiul printre nori si contabilizam 8 grade C. 
Cele doua bicle, eroinele povestilor noastre:


Traversam barajul, porniti la fix 8.50.

Imediat dupa baraj, urcusul se ascute brusc, pe un forestier instabil, printre cele cateva case de la marginea Maneciului. Dupa primul kilometru, lasam casele in urma si intram in padurea aramita:


Iesim in sfarsit la "gol", ceea ce ne prilejuieste o prima panorama asupra lacului si a barajului:




Si o imagine cat o mie de cuvinte:


Drumul care urca sustinut, dar de buna calitate, impreuna cu peisajele calde ale toamnei, ne fac sa ne oprim destul de des ca sa retinem "amintiri digitale":

Traveller

#23
Trebuie sa precizez ca de-a lungul turei imi propusesem sa realizez si niste experimente tehnice, iar la final m-am declarat multumit de acest prim pas: unu la mana, am carat dupa mine caramida de aparat foto Fuji S6500 fd, un batranel de 8 ani, cu care m-am apucat sa fac fotografii pe manual, ca deh, toamna e cucoana simandicoasa si trebuie tratata ca atare. Doi la mana, am carat 2 telefoane si un acumulator extern, testandu-le capabilitatile GPS.

Prima catarare find terminata cu bine, ne-am bazat pe cunostintele lui Razvan si am decis ca vom face tura in sensul acelor de ceasornic. Asadar, am coborat in valea Telejanelului.
Toamna ne surprindea la fiecare pas, noi incercam sa fim la inaltime. Inca eram pe un fel de fals plat in urcare, pe malul drept al raului, si ne permiteam opriri, cascat gura (la propriu, de admiratie!), mai luam o gura de ceai din termos, o gura de sandvis sau  glucoza.

Vine si momentul in care ajungem la cascada. a_micul coboara in fata ei, s-o imortalizeze tete-a-tete:
Eu raman sus in drum si retin momentul intalnirii dintre om si natura:


Dupa acest intermezzo, ne afundam in padure. Mie imi miroase a zmeura. a_micul ma invita sa-mi miroasa a orice altceva, ca nu dorim intalniri cu mos martin, si el mare amator de zmeura. Si sufla in fluierul de care nu se desparte.
Suntem pe versant umbros, drumul devine noroios, un noroi din ala fluid, din care ne stropim cu darnicie.
Astfel ajungem in ceea ce a_micul numeste valea Buzaielor. Suntem la 845 m altitudine si vedem in zare muntii Ciucas:


Ne vedem si pe noi intr-o poza, ca era prea bun momentul de popas ca sa ratam ocazia:


Am lasat noroiul in urma, meritam pauza asta. Ciugulim ce avem prin rucsaci, nu prea mult, ca amandoi mancasem bine de dimineata.
In borseta din spatele pipei este de serviciu un Samsung GS+, fara cartela de telefon, ce ruleaza traseul in OruxMaps. In buzunarul de la spate sta telefonul meu uzual, GoCleverul ce ruleaza mapmyride. Ambele arata ca suntem pe drum. De aici vom incepe sa urcam usor spre pasul Boncuta.

Traveller

#24
Odata Valea Buzaielor depasita, continuam catre Poiana Stanii, bucurandu-ne pe drum de saltaretul Telejenel caruia oamenii locului i-au construit mici saritori care sa-i fereasca de torente atunci cand se dezgheata zapezile muntilor, sau cand ploile il umfla primavara si toamna


Ajungem in Poiana Stanii unde luam o scurta pauza langa indicatoarele turistice ce ne indruma: Banda Albastra la Cabana Ciucas in 3-4 ore si Cruce Rosie catre Pasul Boncuta in 30-45 de minute. In stanga noastra se desfasoara un mic santier al unei pastravarii alimentate cu apa din amonte pe o conducta. La terminarea acesteia, inainte ca apa sa treaca spre bazine printr-un canal, proprietarul a amenajat o mica moara de apa ce joaca rolul unei turbine de foleseste viteza apei pentru generarea energiei electrice in folos propriu:


In fata perspectivei Coltilor Boncutei:


Drumul pana in Pasul Boncuta ne-a luat cam 20 de minute cu tot cu pauza.
Incepem urcusul destul de dificil catre Pas, îl depășim, după care tragem dreapta de ghidon, lăsând în urmă drumul spre Întorsura Buzăului, ce continua înainte.


El continua in usoara urcare, iar noi pornim voiniceste calare pana cand ne dam seama ca greul de-abia incepe. Sub forma primei portii de push-bike a excursiei, 1.5 km printr-un sleau "confort sporit", unde rampa sarea de 22%.
La orele 14:16 ispravim de impins si ajungem in creasta masivului Tataru.


Intre timp se implinisera 4 ore si jumatate de la plecare, iar Samsungul folosit pe post de GPS titular a dorit sa-si dea obstescul sfarsit al bateriei. Profit de pauza si il mut in borseta pe colegul sau, care din acest moment ruleaza 2 aplicatii (mapmyride + maps.me), cu ecran si date mobile deschise permanent.

Ne angajam pe drumul de creasta, catre pasul Tabla Butii
Mergeam printr-o atmosfera care mie mi se parea taaare ciudata si "misterioasa" :), o perdea subtire de nori acoperea soarele si parca eram in Dosarele X, numai noi in linistea crestei de munte.

Mi-a placut! In starea asta am si ajuns in pas, in urmatoarele 20 de minute. Aici ne-am facut comozi si am studiat imprejurimile.


Ramasesem si fara ceai in termos, inca de pe portiunea aia unde-am impins cu simt de raspundere la ele, deci am coborat la izvorul de langa cimitirul Eroilor din primul razboi mondial. Am intrat si in curtea cimitirului. Tipetele unor pasari, care imi sunau a croncanit de corbi, usor lugubru, accentuau atmosfera ciudata :).


Traveller

#25
Desenand traseul in mapmyride am anticipat, de va fi sa-l parcurgem in sens orar, ca o sa avem 2 zone cu inclinatie "mov-vanata", de impins. Zona de "push" de sub varful lui crai a fost de 1.2 km, per total am scapat ieftin si cu bateriile bine conservate.
Fapt confirmat de consumul foarte redus de mancare de-a lungul zilei. Ca atare nu am fost pusi in situatia de a face apel la ciobani benevolenti, cum stim ca au facut alti prieteni in ture similare :)).

Ma rog, "sub varful lui crai" e un fel de a spune. GPS-ul lui Razvan indica 1500 m altitudine, al meu 1480, deci (cu toate erorile ce le are altimetria GPS) eram in imediata apropiere a piscului. Din drumeagul ce urca in serpentine se desprindeau poteci spre varf, dind nastere la bifurcatii, din fericire drumul de creasta apare statornic in Maps.me si ne-am descurcat onorabil.


Carevasazica, am ajuns pe Varful lui Crai, cel care figureaza in diverse surse cu diferite inaltimi (1460, 1472, 1502).
In spate, la nord-vest, masivul Ciucas


In dreapta, spre sud-vest, lacul de acumulare de unde am pornit in excursia noastra


Iar spre sud ne ia in primirea coborarea de 8 km, care urmeaza sa ne "livreze" pe platoul de deasupra satului Slon
Parcurgand-o ma gandeam ce bine am facut ca am abordat traseul in sensul asta, invers cred ca ajungeam rupti pe varf :P. Coboram in paliere, ca sa mai si retinem cate ceva din peisaj.


Coborarea mare se termina, ne apropiem de sat si incepem sa intalnim oameni. Si caini :D
Are loc o negociere. Noi ca sa trecem, el ca nu prea:


Bineinteles, am trecut. Atmosfera era de-a dreptul pastorala, puteai sa reciti lejer versuri din Miorita:
Stapane, stapane, mai cheama s-un cane,
Sa trecem si noi, biciclisti de soi,
Veniti de pe plai, din varful lui crai!

Oprim pe platoul de deasupra satului Slon ca sa ne mai bucuram cateva clipe de ultimele momente ale excursiei noastre. De nicaieri mai apare un caine care insa doar ne da de cateva ori ocol. Fara sa ne latre, ne fixeaza din priviri asteptand ceva de mancare de la noi. Cum nu mai aveam nimic, a trebuit sa se multumeasca doar cu vorbele noastre domoale...

Ne continuam coborarea, dupa ce am profitat de pauza si ne-am mai pus cate-o haina pe noi. Depasim bifurcatia si reintram pe portiunea comuna anterioara buclei pe care am facut-o. De-aici incolo, doar cativa kilometri ne despart de frantuzoaica. Intrati insa in ultima bucata de padure, ne impotmolim intr-o turma mare de oi ce nu ne lasa sa avansam. Ne tinem cateva minute in spatele ei, pana renuntam si luam o noua pauza, fiind imposibil sa inaintam:


Dupa 10 minute de stat pe marginea drumului, reluam coborarea si ne oprim langa masina. Aici, cu trotinetele pline de noroi, ne apucam de curatat macar grosier noroiul uscat cu periile din dotare, in speranta ca nu voi umple chiar tot portbagajul cu pamant

O tura foarte frumoasa, relaxanta, ce ne-a purtat privirile peste munti vreme de mai bine de 9 ore, sfarsita cu bine.

Traseul:
http://www.mapmyride.com/workout/789174161


Traveller

#26
Primul obiectiv pe 2015 a fost participarea la brevetul de 200 km organizat de Randonneurs România şi Craiova Cycling Team sub titlul de Cupa Băniei.

Am să povestesc aici toate cele trăite şi simţite cu această ocazie, foarte specială pentru mine. Vineri seara m-am îmbarcat la bordul trenului privat Softrans, Hyperion, care a plecat la 17.20 din Gara de Nord. Era plin, iar loc mai mare pentru depozitat biciclete se află doar în vagonul 3.
Cum rezervarea mea era pentru vagonul 1, am lăsat locul respectiv acolo şi m-am aşezat pe un scaun pliant de lemn, cu care era prevăzut spaţiul respectiv.  În vagon au mai ajuns 2 biciclişti, ambii pe cursiere. Trenul s-a pus în mişcare şi am fost întrebat bineînţeles "cum am de gînd să merg mîine". Cumpătat, zic, pentru că în cazul meu nu se punea problema de viteze 30 plus, ar fi fost sinucidere curată.  ;))

Cum însă 200 km e o distanţă pe care nişte cursierişti antrenaţi o pot parcurge "light and fast", i-am lăsat să-şi vadă de planurile lor şi, în mersul legănat al trenului, te-duc-te-aduc, am început să le coc pe-ale mele.

Mai făcusem o dată 200, acum un an cu @@, însă în condiţii lejere, era o zi splendidă, fără vînt. Acum se anunţa vînt dinspre vest cu 25-40 kmh... iată deci provocarea. Veneam după un început de an cu doar 350 km bicicliţi, din care 3 ture peste 50, culmea toate cu vînt de faţă la întoarcere. În rest, bilanţ compus din lipsuri în gestiune.

La Craiova m-am cazat la vila Flale, cu 85 de lei pe noapte. E pe lângă gară, am auzit trenurile noaptea. Me happy %%- . Are şi restaurant, mai mult dedicat evenimentelor, dar dacă anunţaţi proprietara o să vă gătească. Bine!

Dimineaţă pe 18 m-am prezentat la apelul nominal în faţa Sălii Polivalente, la 6.30. Mîncasem o casoletă de humus cu ardei copţi, mă simţeam binişor.




Mi-am luat brevetul în primire, numere de telefon si indicaţii despre traseu. Am uitat să-i fac poză brevetului, pe care la sfîrşit l-am predat organizatorului, cu ştampilele de la punctele de control.

Toată lumea pe cursiere, cu cîteva excepţii. În fine, se face 7, se mai aşteaptă pentru cîţiva întîrziaţi sfertul academic şi plecăm.

De la bun început strategiile sunt clare, se formează un pluton al "evadaţilor"  şi unul al (ne)urmăritorilor, adică eu. :-H
Ba nu, mai era o domnişoară călare pe un DHS Silver încălţat cu cramponate  :eek: . Cu mult curaj, a supravieţuit pînă la primul punct de control, la km 73.

Trecem Jiul la Podari:


Se urcă dealul, prima şi cam singura căţărare mai serioasă de pe traseu, şi se ajunge pe o zonă de plat. Aici începe "distracţia", nenică, sub forma unor rafale puternice de vînt, care aveau să mă canonească pînă la primul punct de control. Singura mea şansă de a rezista pe termen lung - raportul 36 cu 14 sau 16. Mai sunt şi 2 păduri pe drum, prima e Radovanu, care mă conduce pe vîrful dealului de deasupra localităţii omonime.




Cobor dealul, vîntul... turbat nu alta!, pedalez pe foaia mare ca sa pot coborî o pantă de 7%.   8-)

Muzeul Henri Coandă, comuna Perişor:




Am uitat să spun că tactica includea alimentaţie la ore fixe şi beutură izotonică "ad libitum". Ca să nu cumva să dau cu capul de zid.

Drumul european 79 e în stare mixtă, cînd cîrpit, cînd în lucru pentru lărgire, cînd complet refăcut. Cea mai bună porţiune e între Perişor şi Galicea Mare, unde am rulat cel mai bine. Nu singur. Cu vîntul în meclă, bineînţeles.


După Galicea Mare vremea, care precum vedeţi era senină, se burzuluieşte niţel, vîntul ia proporţii. Evident îmi trec prin cap toate scenariile posibile, înjur conform canonului precizat de @@, de morţi, rahat, acte de perpetuare a speciei şi alte onomatopee fără valoare literară. Vîntul nu stă, neam. Se opresc însă stropii de ploaie şi ajung la PC 1 Maglavit.

De aici, după ştampilarea brevetului şi pauza de-o banană, pornesc CU VÎNT DIN SPATE,  către Poiana Mare. După secţiunea de european cu vînt am rămas cu oarece oboseală în muşchii membrelor superioare, de altfel singura problemă fizică care a persistat pînă spre final.

Spitalul de Psihiatrie (fost pentru Măsuri de Siguranţă) de la intrarea din Poiana Mare:


Fosta gară din Poiana Mare, în părăsire de cînd traficul pe linia secundară Golenţi-Poiana Mare a fost oprit. Dezolare mare...


Trecere la nivel complet asfaltată, cu eliminarea şinelor. Capitol feroviar încheiat.


Se face cald, drumul începe să nu mai fie prea neted, apar gropi şi crăpături, dar ce contează!, avem vînt din pupa  =D> .
Orele 13.00, pauză la o troiţă din Piscul Vechi:


Bateria de la mobil moare subit şi pierd înregistrarea GPS. Pun telefonul de rezervă, fără GPS, că traseul e cam clar şi trebuie să păstrez mobilul în caz de ceva.

A început sezonul rapiţei:


DN55A, pe care merg acum, mă poartă prin sate uitate de lume, multietnice, ca să zic aşa, în care copiii mă întîmpină cu Ola, Hello şi Ciao. Le răspund şi eu, bat cuba cu ei, spun sărumîna la doamnele de la porţi. O fi ăsta EuroVelo 6 românesc? Se pare că da.
Pauză pe o bancă în Negoi, sub un pom fructifer:


Imediat ce o iau din loc, lîngă primăria Negoi, trec pe lîngă ruinele conacului Gabroveanu, pe care nu le-am pozat şi mi-a părut rău. Astfel, le prezint de la Google Street View citire, pentru că mi s-au părut interesante, mai ales clădirea cu "donjon" din stînga.


Apare şi lacul Bistreţ. După cum vedeţi, bucata asta de drum a fost cea mai fertila din punct de vedere "turistic". Aproape uitasem că sunt obosit  ;;).


Gura de vărsare a rîului Desnăţui în lacul sus-amintit:


După asta ajung în Cîrna, la al doilea PC, şi cotesc către Nord. Nasol! Că dau din nou piept cu vîntul. Se cam lasă răcoarea, trec prin diverse sate în care îmi piere şi cheful de poze. Care-i treaba cu creierul în momentele astea - păi se apucă neîntrebat de nimeni să livreze diverse scenarii pesimiste. Dacă mai eşti şi singur la drum, salata-i gata! În fine, am dat la manivelă pe rapoarte mai mici şi am căzut la pace.

Mai trec 30 km şi ajung în Segarcea. Răsfăţ! Urc o rampă, pe la mijloc opresc la un chioşc aşaaa... din senin, şi îmi iau o Coca Cola şi-o cafea. Mi se oferă cafea de 1 leu sau Tchibo la 2 lei. Boierie! La 2 lei să fie!

Revergorat, după minutele de pauză, reiau  urcarea şi intru pe un drum DJ561, de data asta foarte bine asfaltat, către Craiova. Dreapta la Calopăr, unde cobor printr-o pădure în lunca Jiului. O bucată foarte relaxantă, în care mi-am refăcut proviziile de încredere:


Ieşit din pădure, mai urmează cîteva sate şi trecerea la nivel cu calea ferată din Podari mă anunţă că nu mai e mult pînă departe:


Am ajuns la final, într-o stare fizică destul de bună dar asupra căreia vîntul îşi pusese amprenta serios. Totuşi, picioarele m-au ţinut tot timpul în joc. Şi inima şi plămînii. Şi creierul, cînd nu complota împotriva mea cu vîntul ăla mizerabil :P

Am predat brevetul, am făcut 12 ore şi 15 minute (aşa, rotund, că aştept rezultatele oficiale). Mai bine decît anul trecut, însă acum în condiţii mai grele. E de bine. Şi e loc de şi mai bine.

La pensiune m-a ospătat găzdoaia cu o supă de pui şi o tocană de purcel. Probabil se gîndea că după un drum de 200 km sunt tocană. Ea era convinsă că venisem pentru o tură de 20.  :))

Cu noaptea în cap am luat trenul de 5.45, care m-a depus azi dimineaţă în gară:


Traseul final:
http://ridewithgps.com/trips/4436301

La bună vedere!

Traveller

#27
16 mai 2015,  orele 9.00,  soare ascuns in spatele unui plafon diafan de nori, temperatura ideala de primavara.
Ma intalnesc cu MaC® la statia de metrou Grozavesti, sa facem o bucla de 150 km prin teritoriile de vest si nord-est ale Capitalei, pe unde isi aveau locul vechii codrii ai Vlasiei, azi sub forma de glorioase resturi de padure.
Nu s-a anuntat ploaie, dar suntem pregatiti si pentru asta. Iesim prin Chiajna, urmand DJ601 pana la intersectia sa cu DN7.

Asfalt cam asa si asa, dincolo de Cosoba chiar submediocru, ne cam zgaltaie.
La Brezoaele pozam margaretele unui concetatean care avea curtea plina de ele. Targul cu de toate, care bloca tot centrul localitatii, nu l-am pozat, ca eram preocupati sa facem slalom printre oameni, masini, mici cu mustar si tarabe :P




Tot in Brezoaele traversam si Dambovita :


La Slobozia Moara luam o pauza de un sfert de ora la un magazin mixt, de-o ciocolata, apa si-o cafea.


Dupa care traversam DN7 si orasul Racari. Cum am depasit drumul national ne-a luat in primire vantul din fata, care avea sa ne tina companie pana la Gruiu.

DJ601A si trecere la nivel cu linia CF 901 (Bucuresti Nord - Titu - Pitesti - Craiova). Asfalt impecabil pe DC43 intre Racari si Ghimpati.


La iesirea din Ghimpati intalnim acest loc de adunare publica si pierzanie al satelor noastre, o veritabila "agora" rurala:


Campurile galbene de rapita au disparut, e sezonul lanurilor de grau:


Comuna Butimanu, intersectie cu DN1A, punct aflat la mijloc intre Bucuresti si Ploiesti, unde strajuieste bustul maresalului Constanin Prezan, fiu al locului:




Mai facem o scurta pauza, dupa care parcurgem iute cei 4 km de DN1A, cu oarece trafic greu pe langa noi. La Bujoreanca facem dreapta si revenim pe drumuri judetene si comunale linistite, cu Ialomita in stanga noastra. Padurea de dupa Burias si DC179 care o traverseaza:


Foarte interesant ca toate comunalele de pana acum au avut asfalt net peste DJ 601A dintre Bucuresti si Slobozia Moara.
Trecem de mijlocul turei in apropierea haltei CF Scrovistea, inconjurata de padure din 3 parti:




Dupa traversarea magistralei feroviare 1000 intram in satul Balteni. Aici, ascuns pe drum laturalnic de dupa gradinita, se afla schitul Balteni, ctitorie de la 1626, unul dintre monumentele muntenesti cele mai vechi dar si mai putin cunoscute. O oaza de liniste strapunsa doar de ciripitul pasarilor, unde curatenia si mirosul de salcami in floare sunt la locul lor. Nu era nimeni, dar portile erau deschise si am intrat fara probleme prin str. Sf. Nicolae:




[img=https://lh5.googleusercontent.com/-QuYKB8NZu3M/VVg6DmoflTI/AAAAAAAAlr8/eDRVugVFaic/w446-h595-no/PICT3495.JPG[/img]http://

Relaxati, traversam padurea Cocioc catre Peris, unde drumul a fost reasfaltat impecabil:


Din Peris am cotit din nou catre est, iar prin camp cu vant in fata. Ne-am oprit la Gruiu, cu vreo 2 mici pauze intre timp. Incercarea noastra avea in vedere mentinerea unui ritm constant, aerob. Cum noi am tinut un 20 la ora, pulsul lui Mac n-a depasit 130 bpm si ne-am simtit si bine, cred ca ne-a iesit.
La binecunoscuta carciuma Leu ne-am intalnit cu 2 amici, care ne-au asteptat sa terminam pizza si berea, dupa care am pornit-o impreuna pe ruta Caldarusani - Moara Vlasiei - Stefanesti.
Desi s-a mers mai tare, singurul care s-a resimtit fizic a fost ciclocomputerul lui Mac ;)) , in rest ne-am descurcat binisor, tinand cont ca inca n-am reusit sa atingem 1000 km pe anul in curs.
Dar na, decat mult si fara rost... mai bine putin da' bun ;).




Au aparut si MaCii pe campii :))


Harta celor 150 km a fost asta:
http://ridewithgps.com/trips/4675973

Un traseu foarte frumos, pe care vi-l recomandam mai ales pentru bucatile Bujoreanca - Peris si Gruiu - Moara Vlasiei, poate cele mai placute sosele ciclabile din jurul Bucurestiului.

Traveller

#28
Tura de relaxare pe langa Bucuresti. Intre Tunari si Caciulati am mers pe coclauri, pe campie, printre maci in floare si pe malul baltilor, pentru recuperare dupa efortul de ieri.

Din Tunari se face dreapta catre Stefanesti. Panorama spre Bucuresti, de pe podul aflat la iesirea din Tunari.


Imediat apoi se paraseste asfaltul in stanga, pe drumul de pamant care duce drept la palatul Ghica din Caciulati.


Dupa cum spuneam, e exact perioada macilor infloriti cu miile.






In dreptul satului Dimieni se intra pe acelasi traseu cu maratonul Prima Evadare. Aproape de intrarea in Caciulati surprind un IR Bucuresti-Galati pe magistrala 700.



Gara Caciulati.


Incepe sa arda soarele, astfel incat, odata cu intrarea in Caciulati, ma abat pe la popasul "5 minute", unde savurez la umbra o bere.


Ocolesc prin dreapta palatul si intru prin strada... Academiei :) pentru a accesa traseul de pe malul baltii Caciulati (Cociovalistea).


Traseul este foarte placut, usor valonat.








De aici, cale intoarsa pe acelasi drum de pamant, ulterior prin Stefanesti, nu prin Tunari, catre casa. O plimbare agreabila oricand nu ai timp pentru o tura lunga.

Ionut